Mediul înconjurător reprezintă, poate, cea mai veche dimensiune a securităţii. Prin ceea ce ne oferă natura, umanitatea obţine cele necesare supravieţuirii şi dezvoltării: mâncare, apă, adăpost. Cu toate acestea, evoluţia omenirii a atras după sine, concomitent cu dezvoltarea, şi un consum tot mai accentuat şi iraţional al resurselor naturale de care dispune planeta, devansând ritmul de regenerare. Chiar anul acesta, la nivelul lunii august, umanitatea folosise deja toate resursele estimate ca fiind necesare până la finalul anului.
Efectele pe care intervenţiile umane le-au produs au condus la distrugerea ireversibilă a mediului înconjurător. Acest lucru se transpune în: efecte climaterice nocive pentru populaţie – secete, inundaţii, furtuni, valuri de căldură sau frig -, lipsa de resurse – apă, hrană -, deprecierea calităţii factorilor de mediu – apă, aer, sol -, consecinţe negative asupra ecosistemelor şi altele. Tot ce mai putem face în prezent este să limităm consecinţele negative şi să prelungim cât mai mult cu putinţă supravieţuirea planetei.
Securitatea naţională, dependentă de componenta de mediu
Interdependenţa dintre mediul înconjurător şi securitatea umană este relevată chiar prin simplul fapt că toate cele necesare vieţii sunt luate din natură. Apa, hrana, chiar şi aerul pe care-l respirăm, toate trebuie să îndeplinească condiţii de calitate care să nu ne afecteze sănătatea.
În ceea ce priveşte securitatea naţională, cu toate că accepţiunea tradiţională a conceptului de securitate se referă preponderent la o componentă militară, în realitate, asigurarea securităţii unui stat trebuie să vizeze mai multe dimensiuni care se întrepătrund: militară, politică, economică, socială şi de mediu. Fiecare problemă – inclusiv cea de mediu – poate avea repercusiuni asupra celorlalte componente de securitate. Efectele generate de poluarea mediului înconjurător, în toate formele sale, afectează echilibrul socio-economic şi aduc atingeri grave securităţii, integrităţii, sănătăţii şi mediului de activitate al cetăţenilor.
Ceea ce trebuie să conştientizăm cu toţii este că dimensiunea de mediu este corelată cu toate celelalte domenii, iar această interdependenţă o transformă într-un element vital în politica naţională a oricărui stat. De altfel, importanţa domeniului este reflectată în documente programatice de tip strategic, precum „Strategia Naţională de Apărare a Ţării pentru perioada 2015 – 2019”.
Protecţia mediului – condiţie esenţială a dezvoltării durabile
Prima conferinţă importantă a Organizaţiei Naţiunilor Unite pe teme de mediu a avut loc în 1972, la Stockholm, prilej cu care au fost discutate implicaţiile diverselor componente ale mediului asupra umanităţii. Un principiu evidenţiat la Conferinţă a fost ca statele să realizeze planurile lor de dezvoltare astfel încât să fie compatibile cu nevoia de protecţie a mediului în beneficiul populaţiei.
Cel puţin la nivel legislativ, România s-a adaptat rapid la aceste preocupări, astfel încât în anul 1973 a fost adoptată Legea privind protecţia mediului înconjurător, iar în anul 1974 Legea apelor.
Preocupările internaţionale referitoare la mediu au căpătat amploare, astfel încât, în 1992, la Rio de Janeiro, Conferinţa Naţiunilor Unite privind mediul şi dezvoltarea a reunit oficiali din 172 de state, între care 108 de şefi de stat şi de guvern. La conferinţă s-a definit noţiunea de dezvoltare durabilă ca fiind „dezvoltarea care îndeplineşte necesităţile generaţiei prezente, fără a compromite capacitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile necesităţi”. Ulterior, progresele înregistrate au fost evaluate periodic, în 1997 (Rio+5), 2002 (Rio+10), 2012 (Rio+20).
Chiar dacă satisfacerea nevoilor umane reprezintă unul din punctele esenţiale ale dezvoltării, nu trebuie să ignorăm modul prin care aceasta este atinsă. Dezvoltarea trebuie realizată prin folosirea eficientă a resurselor şi asigurarea unei continuităţi pentru viitor.
Modelul optim presupune atingerea, în acelaşi timp, atât a obiectivelor de dezvoltare – industriale ori economice -, respectiv a celor sociale – îmbunătăţirea nivelului de trai al populaţiei – dar şi a celor de mediu – să fie afectate cât mai puţin resursele, în special cele greu de regenerat. Figura de mai jos ilustrează conceptul de dezvoltare durabilă.
Utilizarea eficientă a resurselor
Extracţia materiilor prime, fabricarea produselor, utilizarea şi transformarea acestora în deşeuri reprezintă modelul economiei de tip liniar, care începe să îşi arate limitele. Viitorul pare să aparţină economiei circulare, al cărei principiu de bază este reintroducerea în ciclul de producţie a tuturor resurselor minerale utilizate iniţial – elemente rezultate din prelucrarea materiilor prime deja utilizate, produse secundare ori reciclate.
Această modificare de paradigmă este necesară pe fondul creşterii accelerate a investiţiilor, îmbunătăţirii tehnologiilor de extracţie şi diminuării preţului de achiziţie în sectorul materiilor prime. În paralel asistăm la diminuare accentuată a fondului de materii prime. În acest context este nevoie de aplicarea unui model economic care să genereze, în acelaşi timp, creştere economică, dar şi să permită o dezvoltare durabilă, economisirea resurselor neregenerabile, reutilizarea deşeurilor, reproiectarea produselor, crearea de noi locuri de muncă etc. Reciclarea trebuie să devină o prioritate economică.
Uniunea Europeană a adoptat, în anul 2015, un nou pachet legislativ prin care se urmăreşte implementarea economiei circulare la nivelul statelor membre. Forul european încurajează noul principiu economic prin finanţarea proiectelor de implementare a sistemului, cât şi prin transpunerea noii directive legislative de gestionare a deşeurilor la nivelul fiecărui stat membru. Noua directivă cuprinde o serie de instrumente economice care vor determina creşterea colectării selective şi a reciclării deşeurilor. Se doreşte astfel închiderea ciclului unui produs de la fabricaţie, utilizare, reciclarea acestuia, până la reutilizarea materialelor în producerea de noi elemente finite.
De altfel, încă din timpuri străvechi, oamenii au folosit un model similar conceptului de economie circulară din prezent. Gospodăria, ca centru economic, producea cele necesare traiului de zi cu zi. În tot procesul de producţie nimic nu se arunca, totul îşi găsea o utilitate. Resturile erau transformate în compost, in situ, sau erau folosite drept mâncare pentru animale. Această caracteristică se păstrează chiar şi astăzi, volumul deşeurilor generate de mediul rural fiind semnificativ redus în comparaţie cu mediul urban. Din această perspectivă, putem considera că a existat un precedent pus în aplicare, la nivel empiric, în trecut.
Situaţia s-a schimbat, oamenii cumpără strict ce le trebuie şi nu sunt preocupaţi de a recicla sau de a refolosi resturile. Utilizarea fără discernământ a resurselor de care dispunem în prezent afectează generaţiile viitoare, iar înţelegerea acestei realităţi deschide o perspectivă dezvoltării durabile.
Responsabilitatea protecţiei mediului
Ameninţările la adresa mediului înconjurător reprezintă rezultatul exclusiv al activităţii umane, astfel încât intră tot în responsabilitatea omului să remedieze problemele create. Cu toate acestea, populaţia nu manifestă o preocupare suficientă în acest sens. Fie din dezinteres, fie din comoditate, oamenii nu par dispuşi să-şi asume responsabilitatea amprentei pe care o lasă asupra mediului.
Protecţia mediului este o problemă globală, care necesită un efort comun, depus de fiecare om în parte. De la nivel de individ, la comunitate, la stat şi în final, la nivel de planetă, fiecare trebuie să contribuie la dezvoltarea durabilă a lumii.
Matematicianul american Norbert Wiener, considerat părintele ciberneticii, a oferit o descriere a situaţiei în care ne aflăm în prezent: „Am modificat aşa de mult mediul nostru înconjurător, încât va trebui acum să ne adaptăm pe noi înşine, pentru a putea exista în acest mediu”.
Toate măsurile necesare pentru un mediu curat şi pentru o dezvoltare durabilă ne sunt la îndemână. Putem alege să nu aruncăm gunoaie pe jos, să colectăm selectiv, să utilizăm eficient resursele, să implementăm politici de mediu şi să folosim tehnologii prietenoase cu mediul (eco-friendly). Nu trebuie să uităm că fiecare lucru mărunt pe care îl facem în favoarea mediului va fi în beneficiul nostru şi al generaţiilor viitoare.
Abstract
The ever-changing world faces a lot of hardships which require efforts of the entire population, in order to assure security on all its dimensions. One of the oldest and most important is the protection of the environment. Since the beginning, it was presumed that we need to harness all that nature gave us in order to live, and to improve our living. Ignored most of the time, the nature’s capability to regenerate started to lose ground over against global development. And here we are, forced to fit in with the consequences of our greed. Still, is there any solution that would allow us to ensure our survival, well-being, and most important of all, the future of our children and of the human race? The answer lies within each of us!
Autori: Diana Ţigău şi Ioan Andrei Bulgaru
