11 septembrie 2001 reprezintă un reper în dezbaterile pe teme precum terorism sau radicalizare. Este momentul „zero”, în care viața, nu numai cea din Statele Unite, a luat un alt curs, atunci când s-a realizat coaliția internațională de luptă împotriva terorismului.
Astfel, la nivelul fiecărui stat s-au dezvoltat, la nivel mondial, seturi de instrumente legislative și instituționale, adaptate și armonizate cu evoluția fenomenului terorist înregistrată la nivel mondial. De la această dată, lumea a aflat de existența unei alte piese din ce urma să se adauge la puzzle-ul de insecuritate radicalizarea.
Mulți dintre noi își amintesc acum doar că, la 11 septembrie 2001, nouăsprezece teroriști au atacat patru avioane comerciale cu pasageri.
În cadrul acestui articol, ne propunem să prezentăm cronologic precursorii radicalizării, ceea ce s-a întâmplat înainte de 9/11, într-o lume globalizată, în care nu ne-am judecat niciodată viețile în funcție de ceilalți și nu ne-am raportat la cauzalitate și interdependență, atunci când vorbeam despre evenimente petrecute în zone aflate la celălalt capăt al lumii.
Radicalizarea cunoaște mai multe accepțiuni în definire, însă elementul comun al acestora constă în adoptarea, într-un punct de răscruce al vieții, a ideologiei jihadiste-salafiste.
Orice persoană care decide să urmeze această cale, va trebui să parcurgă și să respecte etapele premergătoare acestui proces de transformare a sinelui, de redefinire și reașezare a noilor valori și concepte, care devin, astfel, fundament pentru proiecția unui viitor care se poate termina și mâine. Pre-radicalizarea este cea care descrie lumea individului, înainte ca aceasta să-și înceapă procesul de radicalizare. În ciuda absenței unui profil psihologic, tipic, a candidatului care se radicalizează, există asemănări între factorii favorizanți demografici, sociali și psihologici care genereayă vulnerabilitate în fața unui mesaj de tip radicalist.
Mediul în care aceștia se dezvoltă joacă un rol semnificativ în crearea premiselor apariției și, ulterior, evoluției procesului de radicalizare.
În anii 1990, comunitatea arabă din Hamburg era relativ mică, așa încât oamenii se cunoșteau între ei și își știau înclinațiile religioase. Cei mai tineri membrii ai acesteia, cu vârste cuprinse între 16 și 30 de ani, erau, majoritar, musulmani arabi, adepți ai ideologiei Salafi și făceau parte din diverse grupuri, printre acestea se numărau și cele considerate practicant religioase.
Candidații sunt acei indivizi atrași de idei radicaliste, aflați la vârsta la care caută să se identifice, încercând cu disperare ca, din arealul cotidian, să desprindă esența și să afle „sensul vieții”.
Cei mai mulți dintre aceștia trăiesc, lucrează și se roagă în cadrul comunităților musulmane, aflate sub dominația simbolurilor ce aparțin culturilor din Orientul Mijlociu, nordul Africii și sudul Asiei, constituite în statele din Vest.
Membrii celulei din Hamburg erau studenți, originari din orientul mijlociu, vorbeau fluent limba engleză, nu practicau consecvent ritualuri religioase, nu aveau apartenență politică și mai ales, nu se făcuseră remarcați, la nivel de comunitate, prin niciun act antisocial. Foarte puțini dintre ei ținuseră în mână o armă de foc, înainte de a participa la cursurile de pregătire paramilitară din bazele al-Qaeda. Fiecare dintre aceștia părea să fie bine integrat în societatea germană.
Mohammed Atta, de naționalitate egipteană, a cărui familie era încadrată, sociologic, la nivelul clasei medii și/a început transformarea în timp ce studia design-ul arhitectural, în Germania, în anul 1992.
Marwan al-Shehhi, fost soldat UAE, a primit, în anul 1998, o bursă de studiu în Germania.
Ziad Jarrah, de cetățenie libaneză, beneficiase, datorită familiei, de un stil de viață net superior. În urma cursurilor pe care le-a efectuat în Germania, a obținut diploma de specializare în domeniul tehnic.
Ramzi bin al-Shibh, originar din Yemen, provenea dintr-o familie moderat religioasă, devenind, astfel, familiar cu textul Quran-ului. În perioada cuprinsă între anii 1987 – 1995, acesta a fost încadrat ca funcționar la Banca Internațională din Yemen. Utilizând documente false, a cerut azil în Germania, stabilindu-și domiciliul la Hamburg, locul unde l-a întâlnit, ulterior, pe Mohammed Atta.
Zakariya Essabar, cetățean marocan, trăia în Germania din anul 1997. Aici a studiat tehnologia medicală, iar în anul 1998, în incinta unei moschei din Hambrug, l-a cunoscut pe Marwan al Shehhi.
Said Bahaji, născut în Germania, crescut în Maroc, a început, cu anul 1996, să studieze la Universitatea Tehnică din Hamburg (TUHH) specialitatea de inginer electronist. Nu avea educație islamică și era fan al jocurilor video F1 racing.
Mounir Motassadeq, marocan, a venit în Hamburg, în 1995, să studieze ingineria electronică la TUHH.
Auto-identificarea – înclinația către Islamul salafist
Cei mai mulți dintre teroriștii de la 9/11 s-au cunoscut la moschee, construind, în timp, relația care a stat la baza constituirii, ulterior, a „celulei Hamburg”. Mohammed Atta a renunțat la idealurile pentru care venise în Germania, devenind fanatic religios, s-a auto-izolat de oportunitățile și bucuriile oferite de viața studențească normală. După o călătorie spirituală în Egipt, acesta a devenit intolerant, rezervat și interesat de învățăturile sharia. La scurt timp, starea sa interioară, conflictuală, a început să se manifeste și în exterior, punându-și amprenta și asupra înfățișării fizice. Transformarea lui Ziad Jarrah a survenit în anul 1996, ca urmare a unei călătorii în Liban, ocazie cu care a realizat diferența dintre trăsăturile caracteriale ale familiei sale și cele ale anturajului în care trăise până în acel moment. Până în anul 1998, Jarrah a început să-și petreacă timpul la moschee cu bin al-Shibh și Atta.
Decesul tatălui lui Marwan al-Shehhi pare să fi fost motivul transformării acestuia. La scurt timp după pierderea suferită, acesta a căutat refugiul în credință, încetând, fără o anumită explicație, să mai poarte haine occidentale. La începutul anului 1998, s-a transferat la o școală din Hamburg și s-a alăturat grupului de studiu al lui Atta.
„Ceea ce știm până în prezent depre acești teroriști (autorii atacurilor de la 11 septembrie n.a.) este că au fost educați, diabolici și sinucigași. Aceasta este o combinație care nu sța mai întâlnit până în prezent în lunga istorie a terorismului. De obicei, teroriștii care sunt educați și diabolici nu au tendințe sinucigașe, iar teroriștii care sunt diabolici și sinucigași sunt lipsiți de educație”.
Frecventarea unei moschei salafiste
Moscheea al Quds a fost locul inițial de radicalizare pentru membrii celulei Hamburg. Fondată de marocani, dar cu congregații etnice diverse, această moschee era renumită pentru retorica sa jihadist-salafist dură, exprimată prin încurajarea actelor de violență duse până la extrem (omucidere) asupra celor considerați necredincioși. Până în anul 1996, Mohammed Atta avea o viață socială intensă, dezvoltând, cu abilitate, relațiile inter-personale prin participarea la întruniri studențești, care aveau ca principală activitate studiul religiei. Ca membru al diferitelor grupuri de studiu, Atta i-a cunoscut pe Munir Motassadeq și Ramzi bin al/Shibh. Odată cu trecerea timpului, datorită asimilării unui volum mare de informații, Atta și bin al-Shibh au devenit mentori religioși pentru grupurile de studiu studențești, participând activ la proliferarea mesajului salafist în rândul celor care își căutau, furibund, identitatea. Printre aceștia se numărau și Zakariya Essabar și Said Bahaji. Celula Hamburg s-a format firesc, ca urmare a nenumăratelor ore petrecute împreună, în care au gândit, vorbit, citit și dezbătut conceptele fundamentale ale Islamului.
Îndoctrinarea presupune conștientizarea posibilității și asumarea obiectivului slafist suprem, de a crea, la nivel mondial, o comunitate musulmană pur fundamentalistă.
Inițial, ca prim pas în cadrul procesului de radicalizare, are loc retragerea din moschee, cea care marchează evoluția în formarea și consolidarea grupului, precum și identificarea potențialului lider.
În anul 1998, odată ce celula Hamburg s-a radicalizat, grupul și-a mutat, inițial, sediul întâlnirilor de la moschee, într-o librărie, iar ulterior, la reședința lui Atta (acesta locuia împreună cu mai multe persoane, printre care al-Shehi și bin al-Shibh). Un an mai târziu, Atta și prietenii săi și-au schimbat locația pentru întâlnirile săptămânale concentrate pe jihad, într-un apartament conspirativ denumit „Bait al-Ansar” (Casa susținătorilor Profetului).
În cadrul demersurilor efectuate de membrii grupului radicalizat, s-a înregistrat o evoluție în sensul diversificării acțiunilor și a politizării noilor credințe. Mohammed Haydar Zammar era implicat în promovarea obiectivelor, asumate de comun acord, prin intermediul manifestărilor specifice activismului politic. În plus, Atta studia declarațiile și activitățile altor grupuri teroriste, prin intermediul paginii web creată pe serverul universității. Aceasta îi facilita accesarea site-ului organizației Hamas.
Acceptarea jihadului. Decizia de a comite jihadul
Conceptul pentru atacul din 11 septembrie 2001 fusese luat în considerare la nivelul organizației al-Qaeda, încă din anul 1996, acesta urmând să fie proiectat, inclusiv la nivel de resurse disponibile și estimate. După ce au cceptat jihadul ca unică modalitate de a-și încheia viața, Mohammed Atta, Ramzi bin al-Shibh, Marwan al-Shehi și Ziad Jarrah au părăsit Germania, deplasându-se în Afganistan.
Conform declarațiilor foștilor studenți, la un anumit moment, Mohammad Atta, în cadrul discursului său, folosindu-se de toate oportunitățile oferite de sesiunile de tudiu religios, începuse să predice ca unic răspus jihadul, singurul capabil să eradicheze comportamentele aberante ale democrațiilor consacrate.
Până la finele anului 1999, s-a desăvârșit legitimarea și îndoctrinarea grupului în ideologia jihadului. Acum nu mai trebuia decât să aleagă modalități de materializare a războiului. Atrocitățile rușilor împotriva musulmanilor din Cecenia i-au motivat pe membrii grupării, în mod suplimentar și dacă mai era nevoie de aceasta, să se jihadizeze și să plănuiască o deplasare în acest teritoriu, în vederea participării la neutralizarea trupelor militare responsabile de această situație. Ulterior, Atta, al-Shibh, al-Shehi și Jarrah s-au reorientat, hotărând, în noiembrie 1999, să părăsească Germania și să se deplaseze în Kandahar, Afganistan, pentru a-și desăvârși pregătirea paramilitară jihadistă. Odată ajunși aici, Atta și grupul său au fost abordați și recrutați de către Khalid Sheikh Mohammed, în vederea operaționalizării atacului din 11 septembrie. În acest moment s-au întâlnit și cu ceilalți membri pregătiți de al-Qaeda, pentru același scop, respectiv cu Hani Hanjour. Khalid al-Midhar și Nawaf al-Hamzi.
În primăvara anului 2000, s-a produs rocada – Atta și cei trei membri ai grupului, care s-au întors în Germania, iar Abdelghani Mzoudi, Mounir Motassadeq, Zakariya Essebar și Said Bahaji s-au deplasat în Afganistan.
Deși țintele și modul de atac fuseseră stabilite de al-Qaeda, după sosirea sa în Statele Unite, Atta a planificat fiecare fază a operațiunii din 11 septembrie, pornind de la stabilirea echipelor, atribuirea rolurilor, pregătirea pentru pilotaj, studierea avioanelor și analizarea zborurilor, până la alegerea datei atacului.
Atta – „liderul operațional” – nu a fost nici un mujahedin, nici un experimentat terorist, însă succesul înregistrat la 9/11 a fost asigurat de calitățile sale intelectuale native, potențate de o disciplină aproape militară și de pregătirea alături de reprezentanții al-Qaeda. A urmat ceea ce știm noi toți – 11 septembrie 2001.
-În jurul orei 8.45 (15.45 ora Bucureștiului), un avion de pasageride tip Boeing 767, cursa 11 Boston – Los Angeles a companiei American Airlinea, având la bord 81 de pasageri și 11 membri ai echipajului, a lovit turnul de nord al clădirii World Trade Center din New York, marcând debutul atentatului care a schimbat pentru totdeauna fața terorismului.
– Optsprezece minute mai târziu, în timp ce posturile de televiziune din întreaga lume transmiteau în direct imagini de la locul a ceea ce părea a fi un nefericit accident, un alt Boeing 767, al companiei United Airlines, cursa 175 Boston-Los Angeles, având la bord 56 de pasageri și 9 membri ai echipajului, a intrat în cel de-al doilea turn.
– La ora 9.43 cursa de pasageri American Airlines 77, Dulles – Los Angeles, având la bord 58 de pasageri și 6 membri ai echipajului, a lovit clădirea Pentagonului, sediul Departamentului Apărării din Washington.
– La 10.43 o a patra aeronavă Boeing 757, cursa United Airlines 93 New York – San Francisco, având 38 de pasageri la bord și un echipaj de 7 persoane, s-a prăbușit într-o regiune împădurită la 80 de mile sud-vest de Pittsburg (Pennsylvania).
Sursa imaginii: Agerpres/AP
Autori: Oana Ciobanu și Simona Enescu
