Într-o perioadă în care cuvintele cheie sunt „fake news“, „propagandă“, „dezinformare“, „ameninţări asimetrice“, „campanii hashtag“, „hate crimes“, filtrarea informaţiei obiective şi păstrarea unei realităţi nealterate devin din ce în ce mai dificile.
Deşi barierele spaţio-temporale ale accesului la informaţii pare că au fost eludate prin intermediul Internetului, pentru membrii Generaţiei 2.0 însuşi acest acces nelimitat la date poate crea dificultăţi în înţelegerea corectă a fenomenelor, a mediului în care trăiesc. Pe scurt, realitatea alternativă devine realitatea lor cotidiană, iar percepţiile înlocuiesc faptele.
Picătura chinezească
Treptat, numeroasele ştiri nefiltrate, redactate în mod voit să transmită un mesaj distorsionat, care să se sedimenteze în mintea cititorului, ajung să fie asimilate adevărului. Oportunitatea manipulării publicului ţintă apare odată cu distribuirea mesajului în social media. O ştire apărută pe un cont de Facebook cu mii sau milioane de followers (cititori) poate avea, în numai câteva ore, o rată de engagement (adeziune) extrem de crescută, fiind echivalentul, poate, a milioane de broşuri distribuite, a numeroase ore dedicate completării unor chestionare (înlocuite ulterior de comentarii), respectiv, centralizării acestor rezultate.
În acest cadru propice, sub masca victimizatoare a izolării şi a „încercuirii heartland-ului asiatic“ de către SUA, Federaţia Rusă pare că a preluat ad-litteram afirmaţia lui Winston Churchill („cine stăpâneşte informaţia, stăpâneşte lumea“) şi a transformat informaţia în cel mai puternic atu al său. Rusia a recunoscut folosirea mijloacelor informaţionale ca armă, prin vocea şefului Statului Major al Armatei Ruse, generalul Valeri Gherasimov. Acesta a explicat că „spaţiul informaţional deschide posibilităţi asimetrice pentru reducerea potenţialului combativ al adversarului“.
Recunoaşterea statutului de mare putere într-un sistem internaţional multipolar este una din priorităţile de pe agenda Rusiei. Astfel, Rusia îmbină abordările convenţionale, caracteristice preponderent puterii hard (prin prezenţa militară în unele state ex-sovietice, în proximitatea frontierelor NATO) cu tactici hibride, asociate puterii soft (propagandă, dezinformare).
Pornind de la definiţia dată de Vladimir Volkoff, care consideră că dezinformarea este „o tehnică ce permite furnizarea de informaţii generale eronate unor terţi, determinându-i să comită acte colective sau să difuzeze judecăţi dorite de dezinformatori“, putem înţelege de ce această metodă este astăzi atât de exploatată de către Rusia.
Modelarea percepţiei
Sub pretextul respectării libertăţii presei, al circulaţiei ideilor, al dreptului de exprimare şi al accesului neîngrădit la surse de informare în limba rusă (în care se promovează politica Moscovei), dezinformarea rusă se manifestă prin majoritatea canalelor de difuzare a informaţiilor. Se produce, astfel, un efect de oglindire, prin care o informaţie este preluată din mass-media ruse şi integrată în mass-media locale, mesajul fiind dificil de atribuit unei surse de origine rusă.
Scopul este modelarea unor idei sau percepţii ale populaţiei statului vizat, fie în favoarea Rusiei (pentru a demonstra măreţia şi supremaţia rusă), fie pentru a submina imaginea Occidentului, a organizaţiilor internaţionale (UE, NATO). De asemenea, se urmăreşte demonstrarea „erorii“ grave pe care au făcut-o statele care au decis să împărtăşească valori şi idealuri occidentale.
Influenţa Rusiei se manifestă diferit în statele din proximitatea sa, faţă de Occident. Dezinformarea este mai accentuată în fostele state sovietice, exploatând cunoaşterea limbii ruse de către populaţie. În statele occidentale, metodele utilizate de Rusia sunt mai puţin agresive.
Implicarea în campaniile electorale
Începând cu 2016, s-a vorbit tot mai mult despre dezinformarea rusă, fiind amintită implicarea Moscovei în campaniile electorale din state precum Armenia, Franţa, Olanda şi SUA. Creşterea comportamentului manipulator a putut fi observată pe Twitter sau Facebook, incluzând apariţia unor aşa-zise documente oficiale, a unor troli, boţi, dar şi blocarea intenţionată a unor conturi-cheie ale oponenţilor politici.
