Recrudescența fenomenului terorist și a atentatelor la adresa aviaţiei civile în Europa și în lume, specifică anilor ’70, a accelerat adoptarea unor măsuri pentru asigurarea securităţii aviatice. România a fost prima țară din blocul comunist și una dintre primele trei din lume, alături de Statele Unite și Regatul Unit al Marii Britanii, care a înființat o unitate specială de intervenție antiteroristă la bordul aeronavelor: Grupul Operativ „Șoimul” din cadrul Direcției a II-a a Consiliului Securității Statului.
Acțiunea „Șoimul”. Contextul
La 5 mai 1971, conducerea Direcția a II-a a Consiliul Securității Statului trimitea spre aprobare și punere în aplicare Planul privind măsurile ce se vor lua în acțiunea „Șoimul”, „prevenirea deturnărilor de avioane, precum și asigurarea securității aeroporturilor și aeronavelor aflate la sol”.
Planul, destinat curselor interne, prevedea: „Însoțirea obligatorie cu efective din cadrul comandamentului <<Șoimul>> pentru toate cursele interne suplimentare care transportă turiști străini.” Mai mult, era specificată înființarea comandamentului „Șoimul” în cadrul Direcției a II- a, format din: șeful Direcției a II-a (Col. Emil Macri), locțiitorul șefului și încă un șef de serviciu din cadrul Direcției a II-a, adjunctul inspectorului șef al Inspectoratului de Securitate al Municipiului București și încă doi reprezentanți din cadrul acestei structuri, șeful Statului Major al trupelor de securitate și un reprezentant din cadrul Inspectoratului Miliției Municipiului București.
Cu toate acestea, trei săptămâni mai târziu avea loc singura deturnare de avion din istoria aviației civile din perioada comunistă. La 27 mai 1971, șase bărbați au intrat pe aeroportul din Oradea, au atacat avionul Tarom de tip Ilyushin Il-14 și au luat ostatici echipajul și cei 16 pasageri ai cursei interne Băneasa – Oradea – Băneasa, forțând decolarea. Cei șase aveau vârste cuprinse între 19 şi 29 de ani, fiind conduși de Adalbert Moka, de profesie mecanic: Robert Vámos, Sándor Miheller, János Weizer și frații János și Jozsef Papp. Atacatorii aveau asupra lor două arme de vânătoare, un pistol Makarov și cuțite, după cum va povesti, după mulți ani, Adalbert Moka jurnaliștilor români (Bihoreanul, 18 martie 2010 și Adevărul, 19 ianuarie 2015).
Povestea deturnării a fost redată în memoriile sale și de fosta directoare a aeroportului, Maria Duma, ofițer de Securitate și director de investiții la aeroportul din Oradea în anii ’70: „Adalbert Moka a tras câteva focuri în aer, iar oamenii au început să strige speriaţi: <<Teroriştii! Teroriştii!>>”. Paznicul de lângă avion nu a mai avut când să scoată pistolul din teacă. A fost dezarmat imediat. Toată acțiunea a durat trei minute, cei responsabili de paza avionului și a aeroportului – potrivit documentelor de arhivă, maiorul de Securitate Nicolae Olteanu, plutonierul de miliție Olar D. Vasile și paznicul civil Petru Hodişan – fiind luați prin surprindere, după cum povestește și Erika Faber în volumul „Aripi frânte. Povestea singurei deturnări de avion reuşite din România”.
După deturnare și un zbor cu peripeții, avionul a aterizat la Viena, unde cei şase au cerut azil politic. Au primit, în schimb, condamnări pentru deturnarea avionului. Adalbert Moka a executat pedeapsa în Austria, apoi trecând ilegal frontiera în fosta Iugoslavie, pentru a se întâlni cu soția, a fost prins și predat autorităților române. A fost condamnat la 57 de ani de închisoare, pentru mai multe delicte: deturnarea avionului, furt și uz de armă, răpire şi trecere frauduloasă a frontierei. După 12 ani de temniță grea, Adalbert Moka a fost grațiat, trăind și astăzi ca pensionar la Marghita, în județul Bihor.
În același timp, conducerea Inspectoratului Judeţean de Securitate Bihor, a Inspectoratului Judeţean de Miliţie Bihor, comandantul aeroportului Oradea, dispecerul la sol şi personalul navigant al avionului au fost cercetați disciplinar sau penal și pedepsiți.
De la comandament la grupul operativ
„Evenimentul deosebit de grav” de la Oradea – așa cum este considerat în documentele de arhivă – a accelerat înființarea, de-jure, a grupului operativ „Şoimul”.
Potrivit documentelor, deturnarea avionului Il-14 de la Oradea a fost posibilă pentru că „nu au fost luate măsurile necesare pe baza ordinelor conducerii Ministerului Afacerilor Interne pentru asigurarea pazei aeroportului (…)”(Ordinul Ministrului Afacerilor Interne, nr. 771, din 7 iunie 1971). Astfel se impunea luarea de măsuri urgente pentru a evita repetarea unui astfel de eveniment.
Primul pas a fost emiterea, la 23 iunie 1971, a unor instrucțiuni comune ale Consiliului Securității Statului și Aviației Civile privind înarmarea personalului navigant al companiei „TAROM”. Documentul prevede reguli generale privind modul de acordare, manipulare, păstrare şi utilizare a armamentului individual şi muniţiei aferente „împotriva persoanelor care ar încerca să comită acte duşmănoase asupra echipajului sau aeronavei”.
A urmat, la 30 iulie 1971, Nota-raport cu privire la constituirea Grupului Operativ „Șoimul”, emisă de Consiliul Securității Statului, conform documentului păstrat în Arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (accesibil la adresa http://www.cnsas.ro/documente/acte_normative/7394_001%20fila%20072-077.pdf). Grupul operativ era alcătuit din trei ofiţeri din cadrul Comandamentului Trupelor de Securitate şi 74 de militari în termen, proveniţi din arma paraşutişti, care trebuiau să asigure securitatea la bordul aeronavelor TAROM ce efectuau atât curse interne, cât și externe.
După un îndelungat proces de perfecționare a militarilor selectați pentru îndeplinirea unor astfel de misiuni, în 1972, România a beneficiat de prima promoție de „Şoimi” sau „Șoimari”, cum li se va spune până în 1989 luptătorilor de la bordul avioanelor responsabili cu siguranța aeronavelor. Aceştia erau corespondentul românesc al sky marshal-ului american. În 1974, pentru unificarea activităţii de luptă antiteroristă, Grupul operativ „Şoimul” a fost inclus în componența UM 0625, unitatea militară specializată în antiterorism.
Până în 1989, „Șoimii” au înregistrat o serie de succese importante: în 1972 au împiedicat deturnarea unui alt zbor intern pe ruta Târgu Mureș – București și alte două astfel de tentative în anul 1977 și 1983, pe ruta București – Caransebeș.
Printr-un ordin al Ministrului Apărării Naționale, emis la finalul anului 1989, prerogativele ce vizau asigurarea pazei aerogarilor de pasageri de pe aeroporturile aviaţiei civile sunt preluate de efectivele Ministerului Apărării Naţionale, iar controlul antiterorist si antideturnare sunt trecute în sarcina personalului numit de Şeful Departamentului Aviaţiei Civile.
Abstract
Romania was one of the first three countries in the world to set up a special division for antiterrorist action on board of the airplanes. ”Şoimul” was the name of this new strategic body within the State Security Council.
As the planning for action ”Şoimul” was undergoing, the Oradea Airport faced the only successful plane hijacking in Romanian communist era, on May, 1971. Six persons managed to hijack a plane and flew to Vienna. This case speeded up the start of the special division, and one year later the first graduates of the ”Şoimul” program were up in the air.
Autori: Mihaela Teodor, Bogdan Alexandru Teodor
