Finanţarea terorismului reprezintă suportul financiar necesar desfăşurării acţiunilor teroriste. Destinaţia fondurilor respective poate viza atât terorişti, cât şi organizaţii care încurajează, planifică sau se implică în activităţi teroriste. În plan internaţional, ţările transatlantice reunite fie in cadrul Naţiunilor Unite sau în G8 au constituit factorul principal în acţiunea de prevenire şi contracarare a fenomenului de finanţare a terorismului. În acest sens, Anne C. Richard explică rolul conducător pe care aceste ţări îl deţin în unificarea instrumentelor globale şi regionale pentru eficientizarea acţiunilor de combatere a finanţării terorismului. Astfel, ea demonstrează că structura organizatorică globală constituie cadrul necesar pentru acţiuni regionale efective.
Organizaţia Naţiunilor Unite a făcut numeroase eforturi pe linia combaterii terorismului şi a finanţării acestuia. Înaintea atacurilor de la 11 septembrie 2001 din Statele Unite ale Americii, respectiv în data de 13 decembrie 2000, ONU a emis Convenţia de la Palermo împotriva criminalităţii organizate transnaţionale, care prevede următoarele:
“Orice persoană comite o infracţiune în înţelesul acestei convenţii, dacă prin orice mijloace, direct sau indirect, nelegal şi de bună voie, furnizează sau colectează fonduri cu intenţia de a fi folosite sau cunoscând că acestea vor fi folosite, parţial sau total, pentru a provoca:
a. un act care constituie infracţiune;
b. orice act intenţionat cauzator de moarte sau rănire gravă a civililor sau a oricărei persoane care nu se află implicată în conflicte armate, atunci când scopul acestui act, prin natură şi context, este de a intimida populaţia, guverne sau organizaţii în scopul de a face sau de a obţine să facă un act împotriva voinţei”.
FATF (Financial Action Task Force on Money Laundering) recunoscută ca emitent de standarde internaţionale în domeniul combaterii finanţării terorismului a îndemnat ţările membre să ratifice şi să implementeze Convenţia de la Palermo, astfel încât definiţia din Convenţie a devenit unanim acceptată de cele mai multe ţări. Obiectivul primordial al terorismului este acela de a intimida populaţia sau de a obliga guvernele sau organizaţiile internaţionale de a face sau de a se abţine a face un act. Succesul unui grup terorist este acela de a fi capabil să construiască şi să menţină o infrastructură financiară efectivă. În acest scop, trebuie să dezvolte surse de finanţare, mijloace de spălare a acestor fonduri şi, în final, de a se asigura că aceste fonduri vor fi utilizate pentru obţinerea de logistică necesară comiterii actelor teroriste.
După evenimentele din 11 septembrie 2001 având în vedere că spălarea banilor este una dintre principalele metode de finanţare a actelor teroriste, în România, ca şi în celelalte state democratice şi nu numai, combaterea terorismului a devenit o prioritate politică. În acest context, a fost necesară armonizarea legislaţiei naţionale cu prevederile internaţionale în domeniu şi întărirea rolului Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor ca o componentă activă a Sistemului Naţional de Prevenire şi Combatere a Terorismului înfiinţat prin Legea 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului. Finanţarea terorismului, care are ca scop obţinerea de resurse pentru susţinerea operaţiunilor şi nu obţinerea de profit, este asigurată din două surse primare:
– finanţarea provenită din zona statelor şi organizaţiilor cu o largă infrastructură pentru colectarea fondurilor şi pentru distribuirea lor către organizaţiile teroriste. Ca urmare a constrângerilor de ordin politic şi economic realizate de către comunitatea internaţională aşa-numitele state-sponsori au început să renunţe la susţinere şi să nu mai constituie sursa principală, locul lor fiind luat de către alte tipuri de susţinere;
– activităţi ilegale sau perfect legale, generatoare de venituri controlate de terorişti sau organizaţii teroriste. Fondurile licite reprezintă marea diferenţă dintre grupările teroriste şi cele infracţionale. Rolul jucat de fondurile licite în finanţarea terorismului este diferit de la o grupare la alta, precum şi în funcţie de zonele geografice în care acţionează.
