Ceea ce Occidentul denumeşte astăzi Daesh, a apărut sub titulatura de Statul Islamic, în iunie 2014 ca structură distinctă, de sine stătătoare, prin schimbarea de nume a fostului Stat Islamic în Irak şi Levant (ISIL) sau Stat Islamic în Irak şi Siria (ISIS). Daesh reprezintă acronimul denumirii în limba arabă a organizaţiei ad-Dawlat al-Islamiya fi’l-Irak wa’sh-Sham.
Obiectivele strategice ale Daesh vizau încă de atunci instaurarea unui califat pe un vast teritoriu ce cuprinde state din Orientul Mijlociu, Maghreb, părţi din Africa Subsahariană, precum şi state europene, aflate în trecut sub ocupaţie musulmană – Spania, Portugalia, Bulgaria, România.
Deşi urmăreşte extinderea şi în afara Siriei şi a Irakului, din punct de vedere strict operaţional şi militar Daesh este preocupată mai degrabă de menţinerea şi consolidarea câştigurilor teritoriale din cele două state şi mai puţin de iniţierea unor demersuri similare în alte regiuni. De altfel, ulterior intervenţiilor aeriene ale Coaliţiei Împotriva Statului Islamic (CISI), Daesh s-a văzut nevoită să-şi (re)planifice acţiunile şi resursele pentru a putea lupta simultan, dar eficient, pe trei fronturi tactice: împotriva CISI, împotriva structurilor pro-Assad sau aflate în sfera de influenţă iraniană şi împotriva forţelor kurde.
Totuşi, succesele din a doua parte a lunii mai 2015, cum ar fi ocuparea localităţilor Ramadi din Irak şi Palmyra din Siria, reprezintă indicatori ai capabilităţilor militare de care dispune Daesh, semn că slăbiciunile arătate la începutul anului curent au fost parţial depăşite. De asemenea, deplasările de efective pe care le realizează către frontiera cu Iordania şi susţinerea de care Daesh pare a se bucura în sudul acestui stat pot fi interpretate drept precursori ai deschiderii unui nou front de luptă. Într-un sondaj al postului de televiziune Al Jazeera, realizat în prima parte a anului 2015, peste 81% din respondenţi au răspuns afirmativ la întrebarea dacă sunt de acord cu acţiunile din Irak şi Siria ale Daesh. De asemenea, surprinzător pentru Iordania, unul dintre cele mai sigure şi stabile state din Orientul Mijlociu, locuitori din Ma’an au început să-şi declare în mod deschis susţinerea pentru Daesh.
În ce măsură Daesh este capabilă de iniţierea şi finalizarea cu succes a unei asemenea mişcări operaţionale este dificil însă de înţeles în prezent. Pentru autorităţile de la Amman, temerea pare să vină mai degrabă din riscul crescut al formării pe teritoriul naţional, mai ales în regiunea Ma’an, a unor enclave funcţionale şi puternice, aflate sub influenţa Daesh. Oricum, prin mişcările subtile pe care le face, Daesh transmite câteva semnale evidente: loviturile aeriene nu au fost atât de eficiente, se bucură de susţinere populară şi reprezintă în continuare o forţă militară redutabilă.
Succesele din perioada anterioară acţiunilor CISI au generat un imens val de simpatie în special în diaspora musulmană din spaţiul european. Efectele s-au resimţit pe mai multe paliere: amplificarea în cascadă a propagandei teroriste în favoarea Daesh şi împotriva a tot ceea ce reprezintă Occidentul, apariţia „luptătorilor străini” (mai cunoscuţi ca „foreign fighters” – FTF) şi apariţia celor care au încercat să transfere sau să importe în Occident Jihadul din Levant (mai cunoscuţi sub denumirea de „solo terrorist”). În Europa, toate acestea au fost iniţiative la nivel individual, nefiind semnalate situaţii de constituire a unor structuri teroriste cu adevărat funcţionale, ci mai degrabă de asocieri ad-hoc.
În spaţiul musulman însă situaţia s-a dovedit a fi un pic diferită de cea din Occident. Percepţia şi sprijinul popular de care se bucură Daesh urmează un tipar experimentat anterior de Al Qaida: francizarea organizaţiei, prin apariţia unor structuri afiliate. Succesul şi lovitura de imagine ale Daesh în lumea şi diaspora musulmană au scos la iveală oportunismul unor grupări cu agende locale, dar dornice de afirmare şi recunoaştere globală. Liderii acestor structuri, unele aflate în sfera de influenţă a AQ, şi-au declarat afilierea la Daesh asumându-şi declarativ obiectivele organizaţiei. În majoritatea situaţiilor, decizia de alăturare a fost puternic mediatizată fie prin metodele clasice ori moderne ale comunicării (postarea pe site-uri, reţele de socializare etc.), fie prin angajarea în comiterea unor atentate inspirate din modul barbar de operare al Daesh.
Chiar dacă cele mai multe dintre acestea par a fi preocupate în continuare mai mult de propria agendă decât a Daesh, ambele părţi au câştiguri reciproce din asociere: afiliatele valorifică imaginea şi numele Daesh (cu toate beneficiile astfel rezultate), în timp ce Daesh poate promova mediatic extinderea progresivă a califatului. Beneficii imediate sunt cele pe linia recrutării şi pregătirii terenului pentru reîntoarcerea combatanţilor.
Deşi problemele majore cu care se confruntă în prezent Daesh sunt în special în regiunea „natală”, liderii săi sunt totuşi preocupaţi de valorificarea şi amplificarea capitalului de imagine pentru a obţine puncte de sprijin în întreaga lume musulmană. Trimişi ai lui Baghdadi militează pentru atragerea la grupare a unor lideri de organizaţii şi susţin implementarea regulilor şi modi operandi ale Daesh.
Dezvoltarea protostatului
Extinderea regională a structurii se realizează treptat, aparent minuţios planificată printr-un algoritm ce pare a urma o serie de etape ale unui plan prestabilit. Se caută sistematic promovarea activă a ideilor, obiectivelor şi succeselor Daesh în regiuni aflate în interiorul graniţelor ce marchează califatul global, pentru atragerea organizaţiilor ce dispun de cunoştinţele, conexiunile locale şi capabilităţile necesare pentru preluarea controlului teritorial. Daesh exploatează toate resursele de care dispune: mediul online (în special prin intermediul reţelelor sociale ori prin diseminarea unor materiale propagandistice – un exemplu fiind publicaţia Dabiq), acţiuni violente cu un puternic impact emoţional (pentru a se asigura şi vizibilitate mediatică) sau emisari pe care îi trimite în regiunile pe care le vizează.
Organizaţia caută şi consolidarea afilierilor prin transfer de knowhow şi resursă umană specializată militar şi organizatoric, astfel încât noile structuri să devină pe deplin operaţionale şi compatibile cu Daesh. Transformarea treptată a acestor structuri în organisme de administrare locală a regiunilor controlate, după modelul deja aplicat în Siria şi Irak devine doar o chestiune de timp. Prin acest demers, Daesh urmăreşte implementarea sistemelor legislative, normative şi sociale pe care le utilizează deja în Raqqa, astfel încât teritoriile controlate de afiliaţii săi să poată fi ulterior facil convertite în provincii pe deplin funcţionale şi integrate în califat. De altfel denumirea unora dintre organizaţii a fost schimbată după afiliere în „willayat” (în tr. provincie).
Daesh acordă atenţie în egală măsură punerii la punct şi securizării unor canale de comunicare terestră între provincii. În acest fel se asigură un transfer sigur de resursă umană şi logistică în interiorul califatului.
Pe modelul sistemelor moderne de management, Daesh vizează interconectarea tuturor provinciilor şi enclavelor şi ulterior extinderea treptată a teritoriilor controlate de afiliaţi pentru formarea Califatului în graniţele preconizate. În zonele pe care le administrează, Daesh încearcă să imprime ierarhii şi funcţionalităţi de tip statal: a început baterea de monedă proprie, continuă dezvoltarea sistemelor de taxare şi impozitare, se asigură minimul de servicii necesare unui bun trai în condiţii urbane (asistenţă medicală, instituţii de învăţământ pentru copii, atestări profesionale, pază şi securitate publică etc.). Din acest punct de vedere, evoluţia din Siria şi Irak a Daesh, chiar dacă extrem de dinamică prin alternanţa rapidă a succeselor şi eşecurilor, este totuşi liniară, din punct de vedere strategic nefiind observate evoluţii sau schimbări majore.
Este important de precizat că organizaţia pare a-şi îndrepta eforturile preponderent către aspectele militare, propriile demersuri propagandistice fiind trecute într-un plan secundar. Avem astfel în vedere ultimul număr al publicaţiei Dabiq, tipărit la câteva luni de la precedenta ediţie, deşi revista este o publicaţie lunară. De asemenea, ultimul număr este realizat în condiţii grafice mult mai modeste decât celelalte, ediţia curentă fiind privată de abundenţa de imagini anterioare.
Daesh îndeplineşte astfel un triplu rol: de organizaţie teroristă, prin acţiunile şi demersurile în care este implicată în Siria şi Irak, de reţea, prin administrarea şi consolidarea ansamblului de structuri teroriste afiliate şi de protostat, prin atribuţiile pe care şi le-a asumat şi pentru care depune eforturi considerabile de implementare.
Al Qaida în varianta beta
Astfel definită structura, diferenţa majoră dintre reţeaua Al Qaida şi reţeaua Daesh este evidentă în modul în care cele două organizaţii au înţeles să se raporteze la coordonarea afiliaţilor. AQ a ales o soluţie pasivă, de coordonare de la distanţă a francizelor sale, prin simpla trasare a unor dispoziţii de reglementare generală a anumitor chestiuni. Soluţia Daesh, în schimb, este a unui „management” aplicat şi implicat, orientat pe compatibilizarea funcţională şi ideologică a diferitelor structuri afiliate.
Pe de altă parte, Al Qaida nu a urmărit în mod real crearea unui califat, deşi declarativ este în continuare pe agenda sa, obiectivele fiind utopice, prea puţin materializabile şi palpabile pentru membrii şi susţinătorii săi, de unde şi diminuarea interesului acestora. Obiectivul Daesh este însă unul concret – crearea califatului, condus după reguli islamice stricte. Evoluţiile în atingerea acestuia sunt resimţite de musulmanii de rând, care percep astfel că susţinerea şi sprijinul pe care îl acordă se materializează în ceva concret.
Daesh nu este singura structură teroristă metamorfozată. Hezbollahul libanez, Fraţii Musulmani, Hamas, PKK sunt organizaţii cu un trecut (unele chiar şi cu prezent) extrem de violent, dar care au înţeles că doar o abordare de tip militar nu este suficientă sau îndeajuns de eficientă. Toate aceste structuri au trecut consecutiv şi prea puţin simultan, prin două stări: de organizaţie teroristă şi de partid politic. Puţine au avut însă capabilitatea şi puterea de a le experimenta eficient în acelaşi timp. În schimb, Daesh este simultan organizaţie teroristă, reţea de structuri şi protostat. În ciuda diminuării capacităţii expansioniste din prezent şi a unor probleme de unitate internă, Daesh nu pare a se situa pe o pantă descendentă în termeni de eficienţă şi stabilitate. Dimpotrivă, caută să se replieze rapid şi să-şi conserve câştigurile acumulate.
Unicitatea Daesh vine însă la pachet cu un alt aspect, cel al crizei umanitare, evidenţiată şi palpabilă prin amploarea recentă a fenomenului migraţionist, îndeosebi a celui cu origine în Siria. În acest fel, tripla natură a Daesh, chiar dacă oferă îndeosebi celor din diaspora musulmană mirajul unei soluţii de constituire a umma, în lumea musulmană pare a provoca mai mult pierderi decât câştiguri. Pe măsură ce câştigă din ce în ce mai mult din competenţele şi atribuţiile unui actor internaţional, „protostatul” Daesh tinde să se transforme în ceea ce cu adevărat se poate numi „stat terorist”. Deşi conceptul a mai fost utilizat, inclusiv sub variante edulcorante de genul „stat sponsor al terorismului”, referindu-ne la Daesh, termenul capătă o consistenţă şi relevanţă cu totul diferite. Eşecul în combaterea expansiunii acestuia nu va fi altceva decât un succes al Daesh în transformarea încet dar sigur în primul stat terorist al lumii. Discuţiile pe acest subiect sunt extrem de numeroase. O primă abordare este cea care califică drept inacceptabilă ideea unui stat islamic, în forma şi condiţiile propuse de Daesh. În această linie, este respins şi numele de „Statul Islamic”, prin care se recunoaşte şi validează într-un fel calitatea de entitate statală autoasumată de Daesh.
Branding şi social media
La polul opus, imaginea publică a Daesh se menţine în rândul adepţilor din Occident pe aceleaşi coordonate. Organizaţia continuă să fie considerată drept principala entitate eliberatoare a lumii islamice şi singurul model de urmat pentru musulmani. Nimic nu pare deocamdată să diminueze din câştigurile de imagine pe care le-a obţinut Daesh până în prezent.
