Putere, echilibru, sustenabilitate şi competitivitate sunt aşteptările pe care le avem de la o economie dezvoltată. Câteva aspecte ne vor ajuta să înţelegem mai bine unde ne situăm în acest moment şi în ce domenii sunt aşteptate cele mai mari creşteri.
Există segmente-cheie ale economiei României, cu privire la care este absolut necesar să fie prezervate, promovate şi protejate interesele naţionale, mai ales, atunci când vine vorba de eventuale ameninţări externe de natură a pune în pericol securitatea economică a ţării.
1. Locul patru în Europa la producţia de gaze naturale
În raportul companiei British Petroleum din luna iunie 2018, intitulat „Statistical Review of World Energy”, România este clasată pe locul 4 în Europa atât la producţie, cât şi la rezervele dovedite de gaze naturale.
Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză indică cea mai mare creştere a producţiei gazelor naturale, estimată la 5,1% pentru anul 2018. Statistica estimează că în anul 2021 gazele naturale vor reprezenta 37,4% din totalul energiei produse în ţara noastră. Rezervele de gaze naturale din zona economică exclusivă a României la Marea Neagră sunt considerate a fi semnificative, iar recentele descoperiri din judeţul Buzău (perimetrele Caragele şi Padina) sunt încurajatoare.
Într-un scenariu realist, atunci când vine vorba de gaze naturale, România are potenţial nu doar să devină independentă energetic, ci şi să ajungă în rândul principalilor jucători de pe piaţa europeană de profil în calitate de exportator.
2. Energia regenerabilă
Energia regenerabilă provine din surse care fie se regenerează de la sine în scurt timp, fie sunt, practic, inepuizabile (în principal, hidro, eolian, fotovoltaic şi biomasă).
Componenta regenerabilă asigură circa 40% din producţia internă de energie. Potenţialul mare de resurse regenerabile de energie, împreună cu gama variată de resurse energetice clasice, pot susţine şi eficientiza anumite lanţuri economice, dar pot contribui semnificativ şi la asigurarea independenţei energetice.
Dacă „Strategia Europa 2020” prevede ca, în anul 2020, 20% din sursele de energie electrică la nivelul UE să fie regenerabile, ţara noastră şi-a atins, încă din anul 2015, ţinta naţională asumată (de 24% din consumul final brut de energie).
3. Aluminiu românesc, în aripile Airbus
Fără a deţine rezerve de bauxită, România este cel mai mare producător de aluminiu din Europa Centrală şi de Est, precum şi singurul producător de aluminiu pentru industria aerospaţială din Europa de Est. Totodată, este una din puţinele ţări ce beneficiază de un ciclu complet de producţie a aluminiului. Producţia internă de aluminiu primar este, în prezent, de circa 600 mii de tone, din care aproximativ 15% provin din aluminiu reciclat. Începând din anul 2017, constructorul european de aeronave Airbus utilizează aluminiul românesc în cadrul aripilor şi corpurilor de aeronave. Pe termen mediu şi lung, producţia aluminiului din România va cunoaşte o dezvoltare organică, inclusiv pe fondul unor factori externi: restricţionarea producătorilor ruşi, presiunea chineză asupra preţurilor europene, creşterea preţului energiei electrice la nivelul principalilor competitori regionali, precum şi dezvoltarea unor proiecte investiţionale de anvergură în zona africană.
4. 60% din resursele de apă minerală ale Europei
România deține aproximativ 60% din resursele de apă minerală ale Europei – practic, avem în jur de 2.500 de surse. Din acestea, doar 20% sunt valorificate comercial.
Anual, în România se exploatează peste 11 milioane de metri cubi de apă naturală şi de masă, potenţialul fiind însă mult mai mare. România are şi cea mai mare varietate de resurse de apă bogată în conţinut mineral, nu doar din Europa, ci și din lume. Mai mult, un cunoscut brand românesc este chiar autorizat de NATO ca furnizor de apă minerală naturală carbogazoasă.
