Procesul de schimbare de la sistemul comunist către un sistem democratic a avut un impact deosebit şi asupra structurilor de securitate naţională, care includ şi serviciile de informaţii. Transformarea a venit în primul rând din motivaţia existenţei acestor servicii, obiectivele lor fiind schimbate radical după 1990, pentru a deveni astăzi similare cu cele ale statelor democratice, ale statelor din familia cărora şi România face parte. A fost un proces dificil de transformare, un proces care a implicat, în primul rând, decizii politice şi punerea lor în aplicare de către oameni care, în cele mai multe cazuri, nu erau îndeajuns de pregătiţi pentru schimbare.
Profesioniştii care erau educaţi să servească un sistem au trebuit, pe parcurs, să se adapteze şi să răspundă cerinţelor de securitate ale unei democraţii. A fost un proces dificil, iar România şi-a câştigat, în momentul de faţă, prestigiul că dispune de capacităţi în domeniul intelligence pentru a coopera eficient cu state membre NATO sau ale Uniunii Europene. Comparând eficienţa serviciilor de informaţii româneşti şi obiectivele lor, putem spune că ele au reuşit să se integreze în structurile euroatlantice cu câţiva ani înaintea ţării, demonstrând, încă odată, dacă mai era nevoie, utilitatea şi eficienţa de cooperative intelligence.
O problemă stringentă şi de actualitate, care vizează utilizarea eficientă a informaţiilor este legată de nevoia de o analiză integrată a informaţiilor. România a trecut de etapa în care factorii de decizie primeau dimineaţa un volum consistent de materiale provenite de la serviciile de informaţii, ce ofereau, desigur, tipul de informaţii necesare desfăşurării activităţii. Era un mod dificil de analiză a informaţiilor, care ar fi făcut din orice demnitar aflat într-o poziţie executivă un cititor de informaţie, din care foarte puţină ar fi putut fi analizată.
Pornind de la aceste premise, mai degrabă birocratizate şi greoaie, s-a creat un grup de analiză în subordinea CSAT, care prezintă factorilor decidenţi o informaţie sintetizată, un produs competitiv de intelligence. Este soluţia de moment care îi fereşte şi pe decidenţi de intrarea într-o atmosferă de lectură continuă a informaţiilor şi, pe de altă parte, măreşte nivelul de acurateţe al informaţiei trimise acestora. Şi nu este doar cazul ţării noastre. Majoritatea est-europeană admisă să adere la valorile Uniunii Europene a înţeles necesitatea înfiinţării unor astfel de structuri de securitate.
În momentul de faţă, la nivel european, informaţia circulă oarecum dificil şi doar în baza unor înţelegeri bilaterale între serviciile de informaţii din Europa. Cooperarea este una mai degrabă opacă, în care există foarte puţine mijloace de control al cantităţii de date obţinute şi al modului de utilizare şi de protejare a acestora. Aceste cooperări ar putea fi caracterizate drept unele strict punctuale. Odată atins obiectivul, acesta încetează şi se revitalizează, poate, cu alte ocazii.
În prezent, cadrul de cooperare în scopul schimbului de informaţii la nivelul Uniunii Europene este reprezentat de Oficiul European de Poliţie (EUROPOL) şi Centrul Mixt de Evaluare (SITCEN) . Uniunea Europeană, prin transformări şi asimilări mai mult sau mai puţin fericite, dispune totuşi de instituţii europene care pot analiza produse informative obţinute de serviciile naţionale de informaţii. Dar, după cum funcţionează sistemul în prezent, doar cooperarea la nivel bilateral este foarte bună, fluxul de intelligence către diferite niveluri ale organizaţiilor europene nefiind încă relevant.
La nivelul UE se impune crearea unei comunităţi de informaţii, în mod deosebit, pentru asigurarea unui transfer rapid de intelligence şi de analiză centralizată a informaţiilor legate de terorişti, de traficul de stupefiante, de fiinţe umane, de armament etc. Toate acestea, într-un climat de transparenţă ce poate asigura astfel nevoia publică a cetăţeanului de a se şti protejat.
La rândul lor, serviciile de informaţii au nevoie de nivelul lor de discreţie pentru a nu-şi compromite operaţiunile. Va trebui găsită formula prin care comunicarea cu publicul, cu mass-media, să se situeze la un nivel care să dea o şi mai mare încredere populaţiei. În acest context, controlul parlamentar consistent este absolut necesar, dar nu suficient.
Elementul fundamental al constituirii unor astfel de structuri de intelligence la nivel european este crearea unei legislaţii care să răspundă în orice moment nevoilor generale, comune de securitate, şi chiar mai mult decât atât: să fie capabilă ca, prin oferirea unor pârghii de control, să se poată replia rapid în funcţie de modificarea riscurilor.
Conceperea şi promulgarea unui pachet legislativ modern şi eficient asupra activităţii serviciilor de informaţii şi de securitate reprezintă o sarcină pe care trebuie să şi-o asume, cu toată responsabilitatea, fiecare stat membru al UE (prin urmărirea a cel puţin două paliere: mai întâi, identificarea unor mecanisme de eficientizare a activității de intelligence, astfel încât acestea să se adapteze transformărilor ameninţă-rilor survenite în ultimul timp; cel de-al doilea derivă din nevoia coordonării eforturilor de armonizare a acţiunilor în materie de securitate, atât la nivel naţional, cât şi european).
Este nevoie de creşterea parteneri-atelor şi schimburilor care au loc între serviciile de informaţii datorită noilor tipuri de ameninţări interconexate şi pentru care graniţele nu au altă relevanţă decât găsirea de noi breşe datorate imperfectei interoperabilităţi dintre sistemele naţionale de securitate. În acelaşi timp însă, identificarea şi implementarea unor standarde comune în materie de intelligence devine esenţială. Optimizarea managementului în sectorul de securitate european se va corela direct proporţional cu adecvarea cadrelor normative care să-i ofere limitele legale de acţiune.
Motorul de menţinere în continuă actualitate a legislaţiei, pentru ca nicio ameninţare asimetrică să nu rămână constantă din punct de vedere al intensităţii, al priorităţilor, al traseelor sau al volumelor de activitate pe teritoriul oricărui alt stat membru al UE revine factorului politic. Decizia politică, atât la nivel european, cât şi la nivel regional sau al fiecărui stat membru în parte, se va confrunta însă cu o mare provocare – limita asigurării evitării oricărui risc la adresa securităţii naţionale a populaţiei, scăparea de sub control a serviciilor de informaţii.
În concluzie, instituţionalizarea formelor de conlucrare dintre ţările membre ale Uniunii Europene poate conduce la crearea premiselor importante, necesare unui demers de securitate comun: implementarea strategiei europene de securitate; proiectarea şi dezvoltarea Agenţiei Europene pentru Informaţiile de Securitate; crearea Comitetului Reunit al Parlamentului Europei pentru Informaţiile de Securitate.
Autor: Tiberiu Troncotă
