Instituţia investigatorului sub acoperire a fost reglementată pentru prima dată în normele penale naţionale în art. 21 din Legea nr. 143/2002 (privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, publicată în Monitorul Oficial nr. 362 din 3 august 2000, cu modificările şi completările ulterioare, republicată în Monitorul Oficial al României nr. 163 din 6 martie 2014, modificată şi completată prin art. I din Legea nr. 51 din 17 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 322 din 5 mai 2014). Ulterior, investigatorul sub acoperire ca nou subiect oficial judiciar a fost reglementat în art. 2241 – art. 2244 din Codul de procedură penală, articole introduse prin Legea nr. 281 din 24 iunie 2003.
Prin această reglementare se statua utilizarea investigatorilor sub acoperire şi de către organele de stat care desfăşoară, potrivit legii, activităţi de informaţii pentru realizarea securităţii naţionale, în scopul strângerii datelor privind existenţa infracţiunii şi identificarea persoanelor faţă de care există presupunerea că au săvârşit o infracţiune.
În anul 2006, prin Legea nr. 356, a fost modificat art. 2241 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală, în sensul că se specifica exclusiv că investigatorul sub acoperire era lucrător operativ din cadrul poliţiei judiciare, fără a se mai face referire şi la atribuţiile organelor de stat care desfăşoară, potrivit legii, activităţi de informaţii pentru realizarea securităţii naţionale, pe segmentul acestui subiect judiciar.
Trebuie menţionat că instituţia investigatorului sub acoperire era prevăzut să se desfăşoare în faza actelor premergătoare, în sensul că prin utilizarea acestuia se strângeau datele necesare organelor de urmărire penală pentru începerea urmăririi penale.
Dispoziţii legale actuale în materie
La data de 01.02.2014 a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 15 iulie 2010), conform art. 103 din Legea nr. 255/2013 (pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 515 din 14 august 2013), care reglementează instituţia investigatorului sub acoperire, a investigatorului cu identitate reală şi a colaboratorului.
Legiuitorul român a reglementat şi faptul că pot fi utilizaţi ca investigatori sub acoperire şi lucrători operativi din cadrul organelor de stat care desfăşoară, potrivit legii, activităţi de informaţii în vederea asigurării securităţii naţionale, în scopul investigării infracţiunilor contra securităţii naţionale şi a infracţiunilor de terorism.
În prezentul material voi face o analiză a instituţiei investigatorului sub acoperire ca lucrător operativ al Serviciului Român de Informaţii – SRI şi a rolului său în culegerea de date şi informaţii cu privire la pregătirea sau săvârşirea unor infracţiuni de terorism, astfel cum acestea sunt normate de Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului (publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1161 din 8 decembrie 2004), cu modificările şi completările ulterioare.
În conformitate cu art. 1 din actul normativ invocat, terorismul reprezintă ansamblul de acţiuni şi/sau ameninţări care sunt de natură să afectează climatul de securitate naţională (starea de legalitate, de echilibru şi de stabilitate socială, economică şi politică necesară existenţei şi dezvoltării statului naţional român ca stat suveran, unitar, independent şi indivizibil, menţinerii ordinii de drept, precum şi a climatului de exercitare neîngrădită a drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor, potrivit principiilor şi normelor democratice statornicite prin Constituţie).
Aceste acţiuni şi/sau ameninţări trebuie să comporte o serie de caracteristici, respectiv: să fie săvârşite premeditat de entităţi teroriste, motivate de concepţii şi atitudini extremiste, ostile faţă de alte entităţi, împotriva cărora acţionează prin modalităţi violente şi/sau distructive; să aibă ca scop realizarea unor obiective specifice, de natură politică; să vizeze factorii umani şi/sau factorii materiali din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice, populaţiei civile sau al oricărui alt segment aparţinând acestora; să producă stări cu un puternic impact psihologic asupra populaţiei, menit să atragă atenţia asupra scopurilor urmărite (Art. 1 lit. a) – d) din Legea nr. 535/2004).