Decapitările operate de structură nu numai că nu sunt repugnate, dar sunt considerate drept pedepse meritate pentru victime şi inspiraţie pentru radicalizaţii europeni. Eforturile mediatice directe ale Daesh de a se menţine în topul preferinţelor musulmanilor radicalizaţi din spaţiul european sunt relativ minime. Imaginea sa este promovată chiar de aceştia, prin preluarea şi rostogolirea în media online a succeselor sale, a obiectivelor şi ideologiei organizaţiei. Reuşita acestor demersuri rezultă din faptul că cei care transmit, postează şi repostează relatări despre Daesh o fac pe înţelesul celor din jurul lor, folosind jargonul local şi subliniind exact problemele cu care se confruntă micile comunităţi musulmane. Astfel, mesajul iniţial al Daesh este reinterpretat şi adaptat particularităţilor din fiecare grup sau mediu, fiecare dintre cei radicalizaţi sau cu potenţial de radicalizare putânduse regăsi cu uşurinţă.
Pe de altă parte, se poate ridica şi o întrebare ceva mai exotică, ce-i drept, referitoare la măsura în care se va putea vorbi în viitorul apropiat de Daesh ca „stat federal”, deşi la prima vedere ideea poate fi considerată total nesustenabilă, necredibilă şi fantezistă, nu ar trebui trecută cu vederea existenţa wilayate-lor, aşa-zisele provincii ale Daesh din afara arealului direct controlat de structură. În prezent, acestea funcţionează preponderent ca regiuni ale căror lideri au jurat credinţă lui Abu Bakr al Bagdhadi şi care se conduc după un set minimal de reguli şi principii impuse de Daesh în Siria şi Irak. Aceste entităţi, mai mult virtuale decât cu adevărat legate structural, organizatoric şi funcţional la Daesh, pot deveni părţi componente ale califatului, în situaţia în care din punct de vedere teritorial va exista un canal de legătură controlat în majoritate, dacă nu în întregime, de Daesh.
În aceeaşi măsură, ideea unei legături terestre între diferitele wilayate sau între acestea şi zona controlată de Daesh pare în prezent la fel de puţin credibilă ca şi cea a unui stat islamic federal. Să nu uităm, însă că, anterior anului 2014, perspectiva unei organizaţii teroriste mai agresive şi mai globalizate decât Al Qaida era la fel de fantezistă şi necredibilă.
Într-o comparaţie simplistă între Daesh şi Al Qaida, mulţi ar putea ridica problema francizelor AQ şi a unor posibile similarităţi între cele două tipuri de organizare. Al Qaida este prima organizaţie dezvoltată pe un tipar de tip reţea, cu o multitudine de organizaţii şi grupuri satelit, pe care fie le-a creat, fie le-a acceptat ca francize. Diferenţa notabilă pleacă însă de la principalul obiectiv al Daesh, şi anume constituirea, extinderea şi guvernarea califatului. Toate celelalte sunt secundare.
Constituirea este o etapă încheiată, extinderea este în curs, iar guvernarea este relativ funcţională în anumite regiuni din Siria şi Irak. Din această perspectivă, wilayatele Daesh nu sunt simple francize, ci structuri care, pe modelul organizaţiei islamiste mamă, încearcă să guverneze teritoriile cucerite. Nu mai consideră autorităţile locale drept simple ţinte, ci le înlocuiesc, preluând toate atribuţiile şi drepturile de guvernare. Nu au nevoie de legitimitate populară, dreptul de stăpânire a teritoriului fiind impus cu forţa. Iată de ce, următorul pas logic nu poate fi decât cel de a încerca o unificare a tuturor teritoriilor declarate ca fiind wilayate. În cele din urmă, există şi un plan public al Daesh în care califatul este cuprins între graniţe bine delimitate.
Deşi teoriile conspiraţioniste au invadat spaţiul public, până în prezent nici o ţară nu şi-a manifestat intenţia de a recunoaşte existenţa Daesh ca stat sau de a sprijini în vreun fel organizaţia. Cel puţin declarativ, pare a exista un consens global – Daesh trebuie înlăturat. Consensul se opreşte însă în abordările diferite pe care majoritatea statelor le susţin ori chiar adoptă, situaţie ce nu poate fi decât favorabilă expansiunii sau consolidării Daesh.
Combaterea Daesh azi
Cu toate că în spaţiul public, solicitările pentru tratarea la sursă s-au înmulţit odată cu criza imigranţilor, modalităţi concrete în acest sens par departe de a fi găsite. În absenţa oricăror perspective de negociere cu părţile implicate în conflictul din Siria, intervenţia militară rămâne singura opţiune viabilă. Însă doar atacurile aeriene nu vor aduce decât mici câştiguri tactice şi operaţionale (e.g. uciderea unor lideri ai Daesh sau afectarea parţială a infrastructurii organizaţiei) şi prea puţin de nivel strategic, singurul palier care poate face diferenţa. Un aspect care va complica şi mai mult aplicarea unei soluţii militare este recent confirmata prezenţă rusească în zonele controlate de regimul condus de Bashar al Assad.
