1-4 aprilie 2008, cinci zile în care sediul central al SRI şi Academia Naţională de Informaţii au fost gazdele a peste 150 de tineri provenind din 38 de ţări, participanţi la Summit-ul Tinerilor Atlantişti. Summit-ul a fost organizat sub egida Consiliului Atlantic al Statelor Unite (The Atlantic Council of the United States) şi a Consiliului Euro-Atlantic din România (Euro Atlantic Council Romania), în cooperare cu YATA (Youth Atlantic Treaty Association) şi ATA (Atlantic Treaty Association). Summit-ul Tinerilor Atlantişti s-a desfăşurat simultan cu Summit-ul NATO, considerându-se a fi fratele mai mic al acestuia.
Cine sunt Tinerii Atlantişti?
Reuniunea a adus la aceeaşi masă studenţi şi tineri profesionişti care reprezintă NATO şi membri ai Parteneriatului pentru Pace, aceştia având oportunitatea să se întâlnească direct cu cei care iau deciziile în Alianţă, să emită idei sau să discute aspecte critce despre NATO.
Summit-ul Tinerilor Atlantişti s-a dorit a fi un exerciţiu intensiv de simulare, în care participanţii au jucat rolul factorilor de decizie, exersându-şi capacitatea analitică şi talentul de negociatori.
Cu această ocazie a avut loc şi lansarea „Reţelei Tinerilor Membri ai Alianţei Atlantice”, un forum online care utilizează noi tehnologii si mijloace digitale media pentru a crea o comunitate virtuală de viitori lideri ai Alianţei.
Tradiţia organizării Summit-ului a fost respectată atât la Praga în 2002, cât şi la Istanbul în 2004, având ca participanţi 200 de lideri tineri din cadrul ţărilor NATO şi ţărilor partenere, dar şi personalităţi internaţionale, precum Secretarii Generali Jaap de Hoop Schaeffer şi Lordul Robertson, preşedintele SUA, George W. Bush, fostul preşedinte al Cehiei, Vaclav Havel şi ex-Cancelarul german Gerhard Schroeder.
Directorul SRI a deschis lucrările Summit-ului Tinerilor Atlantişti
Domnule prim-ministru, Distinşi oaspeţi, Dragi participanţi,
Este o adevărată plăcere şi o onoare pentru mine să vă urez bun-venit la acest eveniment important de democraţie publică, organizat în marja Summit-ului NATO.
Aş vrea să transmit un bun-venit călduros mai ales generalului Joseph Ralston, fostul Comandant SACEUR, şi ambasadorului Robert Hunter, doi dintre cei mai influenţi oameni care au contribuit la transformarea NATO şi la aderarea României la Alianţă.
De asemenea, suntem onoraţi să-i avem printre noi pe primul-ministru al României, Călin Popescu-Tăriceanu, pe domnul Frederick Kempe, binecunoscut dumneavoastră ca preşedinte al Consiliului Atlantic al SUA şi pe omologul său român, domnul Alex Şerban, preşedintele Consiliului Euro-Atlantic din România.
Mă bucur să văd aici atât de mulţi tineri viitori lideri, pregătiţi să înceapă un dialog şi un parteneriat cu actualii conducători, pe marginea provocărilor ce caracterizează, în prezent, securitatea zonei euro-atlantice.
Acest eveniment este rezultatul efortului mai multor instituţii, care au oferit sprijin atât din punct de vedere logistic, cât şi organizatoric.
Profit de această ocazie pentru a-mi exprima recunoştinţa faţă de eforturile organizatorilor de a asigura un mediu stimulant pentru desfăşurarea dezbaterilor. Totodată, doresc să mulţumesc invitaţilor speciali şi tuturor participanţilor pentru prezenţa lor la Summit-ul Tinerilor Atlantişti, prezenţă ce aduce plus-valoare evenimentului.
Constituind deja o tradiţie de renume, prezenţa unui număr atât de mare de tineri lideri astăzi, alături de lideri marcanţi ai NATO şi de lideri naţionali, reprezintă o ocazie de dezvoltare a cooperării pe marginea provocărilor mondiale actuale şi totodată de identificare a unor noi linii de colaborare.
Comunitatea euro-atlantică are nevoie de energia şi angajamentul tinerilor lideri. De asemenea, are nevoie de contribuţia celor experimentaţi. Interesul pe care-l avem de a-i angaja pe tineri în dezbateri constructive se bazează pe principiul dialogului între generaţii. Aceasta este o abordare de valoare, care combină experienţa trecutului cu energia viitorului.
