Într-o eră în care termeni ca „război psihologic”, „atacuri psihotronice”, „spionaj psihic” sunt întâlniţi tot mai des pe scena serviciilor de informaţii, devine esenţială cunoaşterea profundă a psihicului uman. O astfel de cunoaştere amplă a structurii psihice nu poate fi obţinută decât prin intermediul psihanalizei, fiindcă aceasta este singura formă de psihoterapie, dar şi unicul ansamblu teoretic ce studiază „viaţa de jos” a psihicului, şi anume inconştientul sau Se-ul. În urma unei vaste experienţe clinice, întemeietorul psihanalizei, controversatul Sigmund Freud, observa ca atât în spatele simptomului nevrotic, a patologiei psihotice, cât şi în spatele atitudinilor, comportamentelor, alegerilor unui individ considerat „normal” sau „sănătos” se află conţinuturi inconştiente, imperceptibile la nivelul conştient al Eului. În sertarele inconştientului sunt depozitate pulsiuni, instincte, dorinţe, amintiri, majoritatea formate în primii ani de viaţă, care vor deveni mai târziu fundamentul motivaţional al adultului. Acest set de motivaţii nu poate fi cunoscut nemijlocit, decât prin intermediul teoriei şi practicii psihanalitice.
În cadrul unui serviciu de informaţii, zona în care factorul uman joacă rolul principal, este esenţiala cunoaşterea inconştientului. A cunoaşte şi analiza inconştientul împreună cu mecanismele sale de funcţionare şi manifestare înseamnă a căpăta putere anticipativă, a dezvolta noi tehnici şi modalităţi de manipulare şi, totodată, obţinerea unui scut de apărare împotriva tentativelor externe de manipulare. A realiza recrutarea viitorilor ofiţeri de informaţii pornind de la teoriile psihanalitice despre psihic şi a introduce în procesele de formare şi perfecţionare elemente din psihoterapia şi teoria psihodinamică, ar putea preveni apariţia unor erori umane ce ar pune în pericol misiunea serviciului.
Un exemplu care relevă faptul că necunoaşterea sau ignorarea motivaţiilor şi a celorlalte conţinuturi inconştiente poate produce daune imense unui serviciu de informaţii, este celebrul caz de trădare al lui Robert Philip Hanssen. Cauzele care au stat la baza trădării s-au născut cu mult înainte ca acesta să devină agent FBI, chiar în copilăria sa.
El făcea parte dintr-o familie mixtă, cu origini daneze, poloneze şi germane, deci nu era bine înrădăcinat pe teritoriul american, motiv pentru care sentimentul său de apartenenţă nu cunoscuse o dezvoltare optimă, fapt destul de întâlnit printre copiii care se află la prima sau a doua generaţie născută într-o ţară diferită de cea în care s-au născut părinţii sau bunicii. Frustrarea nevoii de apartenenţă probabil că nu a permis nici dezvoltarea patriotismului specific american.
Hanssen s-a născut şi a crescut în Chicago având un tată abuziv atât fizic, cât şi emoţional, cu care a dezvoltat o relaţie ambivalentă de dragoste-ură, relaţie care, probabil, a constituit nucleul actului de trădare. Pe de-o parte, îşi venera tatăl, Howard Hanssen, ofiţer de poliţie în Chicago, pe de altă parte, tatăl său îi trezea sentimente de frică şi ură din cauza firii sale agresive, din cauza reproşurilor repetate ce vizau lipsa masculinităţii şi din cauza umilinţelor publice la care îl supunea. Relaţia defectuoasă tată-fiu a determinat apariţia unui complex de inferioritate acut şi nu a permis dezvoltarea şi integrarea optimă a identităţii sexuale.
Mai târziu, în adolescenţă, Hanssen, identificându-se cu agresorul copilăriei sale – în psihanaliza „identificarea cu agresorul” este un mecanism de apărare al Eului prin care subiectul „urmărind un scop defensiv se transformă într-un aspect al obiectului” – se manifestă violent faţă de colegii care semănau într-o oarecare măsura cu tatăl său. În aceeaşi perioadă, el devine pasionat de spionajul sovietic, studiază îndeaproape cazurile de trădători americani şi britanici care au lucrat pentru URSS şi învaţă limba rusă. Într-o notă psihanalitică, se poate spune că inconştientul lui Hanssen începuse deja să premediteze viitorul act de trădare.
În 1976 se angajează în cadrul Biroului Federal de Investigaţii, o alegere determinată de identificarea cu tatăl său, care era învestit cu autoritate într-un dublu sens: atât prin rolul de tată, cât şi prin natura meseriei sale. După un an, Robert este transferat la departamentul de contrainformaţii, unde primeşte sarcina de a întocmi o bază de date cu privire la spionajul sovietic.
