Europa se bucură de existența a 3 instrumente prin care se asigură transparența și se urmăresc măsuri pentru asigurarea unui climat propice păcii: Tratatul Cer Deschis (Open Skies Treaty), Tratatul privind Forțele Armate Convenționale în Europa (CFE, The Treaty on Conventional Armed Forces in Europe) și Măsurile de Consolidare a Încrederii și Securității (Confidence and Security Building Measures) Documentul de la Viena.
Tratatul privind Forțele Armate Convenționale în Europa (CFE) care precizează cantitățile admise de armament pe zone geografice și pe categorii, fie că este vorba de tancuri, piese de artilerie, vehicule blindate de luptă, avioane de luptă sau elicoptere de atac(de exemplu, flota rusă de la Marea Neagră nu intră în prevederile tratatului), în spațiul de la Oceanul Atlantic la Munții Ural, a ajuns într-un impas prin transformările care au avut loc la nivel mondial. Astfel, CFE a fost conceput în perioada celor două blocuri militare, NATO și Pactul de la Varșovia, în evoluția istorică statele baltice nu au mai facut parte din tratat dar au devenit membre NATO, ceea ce ar fi permis NATO să comaseze armament în această zonă fără a încălca prevederile stabilite, în tratat nu se stabilea modalitatea în care noi state să devină și ele parți ale acestei întelegeri, cum ar fi putut fi cazul statelor din vestul Balcanilor (Bosnia și Hețegovina, Croația, Muntenegru și Serbia), iar Federația Rusă nu a respectat cantitățile de armament care puteau fi dislocate pe flancuri, cel de nord și cel de sud-est al Europei.
Pentru a remedia aceste inconveniente s-a semnat un nou tratat la Istanbul (1999), ocazie cu care Federația Rusă a promis retragerea trupelor din Republica Moldova și din Georgia, lucru nemenționat însă în textul tratatului.
Noul tratat a fost semnat iar statele NATO au condiționat ratificarea documentului de retragerea trupelor rusești din cele două state. În perioada 2000-2004 s-au realizat progrese importante privind evacuarea de muniție și tehnică militară din Transnistria, dar procesul nu a fost finalizat.
Ratificarea noului tratat nu s-a putut face întrucât miza retragerii trupelor din Republica Moldova și Georgia nu a putut fi atinsă, la Chișinău menținându-se și o temere că Moldova și Georgia ar putea fi abandonate de statele NATO în baza unor negocieri legate de scutul antirachetă, prin acceptarea de către Federația Rusă a unor elemente ale acestui scut în vecinătatea ei în schimbul unor concesii legate de prezența trupelor ruse în Moldova și Georgia.
Statele care sunt parte ale CFE sunt: Armenia, Azerbaijan, Belarus, Belgia, Bulgaria, Canada, Cehia, Danemarca, Franța, Georgia, Germania, Grecia, Islanda, Italia, Kazakstan, Luxemburg, Moldova, Norvegia, Olanda, Polonia, Portugalia, Marea Britanie, România, Slovacia, Spania, Statele Unite ale Americii, Turcia, Ucraina, Ungaria dar și Federația Rusă.
În 2007, Federația Rusă își anunță, cu 150 de zile înainte, autosuspendarea din tratat, autosuspendare care devine efectivă la sfârșitul anului, chiar înainte de perioada de raportări. Odată cu această miscare se constată totuși o menținere a atitudinii transparente prin continuarea misiunilor de observare desfășurate în baza Tratatului Cer Deschis și o intensificare, cu rol de compensare, a celor care au loc în temeiul Documentului de la Viena. Tratatul Cer Deschis a permis realizarea, în perioada august 2002 decembrie 2010, a peste 700 de zboruri între state cu aparatură la bord: cu camere optice care aveau o rezoluție la nivelul solului de 30cm, adică pentru ca doua puncte să apară ca fiind distincte trebuie să se afle la o distanță de 30cm, fapt care permite să se facă diferența între un camion și un tanc dar nu se poate face între tipuri de tancuri cu aspect exterior asemnănător, cu sisteme radar care aveau o rezoluție la nivelul solului de 3m, ceea ce permitea identificarea unui dispozitiv mobil de lansare a rachetelor în câmp deschis sau a garniturilor de tren și cu sisteme de detecție în infraroșu care aveau o rezoluție la nivelul solului de 50cm.
