Succesul revoltelor populare din Tunisia și Egipt, precum și conflictul din Libia, pot fi văzute ca o deschidere a “cutiei Pandorei” pentru grupările fundamentalist islamice, vacuumul politic generat de căderea regimului lui Ben Ali, Hosni Mubarak și, eventual, a lui Muammar Gaddafi putând crea cadrul venirii la putere a unor regimuri fundamentaliste în Tunisia sau Egipt respectiv declanșării unui război civile, în cazul Libiei.
Posibila consolidare a pozițiilor grupărilor fundamentalist islamice în statele musulmane din Africa de Nord ar putea avea urmări negative pentru întreaga lume. În cazul Libiei, dincolo de propaganda lui Muammar Gaddafi, faptul că unele grupări teroriste afiliate Al Qaīda încearcă să profite de pe urma acestor revolte este real.
Aceste mutații în evoluția amenințării teroriste la nivel mondial pot fi explicate prin faptul că majoritatea militanților Al Qaīda din Irak și Afganistan și-au mutat bazele logistice în zone în care pot opera mai în siguranță precum Yemen, Somalia, Nigeria sau Mauritania și, mai nou, Libia.
Situația politică din Africa de Nord este un exemplu concludent cu privire la modul în care state cu guvernare slabă sunt atractive pentru grupările teroriste de sorginte fundamentalist islamică deoarece reprezintă atât un tărâm fertil pentru radicalizarea populației, precum și oportunități pentru colectarea de fonduri din exploatarea resurselor naturale cum ar fi petrolul și diamantele.
Ca atare, este de înțeles îngrijorarea SUA cu privire la evoluția situației politice din Africa de Nord, în urma declanșării crizelor tunisiană și egipteană, prexcum și a războiului din Libia. De menționat că, anterior declanșării „primăverii arabe” (cum a fost denumită căderea regimurilor dictatoriale din Africa de Nord), experții americani au clasificat țările arabe din Orientul Mijlociu și din Maghreb în trei mari grupe de risc: primul grup include țările cu „o puternică probabilitate de răsturnare a regimului în decursul anului 2011”, între care Tunisia și Egiptul se aflau pe primele poziții, alături de Yemen; cel de-al doilea grup conține țările „expuse riscului de perturbări de natură să determine o schimbare de regim pe termen scurt și mediu” (de la 1 până la 5 ani), care includeau Algeria, Libia, precum și Siria; cel de-al treilea grup este cel al țărilor „mai puțin expuse”, unde se situează petro-monarhiile din Golful Persic, precum și Marocul care, datorită investițiilor masive făcute în infrastructuri, ar putea menține rata nemulțumirii sociale și a șomajului sub ceea ce CIA consideră „zonă de risc”.
Mai mult, potrivit unor oficiali ai Administrației SUA, Barack Obama a solicitat consilierilor săi, încă din luna august 2010, să realizeze un raport privind situația tensionată din lumea arabă, care a concluzionat că, fără implementarea unor schimbări politice radicale, state precum Bahrein și Yemen vor fi afectate de revolte populare.
Raportul menționat identifica și alte posibile puncte de conflict în lumea musulmană, cel mai notabil fiind Egiptul, făcând recomandări cu privire la faptul că SUA ar trebui să exercite presiuni pentru implementarea unor reforme politice în statele musulmane cu lideri autocrați care sunt, în același timp, aliați valoroși ai SUA.
Cât privește rolul arogat de Al Qaīda, de simbol al anti-colonialismului occidental, liderii acestei grupări au tăcut frapant de mult timp cu privire la înlăturarea regimurilor din Tunisia și Egipt.
Conform lui Philipp Holtmann, expert pe probleme de terorism al Fundației Stiință și Politică (Stiftung Wissenschaft und Politik) din Berlin, Al Qaīda a fost la fel de surprinsă de prăbușirea regimurilor din Africa de Nord ca și opinia publică occidentală. Între timp, gruparea teroristă a reacționat însă la schimbare, lideri proeminenți ai acesteia făcând declarații în acest sens.
Însă deși propaganda jihadiștilor nu le-a adus, până acum, avantaje de pe urma revoltelor populare din Africa de Nord, aceștia întrezăresc unele oportunități în prăbușirea regimurilor autoritare din Egipt, Tunisia și, eventual, din Libia. Conform lui Philipp Holtmann, pe forumurile jihadiste, o temă curentă este cea legată de faptul că deoarece serviciile de securitate sunt slăbite de aceste revolte populare apar spații libere de acțiune pentru grupările teroriste de sorginte fundamentalist islamică.