Această abordare este sprijintă de un complex de instrumente interactive vizând asigurarea unui cadru de lucru dinamic şi interesant pentru desfăşurarea reuniunii. Aş menţiona, mai ales, simularea NAC, videoconferinţa cu tinerii afgani şi lansarea unei noi iniţiative – Reţeaua Tinerilor Atlantişti, care pot reprezenta baza unui parteneriat pe termen lung între tinerii lideri din zona euro-atlantică.
Sunt încrezător că toţi participanţii vor avea de câştigat din dezbateri şi vor folosi experienţa aceasta în activitatea lor viitoare.
Citând vorbele Secretarului General al NATO, „Dacă n-ar exista poduri, oamenii ar fi nişte insule”, cred că dialogul şi cooperarea între generaţii, pe care le veţi clădi zilele acestea şi în anii ce urmează, vor fi un stâlp solid al podului transatlantic către parteneriat, pace şi securitate.
Domnul Călin Popescu-Tăriceanu, Prim-Ministru al Guvernului României a vorbit despre pregătirea tinerilor pentru viitor
Mulţumesc Directorului Maior şi instituţiei pe care o conduce pentru susţinerea acordată acestui eveniment şi, totodată, aş vrea să mulţumesc Asociaţiei Tratatului Atlantic, comunitatea NATO de ONG-uri Atlantice. (…)
Crezând cu pasiune în ceva ce încă nu există, creăm acel lucru. Un lucru inexistent este acela pe care nu ni l-am dorit suficient de mult (Kafka).
După ce România a devenit membră a NATO şi a Uniunii Europene, am simţit că, în sfârşit, ne-am recâştigat locul meritat în cadrul comunităţii naţiunilor. (…)
De asemenea, vor fi adoptate decizii importante referitoare la rolul NATO privind asigurarea stabilităţii şi întărirea valorilor euro-atlantice în Balcani şi în regiunea Mării Negre. România este un puternic susţinător al creşterii rolului Alianţei către Est, cu accent pe zona Mării Negre, ca o arie caracterizată de o relevanţă tot mai mare pentru securitatea Euro-Atlantică. (…)
Rolul vostru, în calitate de viitori lideri ai comunităţii Atlantice este să identificaţi noi soluţii, noi viziuni şi o încredere mereu reînnoită în misiunea istorică a NATO. Voi reprezentaţi siguranţa că viitorul de succes al NATO este garantat.
Ca Atlantişti, întruchipaţi valorile care se află la baza Alianţei: libertate individuală, democraţie şi drepturile omului. Am încredere că veţi duce mai departe aceste valori. Am încredere că puteţi confirma îndemnul preşedintelui american Franklin Roosevelt: Nu putem mereu construi viitorul tinerilor noştri, dar putem pregăti tinerii pentru viitor. Am încredere în capacitatea voastră de a asigura leadership-ul necesar pentru un viitor de succes. (…)
NATO se referă, în primul rând, la libertate, democraţie şi prosperitate. Să nu uităm asta niciodată! Lumea de azi se confruntă cu insuficienţa surselor de energie şi cu schimbările climatice. Protejarea surselor de energie şi păstrarea unui mediu curat şi sănătos pentru generaţiile viitoare se vor afla printre marile provocări pe care le veţi înfrunta, în calitate de viitori lideri.
Democraţia e ca rock’n’roll-ul. E mereu mai bună când vocile democratice sunt mai puternice.
După alocţiunea de deschidere a şefului SRI şi discursul primului-ministru, au luat cuvântul domnii Frederick Kempe, preşedintele Consiliului Atlantic al SUA, Alex Şerban, preşedintele Consiliului Euro-Atlantic din România, Robert Hunter, preşedintele Asociaţiei Tratatului Atlantic şi Generalul Joseph Ralston, fost Comandant suprem al trupelor aliate în Europa.
În mod sigur, cea mai aşteptată prezenţă la sediul central al Serviciului Român de Informaţii a fost cea a doamnei Laura Bush, care s-a adresat unei audienţe aparte, formată din tinerii celor 38 de ţări, oficialităţi NATO, preşedintele Afganistanului, Hamid Karzai, dar şi foştii preşedinţi ai României, domnii Ion Iliescu şi Emil Constantinescu.
Mulţumesc foarte mult domnule ambasador Maior. Mulţumesc pentru această introducere şi, de asemenea, aş vrea să mulţumesc fiecăruia dintre dumneavoastră pentru că mi-aţi oferit şansa de a discuta pe marginea unui aspect foarte important pentru mine, progresele înregistrate de poporul curajos din Afganistan.
Salut participarea studenţilor de la Universitatea din Kabul şi de la Universitatea Americană din Afganistan.
Vă transmit cele mai călduroase gânduri fiecăruia dintre dumneavoastră. Domnule preşedinte Karzai, mulţumesc foarte mult pentru prezenţa dumneavoastră şi pentru felul în care vă conduceţi ţara.
Aş dori, de asemenea, să remarc şi prezenţa a doi foşti preşedinţi români, domnul Iliescu, care se afla în exerciţiu la ultima vizită pe care eu şi preşedintele Bush am efectuat-o în România. Mulţumesc pentru prezenţa dumneavoastră. Domnule Constantinescu, vă mulţumesc şi dumneavoastră, pentru că vă aflaţi aici cu noi. (…)
Adresez un salut călduros studenţilor de la Universitatea Americană din Afganistan şi de la Universitatea din Kabul, precum şi tuturor liderilor tineri care se află aici, la această reuniune a tinerilor Atlantişti.
Această reuniune este posibilă astăzi, în Afganistan. În urmă cu câţiva ani, această reuniune nu ar fi fost posibilă.
Porţile Universităţii din Kabul fuseseră închise de talibani şi, la nivelul ţării, doar un număr de 900.000 de copii mergeau la şcoală, dintre care nicio fată. Astăzi, în şcolile din Afganistan sunt peste 5.000.000 de copii, dintre care 2.000.000 sunt fete. Sunt aproape 7.000 de studenţi la Universitatea din Kabul, dintre care aproape 2.000 sunt femei.
Economia Afganistanului este în creştere, accesul la serviciile medicale de bază a crescut semnificativ, iar rata mortalităţii infantile a scăzut cu până la 25%, în ultimii cinci ani. Acest progres a fost susţinut prin implicarea Statelor Unite, a celor 25 de aliaţi NATO precum şi a celor 15 state partenere. Însă meritul este al poporului afgan, al celor 8.000.000 de cetăţeni cu drept de vot, care şi-au ales pentru prima dată un preşedinte în 2004, al cetăţenilor cum sunt cei peste 120.000 de afgani care s-au alăturat forţelor de securitate naţională din 2002, precum şi celor care sunt prezenţi azi, de la Universitatea din Kabul.
Mulţi dintre voi sunteţi studenţi la Drept şi ştiţi faptul că democraţiile stabile au nevoie de mult mai mult decât alegeri. Stabilitatea pe termen lung a ţării depinde de capacitatea acesteia de a construi şi de a susţine instituţiile societăţii civile. Cu toate acestea, deceniile de conflicte şi represiune i-au alungat pe cei care ar fi putut face faţă acestei provocări. Acum, mai mult ca niciodată, voi aveţi datoria să vă asiguraţi că legea triumfă în ţara voastră.
În calitate de partener NATO, Statele Unite sunt hotărâte să vă ajute să reuşiţi acest lucru. Din 2002, SUA a oferit 343 de milioane de dolari pentru finanţarea proiectelor de educaţie a populaţiei afgane. Mai mult, în acest sens, s-au solicitat 91 de milioane de dolari din bugetul pe 2008.
Universitatea din Kabul este una din cele 16 universităţi din Afganistan care beneficiază de susţinere americană. Am văzut la faţa locului care sunt avantajele acestei asistenţe. Am vizitat în 2005 Căminul Naţional al Femeilor şi Institutul pentru Instruirea Femeilor din Învăţământ.
Astăzi, acest Cămin reprezintă un loc sigur şi şansa de a studia la Universitatea din Kabul pentru un număr de peste 500 de femei. Pe măsură ce femeile primesc educaţie, ele pot ocupa funcţii şi mai importante. Miile de fete care studiază astăzi pot păşi pe urmele unor femei-lider, precum Habiba Sarabi, guvernatorul Provinciei Bamian, sau Hassan Bono Gazumpar, ministrul afgan pentru drepturile femeilor, sau a celor peste 80 de femei membre în Parlamentul din Afganistan.
Consiliul Femeilor Afgane din SUA, recunoscut în 2002 de către preşedinţii Bush şi Karzai, îi încurajează pe cetăţenii americani să se implice mai mult pentru a ajuta la succesul femeilor afgane şi al familiilor acestora. Îmbinând resursele sectorului public cu cel privat, Consiliul conferă mai multe drepturi femeilor, prin intermediul unor iniţiative precum programe de alfabetizare, instruiri pentru judecători şi avocaţi din rândul femeilor şi extinderea micro-creditelor pentru antreprenorii afgani.
Semnalele privind progresele făcute de Afganistan sunt din ce în ce mai puternice, însă mai sunt multe de făcut. Statele Unite şi-au luat angajamentul de a sprijini populaţia afgană în atingerea obiectivului privind un viitor stabil şi democratic.
Pentru ca aceste oportunităţi să se transforme într-o contribuţie de durată, le cer studenţilor din Afganistan să lucreze împreună. Fac un apel către ceilalţi lideri tineri, care se află cu mine aici, în această sală, să vă informaţi mai mult cu privire la greutăţile semenilor noştri din Afganistan. Participarea voastră la această reuniune a tinerilor Atlantişti confirmă rolul NATO ca o Alianţă angajată în lupta pentru libertate. Prin susţinerea Afganistanului şi a democraţiei, ne vom respecta angajamentul asumat pe termen lung şi vom sprijini respectarea dreptului la libertate al tuturor.
Mulţumesc tuturor şi, în special, studenţilor din Afganistan.
Preşedintele Afganistanului, E.S. Hamid Karzai, a răspuns întrebărilor tinerilor atlantişti şi a primit salutul studenţilor Universităţii din Kabul
Este o plăcere să mă adresez acestei adunări extrem de importante pentru mine a tinerilor Atlantişti şi a tinerilor din Afganistan, reuniţi la Universitatea din Kabul. (…)
Sunt, de asemenea, extrem de bucuros şi dintr-un alt motiv, acela că astăzi, aici, se află un susţinător fervent al cauzei Afganistanului, al problemelor femeilor din această ţară şi al educaţiei, o persoană care a manifestat întotdeauna grijă pentru soarta noastră, a tuturor. O cunoaşteţi cu toţii, este vorba despre Prima Doamnă a Statelor Unite, Laura Bush. Bine aţi venit la această întâlnire!
Vă mulţumesc şi dumneavoastră, domnilor preşedinţi, pentru că aţi acceptat să participaţi la această întâlnire, precum şi domnului Kempe şi tuturor celorlalţi oficiali, pentru că m-au invitat astăzi, aici. (…)
Odată cu tragicele evenimente de la 11 septembrie, lumea a început să conştientizeze tragedia Afganistanului şi a început să ajute Afganistanul, să ajute la eliberarea acestuia, la reconstrucţia sa.
Sunt aici două elemente importante de luat în considerare: în primul rând, aspiraţiile poporului afgan înainte de 11 septembrie şi, în al doilea rând, implicarea comunităţii internaţionale după 11 septembrie. Cele două aspecte s-au îmbinat după 11 septembrie, speranţa de libertate şi schimbare a poporului afgan şi asistenţa oferită de comunitatea internaţională pentru eliberarea Afganistanului şi pentru demararea procesului de reconstrucţie a Afganistanului. Încă din 2001, am început un proiect incredibil de reconstrucţie a unei ţări. Nu ştiu dacă atunci când spun “reconstrucţie” reuşesc să vă transmit gravitatea situaţiei anterioare. (…)
În calitatea mea de cetăţean al Afganistanului, ca om, unul dintre cele mai mari regrete ale mele un gust amar, cu care am rămas de pe vremea când eram refugiat a fost să văd, zilnic, mii de concetăţeni părăsind sărăcia Afganistanului şi trecând într-o ţară învecinată, pentru a putea beneficia de asistenţă medicală. Astăzi, mii de afgani pot beneficia de servicii medicale în Afganistan. (…)
Este important că Afganistanul va avea nevoie de susţinerea comunităţii internaţionale în lupta împotriva terorismului, în încercarea de a menţine securitatea naţională, de a reconstrui instituţiile de securitate, armata, poliţia, sistemul judiciar şi administrativ. Sper că Afganistanul va primi ajutor şi în continuare, şi voi solicita acest lucru în cadrul Reuniunii NATO privind Afganistanul, ce se va desfăşura în cursul zilei de astăzi, pentru a continua să crească şi să se dezvolte din punct de vedere economic.
