În activitatea de intelligence, cooperarea externă este menită să extindă accesul unei agenții de informații și securitate la mijloace superioare de culegere și analiză a informațiilor, inclusiv la tehnologii ori metodologii specifice, la costuri mai mici decât cele pe care le-ar implica dezvoltarea acestora în mod individual. Fost responsabil pe probleme de intelligence în cadrul Departamentului de Stat al SUA și profesor la programul de studii de securitate al Universității Georgetown, Jennifer Sims a descris sugestiv acest tip de cooperare drept o formă de troc în care moneda de schimb o reprezintă informația, accesul la resurse sau expertiza. Abordarea tranzacțională permite ambelor părți ale parteneriatului să își valorifice punctele forte, inclusiv avantajele tehnologice, în beneficiu reciproc.
Pe parcursul a mai bine de șapte decenii și jumătate, Marea Britanie și Statele Unite ale Americii au construit cea mai solidă alianță din lume în domeniul intelligence. Bazele acesteia au fost puse în timpul luptei comune împotriva nazismului. Consolidată pe parcursul confruntării existențiale cu comunismul, cooperarea a ajuns la un nivel fără precedent în timpul războiului global împotriva terorii.
În cadrul acestei relații speciale s-a dezvoltat, încă din anii de debut, o componentă de o sensibilitate ridicată, ce vizează o disciplină majoră a culegerii de informații: SIGINT (Signal Intelligence) – informațiile derivate din interceptarea și exploatarea emisiilor electromagnetice. Omul a creat coduri pentru a păstra secrete și a spart coduri pentru a afla secretele pe care le protejau semenii săi încă din timpul faraonilor. În Evul Mediu au apărut primele structuri specializate în interceptarea și decriptarea corespondenței diplomatice secrete, așa numitele ”cabinete negre”. Odată cu dezvoltarea comunicațiilor, acest domeniu a dobândit o importanță tot mai mare în ansamblul activității secrete de informații, iar necesitățile de interceptare și procesare a unui flux de comunicații în creștere exponențială a impus structurilor specializate ale unor state partenere, în mod inerent, punerea în comun a resurselor tehnologice și a expertizei. Cititorilor interesați de universul fascinant al codurilor și cifrurilor, dar și de rolul jucat de acestea de la începuturile umanității în război, afaceri, diplomație și spionaj, le recomandăm lucrarea „The Codebreakers – The Story of Secret Writing” a istoricului american David Kahn. Publicată pentru prima dată în 1967 și considerată cea mai bună istorie a criptografiei din toate timpurile, lucrarea a fost revizuită în repetate rânduri de către reputatul universitar, în vârstă de 92 de ani.
O avertizare amicală
Tradiția cooperării anglo-americane în domeniul SIGINT își are rădăcinile în timpul Primului Război Mondial. Camera 40, secțiunea Amiralității britanice cu atribuții de criptanaliză, a jucat un rol determinant în fundamentarea deciziei SUA de intrare în război. Titulatura (Room 40) provine de la numărul încăperii din cadrul vechii clădiri a Amiralității în care criptologii marinei și-au desfășurat activitatea, începând cu luna noiembrie 1914. Se estimează că în anii războiului Camera 40 a decriptat circa 15.000 de mesaje germane transmise prin radio și telegraf. În paralel, în cadrul armatei britanice a funcționat o structură cu atribuții similare (MI1b – secțiunea 1 din cadrul Departamentului pentru Informații Militare al Ministerului de Război), înființată pe 2 august 1914.
Nigel de Grey și William Montgomery, pionieri ai criptologiei britanice, au reușit să decripteze o telegramă cifrată a ministrului de externe al Imperiului German, Arthur Zimmermann, transmisă, pe 16 ianuarie 1917, ambasadorului german în Mexic, Heinrich von Eckardt. Depeșa îl mandata pe cel din urmă să înainteze guvernului mexican propunerea unei alianțe împotriva SUA, în schimbul promisiunii de a recupera fostele teritorii ale Texasului, Arizonei și New Mexico. Furnizată președintelui Woodrow Wilson, cu protejarea modului de obținere, telegrama Zimmerman a fost adusă ulterior la cunoștința opiniei publice, alimentând curentul anti-german și jucând un rol vital în atragerea SUA în război. Considerat pierdut, exemplarul original descifrat al telegramei a fost descoperit în octombrie 2005, în procesul de elaborare a istoriei oficiale a GCHQ (John Feeris, „Behind the Enigma: The Authorized History of GCHQ”, Bloomsbury, 2021).