În acest sens, pierderea controlului la frontiere ar putea conferi Al Qaīda din Maghrebul Islamic o nouă libertate de mișcare, îndeosebi în Libia, unde ar putea lua naștere un adevărat haos, care ar fi în avantajul grupărilor teroriste fundamentalist islamice, Gaddafi însuși creând un mediu în care jihadiștii pot căpăta forțe noi.
Astfel, ideologul Al Qaīda din Peninsula Arabică, Anwar al-Awlaki, consideră că revoluțiile din Egipt și Libia sunt vești bune pentru grupările teroriste de sorginte fundamentalist islamică, Al Qaīda din Maghrebul Islamic (AQMI) dorind să transforme regiunile Sahara și Sahel într-un viitor Afganistan (conform lui Ronald Noble, Secretarul general al Interpolului.
Declarația lui Ronald Noble se circumscrie constatărilor făcute de alți experți în terorism, printre care se numără și Richard Miniter, jurnalist de investigații american și autorul a lucrărilor intitulate „Losing Ben Laden” și „Shadow War”, în opinia cărora presiunea care planează asupra Al Qaīda în Afganistan a determinat rețeaua teroristă să caute alte zone mai izolate, vitale pentru proliferarea activităților sale: „Al Qaīda s-a repliat în vastele întinderi deșertice ale Saharei pentru a scăpa de presiunea forțelor armate americane în Pakistan, Irak și Yemen”.
Ca urmare, chiar dacă, pe termen lung, „primăvara arabă” contrazice și slăbește legitimitatea ideologiei Al Qaīda, care acuză Occidentul de susținerea regimurilor autoritare din Egipt și Tunisia, ar putea oferi grupărilor de sorginte fundamentalist islamică condiții favorabile extinderii zonelor de acțiune.
Jihadiștii pot profita de crizele de regim politic, de haosul creat, dezorganizarea armatelor și polițiilor, de luptele civile și insurecții, de accesul la depozite de arme pe care nimeni nu le mai păzește sau, mai târziu, de deziluzia celor care și-au pus speranțe mari în schimbările de regim și care s-au năruit.
Conform analistului Dominique Thomas: „în Egipt au ieșit din închisori mii de oameni, dintre care unii erau jihadiști cu CV-uri destul de grele, iar în Libia, fără a cădea în nebunia lui Muammar Gaddafi, care vede agenți Al Qaīda peste tot, sunt oameni care se întorc din exil pentru a lupta de partea insurecției. Aceste revolte arabe sunt noi teritorii care se deschid pentru ei”.
La rândul său, Ernst Uhrlau, președintele Serviciului Federal de Informații din Germania (BND), consideră că, deși Al Qaīda nu a jucat niciun rol în revoltele din lumea arabă, grupările regionale afiliate acesteia vor aștepta momentul pentru a profita de situație.
Pe de o parte, pentru că serviciile de securitate ale statelor respective au fost distruse și pentru că, pe de altă parte, în Libia, de exemplu, au fost devastate depozitele de armament, iar armele au ajuns nu doar la rebeli, ci și în sudul țării, în sfera de influență a Al Qaīda din Maghrebul Islamic. Conform lui Ernst Uhrlau, deși nu se remarcă încă o consolidare a Al Qaīda în Europa, este probabil să crească capacitatea de acțiune a grupării în Maghreb și în Africa de Vest.
De asemenea, Uhrlau a avertizat că BND deține informații referitoare la faptul că membri Al Qaīda încearcă să se deplaseze din Afganistan și Pakistan în Libia, pentru a participa la luptele împotriva regimului Gaddafi.
De menționat că temerile Serviciului Federal de Informații din Germania cu privire la situația din Libia se află pe agenda de lucru a tuturor statelor occidentale, din cauza faptului că există tot mai multe indicii referitoare la faptul că jihadiștii ar putea profita de situația fragilă pentru realizarea obiectivelor lor, în Libia existând posibilitatea exercitării unei influențe a Al Qaīda spre deosebire, de exemplu de Egipt, unde gruparea teroristă nu are prea mulți simpatizanți.
Amiralul James Stavridis, comandantul NATO în Europa, a precizat într-o interpelare în Congresul SUA că există semnale ale prezenței în rândurile rebelilor libieni a unor militanți Al Qaīda și Hezbollah, însă a adăugat că această prezență nu este încă ‘semnificativă’.