Daesh este vizată în principal de trei tipuri de acţiuni. În mod constant au loc acţiuni militare – prin intervenţiile exclusiv aeriene ale CISI, terestre şi aeriene ale armatei siriene, terestre ale Iranului şi entităţilor aflate în sfera sa de influenţă şi, din nou terestre, dar eminamente defensive, ale mişcărilor kurde. De asemenea, împotriva Daesh sunt conduse şi măsuri specifice serviciilor de informaţii sau structurilor poliţieneşti. Acestea, adoptate în majoritatea statelor occidentale, vizează îndeosebi o mai bună monitorizare internaţională a fenomenului foreign fighters şi returnees, dar şi de prevenire a apariţiei şi extinderii actorilor singulari. Demersurile sunt atât informativ-operative, cât şi normativ-legislative, fiind vizată actualizarea şi adaptarea cadrului normativ naţional în acord cu noile provocări.
Nu în ultimul rând statele CISI adoptă inclusiv măsuri prin care sunt impuse sancţiuni internaţionale, ONU şi UE având un rol central în acest context. Fără a insista prea mult pe demersurile de până în prezent împotriva Daesh, nu putem să nu observăm că în efortul de combatere a structurii sunt implicaţi mai mulţi actori internaţionali decât în precedentele campanii antiteroriste împotriva Al Qaida. Campaniile din Afganistan şi Irak, extrem de costisitoare de altfel, au plasat lupta internaţională împotriva terorismului într-un algoritm preponderent bipolar: Occident versus Al Qaida. Statele musulmane, deşi implicate în special politic, nu s-au organizat în proprii campanii sau coaliţii de combatere a Al Qaida; în prezent, multe dintre acestea par a avea însă ceva mai multă voinţă politică şi militară de combatere a Daesh decât au avut anterior.
Perspectivele sunt incerte şi dificil de estimat. Complexitatea situaţiei din Orientul Mijlociu, lipsa unui consens operaţional la nivel internaţional, susţinerea acordată Daesh de către musulmani din Occident, recentul val de migraţie ilegală reprezintă doar o mică parte a factorilor care îngreunează creionarea unei soluţii. Mecanismele intime prin care Daesh a reuşit să se extindă şi să-şi consolideze poziţiile sunt încă insuficient cunoscute şi înţelese.
Cu certitudine, însă, statele occidentale nu vor accepta niciodată existenţa unui stat islamic aşa cum îl promovează în prezent Daesh. Cel mai probabil, Siria şi Irak vor trebui să gestioneze presiunile în vederea federalizării celor două state. Cu siguranţă, prevenirea şi combaterea terorismului va cunoaşte modificări de substanţă.
Abstract
What the West now calls Daesh, first appeared under the name Islamic State, in June 2014, as a distinct, autonomous structure. Daesh aimed, even then, at establishing a caliphate on a vast territory, which would include states from the Middle East, Maghreb, parts of Sub-Saharan Africa, as well as European states that were at some point under Muslim rule.
The group is extremely popular among the Muslim Diaspora in Europe, and this popularity has led to the increase of terrorist propaganda favoring Daesh against the West, to the appearance of foreign fighters and of the solo terrorists (who brought the jihad into the West). In the Muslim world, the perception and support given to Daesh follows a pattern previously drawn by Al Qaeda: the franchising of the organization, through the appearance of affiliate structures.
Daesh thus plays a triple role: that of a terrorist organization, through the processes in which it is involved in Syria and Iraq; that of a network, through managing and strengthening the affiliated terrorist structures and that of a proto-state, through the duties that it has assumed.
The major difference between Al Qaeda and Daesh is obvious when referring to the way in which the two structures coordinate the affiliates. While AQ has chosen the passive approach, Daesh favors an applied and involved management. However, this triple nature of Daesh seems to cause loss more than gain in the Muslim world, if we consider the massive migration that is taking place from Syria at present.
The perspectives are unclear and difficult to estimate. The complexity of the situation in the Middle East, the lack of consensus at international level, the recent wave of migration are but a few of the factors that make the outlining of a solution difficult.
Autor: Răzvan Avramenscu