Se pune întrebarea: ştim să valorizăm acest atu? Premisele sunt – spunem noi – încurajatoare. Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale percepe o redevenţă de 4 euro/metru cub pentru apa minerală. În schimb, exploatarea apei de izvor şi de masă nu este supusă acestui tip de taxare şi, implicit, înseamnă costuri mai mici pentru producător. Cum atracţia este, în general, pentru produsul mai ieftin (nu neapărat şi mai bun), în ultimii ani, apa de masă a ajuns să deţină în România peste 57% din volumul de consum de apă îmbuteliată. Ponderea este aproape inversă faţă de cea de la nivelul UE. În condiţiile în care această piaţă este dificil de controlat, fiind estimate cantităţi semnificative de apă îmbuteliată care nu respectă parametrii microbiologici sau este contrafăcută, pe termen lung se pot manifesta riscuri la adresa sănătăţii populaţiei.
5. Agricultura, motor al economiei naţionale
România are potenţial agricol semnificativ, însă acesta nu este valorificat corespunzător. Exploataţiile agricole sunt, în continuare, relativ fragmentate, fiind practicată pe scară largă agricultura de subzistenţă cu o productivitate redusă. Sistemul de irigaţii are un grad ridicat de uzură fizică şi morală. La acestea se adaugă declinul activităţii de cercetare agricolă.
O scurtă privire asupra unor cifre ne arată potenţialul pe care îl are agricultura românească:
• suprafaţa agricolă a României este de aproximativ 13 milioane de hectare, din care peste 8 milioane de hectare este teren arabil, fiind a 6-a suprafaţă din UE;
• două treimi din terenurile agricole sunt cultivate cu cereale, România fiind unul dintre cei mai mari 10 exportatori de cereale din lume. Totuşi, generează mai puţin de 25% din valoarea producţiei agricole totale (aproximativ 15 miliarde de euro);
• România deţine 4,26% din suprafaţa pomicolă a UE, însă producţia de fructe a reprezentat (în 2016) doar 1,25% din cea comunitară (0,45 milioane tone producţie naţională, faţă de 36,4 milioane tone producţie UE );
• agricultura angrenează aproximativ 25% din populaţia activă a României (media europeană este de 4,5%), dar valoarea adăugată brută în ţara noastră (500-600 euro/ hectar) este mică în comparaţie cu media europeană (peste 1.000 euro/hectar);
• numărul de unităţi de cercetare agricolă şi de cercetători a scăzut semnificativ după anul 1989. În 1990, erau înregistrate 112 unităţi de cercetare şi circa 2.400 de cercetători.
În prezent, mai sunt active doar 60 de unităţi de cercetare şi angrenaţi aproximativ 650 de cercetători.
Provocările actuale în agricultură nu sunt puţine. Vestea bună este că acestea pot fi gestionate – de vreme ce domeniul are mare potenţial de dezvoltare -, însă nu trebuie să uităm că timpul nu va fi mereu de partea noastră; la nivel global, sunt previziuni referitoare la faptul că următoarea criză mondială va fi de tip alimentar.
6. Domeniul IT&C, spre linia întâi
Cine ar fi crezut acum 5-6 ani că un domeniu care aducea cam 3% la PIB şi nici nu era foarte clar pentru toată lumea ce însemna acesta (de la iniţialele IT&C şi până la utilitate), va ajunge să aibă un viitor în ţara noastră? Dacă la început erau doar câţiva temerari, cu timpul tot mai multe persoane cu talent în domeniu sau poate doar cu gustul afacerii au început să dezvolte IT&C şi în România. Intuiţia lor a fost corectă; de fapt, a fost atât de corectă, încât IT&C a reuşit ca, în prezent, să aibă o contribuţie dublă la PIB, în jur de 6%. Este o mare performanţă pentru un domeniu atât de nou. Cum s-a reflectat această evoluţie asupra forţei de muncă implicate? Nu mai puţin de 150 mii de oameni lucrează în IT&C în România şi produc anual în jur de 10 miliarde euro.
