Context
Dacă în secolul precedent societatea era caracterizată de dependenţa de resursele naturale, în prezent se află în subordonarea implicită a deţinerii informaţiei.
Astfel, ca o consecinţă a schimbului esenţial de date între actorii societăţii moderne, dezvoltarea semnificativă a noilor aplicaţii, susţinută de rapiditatea şi acurateţea difuzării datelor în mediul virtual, a devenit o condiţie a evoluţiei în planul dezvoltărilor tehnologice.
Un exemplu în acest sens este web-ul semantic, care particularizează problema complexităţii informaţionale, prin susţinerea avansată a procesării şi reprezentării datelor.
În prezent, mediul virtual este format dintr-o uriaşă “reţea” de resurse informaţionale, creată în scopul difuzării produselor sale de către utilizatori, cele mai multe informaţii, desemnate să răspundă cererii userilor, nefiind ierarhizate sau structurate.
Practic, s-a creat o necesitate acută de identificare accesibilă a datelor, precum şi de filtrare, interpretare şi sumarizare a informaţiilor, în beneficiul utilizatorilor, cu ajutorul programelor şi noilor tehnologii dezvoltate.
“Soluţia” semantică
De cele mai multe ori, în încercarea de a identifica o serie de concepte sau informaţii în mediul virtual, utilizatorii se confruntă cu problema accesării unui volum mare de date, iar “înţelegerea” şi procesarea acestora de către computer nu coincid cu cele ale userilor.
Astfel, “handicapul” mecanismelor computerizate este cauzat, în general, de dificultăţile tehnologice, care pot “determina” mecanismele “să înţeleagă”/ “să vadă” conţinutul imaginilor sau al altor resurse multimedia.
În mod ironic, chiar dacă informaţia este stocată şi este evidentă pentru un cititor uman, computerul nu este capabil să sesizeze decât o succesiune de caractere, fără o comprehensiune la nivelul înţelesului.
Astfel, web-ul semantic a fost dezvoltat în vederea aplicării tehnologiilor avansate ale cunoaşterii, în scopul completării golului (gap) dintre utilizator şi computer.
În plus, cunoaşterea dobândită se află sub o formă pliabilă procesării şi raţionării informaţiilor de către dispozitivele electronice.
Încă din 1960, a avut loc introducerea sintagmei de „Semantic Network Model”, de către omul de ştiinţă Allan M. Collins, lingvistul M. Ross. Quillian şi psihologul Elizabeth F. Loftus, autori ai unor materiale care au în, prim-plan, forma de reprezentare structurată a cunoaşterii semantice.
În plan conceptual, web-ul semantic aparţine “inventatorului” World Wide Web, Tim Berners-Lee, directorul Consorţiul World Wide Web (W3C), care îi atribuie definiţia de “reţea de date ce pot fi procesate în mod direct şi indirect de mecanisme computerizate”.
De altfel, din 1994, “vârful de lance” privind dezvoltarea standardelor web-ului semantic îl constituie W3C şi Agenţia pentru Proiecte de Cercetare Avansată în domeniul Apărării (DARPA) din cadrul Pentagonului.
Aplicabilitatea şi rolul tehnologiilor semantice
Aplicabilitatea tehnologiilor web-ului semantic nu se rezumă doar la îmbunătăţirea interoperabilităţii utilizatorilor în mediul virtual, ci şi la optimizarea schimbului de informaţii în medii descentralizate (de exemplu, reţeaua de comunicare intranet, protejată de paravanele de protecţie – firewalls).
Astfel, web – ul semantic are capacitatea de a configura un cadru pe cât de riguros în plan acţional, pe atât de permisiv în abordare, ce permite difuzarea şi reutilizarea datelor în aplicaţiile integrate, ce servesc scopurilor sale.
În plus, acestui tip de tehnologie îi revine dreptul de a revendica posibilitatea modelării, “manevrării” şi interogării, în mediul virtual, a unor resurse de diferite tipuri.
Web-ul semantic urmăreşte îndeplinirea acestui deziderat prin oferirea unei şanse fiecărui utilizator de a-şi imprima propria viziune asupra “straturilor” conceptuale (semantic layers).