După modelul britanic, în iunie 1917 SUA și-a creat propria agenție SIGINT în cadrul armatei, US Army Code and Cipher Section, cunoscută drept MI-8. Pe 28 iulie 1916, o structură similară, U.S. Navy Code an Signal Section, a fost înființată în cadrul marinei. La terminarea războiului, MI-8 a fost transferată Departamentului de Stat și redenumită Biroul Cifru. Camera Obscură (Black Chamber) – titulatura sub care a fost cunoscută în anii interbelici – a devenit prima organizație de criptanaliză în timp de pace din istoria SUA. Deși și-a dovedit pe deplin utilitatea, decriptând între 1919 și 1929 peste 45.000 de telegrame, provenite de la 19 națiuni, secretarul de stat Henry Stimson a decis transferul structurii către armată (fiind integrată în Army Signal Corps Cryptography Department), în octombrie 1929, pe considerentul că „gentlemenii nu își citesc unii altora corespondența” (Gentlemen do not read other people’s mail).
Sub auspiciile neîncrederii
Conlucrarea în domeniul SIGINT, care a cunoscut un regres în perioada postbelică, a fost reluată pe 31 august 1940, cu prilejul vizitei efectuate la Londra de o delegație a armatei și marinei SUA. Șeful delegației, generalul de brigadă George Strong, a sugerat omologilor britanici că este momentul ca cele două țări să facă schimb de informații rezultate din criptanaliză. Într-un gest de deschidere fără precedent, americanii au făcut o scurtă prezentare a propriilor progrese în spargerea sistemelor de comunicații cifrate japoneze și italiene. Partea britanică s-a limitat la promisiunea de a se consulta pe acest subiect cu premierul Winston Churchill. După o săptămână, propunerea americană a primit un răspuns pozitiv.
Începutul cooperării a fost afectat pe de o parte de accentul obsesiv pus pe securitate de către britanici, care îi considerau pe americani incapabili să păstreze cu strictețe secretul, iar pe de altă parte de divizarea SIGINT-ului american între structurile rivale ale armatei și marinei, SIS (Signal Intelligence Service, înființat pe 10 mai 1929 și redenumit, în 1942, Signal Security Service), respectiv OP-20-G (titulatura sub care a funcționat structura SIGINT a marinei SUA după reorganizarea din martie 1935).
Temerile britanicilor plecau de la publicarea, în iunie 1931, de către fondatorul Camerei Obscure, Herbert Yardley, a memoriilor intitulate „The American Black Chamber”, pe fondul dezamăgirii produse de desființarea unității. Dezvăluirile privind cooperarea secretă și ilegală a organizației de intelligence cu operatorii de telegraf din SUA au generat, în premieră, o dezbatere care continuă până în zilele noastre, pe tema libertatea de exprimare versus securitatea națională.
Potrivit exprimării plastice a șefului criptanaliștilor marinei, Laurance Safford, primele schimburi de informații anglo-americane puteau fi reprezentate sub forma unei străzi cu sens unic, dinspre Washington spre Londra. Abia după ce președintele Franklin Delano Roosevelt și-a dat acordul pentru deplina cooperare în domeniul SIGINT, pe 7 februarie 1941 o echipă mixtă, armată-marină, condusă de căpitanul Abraham Sinkov, a vizitat Bletchley Park, sediul Școlii Guvernamentale de Coduri și Cifruri/GC&CS. Aceasta din urmă era structura de criptanaliză a Marii Britanii constituită după Primul Război Mondial (la 1 noiembrie 1919), pentru a continua în timp de pace activitatea unităților specializate ale armatei și marinei. Salvat de la demolare în anii 1990, sediul din Bletchley Park este deschis publicului, pentru vizitare, două weekenduri pe lună. Membrii Misiunii Sinkov au furnizat „spărgătorilor de coduri” britanici o copie a mașinii Purple, care producea cifrul Magic, utilizat de diplomația japoneză începând din iunie 1938. În contrapartidă, omologii americani au primit informații cu privire la codurile și cifrurile germane, italiene și ruse, cele mai importante vizând Bomba, mașina electromecanică proiectată de criptograful Alan Turing pentru a sparge mașina germană de cifrat Enigma. Aceasta din urmă a fost adaptată după o invenție olandeză și utilizată de armata și marina germane pentru securizarea comunicațiilor, începând cu anul 1926. Deschiderea gazdelor a fost totală și, în pofida rangului inferior, ofițerii de informații americani au primit acces neîngrădit la Bletchley Park și la principalele stații de interceptare.
O nouă piatră la temelia alianței SIGINT a fost pusă de comandorul Alastair Denniston, care a asigurat conducerea operațională a GC&CS încă de la înființare. Cu prilejul vizitei efectuate la sediul SIS, în august 1941, acesta a stabilit o relație apropiată cu William Friedman, părintele criptologiei americane moderne.
Regulile parteneriatului
Cooperarea a căpătat un cadru formal odată cu semnarea între GC&CS și Departamentul de Război al SUA, pe 17 mai 1943, a Acordului BRUSA (Agreement between British Government Code and Cipher School and U.S. War Department in regard to certain ”Special Intelligence”; documentul declasificat a fost publicat pe site-ul NSA în iulie 2021). În exprimarea plastică a istoricului american Bradley Smith, acordul a reprezentat „constituția scrisă” care a guvernat parteneriatul anglo-american în domeniul criptanalizei în ultimii doi ani și jumătate ai celui de-Al Doilea Război Mondial și care, în forma sa modificată, continuă să producă efecte până în prezent. Încheierea primului acord SIGINT anglo-american a fost precedată de o vizită la Washington a genialului, dar excentricului Alan Turing, care a coordonat eforturile de decriptare a comunicațiilor marinei germane.
Acordul reglementa producția, schimbul și diseminarea informaților derivate din criptanaliza comunicațiilor forțelor armate și aeriene ale puterilor Axei, inclusiv ale serviciilor secrete ale alianței. SUA și-au asumat drept principală responsabilitate decriptarea codurilor și cifrurilor forțelor armate și aeriene japoneze, în timp ce Marea Britanie s-a axat pe cele germane și italiene. Partajarea informațiilor se realiza prin intermediul unor ofițeri de legătură staționați în Washington și Londra, acestea fiind diseminate comandanților din teren prin canale speciale, în baza unor reguli de securitate stricte. Accesul era restricționat la persoanele care aveau nevoie de acestea pentru a-și îndeplini responsabilitățile, iar ca principiu datele nu puteau fi inserate în rapoarte ce conțineau informații provenite din alte surse. Părțile se obligau să se notifice imediat în cazul în care datele obținute din orice sursă indicau compromiterea unui cod sau cifru propriu, prin care se diseminau „informații speciale”. Britanicii utilizau pentru această categorie de informații marcajul ULTRA, arhivarea materialelor fiind interzisă. Imediat după ce luau la cunoștință informațiile și dispuneau măsuri în acord cu acestea, destinatarii aveau obligația de a distruge documentele prin ardere.
Până la finalul războiului, Bletchley Park a făcut pași importanți spre a deveni un serviciu de informații independent, care dispunea nu doar de mijloace fără egal de spargere a codurilor, ci și de culegere a informațiilor de tip SIGINT și de distribuire rapidă și sigură a acestora către beneficiari. La momentul respectiv era unica organizație de intelligence care reunea civili recrutați din universități de prestigiu (printre care jucători de șah de nivel internațional și matematicieni de excepție) și personal provenit din structurile militare ale armatei, marinei și aviației. În exprimarea sugestivă a lui Richard Aldrich, profesor al Universității din Warwick, specializat în securitate internațională, comunitatea SIGINT reprezenta un trib dominant în ansamblul celor care își desfășurau activitatea pe „frontul nevăzut”, considerându-se o „elită a elitei”. Se estimează că activitatea „spărgătorilor de coduri” britanici, considerați cel mai important capital de război al Marii Britanii, a scurtat războiul în Europa cu 2 până la 4 ani. Potrivit istoricilor serviciilor de informații, premierul Winston Churchill i-a mărturisit regelui George al VI-lea, în 1945, că războiul a fost câștigat de către ULTRA.
Legături strânse în lumea Războiului Rece
Pe 5 martie 1946, într-un demers fără precedent în timp de pace, Marea Britanie și SUA au decis să strângă relația în domeniul SIGINT, prin încheierea Acordului UKUSA (British – U.S. Communication Intelligence Agreement), document clasificat Top Secret până la 8 noiembrie 2014, când NSA a aprobat publicarea sa. Deși acordul s-a extins prin cooptarea structurilor de informații specializate din Australia, Canada și Noua Zeelandă, conlucrarea dintre structurile SIGINT ale Marii Britanii – Cartierul General pentru Comunicații al Guvernului/GCHQ (Government Communications Headquarters – denumirea structurii SIGINT a Marii Britanii utilizată începând cu 1 noiembrie 1948) și Agenția Națională de Securitate (National Security Agency – NSA), a păstrat un caracter special în cadrul parteneriatului UKUSA, de la a cărui formalizare s-au împlinit, pe 5 martie 2023, 77 de ani.
Cooperarea GCHQ – NSA, unul din cele mai bine păzite secrete ale secolului al XX-lea, a inclus culegerea de date, analiza traficului, achiziția de echipamente și documente, criptanaliza, decriptarea și traducerea, precum și informații privind organizații, practici și proceduri.
Timp de decenii, existenţa agenției SIGINT americane (NSA) nu a fost recunoscută oficial, acesta fiind considerată cel mai discret membru al comunității informative a SUA. Cunoscătorii glumeau pe seama acestor iniţiale, pretinzând că sunt acronimul pentru „No Such Agency”. Astăzi, NSA, al cărei cartier general se află la Fort Meade, este cea mai mare, mai costisitoare și mai secretă agenție de informații din lume. În cadrul său, 30.000 de angajaţi (potrivit estimărilor unei investigații a cotidianului Washington Post, semnată de Dana Priest și William Arkin, cifra oficială fiind clasificată) citesc, ascultă şi analizează un flux de conversaţii interceptate 24 de ore de zi, şapte zile pe săptămână, într-un campus ce ocupă o suprafaţă asemănătoare cu a Pentagonului. Între angajați se află unele din cele mai strălucite minţi ale lumii din diferite domenii, precum matematică, lingvistică, tehnologie sau criptologie. Date fiind misiunile delicate încredinţate, responsabilii agenţiei, militari cu gradul minim de general-locotenent, au optat pentru păstrarea instituţiei departe de atenția publicului larg, „aura de mister” menţinând preocuparea jurnaliştilor pentru activităţile NSA, descrisă drept „principalul angajator de matematicieni din lume” sau „proprietarul celei mai vaste reţele de super-calculatoare”. Detalii privind rolul și misiunile NSA sunt disponibile în memoriile fostului director al Agenției, Michael Hayden, traduse în limba română sub titlul „Pe muchie de cuțit. Serviciile secrete în epoca terorii”, Editura Meteor Publishing, București, 2018.
În epoca Războiului Rece, resursele SIGINT ale partenerilor au fost concentrate pe monitorizarea URSS, fostul aliat, devenit adversar. Unul din cele mai consistente eforturi de spargere a codurilor serviciilor de informații sovietice a fost proiectul Venona, inițiat de americani în 1943, care a contribuit la depistarea principalilor agenți sovietici în Occident, cu sprijinul britanicilor și al țărilor din Commonwealth care au participat la fondarea alianței SIGINT. Revoluția în lumea comunicațiilor generată de dezvoltarea calculatoarelor și sateliților a avut implicații profunde pentru SIGINT, conducând, în anii 1980, la reconsiderarea acordurilor din domeniu, în termeni de reciprocitate. Creșterea exponențială a numărului telefoanelor mobile, traficului telefonic internațional și a utilizatorilor de internet a generat provocări permanente în ceea ce privește capabilitățile de prelucrare a datelor interceptate și stocate. În descrierea plastică a unui spărgător de coduri dezamăgit, „era ca și cum ai fi încercat să torni apă într-un pahar cu furtunul pompierilor” (Richard Aldrich, „GCHQ. Povestea necenzurată a celei mai secrete agenții de informații din Marea Britanie”, Editura Meteor Publishing, București, 2018, p. 492). În Marea Britanie, SIGINT a ajuns să furnizeze peste 80% din totalul informațiilor secrete, alocările bugetare aferente domeniului reprezentând un procent similar. Astfel, în 1994, comunitatea informativă a Marii Britanii avea un buget anual de 1,1 miliarde de lire sterline, din care 850 de milioane erau destinate GCHQ.