Și Noman Benotman, fost lider al grupării afiliate Al Qaīda din Libia, a declarat că „jihadiști independenți” s-au alăturat forțelor rebele din Libia și că prezența acestora în rândul opoziției constituie o problemă critică pentru guvernele occidentale care conduc operațiunile militare în Libia.
Noman Benotman consideră că jihadismul, ținut sub control de regimul de fier al lui Gaddafi, devine o problemă în zonele eliberate ale Libiei. Consiliul Național de Tranziție, încearcă să-l înfrângă, a arestat mai mulți jihadiști proveniți din Iordania, a încercat să coopteze așa-ziși militanți tineri în procesul politic și s-a angajat în mod public să combată terorismul.
Conform lui Benotman, rebelii trebuie să elimine, cât mai curând posibil, elementele jihadiste din rândurile lor, prin închiderea taberelor de antrenament și dezarmarea jihadiștilor pentru că, dacă jihadismul nu va fi stopat, va fi mult mai dificil de gestionat după soluționarea conflictului.
Ce-i drept, rebelii încearcă să-i împiedice pe adepții fundamentalismului islamic să se implice în revoluția anti-Gaddafi, orice brigadă a rebelilor libieni, care nu operează sub controlul Consiliului Național de Tranziție este considerată, de la începutul lunii august 2011, organizație criminală.
Consiliul Național de Tranziție și-a înființat deja propriul departament de informații condus de foști jihadiști cu experiență în Afganistan, care urmăresc și controlează rolul militanților islamiști în revoluție. Acest departament a fost înființat cu sprijinul CIA și urmărește interzicerea taberelor ilegale de pregătire, excluderea luptătorilor străini și punerea sub supraveghere a unor comandanți rebeli, mai ales a foștilor deținuți de la Guantanamo Bay.
Unul dintre acești lideri ai rebelilor libieni este Abdel-Hakim al-Hasidi care a recunoscut public că există, în rândul forțelor rebele, luptători Al Qaīda, care au fost în prima linie împotriva forțelor aliate din Irak și Afganistan. Despre luptătorii Al Qaīda care luptă împotriva lui Gaddafi, liderul rebelilor libieni spune că sunt niște „buni musulmani care luptă împotriva invadatorului”.
Numele lui Abdel-Hakim al-Hasidi a fost menționat și de adjunctul ministrului libian al Afacerilor Externe, Khaled Kaim, care a afirmat că Al Qaīda a înființat un emirat islamic la Derna condus de acesta, Al Qaīda având în vedere un scenariu similar celui ‘taliban’ în Libia. Și Mussa Ibrahim, purtătorul de cuvânt al regimului Gaddafi, a afirmat că dispune de informații potrvit cărora Abdel-Hakim al-Hasidi a plecat din Benghazi, fief al insurecției situat la aproape 1.000 de km est de Tripoli, pentru a ajunge în orașul rebel Misrata, la bordul unui vas cu 25 de „combatanți bine antrenați”, fapt care demonstrează, în opinia acestuia, implicarea Al Qaīda în conflictul din Libia.
Abdel-Hakim al-Hasidi și Sufyan Ben Qumu sunt doar doi foști mujahedini afgani, dintre care primul este fost deținut la Guantanamo Bay, care s-au alăturat campaniei militare din Libia, pentru a-i antrena pe noii recruți. Prezența jihadiștilor în rândul forțelor de opoziție a stârnit îngrijorări, atât în rândul rebelilor, cât și printre aliații occidentali, care consideră că obiectivul unora dintre luptătorii libieni împotriva colonelului Muammar Gaddafi este promovarea fundamen-talismului islamic.
Și liderii Al Qaīda din Maghrebul Islamic au recunoscut că militanți ai acestei grupări teroriste au participat la acțiuni de luptă alături de rebelii din Libia, confirmând astfel informațiile care indicau participarea combatanților lui bin Laden la războiul din Libia. Abu Yahya al-Libi, lider marcant Al Qaīda, a cerut poporului libian să continue acțiunea de revoltă împotriva lui Muammar Gaddafi până când acesta va fi înlăturat de la conducerea țării. De asemenea, un mesaj audio atribuit lui Ayman al-Zawahiri, considerat succesorul lui Osama bin Laden la conducerea Al Qaīda, care a fost postat pe un site jihadist, se referă la schimbările din Tunisia, Egipt și Libia. În ce privește Libia, al-Zawahiri critică dur acțiunile NATO, sfătuindu-i pe egipteni să îi ajute pe libieni în lupta lor și felicitând Egiptul pentru îndepărtarea de la putere a fostului președinte Hosni Mubarak.
