Evgheni Messner, teoretician militar şi fost ofiţer în armata ţaristă, oferea, la mijlocul secolului trecut, o nouă viziune asupra războiului: „În războaiele de până acum, importantă era cucerirea de teritorii. De aici înainte, cea mai importantă va fi câştigarea minţilor celor care se află în statul inamic“. La mai mult de trei ani de la anexarea Crimeei, a fost depăşit, fără îndoială, punctul maxim al dezbaterilor referitoare la conceptul de „război hibrid“. Cu toate acestea, subiectul rămâne în atenţia experţilor şi academicienilor. Unii analişti pun la îndoială această sintagmă, în timp ce alţii o văd ca pe un nou mod de a conduce războiul – unul pe care Moscova l-a aplicat cu succes în operaţiunile împotriva Ucrainei, care au generat, de altfel, primele dezbateri pe acest subiect.
Particularitatea acestui tip de conflict, numit şi „război de nouă generaţie“ constă în desfăşurarea de acţiuni militare agresive sub acoperirea unor formaţiuni militare ilegale (neoficiale), concomitent cu utilizarea unui spectru larg de acţiuni politice, economice (inclusiv energetice şi comerciale) şi informaţionale cu care, de regulă, începe „războiul hibrid“ şi care continuă pe întreaga perioadă a desfăşurării operaţiunilor militare.
Un nou tip de război
Deşi, după anexarea Crimeei, principalul ideolog al „războiului hibrid“ a fost considerat şeful Statului Major al Armatei Ruse, generalul Valeri Gherasimov, în mediile academice şi analitice acest tip de conflict nu este considerat o noutate. Conceptualizarea sa îi este tot mai des atribuită teoreticianului militar rus Evgheni Messner (1891-1974), colonel al Statului Major General al armatei ţariste, cunoscut ca autor al sintagmei meatejevoina („război de insurgenţă” sau „război insurecţional“). În Primul Război Mondial, Evgheni Messner a luptat pe frontul românesc, în cadrul diviziei a 15-a de infanterie, unde a fost şeful statului major. În martie 1918 s-a refugiat la Odessa, iar de acolo în Donbass, alăturându-se trupelor albgardiste care luptau împotriva bolşevicilor, în Războiul Civil. Ulterior s-a refugiat la Belgrad, unde a predat la Şcoala Superioară de Război până în 1944. După cel de-al Doilea Război Mondial (perioadă în care a colaborat cu Wehrmacht-ul, ocupând funcţia de şef al Direcţiei Ruse), a emigrat în Argentina, unde a devenit un membru marcant al diasporei ruse şi s-a dedicat activităţii publicistice.
În opinia ofiţerului albgardist, bolşevicii au pus la punct un nou tip de război, meatejevoina în scopul provocării şi, posibil, înfrângerii Occidentului, fără teama declanşării unei confruntări militare directe. Descriind acest tip de conflict, teoreticianul rus atrage atenţia asupra absenţei dihotomiei pace – război şi a unei linii clasice a frontului, precum şi a dominaţiei componentei psihologice. Evgheni Messner a stabilit că acest tip de conflict are ca principale atribute: caracterul neconvenţional şi neortodox, un design strategic ambiţios, planificat şi executat cu profesionalism, extins şi gradual, bazat pe doctrine ale războiului, dar şi pe principii nihiliste. Obiectivul „războiului insurecţional“ constă în inducerea panicii în mintea duşmanului, a neîncrederii în conducători, în propriile forţe, opinii, sentimente şi demoralizarea trupelor şi a populaţiei.
Este de remarcat faptul că, după anul 1991, cărţile lui Evgheni Messner, „Insurgenţa – numele celui de Al Treilea Război Mondial“ şi „Războiul insurecţional mondial“ au început să fie studiate în cadrul instituţiilor militare de învăţământ din Rusia, iar multe dintre ideile enunţate de acesta au fost incluse în strategia rusă de război hibrid, elaborată în anul 2012 de Statul Major General rus şi prezentată, în premieră, de Valeri Gherasimov, la începutul anului 2013, în cadrul unei şedinţe la Academia de Ştiinţe Militare.
O sursă importantă de inspiraţie pentru Valeri Gherasimov este Gheorghi Samoilovici Isserson (1898-1976) – colonel sovietic, profesor, unul dintre autorii „teoriei operaţiunii în adâncime“. În lucrarea sa, intitulată „Noile forme de luptă“, apărută în anul 1940, acesta vorbeşte despre creşterea rolului metodelor non-militare de presiune asupra inamicului, prin instrumente politice (diplomatice), economice şi umanitare şi evidenţiază componenta informaţională, ca activitate principală în toate etapele conflictului: apariţie, desfăşurare şi perioada post-conflict. Volumele acestuia – „Evoluţia artei operative“ şi „Bazele operaţiunilor în adâncime“ s-au bucurat de interes atât în Rusia, cât şi în Occident, unde au fost traduse în limba engleză, iar ideile enunţate au avut o influenţă considerabilă asupra operaţiunilor Armatei Roşii.
Războiul hibrid, obiect de studiu
Dincolo de interesul lui Valeri Gherasimov, în spaţiul rus al ultimilor ani au fost identificate preocupări pentru prezentarea perspectivei asupra războiului hibrid atât în cercurile militare, cât şi în centrele de reflecţie, ideile conturate regăsindu-se inclusiv în documentele oficiale.
La începutul anului 2014, la un an după ce generalul-colonel Valeri Gherasimov atrăgea atenţia asupra „schimbării regulilor războiului“, în sensul creşterii rolului instrumentelor non-militare în atingerea scopurilor politice şi strategice, şeful Direcţiei Generale Operative a Statului Major General al Armatei Ruse, generalul-colonel Vladimir Zarudniţki, a surprins esenţa războiului hibrid într-o declaraţie făcută la cea de-a III-a Conferinţă pentru securitate internaţională de la Moscova: „A diviza un stat din interior este mai uşor decât să-l cucereşti cu arme“. În opinia sa, în acest scop sunt exacerbate contradicţiile interne şi transformate ulterior în conflict deschis între forţele de Opoziţie şi Putere: „Dacă regimul aflat la guvernare încearcă să păstreze puterea, următoarea etapă va fi războiul civil“.
Contracararea „revoluţiilor colorate“
Atât în retorica oficială rusă, cât şi în textul principalelor documente programatice ale Federaţiei Ruse (precum Doctrina Militară, Doctrina de Securitate Informaţională şi Concepţia de Politică Externă) nu se utilizează termenul „hibrid“, fiind preferate sintagmele „războiul viitorului“, „ameninţări asimetrice“ şi „măsuri de contracarare a revoluţiilor colorate“.
Excepţie a făcut acelaşi Valeri Gherasimov, care, în cadrul şedinţei anuale a Academiei de Ştiinţe Militare a Rusiei din 2016, a apreciat că „doar prin intermediul unor metode hibride“ este posibilă contracararea „revoluţiilor colorate“. Importanţa utilizării instrumentelor informaţionale în contextul „conflictelor moderne“ a fost recunoscută oficial de Moscova prin Doctrina Militară a Federaţiei Ruse din 2010.
Conform variantei actuale a Doctrinei Militare (adoptată în anul 2014), influenţarea inamicului „pe întreg teritoriul acestuia şi, concomitent, în spaţiul informaţional global“, reprezintă una dintre caracteristicile şi particularităţile actualelor conflicte armate. Potrivit Doctrinei de Securitate Informaţională (2016), printre metodele de asigurare a securităţii informaţionale în domeniul apărării se numără neutralizarea presiunilor informaţional – psihologice, care vizează inclusiv „subminarea bazelor istorice şi a tradiţiilor patriotice de apărare“.
Similar mediilor militare, majoritatea centrelor de reflecţie şi a experţilor din spaţiul rus cu preocupări în domeniul războiului hibrid se concentrează asupra războiului informaţional şi caracteristicilor aşa-numitei „propagande antiruse“, promovată de Occident. În opinia expertului politic Konstantin Borovoi, preşedintele formaţiunii de opoziţie „Zapadnîi Vîbor (Alegerea Vestică)“, propaganda reprezintă „un instrument multifuncţional cu cel mai înalt nivel de expertiză“, în care sunt implicaţi nu numai troli, ci şi grupuri masive de experţi care asigură o analiză punctuală (din punct de vedere politic, psihologic şi militar) a situaţiilor curente şi o reacţie foarte rapidă la acestea.
Antidotul Kremlinului
În spaţiul rus, conceptul de război hibrid este utilizat în special în studiile dedicate ameninţărilor la care este supusă Rusia din partea Occidentului, în mediile academice ruse existând un interes crescut pentru studierea elementelor de contracarare a acestora.
Una dintre cele mai cuprinzătoare perspective în acest sens îi aparţine politologului Igor Panarin, profesor la Academia Diplomatică a Ministerului rus al Afacerilor Externe şi unul dintre teoreticienii discursului rus de propagandă, care a avansat, ca posibile măsuri pentru combaterea „războiului hibrid“, următoarele: crearea unei structuri de stat specializate; elaborarea unei strategii naţionale în acest sens; înfiinţarea, în cadrul forţelor pentru operaţiuni speciale şi al serviciilor secrete, a unor departamente pentru operaţiuni informaţionale şi psihologice; elaborarea unui cadru normativ dedicat, în special pentru „contracararea revoluţiilor colorate“; identificarea şi blocarea tuturor surselor de informare care aduc atingere suveranităţii informaţionale a Rusiei; neutralizarea sistematică şi integrală a operaţiunilor de război hibrid.
Abstract
More than three years after the Russian annexation of Crimea, we are past the point of peak hype on the topic of Russian hybrid warfare. Although, in Russia and in the West, General Valery Gerasimov was considered the main ideologist of the Russian hybrid warfare, some analysts and experts have suggested recently that the real „godfather” of hybrid tools is Evgeny Messner, an officer in the Tsarist Army. According to his “mayatezhvoyna“ concept, psychological factors play the main part in contemporary warfare.
Autor: Florina Mihaela Nicolescu