Din cauza faptului că inconştientul este guvernat de semnul repetiţiei, omul are tendinţa de a se situa în contexte favorabile repetării istoriei infantile. A fost şi cazul lui Hanssen. Istoria sa s-a repetat ulterior transferului. El a retrăit umilinţa, sentimentul lipsei de valoare, atunci când a considerat că munca depusă nu a fost apreciată şi recompensată. Sentimentele provocate odată de tatăl său, acum erau legate de instituţia în slujba căreia se afla. S-a reactivat dorinţa inconştientă de răzbunare, care, iniţial, se născuse faţă de imaginea paternă, doar că acum ţinta nu mai era tatăl, ci Biroul, ecranul pe care Hanssen a realizat proiecţia tatălui. Alături de această dorinţă de răzbunare, apar nevoia de a compensa complexul de inferioritate şi nevoia de a-şi demonstra masculinitatea, pe care tatăl sau i-a inhibat-o în copilărie. Soluţia pe care o găseşte inconştientul lui Hanssen este trădarea.
Prin vânzarea de secrete către URSS, el îşi demonstrează că are puterea şi capacitatea de a prejudicia sistemele de securitate ale FBI. Beneficiile lui sunt multiple: pune în act dorinţa de răzbunare, compensează complexul de inferioritate demonstrând că este superior unei instituţii investite cu autoritate şi putere, îşi afirmă masculinitatea prin curajul tipic bărbătesc de care a dat dovadă atunci când s-a oferit ca informator ruşilor şi îşi satisface nevoia de gratificare, el fiind plătit substanţial în schimbul secretelor pe care le deţinea.
Ambivalenţa pe care o manifestă faţă de tatăl său, era manifestă şi faţă de FBI, fiindcă relaţia de colaborare dintre el şi KGB nu a fost una continuă: el a întrerupt şi a reluat periodic această colaborare, până în 2001, când a fost arestat pentru spionaj în favoarea Rusiei.
Ar fi putut fi oare împiedicat acest act de trădare? Consider că da. Încă de la încadrarea lui Hanssen în FBI putea fi identificată predispoziţia sa spre trădare prin teste, interviuri, chestionare, evaluări de sorginte psihanalitică. Un psihanalist, prin tehnici specifice, poate identifica evenimentele traumatice infantile, care au potenţialul de a determina anumite predispoziţii la vârsta adultă.
În funcţie de raportul întocmit despre un recrut, bazat şi pe observaţiile ce ţin de inconştientul său, se poate lua decizia dacă profilul său este compatibil sau nu cu instituţia, dacă are anumite trăsături care îl recomandă pentru un anumit departament, sau dacă anumite conţinuturi inconştiente trebuie scoase din umbră, aduse la nivel conştient şi dezvoltate pentru ca individul să se perfecţioneze într-un anume sens.
Un psihanalist, faţă de psihologi din alte orientări terapeutice, are avantajul cunoaşterii propriului inconştient, avantaj conferit de psihanaliza personală ce face parte din etapele formării în psihanaliză. Astfel, prin cunoaşterea propriul inconştient, analistul poate intui şi descifra conţinuturile din inconştientul celuilalt şi îi poate anticipa viitoarele acţiuni, decizii, alegeri pornind de la aceste conţinuturi.
Psihanaliza poate aduce beneficii procesului de recrutare, formare şi perfecţionare al ofiţerilor de informaţii. Astfel, din formarea viitorilor ofiţeri de informaţii ar putea face parte un curs de pregătire de orientare psihodinamică, susţinut de un psihanalist cu o vastă experienţă clinică, ce ar avea ca scop atingerea unui anumit nivel de autocunoaştere. Acest curs s-ar putea asemăna cu grupurile de formare şi dezvoltare personală, numai că aici tehnicile terapeutice ar fi concentrate pe sondarea inconştientului participanţilor, nu pe modificarea comportamentală sau a percepţiilor asupra lumii exterioare. Aceştia ar trebui să îşi confrunte propriile slăbiciuni, dorinţe ascunse şi nevoi care au fost frustrate, să le scoată din umbra inconştientului şi să înveţe să le gestioneze la nivelul Eului. Este riscant ca anumiţi factori să rămână în inconştient fiindcă ceea ce este necunoscut se poate transforma oricând într-un conflict intrapsihic, care să se rezolve în plan extern printr-o alegere asemănătoare cu alegerea lui Robert Hanssen de a trăda.
