„Un ofiţer SRI este prins de serviciile secrete ruse, care îi cer să divulge procedurile Serviciului. Deşi este torturat zile în şir, el nu spune nimic. La întoarcerea în ţară, ofiţerul le spune colegilor: <<Puneţi mâna şi învăţaţi procedurile, că vă omoară ăştia cu bătaia!>> – aşa îmi răsună în amintire una dintre primele vorbe de duh pe care aveam să le aud în perioada adolescenţei despre Serviciul Român de Informaţii. Un deceniu mai târziu, aveam să-mi amintesc această anecdotă în momentul primilor mei paşi pe coridoarele Direcţiei Generale Contraspionaj. Rândurile de mai jos arată cât de departe este această glumă de realitate şi cât de nemeritată este imaginea pe care o creează.
Vremuri tulburi în umbra marelui URSS
Istoria ne arată că neşansa României de a se afla, după 1945, de partea estică a Cortinei de Fier a influenţat, vreme de aproape cinci decenii, activitatea contraspionajului românesc.
Într-o primă perioadă, între 1947 (proclamarea Republicii Populare Române) şi 1963 (retragerea reprezentanţei oficiale a KGB de pe lângă Ministerul Afacerilor Interne), România s-a aflat sub controlul informativ al URSS, inclusiv activitatea contraspionajului fiind organizată şi condusă după comenzile consilierilor sovietici trimişi de KGB la Bucureşti.
Ulterior, între 1964 şi 1989, deşi ţara noastră făcea parte din Organizaţia Tratatului de la Varşovia, serviciile secrete române au fost asimilate de către KGB statelor predominant occidentale ce derulau activităţi subversive împotriva URSS. În consecinţă, contraspionajul românesc a fost nevoit să reacţioneze prin contramăsuri, fiind înfiinţată celebra UM 0110 (fosta UM 0920/A), supranumită „unitatea anti-KGB”, deşi, în realitate, doar două dintre cele patru structuri care activau în cadrul unităţii se ocupau de serviciile secrete sovietice KGB, respectiv GRU.
De altfel, în ciuda unei perioade tulburi, marcată de spectrul fatidic al serviciilor secrete sovietice, Contraspionajul şi-a ocupat locul în elita intelligence-ului românesc. Şi lucrurile nu aveau să se oprească aici…
Un nou orizont. Trei decenii de schimbări în lumea contraspionajului românesc
Cugetarea „Panta rhei” (totul curge, nimic nu rămâne neschimbat), care sintetizează ideile filosofului grec Heraclit din Efes, poate fi aplicată şi Contraspionajului românesc, care a înregistrat transformări fireşti în ultimii 30 de ani. Mutaţiile înregistrate la nivelul Direcţiei Generale Contraspionaj, dar şi al SRI, au fost determinate de schimbările din societatea românească.
În anii ’90, intelligence-ul românesc a fost marcat de o serie de procese de transformare (fapt firesc inclusiv în contextul aderării României la Consiliul Europei, în 1993), iar contraspionajul a înregistrat o redimensionare şi o modificare a paradigmei de funcţionare, mai ales în condiţiile dispariţiei URSS şi transformărilor survenite în serviciile secrete sovietice.
Începutul anilor 2000 a fost însoţit de o amplă reformă conceptuală la nivelul întregului SRI, determinată de evoluţia societăţii: schimbarea mentalităţilor şi crearea unor noi metode de lucru, promovarea unor noi politici de resurse umane, introducerea mai rapidă şi pe un plan extins a unor modele analitice în cadrul activităţii, astfel încât intelligence-ul românesc să nu fie surprins de avalanşa informaţională.
În paralel cu procesele derulate în perioada 1990-2004, aderarea la NATO (2004) a fost însoţită de obligativitatea alinierii la standardele Organizaţiei din toate punctele de vedere, inclusiv în domeniul protecţiei informaţiilor protejate de lege, SRI devenind parte a arhitecturii de securitate nord-atlantice.
Aderarea la UE, în 2007, a însemnat un nou proces de creştere a calităţii activităţii în contraspionaj, la un nivel corespunzător cooperării cu partenerii europeni. Practic, perioada 2004-2007 a fost marcată de o serie de procese de reformă şi, implicit, asimilarea standardelor de lucru ale serviciilor de elită din spaţiul comunitar. Acest demers ne-a ajutat să identificăm repere utile pentru evaluarea rezultatelor noastre şi să cunoaştem ce este de făcut pentru a ne îmbunătăţi permanent performanţele.
Oportunităţi şi provocări
Atât aderarea la NATO şi UE, cât şi schimbul de generaţii au marcat profund maniera de lucru a contraspionajului românesc.