În acest sens, tehnologiile semantice redau noi grade de libertate referitoare la modificarea oricăror resurse ce pot conduce către descoperirea de noi semnificaţii. Potrivit lui Tom Berners-Lee, “tehnologia înseamnă date interconectate”. Astfel, în plan semantic, în cazul în care utilizatorii intenţionează să posteze conţinut în mediul virtual, există 3 “reguli”:
– menţionarea “numelui” HTTP utilizat nu doar pentru documente, ci şi pentru lucruri pe care documentele le descriu (persoane, locuri, produse, evenimente);
– extragerea datelor folosind protocolul HTTP din mediul virtual, care conduce la primirea unor date utile, în format standard, care se doresc a fi cunoscute;
– corelarea informaţiilor primite cu alte date, plecând de la premisa că “datele înseamnă relaţii”.
Web-ul semantic – viziune “ambiţioasă” a web-ului viitorului
Cu un succes major în mediile universitare şi academice (în special în cercetările din domeniul Inteligenţei Artificiale), tehnologia semantică facilitează colectarea şi distribuirea volumului uriaş de informaţii, cunoscută caracteristică a erei informaţionale.
Se poate aprecia că web-ul semantic a apărut ca o viziune “ambiţioasă” privind configurarea unui web al viitorului, care alocă mecanismelor computerizate capacitatea de a “descrie” conţinutul inserat de utilizatori în mediul virtual.
Astfel, fie că este vorba despre imagini, materiale audio sau video sau, mai mult, materiale criptate, aflate în bazele de date ale unor site-uri complexe, web-ul semantic poate fi considerat o reală sursă de informaţii. Prin utilizarea sa, userii sunt capabili să răspundă unor întrebări, să identifice pattern-uri şi soluţii prin combinarea operaţiunilor tehnice, de automatizare a datelor, şi a acţiunilor care implică raţionamentele logice.
De asemenea, analiza caracteristicilor web-ului semantic nu trebuie realizată prin prisma unei relaţii exclusive om-computer. Acesta poate fi catalogat drept “extensie” a utilizatorilor, care contribuie la inserarea de date şi metadate în cadrul documentelor web deja existente în spaţiul virtual. Acest fapt permite facilitarea funcţiei de prelucrare a datelor, atât de către calculatoare, cât şi de computere.
Unul dintre scopurile web-ului semantic este reprezentat de dezvoltarea actualului spaţiu virtual prin uşurarea sarcinii utilizatorilor de a distribui şi combina informaţiile. Dacă aceştia au capacitatea de a căuta, în mediul virtual, definiţii ale unor cuvinte, integrând resurse precum dicţionarele online, computerele nu pot îndeplini toate aceste “sarcini” fără direcţionarea umană. Să fie oare acest lucru posibil din cauza faptului că paginile web au fost proiectate să fie interpretate de fiinţe umane, nu de computere?
Web-ul semantic poate fi perceput ca un sistem ce permite computerelor “să înţeleagă” şi să răspundă unor solicitări complexe ale userilor, bazate pe sens şi semnificaţie. Totodată, este considerat un integrator de conţinut din contexte, sisteme şi aplicaţii informaţionale.
Web 2.0 + web semantic = Web 3.0?
O’Reilly a caracterizat Web 2.0 drept “un set de practici care reuneşte un veritabil sistem solar de site-uri, ce validează o serie de principii, aflate la o reală distanţă de centrul său”. Astfel, s-a apreciat că site-urilor web care utilizează aplicaţiile tehnologiei Web 2.0 le este adus un plus de valoare prin intermediul “arhitecturii participative”.
De asemenea, s-a menţionat că tehnologia Web 2.0 a extins capabilităţile userilor prin facilitarea creativităţii, colaborării şi distribuirii informaţiei. În esenţă, tehnologiile Web 2.0 au transformat mediul virtual într-o unealtă multidimensională, cu capacităţi extinse ce intensifică experienţa end-userilor.
De cele mai multe ori, Web 2.0 a fost analizat în contrast cu web-ul semantic, care este considerat un efort mult mai conştiincios şi minuţios orchestrat de W3C, în vederea implementării unui nou stadiu de dezvoltare a mediului virtual. Acest lucru devine posibil prin utilizarea tehnologiilor semantice.
În practică, conceptele de Web 2.0 şi web semantic nu se exclud reciproc: în timp ce Web 2.0 este consecinţa modului în care utilizatorii interacţionează cu (şi în) mediul virtual, web-ul semantic oferă noi oportunităţi tehnologice pentru dezvoltatorii web, în combinarea datelor şi serviciilor din diverse surse.