Obervațiile desfășurate în baza Tratatului Cer Deschis au continuat chiar dacă a existat un impas în funcționarea CFE.
Astfel, au fost următoarele misiuni de observație desfășurate de România sau deasupra României, cu mijloacele tehnice descrise mai sus la bordul aeronavelor, în 2010:
– Ucraina, zbor deasupra României, 24 martie;
– zbor comun România/SUA deasupra Federației Ruse, 10 mai;
– zbor comun România/Germania deasupra Federației Ruse, 8 septembrie;
– Federația Rusă, zbor deasupra României, 9 septembrie;
– Romania, zbor deasupra Ucrainei, 1 octombrie;
– Ucraina, zbor deasupra României, 29 noiembrie.
Trebuie spus că Republica Moldova nu este parte a acestui tratat, acesta având în vedere o suprafață întinsă pornind din America de Nord(SUA și Canada), continuând cu o bună parte din Europa, și ajungând prin Federația Rusă pâna la Vladivostok. Țările care au semnat și ratificat tratatul sunt în numar de 34: Belarus, Belgia, Bosnia-Herțegovina, Bulgaria, Canada, Croația, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Georgia, Germania, Grecia, Islanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Norvegia, Olanda, Polonia, Portugalia, Regatul Unit al Marii Britanii, Romania, Rusia, Slovacia, Slovenia, Spania, Statele Unite ale Americii, Suedia, Turcia, Ucraina, Ungaria.
Și sub Documentul de la Viena (Vienna Document: VD92, VD94, VD99) s-au realizat foarte multe misiuni: peste 460 de inspecții și peste 200 de vizite de evaluare.
Tot în anul 2007, începe o mișcare inedită, Franța lansează negocieri de întoarcere în structura integrată a NATO și în 2009 acest lucru se realizează, ocazie cu care Franța obține funcția de conducere a Comandamentului Aliat Reunit din Lisabona(Allied Joint Command Lisbon) pentru generalul Philippe Stolz și funcția de conducere a Comandamentului Suprem Aliat pentru Transformare (Supreme Allied Command Transformation) pentru generalul Stephane Abrial.
Comandamentului Suprem Aliat pentru Transformare din Norfolk (Virginia, SUA) are ca obiective: trasarea unei viziuni de evolutie pe termen lung, identificarea unor concepte utile desfășurării operațiunilor militare, dezvoltarea lor, includerea în doctrină, valorificarea maximă a acestora prin mijloace tehnologice, asigurarea unui cadru conceptual de conducere a războiului, identificarea capabilităților necesare în vederea punerii lor la dispoziție.
Se defășoară și o serie de activități educative și de promovare a unor idei prin conferințe, seminarii și prin convingerea națiunilor să asigure educația, astfel încât noile concepte să fie implementate. Legislația conflictelor armate (law of armed conflict) se află printre obiectivele educaționale promovate.
Astfel, Franța a reintrat în structura integrată a NATO după 43 de ani, dar nu și pe linia capabilităților nucleare.
Revenind tot la anul 2007, avem blocajul în transformarea CFE și autosuspendarea Federației Ruse din tratat care a devenit efectivă la sfârșitul anului 2007. Pe acest fond, în 2008, președintele rus Medvedev, lansează ideea unui spațiu de securitate euroatlantic de la Vancouver la Vladivostok, dar respinsă de SUA și îmbrățișată de Franța și Germania, propunere concretizată printr-o ciornă de Tratat European de Securitate, elaborată de către Federația Rusă și facută publică pe 29 noiembrie 2009.
În tratatul de securitate pan-european se propun, printre altele, ca amenințarea cu forța sau folosirea forței împotriva integrității teritoriale și independeței politice a oricarui stat, fie membru semnatar sau nu, să fie interzisă și se recunoaște rolul Consiliului de Securitate al ONU, Cartei Națiunilor Unite, a Actului Final de la Helsinki, Declarației de la Manila privind reglementarea pașnică a diferendelor internaționale și a Cartei Securității Europene în menținerea păcii si securității internaționale.