În mod esențial, alianța UKUSA a depins de încrederea reciprocă. Când aceasta nu a funcționat, s-a ajuns la situații în care SUA au decis unilateral să întrerupă temporar fluxul de informații SIGINT (în 1983 către Marea Britanie și în 1985 către Noua Zeelandă).
Cel mai exclusivist club
După 11 septembrie 2001, direcția principală a eforturilor NSA și CGHQ a devenit contraterorismul. Informațiile SIGINT au oferit o contribuție indispensabilă forțelor armate implicate în conflicte majore, precum cele din Irak și Afganistan. Alianța SIGINT, care a debutat ca un amestec între talentul în criptanaliză al britanicilor și puterea americanilor în materie de tehnologie, a servit drept un multiplicator de forță fără egal, agențiile partenere reușind să creeze o comunitate și o cultură unice ale împărtășirii de cunoaștere, inovații și capabilități. Expertul în securitate cibernetică Edward Snowden, care a cunoscut NSA din interior, a adus în atenția opiniei publice, în memoriile publicate în 2019, existența alianței Five Eyes, pe care a descris-o drept „cel mai exclusivist club dedicat schimbului de informații din lume”. Memoriile lui Snowden au fost traduse și în limba română, sub titlul „Dosar permanent” (Editura Nemira, București, 2019). Subiectul a stârnit multiple controverse. Etichetat trădător, erou, disident sau patriot, Snowden s-a autodescris drept avertizor de integritate, justificându-și demersul prin dorința de a informa publicul despre ceea ce se face „în numele lui și împotriva lui”.
Profesorul Richard Aldrich observă că ceea ce a legat Marea Britanie de Statele Unite în lumea complexă a interceptărilor secrete a fost realismul, nu romantismul, cooperarea având în vedere tranzacționarea „terenului pentru tehnologie”. În cadrul acestei tranzacții, NSA, creată în 1952, ca urmare a deciziei președintelui Harry Truman de a remodela serviciile SIGINT americane, a contribuit cu resurse tehnologice fără egal, iar Marea Britanie a pus la dispoziție stații de ascultare în avanposturi îndepărtate din imperiul său rezidual.
Provocări contemporane
Astăzi, SUA și Marea Britanie se confruntă din nou cu amenințarea comună a unui regim care nu a ezitat să comită asasinate pe teritoriul britanic, să conducă campanii globale de dezinformare, atacuri cibernetice, să submineze instituții și procese democratice, precum și să lanseze cea mai gravă provocare la adresa securității Europei de la Al Doilea Război Mondial.
În articolul „The Case for Cooperation. The Future of the U.S. – U.K. Intelligence Aliance”, cercetătorii Jake Harrington, Riley McCabe estimează că alte provocări comune pentru alianța anglo-americană sunt reprezentate de capabilitățile nucleare ale Iranului și de modernizarea militară a Chinei, dublate de dezvoltarea de tehnologii de supraveghere.
Într-o „lume cablată”, în care dispozitivele electronice lasă în permanență o urmă a tot ceea ce gândim ori facem, provocările operaționale comune nu sunt puține. Gestionarea unor volume în creștere de date, atât clasificate, cât și din surse deschise, depășește capabilitățile unei singure organizații de intelligence ori ale unui stat. Această stare de fapt alimentează competiția globală în domeniul inteligenței artificiale, cloud computing și quantum computing, mijloace esențiale pentru a desfășura cu succes activități de informații, în viitor.
Abstract
More than seven and a half decades now, the United Kingdom and the US have built the world’s strongest intelligence alliance. Since their early years of partnership, they have developed a highly sensitive component: signal intelligence – SIGINT, a major intelligence-gathering discipline.
The cooperation between the SIGINT structures of the United Kingdom (Government Communications Headquarters) and the US (National Security Agency) was constituted within the special relationship between the signatories of the UK-USA Agreement. March 5, 2023 will mark its formalization, which dates back 77 years.
Autor: dr. Horațiu Blidaru
