Pe frontul din Afganistan, în acest teatru de operaţii, forţele coaliţiei desfăşoară acţiuni de luptă împotriva grupărilor teroriste sau ale miliţiilor care, conform caracteristicilor asimetrice specifice războiului, nu luptă folosind o doctrină militară organică. Analiza acţiunilor duse de către terorişti devine foarte importantă pentru cunoaşterea procedurilor, tehnicilor şi tacticilor forţelor anticoaliţie, luând în acest fel măsurile operative cele mai eficace.
Forţele anticoaliţie în teatrele de operaţii din Afganistan. Proceduri, tehnici şi tactici
Tactica folosită de grupările teroriste AL-QAEDA şi talibane în Afganistan împotriva Forţelor anticoaliţie dispune de experienţă ca urmare a luptei împotriva armatei sovietice din perioada invaziei şi beneficiază, sporadic, de pregătire asigurată de instructorii arabi trimişi în zonele de operaţii de către AL-QAEDA.
Proceduri în faza de ofensivă
Procedurile de ofensivă sunt de regulă următoarele: atacul direct de scurtă durată; ambuscada; atacul indirect executat cu mine; atacul indirect executat cu mijloace explozive improvizate; atacul indirect executat cu rachete reactive.
Atacul direct de scurtă durată este de regulă atacul executat prin trageri directe în timp scurt asupra forţelor Coaliţiei. Acest tip de atac se execută cel mai adesea în localităţi sau la ieşirea din acestea, preponderent la înapoierea patrulelor proprii către bază, când vigilenţa este în scădere, militarii sunt obosiţi iar atenţia involuntară este redusă. Producerea de victime în rândurile Coaliţiei sau forţelor militare afgane este recompensată în bani pentru luptătorii talibani şi, la fel, pentru cei din AL-QAEDA.
Se pot identifica următoarele tipuri de atacuri directe:
– atacul executat de o echipă formată din doi luptători care se deplasează pe o motocicletă (aceasta a devenit o tactică folosită din ce în ce mai mult), deoarece permite atacatorilor să se expună pentru un timp foarte scurt şi au totodată posibilitatea părăsirii zonei cu şanse reduse de depistare. Principalul scop al acestui tip de atac este de a hărţui forţele Coaliţiei şi a menţine o stare de tensiune asupra acestora pe timpul deplasărilor prin localităţi;
– atacul executat de o echipă formată din 3-5 luptători care folosesc armament uşor de infanterie;
– acţiunea propriu-zisă a atacului durează între 1-5 minute şi se realizează asupra unor obiective sau baze ale Coaliţiei şi/sau ale forţelor armate afgane, după care echipa părăseşte rapid zona. Pentru acest tip de atac au fost constatate mai multe obiective:
– hărţuirea forţelor asupra cărora se execută atacul;
– producerea de pierderi umane sau materiale;
– identificarea procedurilor de reacţie a forţelor de intervenţie, cu intenţia folosirii acestor date pentru organizarea unui atac important sau a unei ambuscade. Ambuscadele organizate de grupările talibane urmăresc în mare măsură scenariile folosite împotriva forţelor sovietice în anii ’80, urmărind aceleaşi obiective:
– hărţuirea forţelor ocupante;
– completarea proviziilor şi resurselor proprii. O ambuscadă de valoare redusă se execută cu 4-15 luptători, iar ambuscada de valoare mare se execută cu 50-150 luptători.
Este de reţinut faptul că în peste 80% din aceste atacuri se folosesc atât mijloace de declanşare cât şi modalităţi de ochire improvizate, lansatoarele manufacturate.
Afganistanul este considerat unul din statele cu cel mai mare număr de mine instalate, apreciindu-se existența a 5-8 milioane de mine antitanc și antipersonal instalate. Minele se pot găsi pe toată suprafața teatrului de operații, instalate începând din perioada invaziei sovietice până în prezent, indiferent de forma de relief.
Dispunerea acestor mine în teren urmărește producerea de pierderi cât mai însemnate forțelor Coaliției și forțelor afgane, majoritatea amplasându-se în apropiere sau pe căile rutiere patrulate intens.
Lupta în munţi
Datorită complexităţii reliefului din zona de operaţii forţele Coaliţiei nu au reuşit nici până în acest moment să identifice în totalitate complexele subterane amenajate pentru apărare încă de pe timpul invaziei sovietice. Acestea au fost create în număr foarte mare şi au fost modernizate continuu, astfel încât să poată asigura o protecţie cât mai bună a luptătorilor împotriva armamentului convenţional, dar să asigure şi condiţii de trai pe o durată medie de timp. Au fost identificate o serie de poziţii de apărare în masivele muntoase şi au fost descoperite complexe de peşteri artificiale sau naturale. Fracţiunile sau grupările teroriste folosesc şi la acest moment o parte din aceste complexe ca baze de rezervă, refacere sau depozitare.
Sunt situaţii când grupări teroriste importante (50 – 60 luptători) au declanşat acţiuni pentru atragerea forţelor Coaliţiei în asemenea zone, cu intenţia ulterioară de ducere a luptei în canalele subterane de comunicare dintre peşteri, creându-se, strategic, astfel impresia existenţei unui număr mult mai mare de luptători decât cel real.
Folosirea frecventă a aruncătoarelor de grenade AT tip AG-7 şi a aruncătoarelor de bombe cal. 60-82 mm este o tactică frecvent folosită pentru acoperirea retragerii şi distragerea atenţiei forţelor Coaliţiei de la anumite obiective importante ce se pot găsi în zonă (depozite de armament şi muniţii, generatoare de curent electric etc.).
Poziţiile de apărare în munte sunt dispuse la 300-400 m unele de altele şi structurate circular, dispunând de tranşee amenajate la distanţă de poziţia de bază. O asemenea poziţie de apărare asigură spaţiul de luptă pentru o echipă formată din 4-6 luptători. Colinele amenajate ca baze pentru grupările teroriste au un lanţ de comandă compus din:
– un comandant-lider care are în subordine o grupare extremistă formată din mici subunităţi, fiecare constituită din 4-30 luptători;
– comandanţii subunităţilor care se subordonează liderului şi care răspund fiecare de o poziţie de apărare. Pentru siguranţa poziţiilor defensive se foloseşte un sistem simplu parolă-răspuns. Au fost stabilite următoarele procedee tactice pentru acest moment al luptei:
– abandonarea armamentului odată cu poziţia de apărare şi folosirea altui armament şi muniţiei aferente dispuse deja anterior în noua poziţie;
– al doilea aliniament de apărare cuprinde aproape întotdeauna poziţii de executare a focului încrucişat cu mitralierele sau puştile mitralieră;
– folosirea procedeului de transport numai a ţevii de aruncător, mai multe plăci de bază fiind încastrate în beton în diferite poziţii de tragere.
Marşul
Acţiunile permanente ale forţelor Coaliţiei au făcut ca deplasarea grupărilor teroriste în Afganistan să se desfăşoare tot mai dificil. Este de menţionat deplasarea grupărilor teroriste în cadrul unui convoi de animale.
Convoiul este fragmentat şi împărţit astfel:
– echipa înaintată de observare poate fi formată dintr-un adolescent, un bătrân sau un mic grup de bărbaţi cu un catâr, având misiunea de a conduce convoiul principal de la o distanţă de 2-3 km;
– echipa de înşelare se deplasează în urma echipei înaintate de observare la o distanţă de 500-800 m, acest element se constituie de regulă din 10-20 luptători înarmaţi care dispun de un mijloc de comunicaţie pentru asigurarea legăturii cu forţele principale; totodată dispun de 2-3 animale de povară şi provizii suficiente cât să justifice deplasarea convoiului;
– elementul principal se deplasează la 1-2 km în spatele echipei de înşelare; acesta se compune din 1-5 animale şi 20-40 luptători; un asemenea dispozitiv se constituie în situaţiile în care se execută un transport important.
Autor: Alexandru Roland Săvulescu