În paralel, România a înregistrat rezultate pozitive legate de accesul populaţiei la reţele în bandă largă, situându-se pe primul loc în ierarhia ţărilor din UE în care gospodăriile au acces la banda de largă viteză (cel puţin 100 Mbps) şi pe locul 2 în ceea ce priveşte proporţia de abonamente din UE. Din ce în ce mai multe persoane folosesc internetul, iar nivelul competenţelor digitale este în creştere (conform unor statistici, peste 50% din români utilizează Internetul în mod regulat).
Iar cine crede că resursele în acest domeniu au atins deja vârful şi sunt pe cale să se epuizeze, ar trebui să fie foarte atent la previziunile pe care le-a lansat divizia de software a Deutsche Bank, cu privire la sectorul IT&C din România: se anticipează o nouă dublare a contribuţiei la PIB până în anul 2025. Da, aţi citit bine: în 7 ani, IT&C ar urma să aducă 12% din PIB.
7. Portul Constanţa, vital pentru economie
Portul Constanţa poate primi un volum anual de marfă de 120 milioane de tone. Cu toate acestea, volumul real nu atinge nici jumătate (în 2017, doar 58,37 milioane de tone au ajuns în portul nostru de la Marea Neagră). Maximul istoric, de 62,4 milioane tone, a fost înregistrat în anul 1988. Fiind cel mai mare port la Marea Neagră (la distanţă mare de concurenţă), este vital pentru economia naţională – nu mai puţin de 75% din cantitatea de marfă care tranzitează România ajunge în Portul Constanţa – şi important pentru cea a ţărilor din apropierea noastră. Portul Constanţa este considerat cel mai important port de cereale din Europa. Traficul de cereale a crescut de peste 3 ori în ultimii ani. Această categorie de materie primă a ajuns să genereze aproximativ 30% din totalul mărfurilor tranzitate în primul semestru din 2017, exportul de cereale derulându-se şi în afara perioadei de campanie agricolă. În competiţia cu celelalte porturi de la Marea Neagră, cel din Constanţa deţine un atu oferit de Dunăre, ce asigură conexiunea directă cu centrul Europei.
8. Reciclarea deşeurilor este o sursă de profit
Recuperăm doar 5% din cele 1,2 milioane tone deşeuri de ambalaje generate anual. Este o situaţie cel puţin paradoxală, dacă ne gândim la faptul că industria de reciclare din România este considerată una prolifică. În timp, a generat peste 100 mii de locuri de muncă şi a atras investiţii de peste 2 miliarde de euro. De asemenea, perspectivele de profituri sunt mari; din deşeuri reciclabile cu valoare iniţială zero se pot obţine produse care se comercializează cu peste 1.000 euro/tonă (de exemplu, fibra sintetică utilizată în industria auto). Dacă a avea un mediu mai curat nu este suficient de mobilizator, data viitoare când aruncaţi un PET, gândiţi-vă că:
• în prezent, deşeurile ajung să fie depozitate în gropi de gunoi, cu capacitate de depozitare limitată (în total 18 milioane tone în România, capacitate ce riscă să fie epuizată în 3 ani, dacă se menţin cotele de depozitare);
• dacă am selecta ce reprezintă material reciclabil din gunoiul zilnic, cantităţile depuse în gropi s-ar reduce drastic, apropiindu-se de zero;
• fracţiile reciclabile de deşeuri (în principal, plastic, hârtie şi metal) sunt ridicate gratuit, iar colectarea lor selectivă permite să fie reintroduse în circuite economice, ceea ce se poate traduce prin dezvoltarea de afaceri în domeniu, locuri de muncă, contribuţii la bugetul de stat.
9. Valoarea economiei subterane a fost de 26% în 2017
În 2017, economia subterană a atins cote relativ similare cu jumătate din datoria externă a ţării sau cu totalul banilor transferaţi în ţară de românii din diaspora în ultimii 10 ani. Motivate de un factor simplu, să păstreze cât mai mult din câştigurile obţinute, persoane din multe zone economice fac evaziune fiscală. Metodele sunt diverse, de la practici simple, precum a nu emite bon fiscal pentru toate produsele vândute, până la scheme complicate prin care se evită plata obligaţiilor la stat. Este o realitate care înseamnă, în primă instanţă, mai puţini bani la bugetul de stat şi, implicit, mai puţini bani pentru dezvoltarea economiei şi a societăţii, în ansamblu.