Potrivit art. 2 din Legea nr. 14/1992 (privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 33 din 3 martie 1992, cu modificările şi completările ulterioare), Serviciul Român de Informaţii organizează şi execută activităţi pentru culegerea, verificarea şi valorificarea informaţiilor necesare cunoaşterii, prevenirii şi contracarării oricăror acţiuni care constituie, potrivit legii, ameninţări la adresa securităţii naţionale a României, inclusiv „actele teroriste, precum şi iniţierea sau sprijinirea în orice mod a oricăror activităţi al căror scop îl constituie săvârşirea de asemenea fapte”, reglementate de art. 3 lit. „i” din Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României (Publicată în Monitorul Oficial al României nr. 163 din 7 august 1991, republicată în Monitorul Oficial al României nr. 190 din 18 martie 2014), precum şi infracţiunile de terorism prevăzute de Legea nr. 535/2004.
De asemenea, în conformitate cu art. 6 din Legea nr.14/1992, Serviciul Român de Informaţii execută activităţi informative şi tehnice de prevenire şi combatere a terorismului.
Serviciul Român de Informaţii este, potrivit legii, instituţia statului ce deţine atributele esenţiale de autoritate naţională în domeniul prevenirii şi combaterii terorismului – fenomen ale cărui manifestări sunt, prin excelenţă, disimulate, conspirative, îmbracă forme diverse şi sunt dificil de previzionat şi contracarat, fiind necesară instrumentarea lor proactivă şi prin intermediul instituţiei de drept procesual penal a investigatorului sub acoperire.
Serviciului Român de Informaţii i s-au atribuit responsabilităţi de autoritate naţională în domeniul prevenirii şi combaterii terorismului în baza unei decizii strategice adoptată la nivelul CSAT.
Responsabilităţile SRI în domeniul prevenirii şi combaterii terorismului au fost – ulterior – consacrate legislativ prin Legea nr.535/2004, care prevede înfiinţarea Sistemului Naţional de Prevenire şi Combatere a Terorismului (SNPCT), precum şi faptul că în cadrul Serviciului Român de Informaţii – ca autoritate naţională în domeniu – se înfiinţează Centrul de Coordonare Operativă Antiteroristă (CCOA), care asigură coordonarea tehnică a SNPCT.
Dispoziţiile legale respective au creat cadrul necesar realizării de consultări interinstituţionale pentru realizarea în condiţii adecvate a schimbului de informaţii şi analizelor integrate de risc pe domeniul de competenţă, asigurând controlul eficient al riscurilor de natură teroristă în plan naţional.
De asemenea, prin cooperarea între componentele acestui Sistem – coordonat de către SRI – se realizează implementarea şi perfecţionarea, la nivel naţional, a măsurilor prevăzute în cadrul Strategiei UE de combatere a terorismului.
În decembrie 2005, Consiliul European a adoptat Strategia Uniunii Europene de combatere a terorismului, care a oferit cadrul pentru activităţile UE în acest domeniu. Angajamentul strategic al Uniunii este de a combate terorismul la nivel mondial, respectând totodată drepturile omului, şi de a face Europa mai sigură, permiţând cetăţenilor acesteia să trăiască într-un spaţiu de libertate, securitate şi justiţie. Strategia grupează toate acţiunile sub patru titluri – PREVENIREA, PROTECŢIA, URMĂRIREA, RĂSPUNSUL.
Decizia de desemnare a SRI ca autoritate naţională în domeniu a fost fundamentată pe necesitatea abordării unitare a prevenirii şi combaterii fenomenului terorist, precum şi a mutaţiilor acestuia de natură să afecteze starea de stabilitate socială, politică şi economică, elemente fundamentale în dezvoltarea unui stat de drept, având la bază şi următoarele considerente:
a) faptul că legislaţia naţională atribuie Serviciului competenţe în contracararea ameninţărilor la adresa securităţii naţionale, în calitate de principal serviciu de informaţii pentru securitatea internă;
b) aportul informativ substanţial al SRI la fundamentarea deciziilor strategice la nivelul aparatului central de stat;
c) rolul esenţial al activităţii de intelligence în prevenirea producerii unui atac terorist, săvârşirea unui atentat reprezentând, în mod evident, un eşec al structurilor abilitate;
d) potenţialul operaţional şi, implicit, capacitatea instituţională a SRI de a contribui în mod decisiv şi eficient la prevenirea şi contracararea ameninţărilor teroriste, bazate pe: capacitatea demonstrată a S.R.I. de cooperare cu celelalte autorităţi şi instituţii publice având competenţe pe linia prevenirii şi combaterii fenomenului terorist; rezultatele deosebite în cooperarea cu structurile din alte state abilitate în domeniul de referinţă.