Activitatea acestor grupuri de formare ar putea consta în discuţii libere în care psihanalistul să îi poată observa pe participanţi, interpretarea viselor acestora, aplicarea şi interpretarea de teste ca: experimentul asociativ-verbal (TAV) elaborat de Carl Gustav Jung, din care psihanalistul îşi poate da seama de anumite complexe, nevoi, dorinţe ascunse ale individului; fabulele Duss pe care, chiar dacă sunt aplicate în general copiilor, le găsesc utile şi în această situaţie dat fiind faptul că ele vizează acele complexe şi frustrări ce s-au format în perioada oedipiană, perioadă ce constituie fundamentul pe care se clădeşte personalitatea adultului;
testul de completare Rotter, din care se pot afla indicii despre percepţia individului asupra trecutului său, asupra familiei de origine, copilăriei, despre formarea personalităţii sale, despre modul în care percepe relaţiile cu cei din jur şi viziunea de ansamblu asupra vieţii; testul tematic de percepţie prin care analistul poate identifica mecanismele de apărare utilizate de subiecţi, fantasmele lor inconştiente, dinamica trebuinţelor, dinamica dintre instanţele Eu, Se şi Supraeu; testul Rorschach care indică raportul individului cu realitatea, eventuale probleme de tip paranoid sau persecutoriu, semnalează prezenţa tendinţelor psihotice, melancolice, anxioase, depresive, eventuale probleme de ordin cognitiv.
Aceleaşi teste pot fi aplicate în procesul de recrutare al ofiţerilor de informaţii, furnizând date extrem de importante despre conţinuturile inconştiente ale individului. Nici din procesul de recrutare, nici din cel de formare nu ar trebui să lipsească discuţiile individuale dintre recrut/ofiţer şi psihanalist. Într-un cadru particular, individul ar putea fi mai puţin rezistent decât în cadrul grupului, tehnica asocierii libere ar funcţiona de o manieră mai productivă, iar analistul ar reuşi să identifice, cu o acurateţe mai ridicată, care sunt acele conţinuturi inconştiente ce trebuie exploatate, care sunt acele trăsături de personalitate ce trebuie valorizate, care sunt motivaţiile inconştiente ce stau la baza alegerii profesiei. Cred că analistul ar trebui să ajute la conştientizarea numai acelor motivaţii care ar putea deveni periculoase în desfăşurarea activităţii în cadrul serviciilor de informaţii.
Inconştientul viitorilor şi actualilor ofiţeri de informaţii este un teren ce trebuie cunoscut din considerente ce ţin strict de buna funcţionare a serviciului. Conţinuturile inconştiente sunt cele care creează anumite predispoziţii individuale si trebuie sa fie un fapt cunoscut daca aceste predispoziţii lucrează în favoarea sau împotriva serviciului.
Un psihanalist îi poate ghida pe recruţi şi pe ofiţeri pe drumul către propriul inconştient, dar şi către inconştientul celorlalţi. Un ofiţer care îşi cunoaşte inconştientul este un ofiţer impermeabil la manipulare, pentru că slăbiciunile şi conţinuturile care făceau obiectul influenţei sunt conştientizate şi gestionate de către subiect, astfel încât ele nu mai pot fi vulnerabile în faţa tentativelor externe de manipulare.
O tehnică de manipulare extrem de controversată şi de discutată în ultimii ani este atacul psihotronic, prin care se realizează manipularea individului de la distanţă. Consider că şi această formă de influenţă poate fi combătută tot printr-o autocunoaştere profundă, fiindcă şi acest tip de manipulare vizează slăbiciunile existente în psihicul individului, care sunt exploatate şi transformate în sinucideri, în crime sau trădări.
Nu voi aprofunda acest subiect, fiindcă atacurile psihotronice se află undeva între realitate şi teoriile conspiraţiei.
Ofiţerul de informaţii rezistent la manipulare, cu ajutorul psihanalizei, ar putea deveni el însuşi un maestru în arta manipulării. Chiar dacă dincolo de porţile unui serviciu de informaţii manipularea este un proces considerat imoral, în interiorul serviciului, aceasta este o necesitate, atunci când vine vorba de recrutarea, convertirea şi dezinformarea exponenţilor serviciilor adverse. Nu se pot trasa şabloane ale tehnicilor de influenţă a adversarilor, pentru că este vorba despre manipularea individului prin intermediul inconştientului acestuia, iar conţinuturile latente se formează în urma experienţei subiective a fiecăruia. Pentru a acţiona precis şi productiv sunt necesare date ce ţin de istoria personală a individului, pentru ca, mai apoi, tehnicile de manipulare să fie elaborate într-o manieră personalizată.
Faptul că aceste tehnici sunt diferite pentru fiecare individ în parte, conferă un avantaj serviciului care le utilizează: lipsa standardizării unor mijloace de acţiune, împiedică accesul unui serviciu advers la aceste mijloace, fapt care, mai departe, îi lasă descoperiţi pe adversari, neştiind concret cum şi pe ce căi se va acţiona asupra lor.
A cunoaşte, teoretic dar şi practic, inconştientul uman, a stăpâni tehnicile de revelare şi exploatare a conţinuturilor şi mecanismelor de funcţionare ale Eu-lui, reprezintă reale atuuri în desfăşurarea activităţii de intelligence.
Cunoaşterea inconştientului este, din punctul meu de vedere, o condiţie sine qua non pe scena serviciilor de informaţii, fiindcă un ofiţer care nu îşi cunoaşte inconştientul este un ofiţer care lucrează alături de un partener necunoscut, care oricând se poate transforma în adversar.
Autor: Elena Rădulescu