Tot în textul acestei propuneri de tratat, se vorbește despre faptul că o țară membră a acestuia să se manifeste, în organizațiile, coalițiile și alianțele militare din care face parte, în conformitate cu o serie de elemente de drept internațional și să nu afecteze, din interiorul acestora, securitatea altor state membre ale tratatului pan-european.
Astfel, la 18-19 octombrie 2010 (la 21 de ani de la demisia liderul est-german Erich Honecker), pe coasta Normandiei, în localitatea Deauville a avut loc o întâlnire la nivel înalt Franța-Germania-Rusia, ocazie cu care s-a discutat despre aspecte ale unei evoluții europene.
George Friedman, într-un interviu acordat la sfârșitul anului 2010, pe tema Republicii Moldova, a susținut opinia că Germania se află departe de SUA și în consecință aproape de Federația Rusă și întrebat fiind de inițiativa Germaniei de la întalnirea de la Deauville, dintre președintele francez Nicolas Sarkoyz, cancelarul german Angela Merkel și președintele rus Dmitri Medvedev de a propune părăsirea de către trupele ruse a Transnistriei și atragerea acesteia înspre UE prin avantaje economice, a răspuns că Germania încearcă să demonstreze SUA că poate să obțină ceva de la ruși, că ar fi posibil să reușească acest lucru, dar că nu va putea obține avantaje substațiale din partea Rusiei.
La această întâlnire la nivel înalt s-a avut în vedere un cadru mai larg, pornind de la ideea că războiul rece a luat sfârșit pentru totdeauna, s-a discutat despre o apropiere NATO-Rusia, despre scutul antirachetă, retragerea necesității vizelor pentru cetățenii ruși care vor să călătorească în UE, despre încheierea unor conflicte considerate înghețate, cum este cel din Republica Moldova și din Georgia, situația din Moldova fiind practic la granița UE.
Oficiali americani au exprimat indignare legat de la faptul că europenii fac propriile aranjamente de securitate împreună cu Rusia: “De când, mă întreb, securitatea europeană nu mai este o chestiune care interesează și Statele Unite, ci o problemă care se rezolvă între Europa și Rusia?”, „După ce au fost în centrul securității europene timp de 70 de ani, este ciudat să auzi că securitatea europeană nu mai privește Statele Unite.”
În contextul întâlnirii dintre cele trei mari puteri din octombrie 2010, expertul german Alexander Rahr a elaborat varianta retragerii trupelor ruse din Transnistria urmată de o reducere a armamentului convențional de către România, iar Moldova unificată să înainteze pe drumul UE.
De altfel, Sarkozy este de opinia că într-o perspectivă de 10-15 ani UE și Rusia vor forma un spațiu economic unic, că vor avea un concept de securitate comun și că între ele nu vor exista vize.
Considerații suplimentare
1) Întâlnirile Franța-Germania-Rusia au început să aibă loc începând cu 1997, întâlniri sistematice la nivel înalt, pentru a stabili între Europa și Rusia o bună conlucrare pe probleme economice și de securitate, aceste întâlniri aveau rolul de implica Rusia în procesul decizional de la nivel european, mai ales că aceasta nu făcea parte nici din UE , nici din NATO.
2) Interesul Federației Ruse de a obține scoaterea vizelor pentru cetățenii ei pentru spațiul european nu este unul recent ci el este urmarit în mod declarat încă din 2002, iar Franța și Germania nu au refuzat acest lucru dar au propus abordarea problemei pas cu pas, urmărind mai multe capitole: afaceri externe, cooperare economică, securitate internă și aspecte culturale.
3) În cadrul UE există două orientări majore privind spațiul de securitate: pe de-o parte se află Franța, Spania și Italia interesate de vecinătatea de securitate mediteraneeană, aici incluzând Egipt, Maroc, Libia și orientarea Germaniei către problemele din Ucraina, Georgia și Kazakstan.
4) Există pe de-o parte afinități occidentale cu SUA în ceea ce privește democrația și dorința de a realiza un spațiu de liber schimb transatlantic (TAFTA-Transatlantic Free Trade Area) dar acest lucru ar putea împinge la realizarea unui spațiu al liberului schimb între Federația Rusă și China, eventual pe bazele Organizației de Cooperare din Shanghai.
Autor: Marius Bogdan Crăcea
