Istoria ne cheamă la fapte. Cu acest îndemn începea textul convocării la evenimentul care avea să devină însuși momentul desăvârşirii unităţii naţionale, temelia pluralismului de libertăți și valori democratice, expresia consensului unor generații care îndrăzneau să își revendice propriul destin, să își prefigureze propriul drum prin istorie.
Suntem în anul 1918. Alba Iulia. Ziua Marii Adunări Naționale. Sunt de față peste 1200 de reprezentanți ai cercurilor electorale din toată țara, sute de membri ai societăților culturale, ai instituțiilor de învățământ, cultelor, organizațiilor militare și tineretului universitar. În cetate și în tot împrejurul acesteia sunt alți peste 100.000 de oameni, animați de un singur ideal: refuzul de a rămâne statici în fața unui trecut care le încercase de prea multe ori identitatea, valorile, coeziunea. La tribuna vorbitorilor din Sala Unirii, vizionari precum Ștefan Cicio Pop, Vasile Goldiș sau Iuliu Maniu proiectau viitorul României cu propriile convingeri și idealuri.
Vrednicia neamurilor se judecă după temeinicia hotărârilor pe care le iau. Veșnicia noastră o vom dovedi – spunea, atunci, Maniu. Ceea ce dă greutate și semnificație anului 1918 nu este numai simpla realizare istorică a întregirii naționale, ci faptul că edificarea României unite a avut la bază actul de voință, lucid și responsabil, al întregii societăți de atunci. Anul 1918 ne vorbește despre curaj. Despre idealuri ferme. Despre sacrificii făcute înțelept pentru a da sens viitorului.
Poate că cea mai importantă lecție pe care ne-o oferă momentul Marii Uniri este următoarea: reușita unui proiect național de anvergură este posibilă doar atunci când dorința de schimbare traversează fiecare fibră a societății, reunind fiecare aspirație individuală într-un proiect colectiv. Anul 1918 a fost, așadar, momentul când voința s-a unit cu dreptatea.
Au trecut, iată, 100 de ani de când România făcea acest pas hotărât pe calea bună a istoriei. Un secol de când a avut loc poate cea mai adâncă schimbare din istoria națiunii române. De aceea, celebrarea unui eveniment cu o asemenea profunzime istorică ar trebui să vină nu numai dintr-o datorie morală de a ne frecventa trecutul și rememora predecesorii, dar, mai ales, ca responsabilitate civică înțeleasă corect. Altfel spus, mai mult decât a fi un prilej festiv, Centenarul Marii Uniri ar trebui să îndemne la un moment de reflecție sinceră, la o retrospectivă onestă și asumată privind felul în care am înțeles să perpetuăm realizările și valorile moștenite.
Cum arată, așadar, portretul României la un secol distanţă? Cum am reușit noi, generațiile de astăzi, să valorizăm această realizare construită cu atâta migală și, mai ales, cum alegem să investim mai departe în durabilitatea valorilor încredințate de precursorii noștri?
Dacă ar fi să rezum într-un singur cuvânt ultimii 100 de ani din istoria României, acela ar fi “fragmentare”. Spun fragmentare pentru că, de prea multe ori, România a avut neșansa de a fi prinsă între faliile unei istorii dificile. Viitorul promițător care se întrevedea în perioada interbelică a fost, rând pe rând, confiscat de cele mai sumbre conjuncturi ale istoriei moderne – începând cu ororile celui de al Doilea Război Mondial și sfârșind cu un regim totalitar care nu a adus decât regres, falsificarea valorilor, ermetism și scindare.
Cu toate acestea, nici anii comunismului, nici dificultățile tranziției post-decembriste nu i-au divizat în mod real pe români. Desigur, sunt urme care încă mai persistă. Nicio societate care a fost prizoniera unei istorii nefavorabile timp de atâtea decenii nu ar avea cum să nu resimtă ecourile unui trecut care, în fond, i-a alterat destinul.
România a arătat, totuși, că are puterea de a înțelege greșelile trecutului și de a recunoaște oportunitățile viitorului. România a crescut și s-a reconstruit în fiecare zi prin fiecare dintre noi. Astăzi, România este ţara cetăţenilor săi. De aceea, mai mult ca oricând, suntem obligați la decență și modestie. La echilibrul și responsabilitatea cu care trebuie să purtăm mai departe idealurile prefigurate acum un secol.
Procesul de consolidare a statului și a democrației nu a fost început sau încheiat acum 100 de ani. Este o responsabilitate continuă, peste generaţii, a tuturor românilor. Cred cu fermitate că o democrație poate trece proba maturității doar atunci când înțelege că durabilitatea și progresul societății nu înseamnă nimic altceva decât puterea coeziunii existentă între cetăţeni. Unitatea, consolidarea unei societăți plurale și totuși coerente, convergenţa în acțiuni a elitelor politice și a românilor de rând – sunt tot atâtea lucruri care ar trebui să fie nu doar rememorate, ci, mai ales, înțelese ca repere pentru societatea actuală și generațiile care urmează.