Dar tot ceea ce am realizat, nu puţine lucruri, dar care poate nu au fost relatate complet lumii întregi, şi mă adresez aici în special vouă, tinerilor, nu s-ar fi putut realiza fără sprijinul comunităţii internaţionale. (…)
Tinerii sunt idealişti. Şi eu am fost. Sunt încă. Şi sunt convins că idealismul este cel mai de preţ bun al oricărui tânăr. Dar oare este bine să ducem acest idealism mai departe şi să ne aşteptăm ca restul lumii să ne împărtăşească opinia? Şi este cazul să perpetuăm acest lucru, pe măsură ce devenim oameni maturi, cu convingeri puternice şi participanţi activi în societate? Aceasta doresc să vă împărtăşesc: da, pentru voi, tineretul de astăzi, este bine să vă perpetuaţi idealismul şi să fiţi conştienţi de diferenţa dintre viaţa confortabilă a unui tânăr din Statele Unite, în comparaţie cu a unui tânăr din Bucureşti, să zicem. De asemenea, un tânăr din Bucureşti are o viaţă mai uşoară decât un tânăr din Afganistan. Cum putem reuni aceste trei elemente din Afganistan, Bucureşti şi Statele Unite? Cum putem împărtăşi experienţele noastre, cum ne putem împărtăşi preocupările pentru ca apoi să ne unim eforturile, pentru binele tuturor?
Sunt extrem de încântat de faptul că am organizat astăzi o întâlnire la care participă tinerii afgani de la Universitatea din Kabul şi tineri din întreaga lume, precum şi tinerii Atlantişti, pentru a-şi împărtăşi experienţa şi a învăţa unii de la alţii. Şi sunt sigur că acest proces de învăţare va contribui la construirea lumii mai bune de mâine. Şi pentru această lume mai bună tinerii din Afganistan vor fi partenerii voştri în lupta de a vă atinge scopurile: o lume mai sigură, o lume democratică, o lume în care sunt respectate drepturile omului şi valorile pe care le preţuim, o lume din care Afganistanul face parte din 2002, graţie efortului vostru, al tinerilor din întreaga lume, care aţi decis să ne sprijiniţi. Am profitat de şansa acordată şi a fost foarte bine. Astfel, oportunităţile în Afganistan se lărgesc şi putem spera într-o lume mai bună, o lume în care nicio naţiune nu va mai suferi aşa cum s-a întâmplat în Afganistan. Şi dacă reuşim acest lucru, va fi datorită aspiraţiilor, idealismului şi eforturilor tinerilor reuniţi astăzi, aici. Aştept acea zi cu nerăbdare şi mi-a făcut o imensă plăcere să mă adresez dumneavoastră.
Excelenţa Sa, domnul David Miliband, Secretarul de Externe al Marii Britanii, s-a comportat ca un excelent exponent al generaţiei tinere. Acesta a fost întâmpinat de către directorul Maior într-o sală plină de tineri entuziaşti, cărora le-a vorbit de la egal la egal, atât la propriu, cât şi la figurat, David Miliband coborând jovial de la prezidiu, aşezându-se în faţa tinerilor cu o sticlă de apă în mână, ascultându-i şi vorbindu-le ca şi cum ar fi facut parte din rândul lor. Înainte ca Excelenţa Sa să înceapă expunerea, a fost prezentat audienţei de către fostul ministru al apărării, domnul Ioan-Mircea Paşcu.
Vă mulţumesc foarte mult. Vă mulţumesc foarte mult pentru că mi-aţi oferit această minunată pauză de la discuţiile liderilor politici ai ţărilor noastre în adunarea NATO pentru a veni aici să vorbesc cu următoarea generaţie de lideri. Simt că am ocazia să văd aici cum va fi viitorul şi înţeleg că sunteţi din 38 de ţări şi că sunteţi inteligenţi, aşa că este important să nu vorbesc prea mult şi să vă ascult ideile şi părerile despre securitatea şi politica mondială.(…)
Vreau să vă supun atenţiei patru subiecte în aproximativ 10 minute şi după aceea să vă ascult întrebările şi comentariile. Primul subiect se referă la faptul că eu cred că suntem într-un moment de tranziţie pentru organizaţiile internaţionale precum NATO, dar şi Uniunea Europeană şi ONU – momentele de tranziţie sunt cele mai critice momente pentru o organizaţie şi acesta cred eu că este un moment de tranziţie, pentru că lumea în care politica internaţională era definită de balanţa puterii se transformă într-o lume în care politica internaţională este definită de ceea ce eu numesc politica riscului comun.
Primul lucru pe care aş vrea să îl explic este ce înseamnă această schimbare, fiind exemplificat de schimbările cu care se confruntă NATO. Lumea definită de balanţa puterii, în cel mai simplu mod în care o putem vedea, este lumea pentru care a fost creat NATO. Era lumea celor două blocuri, o lume a opoziţiilor aparent simple, o lume a ideologiilor clare, unde o tabără câştiga şi una pierdea. Şi era o lume a apărării comune pentru naţiunile occidentale şi cred că schimbarea de acum este fundamentală, pentru că natura pericolului cu care se confruntă o ţară ca a mea şi ţările de aici este foarte diferită. Pentru prima dată în sute de ani, integritatea teritorială a Marii Britanii nu este ameninţată. Provocarea nu este reprezentată de invazia unei alte ţări, nu a mai fost o astfel de situaţie în istoria noastră, natura insecurităţii este definită altfel şi aici intervine politica riscului comun. Cea mai mare ameninţare pentru britanici vine din parte terorismului global şi acesta îi poate lovi când se află într-un club în Londra, când sunt în vacanţă în Bali, sau când fac afaceri în Orientul Mijlociu. Proliferarea armelor de distrugere în masă reprezintă ameninţarea pentru cetăţenii britanici. Organizaţiile internaţionale care au fost create în acest scop se luptă să deţină controlul asupra armelor nucleare. Şi cel de-al treilea risc este generat de răspândirea conflictelor la graniţele Uniunii Europene, mă gândesc aici la zona Balcanilor de Vest. Şi astfel, definiţia stării de insecuritate s-a schimbat şi pentru noi, şi pentru alţii şi cred că aceasta este o provocare fundamentală pentru o organizaţie ca NATO, care a fost creată pentru o lume diferită.(…)
Al doilea subiect se referă la schimbarea rolului unei organizaţii cum este NATO. Cred că trebuie să regândim limitele geografice ale NATO, funcţiile NATO şi parteneriatele NATO. Şi înţeleg că dvs. aţi fost aici, azi şi ieri, pentru a vă gândi cum se încadrează NATO în lumea modernă. Primul aspect este legat de componenţa NATO. Credinţa mea este că extinderea Uniunii Europene şi a NATO este una din cele mai mari forţe civilizatoare în ultimul sfert al secolului XX şi primul sfert al secolului XXI. Tocmai vin de la întâlnirea Consiliului NATO, la care se discuta despre Afganistan, şi preşedintele Karzai era acolo, Secretarul General al ONU era acolo, preşedintele Comisiei Europene era acolo, şi naţiuni din Est, Sud, Vest, şi Nord erau acolo. Când am plecat, vorbea noul premier al Australiei şi de cealaltă parte a Camerei se afla primul-ministru al Noii Zeelande. În jurul acelei mese se mai afla preşedintele Turciei şi desigur, europeni, dar nu numai europeni, şi puternicii nord-americani: preşedintele Bush din Statele Unite şi primul-ministru Harper din Canada. Şi ce este interesant este că în jurul acelei mese vedem ideea comunităţii de valori şi nu pe cea geografică. Şi cred că aceasta este o schimbare profundă a naturii organizaţiei internaţionale. Unii oameni nu cred că pot exista valori comune, dar cred că NATO a arătat că acest fapt este posibil prin schimbarea componenţei.
În al doilea rând, cred că funcţiile se schimbă şi ele. NATO a fost creată iniţial ca o organizaţie de apărare colectivă şi acest aspect este în continuare important. Una din problemele de care NATO trebuie să ţină cont este că dobândirea calităţii de membru NATO de către o naţiune implică responsabilităţi imense pentru toţi ceilalţi membri şi aceasta este o problemă care nu trebuie tratată superficial. Dar să ne întoarcem la ceea ce discutau liderii când am plecat, Afganistan, care nu este o problemă de apărare colectivă, în sensul tradiţional. Lupta care are loc acolo implică o luptă împotriva sărăciei, o luptă împotriva creării unui incubator pentru terorismul internaţional. Nu putem defini conflictul din Afganistan ca fiind apărare colectivă în sensul tradiţional, pentru că nu este vorba de invazie în Afganistan. Este vorba de o formă de violenţă arbitrară, aşa cum ne-am dat seama la 11 septembrie 2001. Aşadar, funcţia NATO se schimbă fundamental, dar altceva este important în legătură cu situaţia din Afganistan, şi NATO o discută pentru că intervenţia armată este parte a răspunsului în Afganistan. Declaraţia va apărea în seara aceasta sau mâine dimineaţă. În ea se exprimă clar că rolul armatei este de a crea spaţiu pentru ca societatea civilă şi politică, precum şi economia să se dezvolte, ceea ce este de fapt baza dezvoltării oricărei societăţi funcţionale şi sustenabile. Aşadar, funcţiile NATO se schimbă în două direcţii diferite: prima – natura apărării colective se schimbă şi a doua – modul în care politica militară dură relaţionează cu puterea moderată; dezvoltarea politică, economică şi socială se schimbă. Cred că înseamnă foarte mult să auzi comandanţii militari spunând că nu au soluţia, că ei sunt parte a răspunsului, că ei pot câştiga bătălii, dar nu pot câştiga războiul singuri. Aşadar, a doua problemă este schimbarea funcţiilor.
În al treilea rând, parteneriatele NATO se schimbă. Am spus în trecere că Secretarul General al ONU stătea la masă cu preşedintele Comisiei Europene. Pentru ca NATO să funcţioneze, trebuie să coopereze cu alte organizaţii internaţionale, care dispun de alte capacităţi.
Al treilea subiect pe care vreau să-l ating este referitor la semnificaţia parteneriatului trans-atlantic, afişul din spatele nostru ne spune că sunteţi o adunare a tinerilor Atlantişti. Ce înseamnă să fii un tânăr Atlantist dacă eşti din Afganistan, Noua Zeelandă sau Australia? Este interesant de văzut ce înseamnă să fii un tânăr Atlantist. Pentru că aceia dintre voi care nu sunteţi din zona geografică trans-atlantică nu se referă la sensul geografic al termenului. Eu nu cred că mai pot fi considerat un tânăr Atlantist, dar cred că un tânăr Atlantist trebuie să înţeleagă un lucru simplu: dacă vrei să rezolvi o problemă în lumea modernă, ai nevoie de Statele Unite, o Americă internaţionalistă şi angajată în proiectele noastre. Şi cred că un Atlantist trebuie să recunoască aceasta ca o realitate fundamentală. Este foarte important, din punctul meu de vedere, ca poziţia Marii Britanii în Uniunea Europeană ca membru important, ca relaţia noastră cu Uniunea Europeană să fie diferită de cea cu Statele Unite ale Americii.
Am declarat aseară, la banchetul corpului diplomatic din Londra, că relaţia Marii Britanii cu Statele Unite era singura relaţie bilaterală importantă pentru noi. Şi apoi am văzut oamenii ridicând sprâncenele şi gândind: Ce spune asta despre relaţia voastră cu Uniunea Europeană? Şi următoarea propoziţie este că noi nu avem relaţii bilaterale cu Uniunea Europeană, noi suntem membri ai Uniunii Europene şi sper că vom fi membri marcanţi ai Uniunii Europene, dar asta înseamnă că avem un alt fel de relaţie cu alţi membri ai Uniunii Europene decât avem cu o ţară cum este Statele Unite şi cred că acesta este modul de a înţelege poziţia Marii Britanii. Acesta este cel de-al treilea subiect pe care voiam să-l ating, ce înseamnă să fii Atlantist în ziua de azi.
A patra problemă pe care vreau să o abordez este foarte diferită, şi este că dacă îţi pasă de problema terorismului, a sărăciei sau a dezvoltării internaţionale, nu te poţi baza pe guverne să afle răspunsul. Toate problemele cu care ne confruntăm implică lupta minţilor şi sufletelor noastre, precum şi lupta pentru teritoriu. Şi este foarte interesant să auzi personalităţi militare şi politice importante spunând că părerea unui fermier pashtun referitoare la cine va câştiga lupta în Afganistan contează pentru ei. Şi cred că este important pentru că spune multe despre politica modernă: guvernele pot negocia tratate, dar trebuie să aibă opinia publică de partea lor. Şi trebuie să ai opinia publică de partea ta în naţiunile care îşi aduc propria contribuţie, dar şi în cele unde încerci să faci o schimbare.
Am fost întrebat înainte să intru despre Balcanii de Vest şi despre Kosovo. Nimeni nu m-a întrebat despre Zimbabwe, dar puteţi face asta, însă mă voi concentra asupra situaţiei din Afganistan, pentru că asupra ei mi s-a cerut să mă concentrez. Cred că este foarte interesant de observat, dacă vă uitaţi la sondajul recent făcut în ianuarie, că toate dificultăţile cu care se confruntă Afganistanul plasează această ţară pe locul 174 din 178 ţări. Toate ţările noastre ar fi prezente aici pentru a susţine dezvoltarea acestei ţări, chiar dacă nu ar fi talibanii. Dar Afganistanul este de două ori ghinionist: este foarte sărac şi este sub tiranie, adică ameninţarea talibanilor. Şi pentru aceste proiecte trebuie să câştigăm bătălia opiniei publice.
Ce este interesant este că deşi luptele i-au întărit pe afgani, conform sondajului din ianuarie, ei încă mai cred că au nevoie de ajutorul comunităţii internaţionale, dar nu pentru a se crea o nouă colonie. Fiecare ţară care este acolo susţine un guvern afgan democratic, capabil să clădească un viitor. Şi acesta este ultimul lucru pe care voiam să-l spun. Lumea este alcătuită din naţiuni suficient de puternice pentru a se auto-susţine, state slabe care au nevoie de susţinerea comunităţii internaţionale şi state care sunt prea puternice pentru binele lor şi pentru binele vecinilor lor. Şi dacă este să obţinem un echilibru în această lume, organizaţiile internaţionale din care facem parte trebuie să se asigure că statele slabe sunt susţinute şi că statele care sunt prea puternice pentru binele lor sunt disciplinate de forţele comunităţii internaţionale. Şi, de aceea, în cele din urmă, problemele pe care le avem acasă nu le putem rezolva singuri şi, aşa cum spunea premierul Gordon Brown, că acolo înseamnă acum aici, este un bun motiv să ne gândim la rolul NATO în lumea modernă.
The Battle for NATO – Bătălia pentru NATO
În ultima zi, în incinta sediului SRI, Ioan Mircea Paşcu, vicepreşedinte al Comisiei pentru afaceri externe din Parlamentul european, şi-a lansat cartea “The battle for NATO – personal report” (Bătălia pentru NATO – raport personal).
Ioan Mircea Paşcu a fost prezentat audienţei de către domnul George Maior, ulterior alăturându-i-se domnii Frederick Kempe şi Robert Hunter.
Tinerii s-au arătat extrem de interesaţi să asculte experinţele pe care fostul ministru al apărării le-a trăit în tot ceea ce a însemnat complexul proces de aderare a României la NATO. La sfârşit, cei prezenţi s-au bucurat de cărţi şi autografe din partea autorului.
În ultima zi a Summit-ului, tinerii atlantişti au fost antrenaţi într-o simulare NAC (Consiliul Nord-Atlantic). Nevoiţi să se confrunte cu situaţii care i-ar pune serios pe gânduri şi pe şefii de stat, tinerii Atlantişti, reuniţi într-un decor identic cu cel al Consiliului Nord-Atlantic, la celebra masă rotundă, au găsit soluţii unor situaţii dintre cele mai complicate.
Modul de abordare al acestora, raportat la complexitatea problemelor întâlnite, ne dă speranţa că ţările lumii vor găsi pârghii de comunicare şi în viitor pentru a rezolva problemele care vor pune în pericol securitatea statelor sau chiar a planetei.
După simularea NAC, oaspeţii SRI s-au întâlnit la Palatul Parlamentului cu preşedintele României, domnul Traian Băsescu, reuniunea desfăşurându-se într-un cadru special, la masa Consiliului Nord-Atlantic, unde, cu puţin timp în urmă, se luaseră ultimele decizii ale NATO.
Summit-ul Tinerilor Atlantişti la final
Pentru organizarea Summit-ului Tinerilor Atlantişti, Serviciul Român de Informaţii a pus la dispoziţie sediul central şi pe cel al Academiei Naţionale de Informaţii, în încercarea de a construi un eveniment de tip nou, care să marcheze intrarea într-o nouă etapă.
În mod sigur, aceşti tineri îşi vor aduce aminte peste ani de ceea ce au descoperit în România, de modul cum au fost trataţi şi de imensa experienţă acumulată în ţara noastră.
Este demn de remarcat efortul pe care conducerea SRI l-a facut pentru ca totul să fie la cele mai înalte standarde, ţinând cont de faptul că, în acelaşi timp, în România erau prezenţi 24 de şefi de stat, 26 de premieri, 87 de demnitari cu rang de ministru, 3.000 de delegaţi şi 3.500 de jurnalişti, la „cel mai mare Summit din istoria NATO”, aşa cum a declarat Kurt Volker, subsecretarul de stat adjunct al SUA pentru probleme europene şi eurasiatice.
De asemenea, merită felicitări ofiţerii şi subofiţerii Serviciului Român de Informaţii care s-au implicat în organizarea evenimentului.
Autor: Flaviu Predescu