Astfel, în Armenia, cu o zi înainte de alegerile din aprilie a.c., numeroase conturi false de Twitter, aparţinând unor troli ruşi, au început să disemineze ştiri false despre presupusa intervenţie a Agenţiei Internaţionale de Dezvoltare a SUA în campania electorală, folosind hashtag-ul „#armvote2017“, iar conturile unor renumiţi jurnalişti armeni, care ar fi putut să contracareze ştirile false, au fost blocate pentru 24 de ore.
În Franţa, discreditarea contracandidatului lui Marine Le Pen s-a realizat prin promovarea în mass-media ruse, RT şi Sputnik, a unor ştiri false despre Emmanuel Macron, dar şi prin criticarea vieţii private şi a politicilor propuse de acesta, prin intermediul trollilor, în social media.
Campania de dezinformare din Germania s-a axat pe discreditarea instituţiilor germane, dar şi a politicilor promovate de Angela Merkel. Fotografia cancelarului german alături de un suspect al atacurilor de la Bruxelles, precum şi presupusul viol al fetei de origine ruso-germană, pe nume Lisa, de către un migrant arab, au fost distribuite de către trolli plătiţi de Rusia. La nivel internaţional, experţi în geopolitică prognozau că Moscova urma să acţioneze prin organizarea de atacuri cibernetice, precum şi prin transformarea datelor obţinute în „kompromat“(materiale compromiţătoare), în campania electorală pentru un nou parlament federal.
În Statele Unite ale Americii, Rusia a pornit atât o campanie clasică de „spearfishing“ împotriva unor politicieni (prin transmiterea unor e-mailuri infectate), cât şi una adaptată noilor tendinţe: au fost transmise mesaje infectate pe Twitter către 10000 de utilizatori, funcţionari ai Departamentului de Apărare al SUA.
Originea succesului
Unul dintre cele mai cunoscute cazuri de dezinformare este cel al prăbuşirii avionului de pasageri „MH17” pe teritoriul ucrainean. Administraţia Prezidenţială de la Kiev a susţinut că Rusia este implicată în producerea accidentului, prin sprijinul logistic acordat separatiştilor din estul ţării, în timp ce Administraţia Prezidenţială de la Moscova considera că Ucraina este responsabilă pentru producerea accidentului.
Dar de ce dezinformarea are succes, într-o lume în care accesul la informaţie este, de cele mai multe ori, neîngrădit? Odată cu trecerea timpului, sursele cu o credibilitate îndoielnică au un impact mai mare asupra mentalului uman deoarece, treptat, informaţia este disociată de sursă. De asemenea, o informaţie considerată iniţial validată, dar care ulterior s-a dovedit falsă, poate continua să existe în memoria oamenilor şi să le influenţeze raţionamentul. Un rol important în acceptarea dezinformării îl joacă apelul la argumente care să creeze emoţii; acestea vor fi mult mai uşor reţinute şi vor acapara memoria colectivă.
Spre deosebire de modelul dezinformării practicat de alţi actori statali şi non-statali, o particularitate a dezinformării ruse o reprezintă inconsistenţa mesajelor împachetate şi transmise grupului-ţintă. Astfel, relee ale propagandei ruse nu diseminează exact aceleaşi teme sau mesaje, tocmai pentru a nu construi o imagine evidentă a dezinformării ordonate de Moscova.
Radiografia dezinformării ruse este dificil de realizat, având în vedere gradul de mobilitate şi volatilitate al informaţiilor diseminate prin mass-media, social-media, dar şi volumul „zgomotului“ informaţional existent. Ca tactică hibridă de acţiune a Moscovei la nivel internaţional, dezinformarea urmăreşte disocierea de statutul de factor generator de instabilitate în zonă.
Ce putem face? Capcana dezinformării poate fi ocolită prin realizarea conştientă sau reflexivă a procesului de validare a surselor: background-ul autorului, publicaţia, data publicării, conţinutul informaţional, modul în care au fost obţinute datele, precum şi audienţa vizată.
Pentru diminuarea impactului dezinformării este necesară formarea unei culturi de securitate solide, care să contribuie la o filtrare raţională a informaţiei şi o asimilare obiectivă.
Abstract
Russian disinformation isn’t a new phenomenon, but nowadays, it is a major concern, due to the abusive involvement of Moscow in other states’ domestic affairs.
The purpose of Putin’s strategy is to regain a major place in world affairs and to subvert the European project, transatlantic cooperation and Western democracies. The Russian sustained efforts to manipulate reality and to stimulate mistrust towards democracy managed to influence electoral process in Western countries.
It is difficult to stop Russian disinformation, but its effects could be diminished by strengthening peoples’ security culture.
Autor: Corina Georgiana Stan
