Greșeala, element inseparabil al naturii umane, după cum ne relevă și adagiul latin Errare humanum est, joacă un rol deosebit de important în orice activitate, atât prin consecințe, cât și prin lecțiile învățate, care ne ajută să ne perfecționăm.
Deși este aproape unanim acceptat că definirea erorii include elemente de ambiguitate, conceptul de greșeală este aproape întotdeauna corelat cu existența unei norme sau a unui sistem bazat pe reguli, respectiv cu raportul de forțe care se stabilește cu aceasta: ceea ce se face și ceea ce ar trebui făcut. Apariția unei excepții de la regulă face necesară stabilirea unor noi reguli, din ce în ce mai precise. Totodată, putem vorbi de greșeli cu efect retroactiv, care apar atunci când omul trebuie să recurgă la raționamente în timp real, pe fondul capacității limitate de procesare a informației și al favorizării unor date nepertinente sub aspectul importanței logice.
Referitor la greșeală, psihologul Daniel Kahneman remarcă două aspecte: interesul nejustificat acordat de individ faptelor care vin ușor în minte (și care pot constitui decizia sau cauza erorii) și ignorarea a ceea ce nu vine imediat în minte (care poate face referire la conduita corectă ce ar fi trebuit adoptată).
„Anatomia” greșelii în intelligence
Este greșeala pardonabilă într-un serviciu de informații? Ce poate fi considerat o greșeală și în ce măsură aceasta poate fi scuzată? Greșeala poate reprezenta o eroare morală sau etică, o neglijență, un moment de rătăcire sau de neatenție, o omisiune, o consecință a hazardului sau a încrederii excesive în anumite ipoteze, planuri de acțiune, cunoștințe.
Este lesne să atribuim greșelile angajatului, procedurilor instituționale sau contextului generat de diferite situații de viață. În filosofia carteziană, greșeala survine dintr-o inadecvare între voință (care este „infinită”) și intelect (care este „limitat”), în sensul că voința își dorește adesea să o ia înaintea intelectului. Mai mult decât atât, greșelile pot fi individuale, dar se pot identifica și la nivel colectiv, social, instituțional, sub forma unor tare sau tipare procedurale ori cutumiare.
În cazul analizei de intelligence, pornind de la premisa că motorul acestei activități, în majoritatea structurilor de intelligence, îl reprezintă omul, și nu tehnologia sau inteligența artificială, este universal valabil faptul că majoritatea produselor încorporează un procent de probabilitate, ceea ce înseamnă, în același timp, o probabilitate de a greși. Pentru intelligence, greșeala se poate traduce prin surprize strategice în anticiparea unui eveniment sau printr-o înțelegere și explicare necorespunzătoare a unui proces, de cele mai multe ori ca rezultat al incapacității unei echipe de a oferi cunoaștere oportună și fiabilă într-o anumită problemă.
O greșeală în activitatea de intelligence se poate produce dintr-o deficiență de orice fel apărută într-una din fazele ciclului de intelligence, iar aceasta se reflectă, în mod evident, și în produsul final care, dacă nu răspunde la întrebările beneficiarului sau nu satisface nevoia acestuia de cunoaștere, poate fi considerat un eșec.
Rolul erorilor în evoluția organizației
În lucrarea „Despre sursele cunoașterii și ale ignoranței”, pionierul raționalismului critic, filosoful Karl Popper, postulează rolul constructiv al greșelii în cunoaștere și subliniază ideea că știința și societatea progresează pe fondul sesizării teoriilor eronate, nu ca urmare a certitudinilor. Astfel, erorile umane, prin numărul și gravitatea consecințelor lor, sunt considerate indicatori ai performanței, iar în organizațiile moderne orientate spre progres, acestea sunt studiate și sunt urmate de schimbări benefice pentru modul de lucru. În orice organizație, inclusiv din domeniul intelligence, există anumite elemente specifice, independente de calitățile resursei umane, care pot facilitata greșeala în sine: modul de organizare propriu al unui departament, birocraţia excesivă, raporturile între diferite departamente, restricțiile în diseminarea informațiilor, presiunea managementului pentru identificarea greșelilor sau instruirea superficială. Toate acestea justifică o preocupare mai mare pentru crearea unui mecanism corectiv la constatarea greșelii (nu în mod obligatoriu sancționatoriu, specific practicilor tradiționale), pentru a preîntâmpina situații similare în cazul aceluiași angajat sau al altora.
Modelul tradițional folosit în diverse organizații presupunea relevarea erorilor și sancționarea acestora, mai degrabă decât transformarea acestora în lecții utile pentru viitor. Iar în ceea ce privește atitudinea în fața culpei, înțelepciunea populară arată că „o greșeală recunoscută este pe jumătate iertată”. Recunoașterea sau asumarea greșelii, cu atât mai mult atunci când aceasta pare impardonabilă, capătă, astfel, o valoare morală. Dacă din greșelile cuiva se trag niște concluzii și nu au rezultat elemente dăunătoare pentru organizație, acestea devin lecții utile pentru angajat, pentru colegii săi, precum și pentru instituția în care profesează.
Abstract
To err is human. That’s a fact. In intelligence, errors can affect the personnel, processes or products. Still, being wrong in judgement can be a source of progress for an organization, depending on how you look at it and if you are able to focus on the lessons learned.
Autor: Sabina Marcu
