„În sens obiectiv, securitatea reprezintă absența amenințărilor la adresa valorilor dobândite, iar în sens subiectiv, absența fricii membrilor societății că aceste valori vor fi atacate” remarca în anul 1952 specialistul în științe politice Arnold Wolfers. Prin această idee, exprimată în lucrărea „National Security as an ambiguous symbol”, autorul statua, încă de la jumătatea secolului XX, importanța cetățeanului în identificarea și evaluarea impactului/probabilității riscurilor.
Cu două secole în urmă, filosoful Jean Jacques Rousseau, în „Contractul social” introducea un principiu care avea să marcheze funcționarea statelor – cedarea din libertățile individuale către o sumă de organisme, care formau statul, în schimbul securității pe care cetățenii nu și-o puteau asigura singuri. Cu toate acestea, evoluția riscurilor la adresa statelor și cetățenilor acestora a împiedicat instituţiile să asigure o securitate deplină în absența participării active și educate a populației la realizarea acesteia.
Pentru ca membrii societății globale să poată realiza acest deziderat, este necesar ca aceştia să fie capabili să identifice și evalueze riscurile cât mai realist și să cunoască modalitățile prin care pot sesiza instituțiile statului pentru semnalarea lor. Din acest motiv nevoia de educație de securitate și awareness este din ce în ce mai pregnantă în zilele noastre.
În susținerea pledoariei anterioare, se poate evidenția exemplul Japoniei, care, după ce a fost aproape de zona „statelor eșuate” după cel de-al Doilea Război Mondial, a fost salvată de decizia conducătorilor de a investi prioritar în educație. Reforma educației în această ţară a început din 1947. Rezultatul abordării orientate pe educație este foarte clar, în prezent Japonia ajungând pe locul 3 în lume din perspectiva PIB-ului statului și a celui per capita (4,73 trilioane dolari, respectiv 38.839 dolari). Acesta este un argument în favoarea investiţiilor în educație, fie ea economică, civică sau de securitate. Statul poate deveni astfel mai puternic din toate punctele de vedere.
Pe coordonatele schimbărilor continue ale mediului de securitate, ale apariției noilor actori purtători de risc și a unor noi modalități de manifestare a acestora, vigilența fiecărei părți a societății globale devine o condiție a menținerii stării de securitate. Într-o lume în care terorismul, spre exemplu, se reinventează în fiecare zi, doar suma inteligențelor individuale, completate de instituțiile pregătite ale statului, va mai putea preveni și combate amenințările.
Astfel, luând în considerare faptul că fiecare persoană are propriile caracteristici psiho-socio-temperamentale, iar gândirea îi este modelată de cultură, religie, experiență de viață și grupuri sociale de apartenență, lucrarea își propune o abordare potrivită fiecărui cetăţean.
Intenţia acestui articol nu este de a transmite o cale clară de acțiune pentru recunoașterea unui risc sau pentru intervenția în raport cu acesta, ci de a evidenția principalele bariere cognitive pe care fiecare dintre noi le întâmpină în evaluarea unei situații din viața de zi cu zi. Prin conștientizarea greșelilor inerente pe care le putem face, putem deveni mai buni, putem identifica un risc și îl putem semnala instituțiilor abilitate, contribuind la bunăstarea socială și securitatea națională sau internațională.
Factori de risc
Pentru a putea avea un obiect de analiză, am ales să cartografiez acele elemente care fac obiectul hărților de risc naționale sau internaționale, fără a avea pretenția ca viziunea aleasă pentru exemplificare să înglobeze toate abordările. Din rațiuni de apartenență personală la viziunea realistă, tabelul de mai jos va evidenția, succint, viziunea lui Barry Buzan (reprezentant al Școlii de la Copenhaga) cu privire la securitate și factorii de risc la adresa acesteia:
Actorii de securizare reprezintă acele entităţi care pot interveni în gestionarea riscurilor şi ameninţărilor la adresa securităţii naţionale sau internaţionale.
Studiind perspectiva lui Barry Buzan, putem identifica o omisiune a acestuia, apărută tocmai din cauza nivelul redus de dezvoltare al tipologiei riscurilor la momentul emiterii teoriei sale – lipsa cetățeanului, individului, din zona actorilor de securizare. Fiecare dintre noi poate contribui la reducerea unei părți semnificative din riscurile enumerate, fără a depune vreun efort suplimentar și fără a consuma vreo resursă:
– îndemnul la violență pe chat-urile jocurilor online / pe bloguri / grupuri din cadrul rețelelor de socializare poate fi dovada unei stări de nervozitate, dar poate fi o manieră de recrutare a organizațiilor teroriste, care urmăresc predispoziția indivizilor spre realizarea unor acte de acest tip;
– interesul unei persoane de o altă cetățenie pentru dezvoltarea unei relații de prietenie, în condițiile accesului tău la procesul decizional din instituțiile statului sau la informații clasificate, poate reprezenta doar o apropiere informală, dar poate fi şi o manieră de câștigare a încrederii în vederea obținerii de date necesare unui serviciu de spionaj străin; o astfel de scurgere va putea influența decizia statală, în detrimentul cetățenilor;
– în spatele unui profil în reţeaua Facebook care postează mesaje împotriva elementelor culturale și identitare ale unui stat, poate fi o persoană care își exercită dreptul la opinie, însă atunci când identitatea virtuală se schimbă periodic (numele contului se schimbă o dată la 2-3 luni), se pune întrebarea dacă nu cumva profilul este utilizat deliberat pentru propagandă sau discreditare.
Și exemplele pot continua. Însă, după cum am relevat la începutul articolului, rațiunea acestuia este de a oferi cititorului o perspectivă asupra propriei gândiri, propriilor procese mentale, în așa fel încât, în timp, să fie capabil să identifice și evalueze mai bine riscurile existente.
Modelul programării neorolingvistice
Programarea neurolingvistică își propune să „descopere și modifice structurile care iau naștere din interacțiunea complexă dintre creier / sistem nervos, limbaj și mediul înconjurător”. În acest context, pentru a putea modifica structurile mentale menționate, trebuie mai întâi să fim conștienți de limitările pe care le avem în perceperea a tot ceea ce ne înconjoară:
– limitarea de tip first access – indivizii culeg date din mediul înconjurător prin intermediul celor 5 simțuri (vizual, auditiv, olfactiv, gustativ și tactil), însă într-un anumit segment. De exemplu, razele UV nu sunt detectate de vederea umană, precum și nici sunetele de peste 20.000 kHz. Așadar, ceea ce percepem nu este tot ce se petrece în jurul nostru;
– limitarea socială – societatea, grupurile de apartenență ne învață să cunoaștem lumea. În timp ce britanicii utilizează „blue” pentru mai multe tipuri de albastru, fiindu-le mai ușor să generalizeze și să nu facă diferențe, rușii nu au un cuvânt general valabil, ci două separate – „синий” (sinii) pentru nuanțele de albastru închis, și „галубой” (galuboi) pentru nuanțele de albastru deschis. Așadar, ce putem denumi și încadra într-o categorie nominală este mai ușor de înțeles;
– limitarea personală – cea mai importantă din perspectiva acestui articol, se bazează pe cele mai frecvente erori comise de om în aprecierea mediului înconjurător: generalizare, omisiune și distorsiune. Generalizarea apare atunci când ne raportăm la o situație asemănătoare cu una pe care am mai întâlnit-o, dar cu anumite elemente schimbate, și considerăm că va evolua așa cum a făcut-o cea din trecut. Omisiunea se bazează pe generalizări pre-existente, creierul uman refuzând să ia în considerare dovezi din mediu care arată că situația nu va evolua precum cea din trecut. Distorsiunea reprezintă analizarea unei situații, stări de fapt, persoane, pe baza prejudecăților, fără a încerca o abordare obiectivă a acesteia.
Odată conștientizate aceste limitări, fiecare dintre noi se poate întreba, în evaluarea unei situații întâlnite în viața de zi cu zi dacă nu cumva cade în capcana unei generalizări, omisiuni sau distorsiuni.
În acest fel, pe baza exemplelor din finalul capitolului anterior putem să ne punem la îndoială propriul proces cognitiv, pentru a stabili o eventuală eroare a sa:
– realizez o omisiune și cred că îndemnul la violență este ceva uman deoarece am văzut că majoritatea jucătorilor online trec prin stări de nervozitate? Ori generalizez și consider că toți străinii veniți în România sunt dornici de a-și face prieteni și a se distra, curiozitățile lor în ceea ce privește conținutul muncii mele fiind doar un subiect aleatoriu de discuție, nevinovat?
– distorsionez și consider că profilul de Facebook care își schimbă numele periodic și postează mesaje împotriva identității românești face acest lucru doar pentru a susține dreptul omului la liberă exprimare?
Concluzie
Odată conștientizate aceste limitări și odată ce punerea la îndoială a propriei judecăți – consolidarea spiritului critic – începe să funcționeze din ce în ce mai bine, cetățenii vor fi capabili să reducă din vulnerabilitățile perceperii mediului înconjurător și să identifice riscurile pe care actorii le ascund în spatele unor măști virtuale sau sociale. O astfel de educare a gândirii, coroborată cu deschiderea pe care instituțiile statului o au pentru rezolvarea problemelor semnalate, va contribui la creșterea gradului de securitate la nivel național și internațional.
Abstract
Day by day, each one of us receive, process and integrate Terabytes of data and then generate conclusions based on them. This cognitive process influences the manner we act towards situations and people.
From this huge quantity of data, only a quarter is stored in the conscious mind, the rest being stored in the greyer subconscious and unconscious. But processes in our conscious mind are influenced too, by social, cultural, physical and personal limitations.
Being able to know how our mind works on a daily basis, and, more important, how it can be influenced towards the alteration of reality and truth by our limitations, we can constantly develop ourselvesand become more aware of all the surrounding elements.
Thus, when it comes to the risks to national and international security, the capacity of individuals to identify and correctly evaluate such risks enriches state’s power in terms of preventing and countering them. In today’s world, where risks are reinventing themselves in a fluid manner, the role of individuals is bigger than ever.
This paper is aimed towards explaining the limitations we encounter in assessing reality, in order to be able to overpass them and become an active part of the fight against risks. Investment in self-education, corroborated with efficient institutions, will guarantee a worldwide-top capacity of handling vulnerabilities, risks and threats to peoples, states or regions.
Autor: Tiberiu Lazăr