Pregătirea noilor generaţii a înregistrat schimbări substanţiale, tinerii ofiţeri având oportunitatea de a lucra, încă de la începutul carierei, cu parteneri de prestigiu. Astfel, s-a scurtat timpul de dezvoltare profesională a noilor ofiţeri, prin implicarea lor în operaţiuni complexe, imediat după perioada de „acomodare”.
De asemenea, redimensionarea resurselor a constituit o provocare intelectuală pentru ofiţerul de intelligence, care trebuia să contracareze, prin abilitate şi creativitate, acţiunile unor adversari care au adesea acces la resurse mai consistente. Activitatea de contraspionaj a fost şi va rămâne o provocare intelectuală continuă pentru oricine.
Una dintre constatările triste în activitatea ca tânăr ofiţer de contraspionaj a fost că James Bond nu mai este ce era cândva. Căci, adesea, ponderea activităţilor de spionaj clasic (culegerea de informaţii secrete) s-a diminuat treptat în favoarea altor activităţi insidioase ale entităţilor adverse, cum ar fi impunerea propriilor interese în România, în manieră ilegală şi obscură, respectiv crearea în ţara noastră a unor curente de opinie favorabile statelor lor.
În ultimii 10 ani au apărut noi provocări în domeniul securităţii, întrucât agresorii folosesc tehnici inovative care exploatează creşterea gradului de utilizare al reţelelor de socializare. Ca o contramăsură, au apărut şi reacţii publice ale serviciilor aliate, în cadrul eforturilor comune de a stopa sau încetini activitatea împotriva cetăţenilor din zona euro-atlantică. De exemplu, începând cu 2016, serviciul german de informaţii interne (BfV) a făcut publice demersurile serviciilor chineze de a spiona şi chiar recruta oficiali germani prin intermediul unor reţele de socializare (LinkedIn). Iar România nu este nici ea ferită de astfel de ameninţări.
Pentru a face faţă noilor provocări, contraspionajul românesc a trebuit să îşi folosească ingeniozitatea în acţiunile întreprinse.
Cu un pas înaintea adversarului
Însuşirea standardelor occidentale în domeniu a însemnat apropierea permanentă a contraspionajului de societatea civilă prin activitatea de prevenire. Angajaţii din domenii vitale ale statului ar putea să minimalizeze anumite riscuri precum interacţiunea cu indivizi al căror comportament ar putea fi semnul unei colaborări cu servicii secrete adverse. Principala activitate a acestor servicii secrete este contactul cu persoanele care ocupă poziţii cheie în medii de interes. Contraspionajul românesc trebuie să poată identifica maniera optimă de comunicare cu persoanele vizate, încercând să asigure un echilibru între necesitatea de a proteja cetăţenii României de tentativele de exploatare informativă, cerinţele unei societăţi moderne şi democratice care garantează drepturi fundamentale la exprimare, asociere şi liberă circulaţie, precum şi responsabilităţile şi obligaţiile profesionale ale celui vizat, cuprinse în fişa postului. Le mulţumim şi pe această cale, pentru înţelegere, tuturor cetăţenilor care ne-au acordat parte din timpul şi atenţia lor pentru a înţelege şi o altă perspectivă a unor activităţi în care erau implicaţi şi care ar fi putut fi nocive pentru ei sau pentru o parte a societăţii autohtone, dacă s-ar fi ajuns într-o fază mai avansată a derulării lor.
Desigur, conceptul de awareness nu face parte din lexicul limbii române şi nu a fost născocit în birourile contraspionajului românesc. Totuşi, Direcţia Generală Contraspionaj are meritul de a fi demarat în România, în 2015, o campanie de instruire a demnitarilor şi funcţionarilor publici la nivel central prin care aceştia au putut afla cum să se apere de acţiunile de spionaj ale serviciilor secrete străine.
Dar acest „Program de awareness în contraspionaj” nu este destinat doar instituţiilor de stat, ci tuturor domeniilor de activitate în care sunt gestionate informaţii clasificate şi care au fost identificate ca ţinte ale serviciilor de informaţii străine (instituţii de învăţământ, centre de cercetare etc). În plus, instructajele de contraspionaj sunt organizate la cerere şi gratuit.
De la „invazia spionilor” la negarea evidenţelor
La începutul anilor ’90, în mentalul colectiv exista ideea că România fusese invadată, în perioada Revoluţiei, de zeci de mii de terorişti şi spioni. Peste ani, de la numere şi teorii frizând uneori absurdul, s-a ajuns la alte aprecieri cel puţin la fel de păguboase. Astăzi, mentalul colectiv pare să respingă însăşi ideea că ar putea exista spioni pe teritoriul ţării noastre: „Spionii? – un mit!”; „România? – o ţară prea puţin importantă pentru a fi victima spionajului!”.
