Automobile exclusiviste, arme, aparate de fotografiat în miniatură, dispozitive de descuiat orice încuietoare, vestita „capcană cu miere” (honey trap), tehnica micropunctului, intrigă, trădare, camaraderie, singurătate, toate acestea nu acoperă nici măcar a 100-a parte din ceea ce reprezintă lumea spionajului și a contraspionajului. Diverse operaţiuni au fost portretizate, descrise și interpretate, de-a lungul timpului, sub diferite forme deoarece au atras întotdeauna atenţia cititorilor și cinefililor. Odată cu trecerea timpului, cercetarea în domeniul intelligence a fost extinsă, devenind o ramură distinctă şi inovatoare.
Acoperind numeroase domenii şi trezind interesul diferitelor categorii sociale, „lumea spionajului și contraspionajului” a fost tratată din perspective diferite, în funcție de publicul țintă: acțiune dinamică, intrigi amoroase, modelul gentlemanului cuceritor sau descrieri detaliate ale unor tehnici, instrumente sau mijloace utilizate în activitatea de culegere a informațiilor.
Din rațiuni ce țin de menținerea cititorului conectat și transmiterea unui mesaj condensat, dar cuprinzător, consider că merită promovată o lucrare adresată celor care doresc să afle mai multe despre metodele și mijloacele utilizate de serviciile de informații, într-o descriere neromanțată. „Casa din strada Garibaldi”, de Isser Harel, conține suficient de multe detalii pentru interpretarea și problematizarea lumii spionajului, însă nu atât de multe pentru a o transforma într-un studiu științific, lipsit de dinamismul pe care îl aşteptăm atunci când ne gândim la lumea spionajului.
Un exerciţiu de imaginaţie
Imaginați-vă că trăiţi în perioada de început a celui de-al Doilea Război Mondial şi aparţineţi unui popor asupra căruia s-a declanşat o campanie de exterminare. După sfârşitul războiului şi pedepsirea celor vinovaţi, aflaţi din surse sigure, că persoana care s-a aflat la originea acestei campanii nu a răspuns pentru faptele sale și este complet liberă, trăind fără remușcări. Răzbunarea ar putea fi o soluție, dar resursele necesare pentru a reuşi nu sunt la îndemâna oricui. Dar dacă aţi fi chiar șeful Serviciului de Informații israelian?
„Casa din strada Garibaldi”, care i-a adus celebritatea lui Isser Harel, este deopotrivă o autobiografie și o lucrare istorică, al cărei stil beletristic ascunde cu succes anumite detalii ale operațiunii reale derulate de Mossad – serviciul de informații externe al Israelului – pentru aducerea în faţa justiţiei a unui criminal de război. Volumul oferă o perspectivă inedită asupra evenimentelor care au avut loc în Argentina și în Israel, introducând cititorul în psihologia unui „șef al spionilor” aflat în mijlocul acțiunii în perioada în care serviciul de informații israelian planifica și punea în practică misiunea de exfiltrare numită „Eichmann”.
Informaţii neaşteptate
Naraţiunea prezintă, la început, momentul în care șeful Mossad, Isser Harel, intră în posesia unor date complet neașteptate, de o importanță deosebită pentru el: Adolf Eichmann, „arhitectul logistic” al „soluției finale”, care fugise din Germania la sfârşitul războiului, fusese, în sfârşit, localizat în Argentina. Autorul rememorează numeroasele indicii primite în trecut, referitoare la posibilul loc în care s-ar ascunde notoriul criminal. Deşi toate fuseseră tratate cu cea mai mare seriozitate, zădărnicia eforturilor de a-l găsi putea să fie chiar o dovadă că acesta nu mai era în viaţă. Isser ştia că Adolf Eichmann este unul dintre marii criminali nazişti şi că urmărise exterminarea evreilor, însă nu cercetase, până la acel moment, locul său în ierarhia nazistă sau rolul decisiv avut în „soluţia finală”. Cunoscând dimensiunea atrocităţilor comise împotriva poporului evreu şi citind dosarul lui Eichmann, Isser îşi formează imaginea unui demon ale cărui „crime oribile nu au precedent în istoria umanităţii”. Iar dacă acesta era încă în viaţă, Isser era hotărât să îl prindă cu orice preţ.
Primele măsuri luate de directorul Mossad, respectiv supravegherea şi recrutarea de surse umane, urmăresc confirmarea informaţiilor privitoare la prezenţa lui Eichmann în Buenos Aires, capitala Argentinei.
Găsirea celui care reuşise să îşi şteargă constant urmele după 1945 nu avea să fie o misiune atât de simplă. Adolf Eichmann îşi luase propriile măsuri de siguranţă astfel că, iniţial, nu a fost găsit la adresa cunoscută. Folosind diferite legende pentru a-şi ascunde identitatea, agenţii Mossad reuşesc să obţină date despre locaţie de la rudele fugarului. Adolf Eichmann locuia pe strada Garibaldi, nr. 3030, sub numele Ricardo Klement.
Cunoscând locația exactă, agenții utilizează diferite metode specifice pentru a identifica în comportamentul și itinerariul zilnic al fugarului vulnerabilități care să permită răpirea acestuia. La 20 mai 1960, şeful spionajului israelian, Isser Harel, zboară la Buenos Aires pentru a conduce misiunea din teren.
În acea zi, la ora 19:00, două mașini așteptau ca Eichmann să coboare din autobuzul care îl transporta aproape zilnic, potrivit unui tipar orar destul de precis. Ofițerii Mossad, cu legendele pregătite, aşteptau începutul uneia dintre cele mai cunoscute operațiuni din istoria acestui serviciu de informații.
Un ghid pentru operaţiunile sub acoperire
Lucrarea lui Isser Harel satisface nu doar preferinţele celor care caută detalii despre activitatea de informații, ci şi pe ale celor care doresc să citească un roman de acţiune.
Alături de modul specific în care este planificată și desfășurată operațiunea, sunt prezentate tehnici și metode pe care agenții Mossad le foloseau în 1960, precum căsuțe poștale impersonale, containere pentru ascunderea conținutului, modalități de recrutare a surselor umane, acțiuni clandestine și de exfiltrare. Nu este ignorată nici prezentarea profilului psihologic necesar unui ofițer pentru a lucra sub acoperire și a gestiona sursele umane.
Un principiu esenţial, nu doar pentru activitatea de informaţii, este verificarea validităţii informațiilor din diverse surse. Isser Harel nu a început operațiunea de exfiltrare până nu a avut o confirmare certă a datelor privind identitatea și localizarea lui Adolf Eichmann. Pe de altă parte, măsurile de autoprotecţie pe care Adolf Eichmann le-a luat, au îngreunat identificarea acestuia, permiţându-i să rămână ascuns pentru o perioadă lungă de timp.
Deşi numele reale ale personajelor din roman au fost schimbate, din dorinţa de le proteja identitatea, fiecare dintre ofiţerii serviciului de informații este portretizat ca un model pentru cei care aspiră la o slujbă de agent cu acoperire neoficială. Prin modul în care planifică şi acţionează, Isser Harel reprezintă el însuşi cel mai relevant exemplu. El înţelege că, pentru a reuşi aducerea criminalului în faţa justiţiei, este necesară cunoaşterea în cele mai mici detalii a mediului în care urmează să se desfăşoare operaţiunea clandestină. Nu este lăsat la voia întâmplării niciun element care ar putea pune în pericol succesul misiunii.
Credinţa în justeţea cauzei pe care o serveşte motivează acţiunile autorului şi îl determină să nu renunțe la căutări, ci să aloce toate resursele necesare pentru a îl găsi şi pedepsi, după 15 ani, pe cel responsabil de torturarea şi uciderea în masă a semenilor săi. Remarcabilă este, de asemenea, empatia manifestată faţă de suferinţele de nedescris ale poporului evreu, convertită într-o hotărâre fermă de a face dreptate.
„Casa din strada Garibaldi” oferă cititorului o perspectivă unică asupra modului în care gândeşte şeful unuia dintre cele mai cunoscute servicii de informaţii. Cunoscând toate detaliile operaţiunii pe care a planificat-o şi a condus-o, Isser Harel a reuşit să ofere publicului descrierea captivantă a unuia dintre celei mai mari succese ale Mossad-ului.
Abstract
The day when Isser Harel, the director of Mossad, found out that Adolf Eichmann was alive and safe in Argentina changed his life and the referred intelligence organization’s life forever. One of the best reads in the field, ”The house on Garibaldi Street” depicts one of the greatest Mossad operations, from multiple points of view, offering glimpses of psychology, sociology, culture, history and numerous details about how espionage is planned and carried out.
Autor: Tiberiu Lazăr
1 comment
Am citit și eu această carte acum mulți ani și m-a impresionat modul de lucru /acțiune și tenacitatea agenților Mossad . Succesul acțiunii a fost determinat atât de implicarea totală a structurii de spionaj a statului Israel ,care a avut destule fonduri financiar-materiale puse la dispoziție de guvernul israelian cât și de sprijinul uman și logistic de care a ,,beneficiat” echipa lui Harel în Argentina din partea populației de origine ebraică care locuia în acea țară / sau ce făceau ei pe acolo ,afaceri ,etc /. Față de alte state ,indiferent de culoarea politică și regim politic statul Israel s-a sprijinit foarte mult pe cetățenii evrei din diaspora lor ,pe mulți folosindu-i ca agenți de informații sau agenți de influență pe lângă diverse personalități politice , din toate timpurile . Mod de acțiune utilizat cu succes și în zilele noastre de actualii șefi ai Mossad . La momentul extragerii sau mai bine spus al răpirii lui Eichman Adolf din Argentina / termenul de exfiltrare mi se pare inadecvat sau în tot cazul vrea să acopere altceva /la conducerea guvernului israelian se afla doamna Golda Meir care a sprijinit din toată inima acțiunea gândită de Isser Harel și personal executată de acesta . Și atunci ,în acele vremuri și în prezent marii oameni politici ai statului Israel fac parte din elita armatei sau serviciilor de intelligence și își pun toate capacitățile psihice ,fizice și/sau intelectuale în slujba Patriei lor ,cu mult devotament și chiar cu sacrificiul suprem .