Privite din punct de vedere tehnic, metodele utilizate de terorişti pentru obţinerea de venituri din activităţi ilegale diferă de cele folosite de către grupările infracţionale tradiţionale. Astfel, grupările teroriste trebuie să găsească metode de spălare a acestor fonduri pentru a nu atrage atenţia asupra lor. Câteva din metodele particulare identificate la diferite grupări teroriste, includ: contrabanda cu bani, depozite structurale sau retrageri cash din bănci, cumpărarea de diferite instrumente monetare (cecuri de călătorie, cecuri cash, ordine de plată), utilizarea de cărţi de credit şi transferuri electronice. În acest context, experţii FATF au menţionat că fondurile necesare realizării unor atacuri teroriste nu provin întotdeauna, sau nu reprezintă întotdeauna, sume mari de bani, iar tranzacţiile asociate nu sunt întotdeauna complexe.
De exemplu, în urma examinării conexiunilor financiare între cei care au fost implicaţi în realizarea atacurilor din septembrie 2001, a rezultat că cea mai mare parte a sumelor de bani implicate erau sume mici, aflate sub limita de raportare prevăzută de legislaţiile în vigoare la acea dată, în majoritatea cazurilor fiind transferuri electronice. Beneficiarii sumelor păreau a fi studenţi străini care primeau sume de bani de la familiile lor, astfel încât instituţiile financiare implicate nu au considerat ca oportună efectuarea unor verificări suplimentare. Pentru prevenirea şi combaterea unor asemenea fenomene cu implicaţii negative, FATF încurajează instituţiile financiare să dezvolte politici şi proceduri care să le ajute să detecteze şi să determine tranzacţiile care pot implica fonduri utilizate în finanţarea terorismului. În acest sens, statele au adaptat legislaţiile naţionale la reglementările FATF şi împreună cu Băncile Centrale au emis regulamente şi norme de aplicare. În ţara noastră Banca Naţională a României a emis Regulamentul BNR nr. 9/2008 privind cunoaşterea clientelei în scopul prevenirii spălării banilor şi finanţării terorismului, care cuprinde standardele minime pentru instituţiile de credit şi pentru cele financiare nebancare, persoane juridice române, în elaborarea de către acestea a normelor de cunoaştere a clientelei ca parte esenţială a administrării riscului de spălare a banilor şi de finanţare a terorismului.
În ceea ce priveşte măsurile standard de cunoaştere a clientelei, instituţiile bancare şi cele financiare nebancare au obligaţia minimă de a proceda la obţinerea următoarelor informaţii:
1. Pentru persoanele fizice:
a) numele si prenumele si, după caz, pseudonimul;
b) data si locul naşterii;
c) codul numeric personal sau, daca este cazul, un alt element unic de identificare similar;
d) domiciliul şi, dacă este cazul, reşedinţa;
e) numărul de telefon, fax, adresă de posta electronică, după caz;
f) naţionalitatea;
g) ocupaţia si, după caz, numele angajatorului ori natura activităţii proprii;
h) funcţia publică importantă deţinută, dacă este cazul;
i) numele beneficiarului real.
2. Pentru persoanele juridice:
a) denumirea;
b) forma juridică;
c) sediul social şi, daca este cazul, sediul unde se situează centrul de conducere şi de gestiune a activităţii statutare;
d) numărul de telefon, fax, adresa de poştă electronică, după caz;
e) tipul şi natura activităţii desfăşurate;
f) identitatea persoanelor care, potrivit actelor constitutive şi/sau hotărârii organelor statutare, sunt investite cu competenţa de a conduce şi reprezenta entitatea, precum şi puterile acestora de angajare a entităţii;
g) numele beneficiarului real sau, în situaţia prevăzută la art. 22 alin. (2) lit. b) pct. 2 din Legea nr. 656/2002, cu modificările şi completările ulterioare, informaţii despre grupul de persoane care constituie beneficiarul real;
h) identitatea persoanei care acţionează în numele clientului, precum şi informaţii pentru a se stabili că aceasta este autorizată sau împuternicită în acest sens.
Maniera în care acest regulament este implementat de către diverse instituţii financiare depinde de abordarea pe bază de risc a fiecărei instituţii, ca şi cadru general, care este determinat de operaţiunile normale pe care le realizează. Ceea ce este esenţial constă în capabilitatea instituţiei financiare de a determina momentul în care este necesară o verificare aprofundată, astfel încât să identifice, să raporteze şi, nu în ultimul rând, să evite tranzacţiile care implică fonduri destinate susţinerii terorismului.
Autor: Dr. Ec. Constantin Ilie Aprodu, membru al Plenului Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor
