Reputatul fizician Stephen Hawking, încercând să explice apariția Universului a emis una dintre cele mai uluitoare teorii: universul a apărut din… neant, din nimic! Adică Big Bang-ul creator a ceea ce numim azi Univers își are originea într-un mare… zero. Un răspuns contraintuitiv când este vorba despre univers, dar plauzibil dacă am putea accepta că prima piatră rostogolită din vârful dealului, observată de cine trebuie, ar fi putut deveni prima idee de roată. Dar, din perspectiva noastră, a martorilor tăcuți la trecerea timpului, este mai fascinantă povestea vieții acestui om, condamnat în urmă cu jumătate de veac să moară de o boală cruntă, cu care medicii vremurilor respective nu au putut să lupte.
În 1962, la vârsta de 20 de ani, obține titlul de Doctor în Fizică la Trinity Hall din Cambridge, unde își începe activitatea didactică și științifică, iar un an mai târziu se constată că suferă de o boală progresivă, scleroză laterală amiotrofică, iar medicii îi mai dau doar doi ani de trăit. Hawking se împotrivește destinului și, deși își pierde vocea iar paralizia lui progresează și devine complet imobilizat într-un scaun cu rotile, își continuă activitatea didactică și științifică. Oamenii de știință l-au remarcat pentru modelul matematic asupra originii și evoluției universului în expansiune sau pentru studiile asupra relației dintre găurile negre din univers și termodinamică. Alți oameni l-au cunoscut din cauza faptului că a fost constrâns să comunice cu ajutorul unui computer sofisticat (conceput special pentru el de un prieten), care putea fi controlat cu mișcări ale capului și globilor oculari, la o viteză de cincisprezece cuvinte pe minut. Alții nu l-au cunoscut deloc.
Hawking a atins vârsta de 76 de ani fiind considerat una dintre cele mai luminate minți ale omenirii.
Acesta pare exemplul perfect de simbioză dintre om și tehnologie. În jurul acestui om tehnologia a căpătat valoare, i-a redat dreptul la viață, demnitate și integrare între semenii lui, iar omul din mijlocul tehnologiei a putut să se împlinească, primind în dar timpul necesar pentru creație, acest mare atribut care ne diferențiază de toate viețuitoarele de pe pământ.
Este evident că nu trebuie să ajungem în situații limită ca să ne dăm seama că nu mai putem renunța la tehnologie. Câți dintre noi ar fi în stare să renunțe la banala telecomandă sau la omniprezentul smartphone care creează atâta dependență?
Efortul de supraviețuire
Privind din perspectiva evoluției societății umane, tehnologia a evoluat și ea, transferându-și influența de la nivel de indivizi sau grupuri restrânse la popoare sau națiuni, conservându-și scopul inițial: efortul de supraviețuire. Chiar dacă acest efort s-a îndreptat preponderent asupra acaparării resurselor, dorința de a trăi mai bine a comunităților umane a generat constant inovare, invenție, necesitatea transmiterii cunoștințelor prin educație, descoperirea valorilor umane și materiale precum și recunoașterea lor, cultură și civilizație, etc. Până și ideea de resursă a suferit modificări, astăzi fiind aproape evident că resursa umană, în special cea intelectuală, este cea mai vânată, pentru simplul motiv că este cea generatoare de tehnologie.
Pornind de la arcul cu săgeată, considerat vârf de tehnologie cândva, care a făcut diferența în multe bătălii de-a lungul istoriei, s-a ajuns la lucruri incredibile, pe care abia le putem cuprinde: internet, sateliți, stații spațiale, digitalizare, inteligență artificială, eradicarea unor boli până de curând mortale, transplant de cap uman, clonare, modificări genetice… și lista ar putea continua până la limita imaginației noastre. Dacă acum 30-40 de ani se considera că omenirea își dublează cunoștințele la fiecare 5 ani, acum rata de dublare a ajuns la 6 luni… și avansează exponențial.
Instinctele primare ale indivizilor își găsesc corespondența în instincte ale societăților umane, iar nevoia de securitate are propria ei istorie. Există un paralelism evident și pe această coordonată de evoluție, pornind de la gardul din jurul locuinței sau canalul de apă din jurul castelului, până la sisteme defensive de rachete concepute împotriva altor rachete sau sisteme satelitare de supraveghere.
Nivelul de securitate al țărilor nu a crescut
Paradoxal, deși se constată o evoluție impresionantă în toate domeniile de manifestare umană, nivelul de securitate al țărilor nu a crescut, oamenii se simt pretutindeni mai vulnerabili. Guvernele atribuie serviciilor de informații rolul de sistem imunitar, fiind aruncate în primele tranșee ale luptei pentru securitate națională. Oriunde în lume, oricât de blamate ar fi fost serviciile de informații, în diferite momente istorice, niciun stat nu a renunțat la „serviciile“ serviciilor. În contextul actual de instabilitate globală, în care națiunile vor să își asigure nu numai integritatea teritorială, ci și pe cea a propriilor cetățeni, oriunde s-ar afla aceștia în lume, serviciile de informații sunt primele care intervin în susținerea intereselor statelor respective. Iar misiunea SRI nu diferă cu nimic de cea a celorlalte servicii de informații.
Astfel, devine clar rolul pe care tehnologia, pusă în slujba securității naționale, îl are și îl va avea din ce în ce mai mult. Dar accesul la acest tip de tehnologie nu este deloc facil, deoarece tehnologia în sine conferă avantaje strategice, orice „jucător“ profesionist dorind să-și păstreze măcar câte un as în mânecă.
Refacerea și asigurarea resursei umane
Institutul pentru Tehnologii Avansate a fost, este și va trebui să fie, vârful de lance al SRI în absorbția, cercetarea și dezvoltarea tehnologică pe acele domenii necesare zonei informativ-operative pentru a-și îndeplini misiunile. Institutul se află în plin efort de restructurare și adaptare la dinamismul vremurilor pe care le trăim, în parteneriat, atât cu mediul academic, cât și cu firme, companii private sau instituții ale statului, toate aceste entități trebuind să acționeze în sinergie. Efortul este direcționat în primul rând spre refacerea și asigurarea resursei umane din spatele tehnologiilor dezirabile, acele creiere și suflete care fac ca tehnologia să prindă viață. Dacă investiția în acești oameni va înceta, riscăm să pierdem bătălia tehnologică, fapt echivalent cu pierderea controlului asupra securității naționale.
Nu este nici o urmă de patetism în aceste afirmații, ci doar o exprimare a conștientizării pericolelor care ne pândesc. Iar această conștientizare nu ar trebui să fie apanajul celor care activează numai în zona de securitate națională, ci a întregii societăți, care ar trebui să simtă și să înțeleagă că tehnologia achiziționată sau dezvoltată de SRI o apară și se află în slujba ei.
Autor: Andrei Oprina, şeful Institutului pentru Tehnologii Avansate