Este notabil faptul că „lecţia de bază” a Web 2.0 constă în faptul că „utilizatorii sunt dispuşi să ofere atât conţinut (content), cât şi metadate”. Astfel, acest lucru este realizat prin elaborarea unor materiale structurate pe categorii în „Wikipedia”, de exemplu; a unor fotografii organizate în funcţie de etichete (tag-uri) în „Flickr” sau a unor informaţii structurate, inserate (embedded) în home-page-uri sau postări pe bloguri; prin utilizarea unor microformate (minivocabulare pentru date codificate ale tuturor tipurilor de pagini HTML, precum informaţii despre autori sau despre paragrafele postate pe un blog).
Din punct de vedere al avantajelor tehnologice oferite de web-ul semantic comunităţii Web 2.0, se poate menţiona existenţa unei structuri standardizate pentru crearea unor îmbinări creative de date şi servicii. Astfel, primează rolul formatelor standardizate şi informaţiilor schematizate.
Este interesant că, din perspectivă istorică, cercetătorii web-ului semantic se aşteptau ca utilizatorii să ofere metadate cu privire la resursele web, care descriu pagini personalizate, cu sau fără conţinut multimedia. Acest lucru nu s-a întâmplat. Una dintre motivaţiile considerate plauzibile a fost dificultatea operării cu limbaje specifice integrării informaţiilor web-ului semantic.
Însă, în prezent, se pare că utilizatorii şi-au manifestat disponibilitatea oferirii unor informaţii structurate, într-un mod “task-oriented”, unde paşii sunt stabiliţi secvenţial, beneficiind de o interfaţă user-friendly, care maschează, aparent, complexitatea procesului propriu-zis.
Astfel, blogurile sau alte pagini de profil personalizate, create automat, într-o bază de date, pot conţine metadate în microformate, fără ca utilizatorul să devină conştient de acest fapt.
De asemenea, datorită unor intense colaborări online, o serie de aplicaţii deţin acces la metadate importante despre utilizatorii din mediul virtual. Tehnologia semantică facilitează identificarea şi agregarea unor informaţii cu privire la alegerile, preferinţele, hobby-urile menţionate pe reţelele de socializare, conducând la construirea unor profiluri mult mai vaste ale userilor.
În plus, poate ajuta la crearea unor legături ale utilizatorilor cu interese similare, al căror conţinut este oferit “la liber” în mediul online.
Proiectul „Friend of a Friend” (FOAF)
Proiectul “Friend of a Friend” (FOAF) este considerat un concept inovator în mediul virtual, care oferă posibilitatea de a crea pagini despre utilizatori, ce pot fi, ulterior, interpretate de computer.
Profilurile FOAF inventariază atribute precum nume, adresă, interese ale userilor, ce pot fi conexate unor pagini web sau codificate în textul unor materiale din mediul online. În cazul în care există mai multe profiluri asociate aceleiaşi persoane, computerul integrează şi combină automat toate aceste date.
Astfel, acest aspect permite motoarelor de căutare să determine dacă pagina aparţine unei persoane cu anumite atribute, fiind evitată confuzia.
În mod particular, motorul de căutare poate alerta cu privire la ambiguitatea datelor interogate de către utilizatori şi să solicite, la propriu, informaţii suplimentare despre persoana în cauză.
Notabil este că, din perspectiva motoarelor de căutare, tehnologia semantică nu este relevantă doar pentru îmbunătăţirea rezultatelor solicitate.
În loc de concluzii
Chiar dacă mediul virtual se dezvoltă, în mod natural, prin realizarea unor distincţii clare a conţinutului paginilor web (content) şi a reprezentării din punct de vedere al semnelor introduse, viziunea web-ului semantic este destul de surprinzătoare.
Acest fapt ne conduce către concluzia conform căreia nu doar schimbările tehnologice sunt necesare pentru a realiza această viziune, ci şi o parcurgere progresivă a paşilor necesari în evoluţia dezvoltărilor unui mediu al viitorului.
Prin “încurajarea” includerii conţinutului semantic de către utilizatori în paginile din mediul virtual, web-ul semantic şi-a câştigat rolul de a aduce transformări actualului spaţiu dominat de documente semi-structurate într-un mediu supraîncărcat de informaţii.
Autor: Alina Mîlcomete