În esență, concepția strategică în domeniul prevenirii și combaterii terorismului s-a centrat pe faptul că în toate sistemele de securitate națională, principalul obiectiv al activității este prevenirea actelor de terorism.
Dat fiind caracterul anticipativ al unei astfel de intervenţii, prevenirea poate fi realizată prin tehnicile speciale de documentare informativă ale structurilor de informaţii, care asigură monitorizarea entităţilor clandestine implicate în planificarea unui act terorist şi identificarea intenţiilor de comitere a unui atentat care pot fi îndeplinite şi prin intermediul investigatorului sub acoperire ca persoană care culege date şi informaţii despre o entitate teroristă care sprijină, în orice mod, promovează sau încurajează terorismul, se pregăteşte să comită, comite sau participă la acte teroriste.
În absenţa unei cunoaşteri aprofundate a mediilor de risc respectiv un fond de date şi informaţii cuprinzător referitor la stările de fapt care pot determina sau facilita comiterea unui act terorist şi o analiză specializată a acestuia furnizate de tehnicile speciale de investigare printre care şi cea a investigatorului sub acoperire – nicio instituţie sau autoritate publică nu poate lua măsuri eficiente şi implicit nu se poate realiza funcţia preventivă a securităţii naţionale.
Potrivit art. 9 din Legea nr. 14/1992, cadre anume desemnate din Serviciul Român de Informaţii pot efectua, cu respectarea legii, verificări prin: solicitarea şi obţinerea de obiecte, înscrisuri sau relaţii oficiale de la autorităţi sau instituţii publice, respectiv solicitarea de la persoane juridice de drept privat ori de la persoane fizice; consultarea de specialişti ori experţi; primirea de sesizări sau note de relaţii; fixarea unor momente operative prin fotografiere, filmare ori prin alte mijloace tehnice sau constatări personale, cu privire la activităţi publice desfăşurate în locuri publice, dacă nu este efectuată sistematic; obţinerea datelor generate sau prelucrate de către furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice sau furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului, altele decât conţinutul acestora, şi reţinute de către aceştia potrivit legii.
De asemenea, SRI efectuează prin laboratoare de specialitate şi specialişti proprii constatări dispuse sau solicitate în condiţiile legii. SRI desfăşoară activităţi specifice culegerii de informaţii care presupun restrângerea temporară a exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale ale omului, efectuate potrivit procedurii prevăzute în Legea nr. 51/1991, dispoziţii coroborate, în cazul ameninţărilor la adresa securităţii naţionale generate de infracţiunile de terorism, cu art. 20 din Legea nr. 535/2004, care se aplică în mod corespunzător (Art. 10 din Legea nr. 14/1992).
Totodată, dacă din efectuarea, de către cadrele SRI anume desemnate, a activităţilor sus-menţionate, inclusiv în calitate de investigatori sub acoperire, rezultă date şi informaţii care indică pregătirea sau săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, în temeiul art. 11 din Legea nr. 51/1991, acestea sunt transmise organelor de urmărire penală, sub forma unui proces-verbal care constituie act de sesizare, condiţiile fiind prevăzute de art. 61 din Codul de procedură penală.
Pentru operaţionalizarea în plan procesual-penal a atributelor sus-menţionate, în conformitate cu art. 12 alin. (2) din Legea nr. 14/1992, la solicitarea organelor judiciare competente, cadre anume desemnate din Serviciul Român de Informaţii pot acorda sprijin de specialitate la realizarea unor activităţi de cercetare penală pentru infracţiuni privind securitatea naţională.
