Secretele au fost şi vor rămâne întotdeauna nu doar teme fascinante pentru literatură şi cinematografie, ci mai ales scopul existenţial al activităţii de informaţii. Indiferent de contextul social, politic sau administrativ, protejarea secretelor proprii sau aflarea secretelor celorlalţi a reprezentat un obiectiv major. S-a dovedit faptul că, în vremuri de război, tabăra care avea cel mai bun sistem de protecţie şi gestionare a informaţiilor dispunea de un avantaj considerabil asupra adversarului, în unele situaţii acest lucru pecetluind soarta conflictului.
Şi în prezent se acordă o importanţă deosebită informaţiilor din domenii precum cel strategic, economic, militar sau de cercetare. Fie că sunt clasificate sau „doar sensibile”, actorii statali şi organizaţiile conştientizează sau trebuie să conştientizeze că numai un sistem adecvat de protecţie poate preveni accesul neautorizat la astfel de date, diseminarea lor necontrolată sau procurarea lor de către terţi cu interese ilegitime. Unele state sunt recunoscute pe plan mondial pentru modul eficient în care îşi protejează informaţiile clasificate şi, totuşi, au fost situaţii în care chiar şi acestea au înregistrat eşecuri răsunătoare.
Un aforism binecunoscut descrie domeniul serviciilor de informaţii ca pe o lume în care nu există prieteni sau duşmani, ci doar parteneriate şi cooperări punctuale. Vă aducem în atenţie două cazuri reale şi de actualitate, dezbătute în media, care demonstrează că factorul uman, indiferent de categoria socială sau profesională din care face parte, reprezintă cea mai mare vulnerabilitate exploatabilă în materia protecţiei informaţiilor clasificate şi sensibile.
Cazul Krasnopjorovs
Situaţia creată în 2014 de anexarea peninsulei Crimeea de către Federaţia Rusă a fost urmată de o creştere a prezenţei militare NATO în ţările baltice, lucru care a atras, evident, atenţia Rusiei. După acel moment, nu mai puţin de 20 de cetăţeni din ţările baltice au fost reţinuţi de autorităţi sub acuzaţia de spionaj în favoarea Federaţiei Ruse, printre aceştia numărându-se şi doi letoni. Unul dintre aceştia este Aleksandrs Krasnopjorovs, un simplu angajat al căilor ferate Letone (Latvijas Dzelzcels – LDz), la vremea aceea în vârstă de 50 de ani, tată a doi copii. Reţine atenţia faptul că acesta era o persoană despre care nimeni nu şi-ar fi putut imagina că ar putea comite, cu sau fără intenţie, acte de spionaj în favoarea unui stat străin.
Aleksandrs Krasnopjorovs era coordonatorul unei echipe de muncitori care lucrau la întreţinerea căilor ferate şi reparau, în perioada respectivă, un segment de cale ferată de 60 de km în zona localităţii Jelgava. Prin natura postului său, avea acces la camerele de supraveghere video ale sistemului feroviar. Profitând de oportunitate, Aleksandrs Krasnopjorovs a copiat din sistemul CCTV materiale video care surprindeau convoaie militare NATO ce tranzitau localitatea Jelgava şi le-a transmis apoi unui anumit Maksim Krotov. Pe lângă aceste materiale video, avocatul acuzatului a recunoscut că acesta a transmis şi informaţii despre rutele feroviare alternative utilizate de convoaiele militare, informaţii care nu erau publice.
Krasnopjorovs este veteran sovietic al războiului din Afganistan din anul 1980, iar Maksim Krotov fost luptător în conflictul cecen din 1990, rezident al enclavei ruse Kaliningrad. Cei doi s-au cunoscut la o reuniune informală a veteranilor din spaţiul ex-sovietic. Conform procurorilor, între 21 octombrie 2015 şi 23 septembrie 2016, Aleksandrs Krasnopjorovs a colectat şi transmis informaţii militare nepublice în mod regulat, organizat şi intenţionat. Totuşi, prin avocatul său, acuzatul a negat orice colaborare cu structuri informative ale Federaţiei Ruse, declarând că nu a făcut altceva decât să păstreze legătura cu un fost camarad de arme. În mod regulat, Aleksandrs Krasnopjorovs a participat împreună cu familia la întruniri ale veteranilor (organizaţia SHURAVI) la Kaliningrad pe care le considera vacanţe ieftine pe malul mării.