A şti cu exactitate cât înseamnă acest fenomen este greu. Există, însă, estimări. Spre exemplu, FMI opinează că, în anul 2017, valoarea economiei subterane în ţara noastră a atins 26% din PIB. La un nivel apropiat (21%-24%) se situează şi alţi membri UE, precum Grecia, Polonia şi Ungaria, însă faptul că nu suntem singurii în această situaţie nu este un motiv de bucurie. Tot unele estimări indică anumite domenii predispuse la evitarea taxării: segmentul agriculturii, construcţiile, piaţa forţei de muncă ş.a.. Nu există o soluţie-minune pentru această problemă. Şi totuşi, dincolo de măsurile punitive de care dispun autorităţile pentru a diminua flagelul, educaţia ar putea fi una din chei.
10. Taxele, parte din viaţa noastră
Congresman-ul american J.C. Watts, Jr., dincolo de activitatea sa în domeniul reformării fiscale în Statele Unite, a rămas celebru pentru aforismul: „Or fi moartea şi taxele inevitabile, dar n-ar trebui să fie o legătură între ele.” În variabile forme de exprimare – de la bombăneală, la lamentare, la disperare sau la resemnare cu tonuri de tristeţe profundă („Noi să fim sănătoşi”) , taxele au devenit o parte integrantă a vieţii fiecăruia. Şi totuşi, plătim mai puţin decât alţii. Pe alocuri, chiar mai puţin decât fericiţii Europei. În 2017, în România, nivelul taxelor raportat la procentul din PIB a fost unul dintre cele mai scăzute din UE, situându-se la 28%. În acest timp, state precum Danemarca, Franţa şi Belgia s-au luptat cu procente mult mai mari (46,6%, 45,9% şi, respectiv, 45,1%). Mergând înspre detalii, găsim şi alte motive pentru a convieţui calm cu taxa. Cu o cotă standard de TVA de 19% (începând cu ianuarie 2017), suntem sub media UE (de 21,5%) şi nivelul din state precum Ungaria (27%), Croaţia, Danemarca şi Suedia (25%).
Impozitul pe venit – de 10%, începând din 01.01.2018 – este chiar şi mai prietenos, mai ales dacă ne-am imagina că am fi putut trăi în Suedia, Portugalia şi Danemarca, unde cota ajunge la un maxim de 55%. În aceste ţări, impozitul este aplicat progresiv, în funcţie de nivelul veniturilor dintr-un an. Menţinem tonusul optimist amintind de impozitul pe profit, de 16%, la o medie UE de 21,9% în 2017 şi maxime de 30% în state precum Malta, Franţa, Belgia şi Germania. Acceptabil devine şi impozitul pe dividende, de 5%, dacă ne gândim că media europeană este de 10%. În loc de epilog: Se poate! România poate avea o economie de invidiat în regiune. Ce ne lipseşte?! Pentru început, iniţiativă. Iniţiativă pentru a ajunge să avem o viziune naţională, cu politici şi programe subsecvente, canalizate pe zonele generatoare de progres în economie. Odată stabiliţi paşii de urmat, trebuie pornit la drum – cu determinare, consecvenţă şi neapărat integritate, căci „Acolo unde este voinţă există şi o cale”.
Abstract
In the 21st century, money still means power; the main domain of state interest that brings money is economy. No surprises so far – mostly thoughts that people grew up with. The question is what’s to be done (as a state) in order to have a strong, developing economy, with a balanced, sustainable and highly competitive economical system. We all need to contribute in order to achieve this national goal. Romania must make its voice heard across state borders.
Direcţia Generală Securitate Economică. Coordonator: Oana Moldovan