De asemenea, potrivit art. 12 din Legea nr. 14/1992 cadrele SRI, în cazul constatării unui atentat sau act terorist ori a unor tentative sau acte preparatorii la infracţiunile de terorism, pot reţine pe făptuitor, predându-l de îndată organelor judiciare competente împreună cu actul de constatare şi corpurile delicte.
Totodată, în cazul infracţiunilor flagrante, în conformitate cu art. 61 alin. 2 din Cpp., organele SRI au dreptul de a face percheziţii corporale sau ale vehiculelor, de a-l prinde pe făptuitor şi de a-l prezenta de îndată organelor de urmărire penală.
În cazul infracţiunii flagrante, organele SRI întocmesc un proces-verbal, în care consemnează toate aspectele constatate şi activităţile desfăşurate, pe care îl înaintează de îndată organului de urmărire penală.
Având în vedere aceste prevederi şi modalităţile de punere în executare a obligaţiilor legale ce revin Serviciului Român de Informaţii pe segmentul documentării prin tehnici speciale de investigare a infracţiunilor de terorism, una dintre acestea fiind şi utilizarea investigatorului sub acoperire, instituţia noastră a creat, împreună cu Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – DIICOT, mecanismele necesare pentru documentarea informativă şi procesual penală a acestor infracţiuni, context în care precizez că acesteia, prin procurori specializaţi, îi revine competenţa legală exclusivă în urmărirea penală a infracţiunilor specifice fenomenului terorist, indiferent de calitatea persoanei (în cazul în care există o suspiciune rezonabilă că viaţa, integritatea corporală, libertatea, bunurile sau activitatea profesională a martorului ori a unui membru de familie al acestuia ar putea fi puse în pericol ca urmare a datelor pe care le furnizează organelor judiciare sau a declaraţiilor sale, organul judiciar competent acordă acestuia statutul de martor ameninţat şi dispune una ori mai multe dintre măsurile de protecţie).
În efectuarea investigaţiilor preliminare în domeniul prevenirii şi combaterii terorismului, DIICOT poate beneficia de sprijin tehnic şi informativ de specialitate al SRI. Pe de altă parte, există posibilitatea legală ca lucrătorii operativi din SRI utilizaţi ca investigatori sub acoperire să depună mărturie şi să beneficieze de protecţie ca martori ameninţaţi, potrivit art. 125 – art. 129 din Codul de procedură penală.
Un alt aspect important este faptul că personalul SRI are calitatea de organ de constatare, calitate în care îi revine obligaţia să întocmească un proces-verbal cu privire la infracţiunile constatate în timpul exercitării atribuţiilor prevăzute de lege, inclusiv cele de terorism, atribuţii prevăzute de art. 61 din Cpp.
Investigatorul sub acoperire
În plan doctrinar s-au elaborat o multitudine de studii cu privire la instituţia procesual-penală a investigatorului sub acoperire, începând încă din anul 2001, toate contribuind la îmbunătăţirea aplicabilităţii practice a utilizării acestuia pentru investigarea infracţiunilor grave, dar şi a legislaţiei în materie prin propuneri de lege ferenda.
Prin articolul de faţă nu îmi propun să fac o prezentare exhaustivă a acestor studii caracterizate de un înalt profesionalism ştiinţific ci doar să prezint într-o formă sintetică această instituţie procesual penală şi rolul ei pozitiv în investigarea infracţiunilor de o gravitate extremă cum sunt cele de terorism, precum şi conferirea unui atribut de utilizare a investigatorilor sub acoperire organelor de stat care desfăşoară, potrivit legii, activităţi de informaţii în vederea asigurării securităţii naţionale şi în particular în sarcina Serviciului Român de Informaţii.
În primul rând, îmi propun să redau definiţia investigatorului sub acoperire reglementată de art. 138 alin. 10 din Codul de procedură penală care prevede că investigatorul sub acoperire este o persoană cu o altă identitate decât cea reală, aceasta fiind utilizată în scopul obţinerii de date şi informaţii cu privire la săvârşirea unei infracţiuni.
În noua reglementare procesual-penală se statuează că pot fi utilizaţi ca investigatori sub acoperire şi lucrători operativi din cadrul organelor de stat care desfăşoară, potrivit legii, activităţi de informaţii în vederea asigurării securităţii naţionale, în speţă şi din cadrul Serviciului Român de Informaţii.
Scopul utilizării lucrătorilor operativi din cadrul Serviciului Român de Informații, ca investigatori sub acoperire este acela de a obține date și informații cu privire la infracțiunile contra securității naționale precum și a infracțiunilor de terorism.
Această instituţie procesual-penală a investigatorului sub acoperire face parte din categoria mijloacelor speciale de cercetare, reglementate de Capitolul IV din Codul de procedură penală, fiind statuată expres în art. 148 din actul normativ invocat.
Dispunerea de către normele procesual-penale în sarcina SRI a utilizării investigatorilor sub acoperire pentru obţinerea de date şi informaţii cu privire la săvârşirea infracţiunilor de terorism a avut în vedere caracteristicile de ameninţare asimetrică a fenomenului terorist, Serviciul Român de Informaţii folosind metode şi instrumente specializate de planificare a reacţiei la un atac terorist, în vederea asigurării unui management optim al crizei teroriste.
Legiuitorul a avut în vedere faptul că abordarea terorismului se realizează de către instituţiile competente şi dobândeşte o dimensiune preponderent preventivă, implicând în mod direct serviciile de securitate şi informaţii ce au ca atribuţii culegerea, verificarea şi valorificarea informaţiilor necesare cunoaşterii, prevenirii şi contracarării ameninţărilor la adresa securităţii naţionale generate de terorism.
De altfel, chiar fostul Înalt Reprezentant al UE pentru PESC, dl. Javier Solana, argumenta – cu prilejul elaborării Strategiei de Securitate a UE – că „abordarea terorismului poate necesita o mixtură de mijloace ale serviciilor de informaţii, poliţiei, organelor judiciare şi structurilor militare” şi că „primul obiectiv al activităţii de informaţii este de a-i găsi pe terorişti, de a-i opri înainte să lovească şi de a-i localiza după atacuri”.
Cerinţele esenţiale pentru utilizarea investigatorilor sub acoperire de către SRI în vederea obţinerii de date şi informaţii cu privire la săvârşirea infracţiunilor de terorism sunt specificate de legiuitor, astfel această instituţie procesuală poate fi utilizată dacă:
a) există o suspiciune rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvârşirea infracţiunilor de terorism;
b) există o suspiciune rezonabilă că o persoană este implicată în activităţi infracţionale ce au legătură cu infracţiunile de terorism;
c) măsura este necesară şi proporţională cu restrângerea temporară a exerciţiului unor drepturi şi libertăţi fundamentale (Date fiind particularităţile cauzei, importanţa informaţiilor sau a probelor ce urmează a fi obţinute ori gravitatea infracţiunii)
d) probele sau localizarea şi identificarea făptuitorului, suspectului ori inculpatului nu ar putea fi obţinute în alt mod;
e) obţinerea probelor ar presupune dificultăţi deosebite ce ar prejudicia ancheta;
f) există un pericol pentru siguranţa persoanelor sau a unor bunuri de valoare.
Utilizarea investigatorului sub acoperire de către Serviciul Român de Informaţii este condiţionată de autorizarea emisă de procuror, din oficiu sau la cerere, prin ordonanţă care trebuie să cuprindă:
a) indicarea în concret a activităţilor pe care investigatorul sub acoperire este autorizat de procuror să le desfăşoare pentru investigarea activităţilor de pregătire sau săvârşire a unei infracţiuni de terorism. În acest caz este necesar să se precizeze că investigatorul sub acoperire trebuie să respecte aceste menţiuni, care se substituie unui instructaj operaţional;
b) perioada pentru care s-a autorizat măsura. Durata totală a măsurii de utilizare a investigatorului sub acoperire este de un an, cu excepţia situaţiei în care sunt documentate infracţiuni de terorism;
c) identitatea atribuită investigatorului sub acoperire. Identitatea reală a acestuia, în scop de protecţie, nu poate fi dezvăluită. Trebuie însă precizat că prin excepţie de la această prevedere, procurorul, judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată are dreptul de a cunoaşte adevărata identitate a investigatorului sub acoperire, cu respectarea secretului profesional (Art. 149 alin. 2 din Codul de procedură penală). În situaţia în care investigatorul sub acoperire sau membrii de familie ai acestuia fac obiectul ameninţărilor, intimidărilor sau actelor de violenţă, aspecte care au legătură cu activitatea secretă desfăşurată de investigatorul sub acoperire, fiind de natură să genereze efecte negative asupra vieţii, integrităţii corporale sau sănătăţii acestora, pot beneficia de măsuri speciale de protecţie a martorilor, conform Legii nr. 682/2002 (privind protecţia martorilor, republicată în Monitorul Oficial al României nr. 288 din 18 aprilie 2014).
Un element de noutate introdus de noua reglementare este dat de faptul că, în cazul în care procurorul apreciază că este necesar ca investigatorul sub acoperire să poată folosi dispozitive tehnice speciale pentru a obţine fotografii sau înregistrări audio şi video din mediul unde se derulează activităţile infracţionale pe linie de terorism, sesizează judecătorul de drepturi şi libertăţi în vederea emiterii mandatului de supraveghere tehnică, sens în care dispoziţiile art. 140 şi art. 141 din Cpp se aplică în mod corespunzător.
Pe aceleaşi considerente şi strict privind situaţia în care investigatorul sub acoperire din cadrul SRI poate folosi dispozitive tehnice speciale pentru a obţine fotografii sau înregistrări audio şi video din mediul infracţional cu risc criminogen crescut, aspect care implică restrângerea temporară a exerciţiului unor drepturi şi libertăţi fundamentale, SRI poate întreprinde demersuri prevăzute de art. 20 din Legea nr. 535/2004, cu respectarea procedurii stabilite de art. 14 – art. 20 din Legea nr. 51/1991, pentru activarea mandatului de securitate naţională care să autorizeze diverse activităţi investigative ale lucrătorului operativ din cadrul SRI ce are calitatea de investigator sub acoperire.
De asemenea, în vederea investigării infracţiunilor de terorism prin intermediul investigatorului sub acoperire, organele judiciare pot folosi sau pune la dispoziţia acestuia orice înscrisuri ori obiecte necesare pentru desfăşurarea activităţii autorizate care are scop culegerea de date şi informaţii despre infracţiunile de terorism. Trebuie precizat faptul că această activitate a persoanei care pune la dispoziţie sau foloseşte înscrisurile ori obiectele nu constituie infracţiune.
Activitatea propriu-zisă a investigatorului sub acoperire din cadrul SRI constă în culegerea de date şi informaţii despre infracţiunile de terorism, pe care le pune, în totalitate, la dispoziţia procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, întocmind un proces-verbal de constatare a elementelor de care a luat la cunoştinţă în investigarea activităţilor ilegale.
Concluzii
Măsura de utilizare a investigatorului sub acoperire de către Serviciul Român de Informaţii pentru obţinerea de date şi informaţii despre infracţiunile de terorism, măsura supusă autorizării procurorului care efectuează urmărirea penală, este de natură să sprijine eforturile pe linia prevenirii şi combaterii terorismului, fenomen prin excelenţă clandestin a cărui investigare reclamă tehnici speciale de documentare, inclusiv în sarcina organelor de stat care desfăşoară, potrivit legii, activităţi de informaţii pentru realizarea securităţii naţionale.
Având în vedere ameninţările strategice la adresa securităţii naţionale generate de infracţiunile de terorism, măsura de utilizare de către SRI a investigatorilor sub acoperire pentru obţinerea de date şi informaţii despre infracţiunile de terorism necesare investigării procesual – penale a acestora, contribuie la îndeplinirea funcţiei de urmărire penală de către organele judiciare în a cărei exercitare acestea strâng probele necesare fundamentării deciziei procesuale de trimitere/ netrimitere în judecată, cu respectarea fermă a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, luând în discuţie justificarea existenţei unor dispoziţii legislative care acordă autorităţilor publice dreptul de a supraveghea acţiunile anumitor persoane, a admis (C. Bîrsan, Convenţia europeană a drepturilor omului. