Dacă telegrafia cu semafoare a fost un uriaș pas înainte pentru SIGINT în epoca lui Napoleon, Internetul și noile căi de difuzare a informației (așa-numitele new media) reprezintă avangarda provocărilor din acest domeniu, în secolul al XXI-lea. Deși nu există o definiție general acceptată a new media, acestea fiind percepute diferit de diversele categorii de utilizatori, ele sunt apreciate ca reprezentând mijloacele de comunicare care se bazează pe canale digitale (Internet, televiziune digitală, telefonia digitală) sau totalitatea textelor, sunetelor, imaginilor și elementelor grafice prelucrate pe computer și reunite în baze de date. Sunt considerate new media atât blogurile, podcasturile (fișiere audio postate pe web), lumile virtuale (“Second life”), enciclopediile de tip wiki (constând în conținut generat de utilizatori), platformele de socializare (“Facebook”, “MySpace”), cât și televiziunile interactive, site-urile și e-mail-ul.
Era Internetului a adus o multitudine de schimbări – revoluționare, dar totodată subtile în activitatea de intelligence, atât în ceea ce privește teoria și practica operațiunilor de culegere, analiză și difuzare a informației, cât și în mentalitatea și elațiile dintre serviciile secrete, pe de o parte, și factorii de aplicare a legii și de decizie la nivel politic și militar, pe de altă parte (The Information Warfare Site – resursă online de studii în domeniul securității informaționale, Marea Britanie – “Intelligence in the Internet Era”, A. Denis Clift, 2003).
Teoretic, intelligence-ul ar trebui să graviteze în jurul schimbului de informații, absența unei interacțiuni de acest gen fiind, în fapt, motivul pentru care atentatele de la 11 septembrie nu au putut fi prevenite, după cum au indicat rezultatele anchetei comisiei care a realizat investigațiile în acest caz.
Pe scurt, serviciile nu au reușit să interacționeze, din cauză că fiecare structură și-a creat propria rețea online, pentru a păstra secretele în siguranță. În plus au fost utilizate aplicații diferite de chat și de grup de discuții, ce nu se puteau interconecta.
Internetul s-a dezvoltat în baza principiului că informația trebuie să circule liber, iar tehnologiile web 2.0 urmăresc exact acest aspect: încurajarea schimbului de date prin intermediul blog-urilor, site-urilor dedicate publicării de fotografii, precum Flickr, și enciclopediilor generate de cititori, de tip Wikipedia.
Dacă rețelele de date ultrasecrete, în valoare de miliarde de dolari, nu i-au ajutat pe agenți să pună cap la cap indiciile despre atentatele teroriste, oare blog-urile și aplicațiile de tip wiki ar putea preveni un alt 11 septembrie? (New York Times, “Open-Source Spying”, Clive Thompson, 03.12.2006)
Serviciile de informații și începuturile comunicării în spațiul virtual
Deși cariera Internetului a debutat practic doar cu14 ani în urmă, începuturile sale se regăsec în perioada de vârf a Războiului Rece, în proiectele militare americane din anii ’60, concepute ca urmare a șocului provocat, în 1957, de lansarea, de către URSS, a primului satelit artificial, Sputnik.
În replică, în 1958, Departamentul Apărării din Statele Unite a înființat Agenția pentru proiecte avansate de cercetare în domeniul apărării (DARPA), inițial denumită ARPA, pentru a prelua conducerea în domeniul tehnologic.
La început, ARPA s-a axat pe stabilirea unei conexiuni atât între centrele de cercetare, cât și între acestea și Departamentul Apărării. Odată cu avansarea cercetărilor, rolul inițial al computerului – de instrument de calcul -, a evoluat către acela de mediu de comunicare. Pionierii în dezvoltarea bazelor de date și schimb de pachete au creat o rețea cu sprijin guvernamental: ARPANET.
ARPANET a atras atenția asupra vulnerabilității infrastructurii comunicațiilor strategice naționale.
Astfel, atenția Guvernului s-a îndreptat către realizarea unei rețele computerizate capabile “să supraviețuiască”, care să garanteze legătura dintre Pentagon și alți factori decizionali naționali din Washington cu centrul nuclear de comandă și control de pe muntele Cheyenne și de sediul Comandamentului Aviației Strategice (The Information Warfare Site – resursă online de studii în domeniul securității informaționale, Marea Britanie – “Intelligence in the Internet Era”, A. Denis Clift, 2003).
Date fiind deschiderea societății în epoca modernă, dimensiunile globale ale acesteia și potențialul sporit de exploatare cu care tehnologia informației și Internetul îi înzestrează pe adversari, serviciile de informații au fost nevoite să-și schimbe mentalitatea și să adopte noi strategii de comunicare și transmitere a datelor relevante (The Information Warfare Site – resursă online de studii în domeniul securității informaționale, Marea Britanie – “Intelligence in the Internet Era”, A. Denis Clift, 2003).
Intelink
În 1994, Comunitatea de informații din SUA a elaborat și implementat propriul său “intranet” – Intelink. Este o colecție securizată, performantă și în continuă dezvoltare, de rețele bazate pe tehnologie web, care utilizează browsere web standard, precum Netscape Navigator și Internet Explorer.
Intelink folosește tehnologii de rețea avansate pentru culegerea, analiza, producția și difuzarea de date multimedia, clasificate și neclasificate, în cadrul Comunității americane de informații.
Structura oferă conectivitate operațiunilor militare și guvernamentale la nivel național, tactic și în teatre de operațiuni. Având în vedere sensibilitatea unora din datele vehiculate, a surselor și metodelor folosite pentru obținerea acestora, precum și aferenta “nevoie de a ști” a celor care apelează la acest sistem, Intelink oferă diferite categorii de clasificare și tipuri de servicii:
Intelink-SCI – operează la nivel informativ Strict Secret/ Compartimentat;
Intelink-PolicyNet – este coordonat de Agenția Centrală de Informații, fiind unica sursă de legătură a CIA cu Casa Albă și cu alți beneficiari de informații la nivel înalt; Intelink-S, o bază de date secretă (SIPRnet) – constituie principala legătură de comunicații pentru comandanții militari și cei care acționează pe pământ, mare și aer; IntelinkCommonwealth sau Intelink-C – stabilește legătura dintre Statele Unite, Marea Britanie, Canada și Australia.
O problemă esențială o constituie faptul că Intelink conține mii de site-uri ale agențiilor și sute de baze de date. Anual, sunt produse circa 50.000 de rapoarte oficiale, majoritatea fiind difuzat în rețea. Volumul prea mare de materiale online îngreunează desfășurarea activității, în condițiile în care indexarea prezintă deficiențe, iar motoarele de căutare interne sunt la nivelul celor din anii ’90 (New York Times (cotidian, SUA) “Open-Source Spying”, Clive Thompson, 03.12.2006). Astfel, chiar dacă bănuiesc că ar putea găsi pe intranet informații valoroase, analiștilor le este, adesea, imposibil să le obțină.
In-Q-Tel
Un progres în sensul integrării Comunității de informații din SUA în epoca Internetului l-a reprezentat crearea, de către CIA, în 1999, a companiei private, non-profit, In-Q-Tel.
Investind în tehnologii ce pot fi aplicate de către toți actorii Comunității americane de informații, In-Q-Tel pune în valoare funcții IT precum: depozitare și extragere de date, profilul agenților de căutare, instrumente de analiză a datelor statistice, analiză imagistică și recunoașterea tiparelor, traduceri, criptare forte, integritatea datelor, autentificare și control acces (The Information Warfare Site – resursă online de studii în domeniul securității informaționale, Marea Britanie – “Intelligence in the Internet Era”, A. Denis Clift, 2003).
Intellipedia
Sistemul Intellipedia, despre existența căruia publicul larg a aflat în 2006, este o versiune a enciclopediei interactive Wikipedia. Site-ul permite analiștilor, grupurilor de lucru, diplomaților sau altor persoane acreditate să adauge informații și să le editeze prin intermediul rețelei Intelink.
Intellipedia conține peste 1,6 milioane de articole, totalizând circa 200.000 de pagini, și numără aproximativ 35.000 de utilizatori înregistrați. Potrivit unor surse oficiale, enciclopedia secretă online ar putea deveni modalitatea folosită pentru informarea zilnică a președintelui SUA. Au fost formulate temeri legate de posibilitatea de a fi publicate pe Intellipedia informații false. Riscul există, însă este de așteptat ca, în situația în care apare o eroare gravă, aceasta să fie semnalată de utilizatori. În plus, spre deosebire de Wikipedia, autorii articolelor de pe Intellipedia nu sunt anonimi (New York Times, “Open-Source Spying”, Clive Thompson, 03.12.2006; Central Intelligence Agency, “The Wiki and the Blog: Toward a Complex Adaptive Intelligence Community”, Calvin Andrus, septembrie 2005).
A-Space
În decembrie 2007, serviciile secrete americane au creat un site web interactiv pentru agenții celor 16 servicii, care facilitează schimbul de informații și comunicarea între CIA, FBI și NSA “dincolo de barierele tradiționale”. Rețeaua, numită A-Space, va include baze de date, arhive cu rapoarte și instrumente de lucru pentru colaborare.
A-Space va dispune de mesagerie electronică și de un motor de căutare capabil, de exemplu, să recomande unui analist un document consultat de un altul, similar serviciilor furnizate de Amazon. De asemenea, vor putea fi evitate situațiile în care experții din agenții diferite lucrau la același dosar, fără să știe și să comunice între ei. A-Space va putea și să detecteze cererile atipice, de exemplu dacă un expert se interesează brusc de un domeniu ce nu se află în competența sa (BBC).
Forum pe platforma Google
La începutul anului 2008, Agenția pentru Securitate Națională a achiziționat mai multe servere dotate cu motoare de căutare Google, pentru a-i ajuta pe agenți să proceseze și să partajeze informațiile obținute de rețelele de surse umane din întreaga lume.
În cadrul sistemului, agenți ai serviciilor secrete au posibilitatea să facă schimb de informații în cadrul unui forum asemănător Wikipedia. În funcție de nivelul de acces, utilizatorii se pot loga la Intellipedia pe trei nivele de securitate: Strict Secret; Secret și Sensibil; Sensibil, dar Neclasificat.
Articolele sunt gestionate de directorul Serviciului Național de Informații, Mike McConnell, și sunt disponibile pentru CIA, FBI, Agenția Națională de Securitate și alte agenții de profil.
Blog-urile
Acestea sunt un alt instrument de partajare a informației, sub forma unor jurnale online personale disponibile în spațiul public. Sunt actualizate periodic de către autori (din oră în oră, zilnic, săptămânal). Majoritatea blog-urilor citează un eveniment curent și oferă un punct de vedere asupra acestuia.
În contextul politicii de transparentizare a activității serviciilor de informații, Centrul de Surse Deschise din cadrul CIA găzduiește, începând din anul 2005, blog-uri conținând cele mai recente informații pe teme de actualitate, de la terorismul irakian până la gripa aviară și vizitele oficiale ale șefilor de stat (The Sydney Morning Herald, “The CIA uncovers a secret: how to look things up on the Internet”, Susan Glasser, 29.11.2005).
La rândul lor, serviciile secrete israeliene, recunoscute pentru discreția lor, au început recent să recruteze personal prin intermediul celui mai modern mijloc de pe “piață”: blog-urile a patru spioni care povestesc diverse experiențe din activitatea lor zilnică, în scopul de a stârni interesul potențialilor agenți (BBC, Jerusalem Post).
Site-urile web
Obstacolele inerente apărute în dialogul dintre opinia publică și serviciile secrete, generate de natura confidențială a activității lor, au determinat, în numeroase cazuri, o distorsionare a profilului instituțional al acestora.
Pe plan internațional, statisticile indică o creștere, în ultimii ani, a numărului site-urilor oficiale ale serviciilor naționale de informații. Aceasta demonstrează înțelegerea impactului puternic pe care Internetul îl are asupra publicului și, în consecință, importanța folosirii acestui mediu pentru promovarea imaginii virtuale.
Site-urile serviciilor de informații conțin anumite rubrici standard, precum: Istoric, Atribuții, Legislație, Communicate de presă, Cariere, Contact, etc.. În cadrul rubricii “Întrebări frecvente”, sunt oferite răspunsuri la întrebări de interes general, formulate într-un limbaj “pe înțelesul tuturor”.
Cea mai bine reprezentată pe Internet rămâne Comunitatea de informații din SUA. Experiența acumulată în promovarea imaginii, susținută de un avans tehnologic evident, face ca, în prezent, 16 agenții guvernamentale federale, servicii, departamente sau alte organizații cu atribuții executive, care joacă un rol important în serviciile naționale și economice de informații ale SUA, să dețină site-uri de prezentare.
Un caz aparte în peisajul online al serviciilor de informații îl reprezintă serviciul israelian de informații, Mossad. Dacă la finele anilor ’90 pe Internet se găseau extrem de puține informații despre acest serviciu (numele directorului era tabu), în ultimii ani, acesta a cunoscut o deschidere impresionantă. Actualmente, Mossadul are un site cuprinzător, cu versiuni în limbile engleză și rusă, care oferă, pe lângă secțiunile standard, o cronologie a directorilor, din 1949 și până în prezent, însoțită de fotografiile acestora.
Explozia dispozitivelor multimedia, care îmbină o multitudine de facilități în domeniul comunicării, și apariția unor noi formate adaptate acestor gadget-uri (terminale telefonice multifuncționale, sisteme informatice în rețea wireless) ori modalităților virtuale de interacțiune (de genul “Second life”) contribuie la formarea sau transformarea profilului utilizatorului ca beneficiar al informației transmise.
Din această perspectivă, serviciile de informații se vor confrunta cu două provocări majore. Pe termen scurt și mediu, vor trebui: să proiecteze o modalitate prin care să eficientizeze, să accelereze și să integreze schimbul intraorganizațional de date relevante; să identifice formulele cele mai atractive pentru publicul larg, prin intermediul cărora să promoveze cultura de securitate și să pună la dispoziția acestuia profilul instituțional.
Autor: Marta Pop
