Calculatorul se înscrie în rândul marilor invenţii ale secolului XX. Odată cu evoluţia comunicării, rolul său a devenit deosebit de important. Deşi iniţial scopul pentru care a fost creat era cibernetic, noua maşinărie a ajuns să joace un rol crucial în comunicarea modernă.
Apariţia poştei electronice – „email”, a adus cu sine prima cea mai mare transformare din punct de vedere comunicaţional. Racordarea la o „reţea internaţională” şi implicit extinderea acestei reţele, evoluţia comunicării mediate de calculator nu ar fi avut nicio însemnătate fără apariţia şi extinderea implicită a internetului, care a dus la dezvoltarea corespondenţei virtuale, fenomen care cândva era de neconceput. Astfel, între stimul şi receptor, canalul de comunicare numit calculator racordat la internet a grăbit şi a eficientizat comunicarea, ducând la performanţe în diverse sectoare de activitate. În jurul urgentării acestui tip de comunicare s-au construit afaceri ori s-au salvat vieţi, s-au furnizat informaţii cu valoare strategică, relevante pentru fiecare pas pe care l-a făcut omul de la primul email care a fost trimis. Mai mult decât atât, prima scrisoare virtuală a dus la dispariţia graniţelor terestre din acest punct de vedere. Forma de comunicare atât de modernă, posibilitatea realizării unui text pe care fiecare om îl scrie stând comod acasă, cu o ceaşcă de cafea alături, a înlăturat tradiţionalul plic cu marcă poştală, drumul până la oficiul poştal, statul la rând, riscul pierderii plicului, al întârzierii sau degradării fizice, tot ce putea însemna zvon. Toate acestea convertite într-un click, stând în faţa computerului personal sau la serviciu.
Evident şi comunicarea în afaceri s-a dezvoltat rapid, toate transformările ducând la o debirocratizare accelerată pe un anumit palier. Putem pune situaţia dificilă a oficiilor poştale tradiţionale tocmai pe seama evoluţiei poştei electronice, chiar dacă cea mai mare parte a corespondenţei oficiale interinstituţionale se păstrează în formatul pe hârtie. Chiar şi aici calculatorul joacă un rol important prin înlocuirea tradiţionalei maşini de scris, ducând aproape la dispariţia unei meserii, aceea de secretar-dactilograf. A şti să scrii la calculator şi să utilizezi internetul a devenit o condiţie sine qua non pe care angajatorul nici nu o mai menţionează ca pe un criteriu pe care un candidat la angajare trebuie să îl îndeplinească. Această cunoaştere este asociată nivelului de studii pe care cel care vrea să se angajeze îl are, iar fenomenul care s-a dezvoltat cu rapiditate a fost o uriaşă viteză de asimilare de la adult înspre copil şi invers, în ceea ce priveşte integrarea acestor abilităţi.
Un alt pas important al comunicării mediate de calculator este legat de apariţia „chatului”. Prin această posibilitate de dialog s-a făcut un alt pas uriaş, comunicarea nemaiavând nici măcar graniţe temporare, după ce graniţele geografice fuseseră înlăturate. Dialogul virtual putea fi mediat numai de calculator şi el a adus cu sine trecerea de la clasica scrisoare, care solicita aşteptarea câtorva zile până să ajungă la destinatar ca receptor al comunicării şi apoi răspunsul, primit ca feedback de la acesta. Îngrijorările au apărut sau au dispărut în funcţie de alţi factori, graba omului de a comunica având efecte pozitive şi negative.
Efectele pozitive au fost clarificările şi eficientizarea comunicării puse în sprijinul unei mai mari operativităţi în a rezolva probleme şi elucidarea unor dileme, în a găsi răspunsuri şi a oferi soluţii pentru persoanele care fac parte din procesul de comunicare mijlocit de calculator.
Dezavantajele comunicării mediate de calculator faţă de cea directă ţin de privarea de beneficiile întâlnirii faţă în faţă şi ale transmiterii unor informaţii vizuale concrete, de lipsa posibilităţii interpretării non-verbalului interlocutorului şi uneori de apariţia interpretărilor greşite în ceea ce priveşte un mesaj scris. La începuturile comunicării prin chat era de notorietate folosirea unui „nickname” care ascundea identitatea reală a persoanei aflate la celălalt calculator, indicând doar oraşul în care se găsea aceasta. Am în minte filmul „You’ve Got Mail” (Regizor Nora Ephron, SUA, 1998) care este ilustrativ pentru începuturile comunicării mediate de calculator prin chat şi apoi filmul „Her”(Regizor Spike Jonze, SUA, 2013), care arată ce uriaşe transformări s-au făcut în numai cincisprezece ani, în pofida viziunii uşor futuriste din cea de-a doua producţie cinematografică. Nu suntem departe de extinderea unui fenomen similar, în care omul să fie acaparat chiar şi în plan afectiv de nevoia comunicării virtuale la baza căreia stă creaţia computer.
Apariţia chatului în forma clasică şi oarecum rudimentară a mijlocit dialogul, dar a creat şi o dezordine a comunicării. Oamenii au început să caute şi să ofere cuvinte în orice colţ de ţară şi de lume, fără un scop precis, altul decât al schimbului de impresii sau al flirtului, cu sau fără continuitate. Se crease o curiozitate a comunicării, greu de înţeles şi pentru cei care astăzi se află la vârsta adolescenţei, darămite pentru generaţiile viitoare, apariţia „internet-cafe-urilor”, care erau pline tot timpul, ţineau în faţa calculatoarelor zile, dar mai ales nopţi întregi, nenumăraţi tineri care vroiau să comunice oriunde şi cu oricine. Abia mai apoi s-a trecut la o structurare a comunicării şi oamenii şi-au dat seama că mirajul accesului la dialog cu oricine era disponibil avea şi o doză de inutilitate sau chiar de pericol, prin stabilirea unor întâlniri directe.
Alţi doi paşi importanţi au fost făcuţi prin apariţia Messenger (Yahoo) şi Skype (Skype Technologies, Microsoft Corporation), primul aducând ca element de noutate o identitate mai aproape de adevăr a utilizatorului, prin asocierea adresei de mail, a fotografiei utilizatorului şi structurarea unei liste de adrese IP (Internet protocol), cel de-al doilea revoluţionând comunicarea online prin posibilitatea redării imaginilor video în timp real, concomitent cu vocea.
De departe cea mai populară formă de comunicare mediată de calculator este reţeaua de socializare Facebook, inaugurată la 4 februarie 2004. Comunicarea pe Facebook s-a extins de la an la an, ajungând să aibă, conform unei estimări (http://en.wikipedia.org/wiki/Facebook) din septembrie 2014, 864 de milioane de utilizatori activi. Facebook a ajuns să însemne o comunicare a gândurilor, a trecutului, a intenţiilor de viitor, a situaţiei amoroase, a imaginilor, a stărilor sufleteşti, a creativităţii, a preferinţelor muzicale, cinematografice, culinare sau de orice fel, a interpretărilor etc. Reţeaua poate fi o capcană a autoizolării prin crearea unei false imagini de viaţă trăită prin toate aceste cuvinte şi imagini, sau poate fi punte de legătură între timizi şi lumea reală, factor facilitator al comunicării, mană cerească pentru farsori, mijloc de manipulare sau mobilizare la adevărate revoluţii (http://www.hotnews.ro/stiri-international-11389670-mai-intampla-primavara-araba.htm) care să transforme lumea, instrument de comunicare politică şi academică etc.
Mai mult decât atât, este pentru prima dată de la apariţia formelor de comunicare virtuală când putem vorbi despre o anumită dependenţă a celor care accesează reţeaua amintită. Am putea lua în calcul în sprijinul acestei afirmaţii constanţa accesării contului de utilizator, iar ulterior, odată cu apariţia telefoanelor inteligente, faptul că toţi deţinătorii de reţele sociale, bloguri, agenţii de ştiri au făcut în aşa fel încât accesul la aceste platforme de comunicare să fie cât mai rapid şi uşor, căutându-se o eliberare de chinuitorul gând la apariţia unor noutăţi pe fluxul de informaţii care ar putea scăpa prin introducerea de notificări şi alerte.
Dezvoltarea comunicării pe computer a adus şi un lexic nou, cu caracter universal, în care bineîn eles limba engleză şi prescurtările cuvintelor ei au fost cele care s-au impus: user, online, tag, news alert, scroll, friend, k, lol etc, dar şi o căutare a expresivităţii mai accentuate (şi accelerat exprimate), prin intermediul „emoticoanelor” – care ilustrează stările sufleteşti ce se doresc a fi transmise: bucurie, dezamăgire, tristeţe, râs în hohote, mirare, stupefacţie, împăcare sufletească – şi al interjecţiilor.
În forma ei virtuală, comunicarea a devenit o industrie, din toate punctele de vedere. Mass-media s-a mutat aproape total cu arme şi bagaje în mediul online, dând posibilitatea cititorului să-şi arate aprobarea sau dezaprobarea faţă de un articol de presă sau chiar să îl corecteze, să-l laude şi să-l denigreze. Extinderea presei în mediul virtual a însemnat un mai mare acces şi o economisire de resurse, nu întâmplător cea mai mare parte a informaţiilor de interes public se găseşte acum într-un număr mult mai mare şi într-o formă mult mai accesibilă. Odată cu această evoluţie a apărut, desigur, şi o inflaţie de neadevăruri, cu scopul manipulării, cenzurarea mediului online de mojicii, falsitate şi agresivitate fiind, pentru moment, aproape imposibilă.
Apariţia blogurilor a dat posibilitatea facilitării unei comunicări mai directe a creaţiilor de orice fel, cu riscurile de rigoare. Fără a generaliza, putem spune că aducerea la lumină a ideilor şi a gândurilor nu poate însemna ceva rău, cea mai bună cenzură în materie de comunicare fiind până la urmă cea pe care o fac receptorii virtuali, alegând sau nu să acceseze o platformă sau alta, distingând credibilitatea de minciună sau ferindu-se de a căuta emoţiile pe care le produce senzaţionalul.
Într-o expresie populară, conchid spunând că a comunica prin intermediul calculatorului, al tabletei sau al „smartphone-ului” este pentru unii mumă, pentru alţii ciumă. Depinde cine este emiţător şi cine este receptor şi care sunt canalele virtuale accesate, căci evoluţia o putem vedea şi simţi pe propria piele.
Autor: Flaviu-George Predescu
