Daca anii 1990 au reprezentant deceniul unipolarismului american, perioada 2000-2010 a evidentiat ascensiunea puterilor emergente: China, Rusia, India si Brazilia, dintre care cel mai rapid spre statutul de superputere se îndreapta Republica Populara China.
Rețeta chineză “Îmbogățiți-vă, dar cu glorie!”
La 1 octombrie 1949, Mao Zedong, liderul Partidului Comunist Chinez (PCC), a proclamat Republica Populară China. Fiind în conflict ideologic atât cu Uniunea Sovietică cât și cu puterile capitaliste occidentale, China a fost izolată pe plan internațional până în anii 1970.
Izolării i s-a adăugat și o situație economică dezastruoasă cauzată de inițiativele lui Mao, precum “Marele salt înainte” din 1956 care avea ca scop egalarea Occidentului în producția de oțel aceasta ducând la supraproducție și la moartea a cca 20-30 milioane de oameni.
De asemenea, “Revoluția culturală” din anii 1960 a dus țara în pragul unui război civil, fiind nevoie de intervenția armatei pentru restabilirea ordinii.
După moartea lui Mao, în 1972, la conducerea Chinei vine Deng Xiaoping. Acesta pune capăt practicilor maoiste și staliniste și introduce un nou sistem economic, având ca slogan “Îmbogățiți-vă, dar cu glorie!”, noul sistem permițând inițiativa privată, exportul în țările capitaliste și atragerea de capital din aceste țări, deschizând astfel piața chineză.
În perioada 1980-2000, bazându-se pe forța de muncă ieftină, o industrie construită rapid și ieftin, export masiv de produse contrafacute și atragerea de investiții străine, China a avut o creștere economică spectaculoasă și a acumulat un capital impresionant.
După anul 2001, profitând de faptul că atenția lumii era axată pe “războiul împotriva terorismului”, statul chinez și-a început expansiunea globală.
Războiul resurselor
Pentru a-și asigura accesul la resursele energetice, China a propus sistemul “tehnologie contra resurse”, prin care plătile pentru construcția de infrastructură (drumuri, căi ferate, aeroporturi etc.) în state din lumea a treia, pot fi făcute în materii prime și nu în bani. Cu suficiente resurse de investit în străinatate, Beijingul și-a asigurat astfel necesarul de materii prime pentru susținerea trendului ascendent al economiei chineze.
Prima țintă a fost Africa, statul chinez țintind rezervele de petrol și gaze ale continentului negru și investind cca 31 miliarde dolari în Africa de Sud, Congo și Niger și anulând datoriile a 31 de țări africane.
În America Latină, în anul 2009, investițiile chineze reprezentau doar 1% din totalul investițiilor străine, iar în prezent China este al doilea partener comercial al țărilor din regiune după S.U.A., anul trecut statul asiatic investind cca. 17 miliarde euro, în special în scopul achiziționării de materii prime.
De asemenea, guvernul chinez a investit 83 miliarde dolari în industria petrolieră din Orientul Mijlociu și a declanșat un program de investiții inclusiv în Europa – în Bulgaria în domeniul infrastructurii și industriei de automobile, în Ucraina, dar și în țări din Occident.
Următoare țintă pare să fie Asia Centrală, unde însă profiturile trebuie să le împartă cu Federația Rusă în funcție de prevederile Organizației de Cooperare de la Shanghai.
Ofensiva monetară
Având o monedă atent controlată de stat, nu lasată liberă pe piață, precum dolarul sau euro, China dovedește o veritabilă stabilitate financiară ceea ce i-a conferit o adevarată forță pe piețele planetei.
În prima fază, China s-a orientat către cel mai îndatorat stat din lume, Statele Unite, achiziționând de la acesta obligațiuni guvernamentale, ajungând în 2010 să dețina 883,5 miliarde dolari din datoriile S.U.A.. În decembrie 2010, guvernul chinez a anunțat că este dispus să cumpere o mare cantitate din obligațiunile de stat ale țărilor din U.E. care se confruntă cu mari probleme financiare, China fiind pregatită să cumpere 4 – 5 miliarde euro din datoriile acestora. Prin ajutorul chinez, respectivele țări pot ajunge să-și piardă independența financiară față de puterea asiatică.
Paralel cu preluarea datoriilor, în noiembrie 2010, Rusia și China au renunțat la dolar în comerțul internațional, anunțând că în continuare își vor folosi monedele naționale, ceea ce va slăbi substanțial influența americană în sfera comercială internațională.
Asaltul informatic
În vederea obținerii de tehnologii necesare pentru a compensa decalajul față de puterile occidentale, structurile informative ale statului chinez au lansat un adevărat război cibernetic în vederea obținerii de informații, în special din domeniul industrial, dar vizând și domeniile politic, social și militar.
Deși în prima fază au fost vizate doar țările din Asia de Sud și de Sud-Est, ofensiva informatică a fost îndreptată și împotriva Occidentului. În S.U.A. au fost vizate Departamentul de Stat, Pentagonul dar cel mai important atac a fost îndreptat împotriva companiei Google în 2010. De asemenea, oameni de afaceri britanici aflați în delegații în R.P. China au primit “cadou” stick-uri USB infectate cu un virus Troian care în momentul în care se instala în calculator permitea ca acesta să fie controlat de la distanță. Guvernul german s-a plâns ca pierde anual 5 miliarde euro și 30.000 locuri de muncă de pe urma atacurilor cibernetice.
Spionajul electronic a afectat 103 țări și 1295 de computere, iar specialiștii au detectat că atacurile au provenit de la servere aflate în provinciile chineze Hainan, Guangdong și Sichuan. Cum era de așteptat, Guvernul chinez neagă că ar fi inițiatorul acestor acțiuni.
Puterea militară
Armata Populară de Eliberare a Chinei este în prezent cea mai mare armată din lume, având încadrați 2185,000 de ofițeri, subofițeri, soldați și angajați civili. Această masivă forță este susținuta de un buget estimat la 150 miliarde dolari anual. Pe lângă armata regulată, China mai deține și o puternică forță de securitate internă, Miliția Înarmată a Poporului, care ar fi încadrată cu 600.000 de oameni.
Deși forțele terestre și navale ale statului chinez nu au părăsit niciodată teritoriul național, puterea asiatică dezvoltă tehnologii avansate în special în aviație și rachete. În prezent, este în curs de derulare proiectul unei rachete de croazieră care va avea capacitatea să distrugă un portavion, această armă urmând să conteste prezența americană în jumătatea asiatică a Oceanului Pacific.
Prognoze
Având în vedere trendul creșterii economice din ultimii ani, este de așteptat ca, în 2020, R.P. China să ajungă prima putere economică a lumii și să fie principalul investitor și partener comercial în Africa, America Latină și Asia și printre cei mai importanți în Europa.
Totodată, Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii vor fi dependente financiar de puterea asiatică, care va face presiuni asupra acestora pentru a-și acoperi creditele cu tehnologii.
Pe plan militar nu este exclusă o prezență militară în Africa și una în America de Sud (cel mai probabil în Venezuela), precum și o extindere a proiecției puterii navale în Oceanul Pacific.
Deși SUA si UE par a nu avea un plan concret de contracarare a expansiunii chineze, aceasta se va lovi cel mai probabil de extinderea celorlalte puteri emergente – India, Rusia și Brazilia, în felul acesta după 2020 este posibil ca guvernul chinez să adopte o politică de echilibru, sau va avea loc o nouă reîmpărțire a sferelor de influență în lume, între SUA, UE și puterile emergente.
Autor: Ionuț-Cristian Dumitru