În realitate, România este un stat chiar „atrăgător” pentru spioni, în special prin prisma apartenenţei la NATO şi UE, dar şi datorită poziţiei geografice. De asemenea, nu sunt deloc de neglijat potenţialul nostru economic, care este unul important dacă luăm în considerare doar numărul de locuitori, cantitatea şi diversitatea resurselor naturale, precum şi accesul direct pe care îl au mulţi dintre concetăţenii noştri la proiecte de cercetare ale unor prestigioase instituţii occidentale. Toate acestea contribuie semnificativ la menţinerea unui nivel ridicat al interesului unor agenţii de informaţii străine pentru obţinerea de informaţii valoroase din România.
Succesele Contraspionajului. Şah şi mat
Deşi reuşitele Contraspionajului românesc sunt numeroase, natura discretă a activităţii ne limitează la prezentarea a doar două cazuri elocvente, deja cunoscute cititorilor.
În 2010, Floricel Achim şi Marinov Zikolov au fost condamnaţi definitiv la 12 ani şi şase luni de închisoare într-un dosar de trădare şi spionaj. „Povestea” se încadrează în şabloanele spionajului clasic, cu impact major asupra unor structuri ale MApN. Achim, pe atunci subofiţer al Apărării, sustrăgea informaţii clasificate de la locul de muncă şi le oferea, contra cost, atât lui Zikolov (colaborator al serviciilor ucrainene de informaţii militare), cât şi serviciilor secrete ale Federaţiei Ruse. Contraspionajul, ca profil de activitate din cadrul SRI, a acţionat discret, meticulos, până la depistarea tuturor celor implicaţi şi a modului lor de acţiune, având un rol major în clarificarea cazului.
Direcţia Generală Contraspionaj a SRI a contribuit semnificativ la prevenirea scurgerii de informaţii nedestinate publicităţii şi într-un alt caz celebru, din 2017, avându-l ca protagonist pe cetăţeanul sârb Bratislav Zivkovic. Şi demersurile acestuia pot fi încadrate în categoria celor de spionaj, deoarece respectivul plănuia să obţină informaţii sau chiar documente cu valoare operativă relevantă, a căror cunoaştere ar fi putut afecta major interesele de securitate naţională ale României şi ale partenerilor strategici.
Destin sub anonimat. Cu medaliile sub haină
Rezultatele transformărilor din ultimii 30 de ani sunt evidente. Le vedem şi prin existenţa acestor rânduri. Astăzi, în ochii unui ofiţer tânăr, onorat că poate practica o meserie nobilă din mai multe perspective, contraspionajul românesc se prezintă sub forma unei organizaţii moderne, al cărei profesionalism este inspirat de valorile europene. Desigur, limitările persistă şi sunt fireşti: discreţie maximă, nevoia de a rămâne în umbră, de a nu periclita operaţiuni aflate în diferite stadii de dezvoltare. Însă toate acestea sunt compensate de mândria pe care o simţi zilnic, conştientizând, prin rezultatele obţinute, că este locul din care îţi aduci o mică, dar importantă contribuţie la protejarea şi dezvoltarea societăţii româneşti.
Contraspionajul ştie să apeleze la ingeniozitate pentru a semnala societăţii că, pe coridoarele sale misterioase, cineva întotdeauna veghează: a făcut-o întâi în 2012, când, cu prilejul modernizării website-ului SRI, a fost lansat un test online prin intermediul căruia vizitatorii puteau să-şi evalueze potenţiala calitate de contraspion; a făcut-o şi în 2018, când, în premieră, şi-a asumat o istorie oficială, prin lansarea volumului „Din istoria oficială a contraspionajului românesc. Perioada 1918-1945”; şi o va repeta în curând prin alte volume, căci istoria încă se mai scrie…
Contraspionajul este parte importantă din sistemul imunitar al securităţii naţionale. Şi, ca orice componentă a unui sistem imunitar, nu-şi trădează prezenţa decât în momentele în care „organismul” societăţii este atacat de inamici adesea invizibili. Apare uneori menţionat, în comunicate atent redactate, cu reuşite ca cele din cazurile spionilor Achim sau Zivkovic.
Dar chiar şi astfel de momente nu pot fi decât foarte rare şi marcate întotdeauna discret. Deoarece contraspionajul nu este despre a sta în lumina reflectoarelor, ci în umbră, nu este despre medalii strălucitoare, căci acestea oricum se vor purta pe sub haină, ci este despre Patrie înainte de toate!
Abstract
After 30 years of changes, the Romanian counterespionage is shaped as a modern organization, driven by European values.
Romanian society is a living „organism”, with its own immune system. Counterespionage is part of this immune system and, as a consequence, it only reveals itself when society is being attacked by invisible enemies.
You may read about us in the media. But only seldom, because our work is not about being in the spotlight, but in the shadows, it’s not about shiny medals, because they will only be worn underneath the clothes. It is all about Romania.
Autori: C.N. şi A.C.