Ulterior a ieșit la iveală nemulţumirea lui Krasnopjorovs deoarece nu primise cetăţenie letonă, ci doar rezidenţă, bunicul său având cetăţenie rusă. În urma acțiunilor sale, Aleksandrs Krasnopjorovs a fost condamnat pentru spionaj şi deţinere ilegală de materiale pirotehnice la 18 luni de închisoare şi 60 de ore de muncă în folosul comunităţii, devenind astfel primul cetăţean leton acuzat de spionaj în ultimii 20 de ani de după despărţirea Letoniei de URSS.
Cazul Mitko
Acest caz are ca personaj principal o persoană cu un statut social deosebit şi cu un traseu profesional impresionant. Este vorba despre Valery Mitko, în vârstă de 78 de ani, un renumit om de ştiinţă rus, fost ofiţer al Marinei sovietice. După absolvirea Academiei Navale, a fost repartizat în Flota Pacificului, prilej cu care a făcut o primă călătorie în zona arctică. În 1969 părăseşte cariera militară şi se dedică cercetării, devenind doctor în ştiinţe tehnice, iar în 2003 întemeiază Academia Arctică de Ştiinţe din Sankt Petersburg, ocupând funcţia de preşedinte. De-a lungul carierei, Valery Mitko a publicat peste 400 de lucrări ştiinţifice internaţionale, obţinând recunoaşterea meritelor sale profesionale deosebite.
Începând cu anul 2016, academicianul a călătorit de două ori pe an în China pentru a susţine prelegeri despre hidrofizică la Universitatea Maritimă Dalian, în calitate de lector invitat. Avocatul lui Valery Mitko susţine că în prelegerile sale utiliza doar date din surse publice şi academice.
De menţionat este faptul că zona arctică, specializarea lui Mitko, prezintă interes atât pentru Rusia, cât şi pentru China, cele două puteri cooperând şi concurând totodată, având în vedere rezervele energetice imense existente în zonă. Topirea accelerată a calotei glaciare din cauza încălzirii globale poate deschide noi rute maritime în Oceanul Arctic care să scurteze distanţa dintre Europa şi Asia.
La 11 februarie 2020, Valery Mitko a fost ridicat de la domiciliu şi interogat de către FSB. A fost acuzat de trădare prin transmitere de secrete de stat către China privind cercetări în domeniul hidrolocaţiei şi tehnologiei ruse de detectare a submarinelor şi, până la finalul procesului, a fost plasat în arest la domiciliu. Conform mandatului de arestare, Mitko ar fi fost de acord să culeagă informaţii de ordin militar în beneficiul serviciilor secrete chineze, furnizând inclusiv date tehnice ale submarinelor ruseşti. La 5 iunie 2020 o instanţă din Sankt Petersburg a extins mandatul de arest la domiciliu al lui Mitko până pe 10 octombrie, fiindu-i interzis orice tip de comunicare cu terţi. Pentru acuzele ce i se aduc, Valery Mitko riscă 20 de ani de închisoare.
Vânător şi vânat
Este doar unul din renumitele cazuri de trădare în care au fost implicaţi celebri oameni de ştiinţă ruşi. Cercetătorul în domeniul spaţial Vladimir Lapygin (79 de ani) a fost eliberat înainte de termen, în iunie 2020, după ce a ispăşit 4 din cei 7 ani de închisoare la care a fost condamnat în 2016 pentru spionaj în favoarea Chinei. Viktor Kudryavtsev, un alt cercetător rus în domeniul spaţial, a fost condamnat în 2018 pentru spionaj în favoarea Belgiei, iar Valentin Danilov, cercetător rus în domeniul fizicii, care a studiat efectul activităţii solare asupra sateliţilor spaţiali, a fost condamnat la 14 ani de închisoare pentru spionaj în favoarea Chinei.
Aceste cazuri demonstrează faptul că orice ţară, indiferent de puterea economică sau militară de care dispune, poate deveni rapid din „vânător” „vânat” şi viceversa, mai ales atunci când miza o reprezintă informaţiile clasificate sau sensibile din domenii de interes strategic. Un sistem protectiv eficient la nivel naţional poate fi realizat doar cu implicarea activă a tuturor categoriilor sociale. Conştientizarea valorii informaţiilor cu care lucrăm, indiferent de domeniul de activitate, conduce, implicit, la o atenţie sporită în privinţa protejării acestora.
Abstract
Information in areas such as strategic, economic, military or research is particularly important for any state, while an adequate protection system is essential for national security in order to prevent unauthorized access to such data, their uncontrolled dissemination, respectively their procurement by third parties with illegitimate interests. Generally, the focus is on individuals who are placed in top positions and have authorized access to such information. Nevertheless, both history and recent facts have proved that even the less exposed social and professional categories become vulnerable in front of those who seek illegal access to state secrets or sensitive data.
Autor: Marian Georgescu