La 100 de ani de la Marea Unire, România trebuie să fie un stat puternic și stabil, coerent în acțiunile și deciziile sale. Îi trebuie instituții de încredere, transparente, capabile să înțeleagă și să răspundă nevoilor reale ale cetățenilor. Fragmentarea produsă de istorie nu poate fi redusă decât prin încredere și continuitate, printr-o interacțiune onestă între oameni, instituții și decidenți care, invariabil, trebuie să se întâlnească într-un punct numit interes național.
În egală măsură, România are nevoie de o cultură solidă a implicării. Acum câteva decenii societatea era sufocată de sentimentul neputinței. Astăzi, democrația ne oferă privilegiul de a construi viitorul în care credem.
Provocările secolului trecut nu au putut fi anticipate în totalitate. Deloc surprinzător, următoarea sută de ani este şi mai impredictibilă. Provocările demografice, avansul accelerat al tehnologiei, accesul la resurse fundamentale sau schimbările climatice vor deveni curând cele mai relevante teme ale agendei globale de securitate. În fața tuturor acestor transformări, România are nevoie de o viziune articulată, de instituții ferme, cu angajamente clare și transparente și, nu în ultimul rând, de o societate pregătită să le susțină.
În această ecuație, rolul Serviciului Român de Informații a fost și este unul esențial. La scara celor 100 de ani de istorie a României unite, SRI este o instituție încă tânără. Cu toate acestea, în cele aproape trei decenii de existență, Serviciul a investit efort şi pricepere pentru a proteja statul român. Valorile Marii Uniri, care au traversat întreaga istorie națională sunt nu doar apărate, ci asumate, prin jurământ, de fiecare dintre ofițerii Serviciului.
România este o democrație tânără, în care multe dintre mecanisme nu au avut timpul necesar pentru a fi sedimentate. Poate că de aceea au existat anumite dificultăți de înțelegere a logicii democratice. Construirea unei Românii moderne, atât în 1918, cât și după 1989, a fost, de multe ori, un proces pe care l-am făcut din mers. În pofida acestor neajunsuri, am ajuns să fim cetățenii unui stat modern, democratic, membri ai unor comunități solide, cu care împărtășim aceleași valori și principii.
Cu atât mai mult, ritmul schimbărilor nu ne îngăduie ca improvizația să ia locul proiectelor atent gândite, care să-și demonstreze durabilitatea. În fața unui viitor imprevizibil, orice lipsă de prudență și echilibru, orice derapaj sau greșeală ne pot costa ani întregi de progres. Trecutul ne-a arătat cât de fragile pot fi societăţile şi cum istoria are un fel viclean de a ne aluneca printre degete atunci când nu suntem atenţi. Nu mă gândesc decât la un singur exemplu: în 1918, Iuliu Maniu primea ovațiile a sute de români pentru discursul din fața Adunării Naționale. Aproape 30 de ani mai târziu, după înscenarea de la Tămădău, avea să fie condamnat de regimul comunist la închisoare pe viață, pentru că îndrăznise să vorbească despre libertate.
Acum 100 de ani, Maniu împreună cu întreaga elită politică de la acea vreme, gândeau sistematic fiecare pas al proiectului de întregire națională. Astăzi, avem nevoie de aceeași viziune și coerență pentru a putea modela înțelept viitorul României. Istoria ultimului secol ne arată, fără echivoc, faptul că România a crescut doar atunci când a știut să se deschidă spre viitor.
O Românie corectă nu poate progresa decât prin democrație. Prin cooperare și încredere. Oamenilor le este mai bine în democrații în care pot fi liberi și demni – iar românii încep să prețuiască tot mai mult aceste drepturi.
Totuși, democrația nu este ocolită de provocări. Modelul democratic occidental este, chiar în acest moment, concurat de modele alternative tot mai influente și agresive, mai ales în această parte de Europă. Speculând însăși diversitatea straturilor din care este alcătuită societatea, aceste modele nu fac altceva decât să încurajeze excluderea, să favorizeze restricția și să alimenteze divizarea – între etnii, religii, clase sociale, minorități și majorități, perspective și opinii.
Din aceste motive, este esențial să înțelegem că noțiuni precum domnia legii, economia de piață, democrația liberală sau drepturile omului nu sunt doar simple constructe filosofice. Sunt repere fundamentale care dau substanța societății moderne în care trăim, singurele capabile să îi asigure coeziunea, prosperitatea și siguranța.
Pentru fiecare dintre noi, Centenarul Marii Uniri ar trebui să fie un memento care să ne arate, o dată în plus, că prețul democrației și al progresului este mare, dar merită indubitabil să fie plătit. Că destinul unei națiuni ține de curajul de a-ți reclama locul pe harta mare a lumii și de dorința de a încerca și reuși împreună. Cu pași fermi, măsuraţi, dar în perfect echilibru.
Autor: Directorul Serviciului Român de Informaţii, Eduard Hellvig