Ayman al-Zawahiri, face apel la musulmani să se ridice împotriva regimului lui Muammar Gaddafi, dar și împotriva forțelor NATO din Libia: „vreau să atrag atenția fraților noștri musulmani din Libia, Tunisia, Algeria și restul țărilor musulmane asupra faptului că, dacă americanii și forțele NATO luptă în Libia, atunci vecinii săi, în Egipt, Tunisia, Algeria și restul țărilor musulmane, vor trebui să se ridice și să lupte atât împotriva mercenarilor lui Gaddafi, cât și împotriva NATO”. În ceea ce îl privește pe Muammar Gaddafi acesta încearcă să folosească amenințarea prezenței Al Qaīda în Libia în discursul său pentru a se menține la putere. Inițial, Muammar Gaddafi a acuzat Al Qaīda că se amestecă în afacerile interne ale Libiei, așa cum s-ar afla și în spatele tensiunilor din Liban, Algeria, Nigeria și Afganistan, solicitând sprijinul statelor occidentale în lupta împotriva rebelilor, care ar fi sprijiniți de Al Qaīda: „dacă Al Qaīda preia controlul asupra Libiei, atunci va fi un dezastru. În scurt timp, Europa se va umple cu refugiați fugiți din Africa de frica Al Qaīda. Prezența noastră aici asigură stabilitate și securitate regiunii. Noi ne opunem Al Qaīda care, dacă preia aici controlul, întreaga regiune, inclusiv Israelul, va cădea pradă haosului. Noi suntem cei mai în măsură să împiedicăm această organizație să acționeze”.
Încet-încet discursul lui Muammar Gaddafi a căpătat o tentă violentă, în primă fază amenințând Uniunea Europeană că nu va mai susține lupta împotriva terorismului internațional și a migrației clandestine dacă statele europene ignoră „rolul Libiei în lupta împotriva migrației clandestine și calitatea sa de garant al stabilității în Africa de Nord și în toată Africa”, precum și că Libia va fi obligată să se retragă din eforturile în lupta împotriva terorismului și să-și schimbe complet politica față de rețeaua Al Qaīda.
Când NATO a declanșat campania de bombardamente aeriene, liderul libian amenința că „dacă guvernele occidentale se vor comporta ca în Irak, Libia se va retrage din alianța internațională împotriva terorismului. Ne aliem cu Al Qaīda și declarăm războiul sfânt”. În acest sens Mohamed Abdul Malek, vicepreședintele grupării Frații Musulmani din Libia, avertiza că există riscul ca liderul libian să se folosească și de Al Qaīda pentru a ataca Europa. Văzând că amenințarea prezenței Al Qaīda în Libia nu îi poate aduce beneficii, Muammar Gaddafi a decis să joace cartea terorii, încercând parcă să ocupe locul rămas liber prin moartea lui Osama bin Laden. Astfel, liderul libian a amenințat că va trimite sute de libieni în Europa pentru a comite atacuri, în semn de răzbunare pentru campania militară condusă de NATO împotriva sa: „sute de libieni vor deveni martiri în Europa. Vei regreta, NATO, atunci când războiul se va muta în Europa! Poporul libian nu are nicio problemă, puterile coloniale sunt cele care au. Vor să dețină controlul asupra petrolului nostru.”
Pentru a demonstra legitimitatea apelului la teroare lansat de Muammar Gaddafi, mii de susținători ai acestuia au chemat la mobilizare generală pentru combaterea „forțelor cruciate” și eliberarea orașelor ocupate de rebeli. „A venit timpul Jihadului”, a îndemnat un imam în timpul unei predici, care a lansat sloganuri pro-Gaddafi, chemându-i pe susținători să meargă la luptă „împotriva forțelor cruciate care au invadat țara”.
Potrivit lui Giorgio Piccirillo, directorul Agenției de Informații și Securitate Internă din Italia, imigranții ar putea deveni arma secretă folosită de Muammar Gaddafi pentru a condiționa Occidentul. Există indicii că liderul libian ar fi eliberat peste 15 mii de persoane provenind din Cornul Africii, Ciad și Africa Subsahariană, deținute până acum în așa-numitele centre-lagăr și cărora li s-a cerut să încerce să ajungă pe continentul european, via Italia. Piccirillo ar fi exclus pentru moment infiltrarea unor teroriști în rândul imigranților ajunși în Italia însă Muammar Gaddafi ar putea încerca să infiltreze potențiali teroriști, în special din Sudan, printre imigranții care provin din Libia.
Autor: Cristian Barna
