Pentru cei mai mulți vestici Iugoslavia reprezintă un stat eșuat, având în vedere conflictele etnice ce au alimentat dezintegrarea statului și problemele pe care le-a lăsat în urmă în Balcani. Situația geopolitică de după cel de-Al Doilea Război Mondial s-a răsfrânt asupra luptei dintre Statele Unite ale Americii și Uniunea Sovietică pentru extinderea influenței în zona balcanică, ținta cea mai importantă fiind Iugoslavia. La acea vreme, poziția Iugoslaviei condusă de Iosip Broz Tito era deosebită de cea a altor state comuniste.
Tito a optat pentru o politică de independență, refuzând să intre în alianță cu vreuna dintre cele două superputeri, însă a căutat să obțină avantaje din partea ambelor tabere. Sprijinit de americani în lupta împotriva naziștilor, Tito a continuat să beneficieze de ajutorul SUA și după război. Odată cu intensificarea Războiului Rece, poziția SUA față de Iugoslavia s-a schimbat radical, americanii considerând că liderul iugoslav este doar un alt instrument al sovieticilor folosit pentru extinderea influenței în estul și sudul Europei.
Ulterior, evoluțiile geopolitice din Balcani, inclusiv destinul fostei Iugoslavii, au fost puse pe seama implicării profunde a Statelor Unite. Mulți caută încă să explice destinul statului din care au făcut parte. În Balcani, realitatea se împletește mereu cu mitul, mai ales când se vorbește despre două dintre cele mai ambițioase proiecte ale Iugoslaviei, ce au reprezentat probabil ținta spionajului tehnologic în perioada Războiului Rece.
Programul spațial iugoslav. Mit sau realitate?
Minciună, manipulare și jocuri murdare. Se presupune că aceste elemente au stat la baza relațiilor dintre SUA și Iugoslavia la finalul Războiului Rece. Ce a determinat acesta situație? Mitul spune că Iugoslavia ar fi vândut către SUA, în plină cursă spațială a americanilor, programul pe care aceștia susțineau că l-au dezvoltat pe cont propriu. Tito ar fi negociat cu administrația Kennedy transferul tehnologiei care a permis americanilor sa câștige cursa către Lună, în schimbul sumei de 2.5 miliarde dolari (echivalentul actual al sumei de 50 miliarde).
Banii ar fi intrat în economia Iugoslaviei și ar fi permis, decenii la rând, o creștere economică puternică, altfel greu de explicat. Însă programul s-a dovedit a fi o păcăleală, progresul științific iugoslav fiind la un nivel incipient. Ca urmare a acestei înșelătorii de proporții, americanii au căutat să dea o lecție dură Iugoslaviei, răzbunarea venind prin intermediul CIA, care ar fi orchestrat acțiunile ce au dus în final la destrămarea statului.
Care este adevărul din acest mit? „Problema călătoriei în spațiu”, lucrarea unui pionier în astronautică, slovenul Herman Potocnik, a influențat mulți cercetători din domeniu și se speculează că o parte dintre materialele nepublicate de acesta au fost sustrase de agenți ai SUA, fiind utilizate pentru a susține programul spațial american. De asemenea, suportul financiar pe care SUA îl acorda Iugoslaviei în anii `60 depășea bugetul anual al NASA, iar de acest sprijin iugoslavii au beneficiat atât în timpul administrației Eisenhower, cât și în timpul administrației Kennedy, Tito fiind de altfel și ultimul șef de stat care l-a vizitat pe Kennedy înainte de moartea acestuia. Între SUA și Iugoslavia a existat o cooperare științifică, Belgradul găzduind primul simpozion internațional pe tema explorării spațiului. Capitala dunăreană a fost și gazda primei expoziții de tehnică spațială, la care au participat specialiști din URSS și SUA, evenimentul permițând stabilirea unor cooperări viitoare între cele două forțe ale explorării spațiale.
Totuși, motivul real al sprijinului financiar uriaș pe care americanii îl ofereau Iugoslaviei nu a fost descoperit nici până astăzi.
Iugoslavia și programul nuclear
Potrivit site-ului intelnews.org, o serie de documente, declasificate de CIA la solicitarea profesorului muntenegrean Filip Kovasevici, lector invitat la Universitatea din San Francisco, au dezvăluit că în anii `70 ai secolului trecut Republica Socialistă Federativă Iugoslavia (RSFI) era foarte aproape de a intra în rândul puterilor nucleare.
Kovasevici explică preocuparea serviciilor secrete americane pentru programul nuclear iugoslav, în contextul competiției dintre SUA și URSS pentru extinderea influenței în spațiul balcanic. Materialele, elaborate în perioada 1957-1986, oferă o nouă perspectivă asupra programului nuclear iugoslav, despre care se știa, până în acel moment, că beneficiase de sprijin norvegian. Tito plasa dezvoltarea armei nucleare în contextul mișcării de nealiniere. Deținerea unui arsenal nuclear ar fi permis federației lui Tito să ducă o politică independentă de influențele americane sau sovietice. Dorința lui Tito de a reconstrui țara, după război, fără a se conforma directivelor lui Stalin precum și viziunea sa geopolitică total opusă liderului de la Kremlin au determinat excluderea Iugoslaviei din Cominform, în 1948. În acest context, este posibil ca obiectivele lui Tito să fi vizat nu doar beneficiile economice ale industriei atomice ci și pe cele militare, în încercarea de a preveni o potențială ripostă sovietică după ruptura de blocul comunist.
Potrivit lui Kovasevic, la sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial, cooperarea iugoslavo-americană în domeniul nuclear a debutat la nivel academic, mediul universitar din SUA deschizându-și porțile pentru specialiștii din RSFI. În 1952, partea americană a trimis în Iugoslavia experți care, alături de partenerii locali, au identificat depozite de uraniu capabile să asigure combustibilul necesar construirii unor bombe atomice. Însă detenta în relațiile cu Uniunea Sovietică și schimbarea percepției asupra amenințării sovietice, după moartea lui Stalin, au contribuit la scăderea interesului iugoslav pentru arma atomică.
Proiecte abandonate
Potrivit lui Kovasevic, documentele declasificate demonstrează existența unei rețele de informatori la nivelul administrației iugoslave, capabilă să furnizeze date pertinente și actualizate, referitoare la programul nuclear iugoslav. Potrivit evaluărilor analiștilor CIA, dacă la sfârșitul anilor `50 Federația Iugoslavă nu era capabilă să construiască o armă nucleară, la mijlocul anilor `70 situația se schimbase radical, iar estimările americanilor anticipau îndeplinirea obiectivului până la începutul anilor `80.
Rămânând fidel politicii sale de nealiniere, Tito a reușit să obțină avantaje menținând bune relații atât cu URSS cât și cu lumea occidentală, astfel că refuzul americanilor de a furniza anumite echipamente necesare programului nuclear le permitea iugoslavilor să ceară sprijinul sovieticilor. În 1975, cu ajutorul SUA, începea construcția centralei nucleare de la Krsko, iar în 1981 unitatea era conectată la sistemul energetic național.
Revenirea interesului iugoslav pentru latura militară a programului nuclear, la mijlocul anilor `70, a fost pusă de o serie de cercetători (William C. Potter, Djuro Miljanic și Ivo Slaus, „Tito`s Nuclear Legacy”, în Bulletin of the Atomic Scientists, Vol. 56) pe seama competiției cu India pentru conducerea mișcării de nealiniere, după ce aceasta din urmă efectuase, în 1974, primul test nuclear. Demersurile pentru dezvoltarea unei arme nucleare au continuat și după moartea lui Tito, în 1980, beneficiind de acoperirea unui program nuclear civil, însă accentuarea problemelor economice și a rivalităților etnice au împiedicat atingerea obiectivului.
Întrebări fără răspuns
Povestea ridică întrebări care, probabil, nu vor primi vreodată un răspuns. Au reușit iugoslavii să furnizeze informații false informatorilor SUA despre programul nuclear și spațial, beneficiind astfel de sprijin financiar? A folosit oare Tito informațiile furnizate de americani ca monedă de schimb în negocierile cu URSS? Reprezintă oare destinul Iugoslaviei o răzbunare a SUA?
Adevărul poate că nici nu contează în Balcani, fiind probabil un puzzle împrăștiat prin arhivele statelor ce au făcut parte din fosta Iugoslavie. Miturile sunt accesibile tuturor, iar o parte dintre cetățenii fostei federații își doresc să creadă că sunt adevărate. Povestea ne învață că, dincolo de obsesia unora pentru căutarea adevărului, pentru alții sunt mai importante minciunile cu care oamenii aleg să înlocuiască realitatea.
Abstract
After WW II, conventional warfare seemed to lose ground. Soon, some nations set higher goals, such as the development of nuclear weapons and space programs. Trading secrets and quickly gaining technological advantages were part of the process of turning ideas into reality.
Autor: I.B.
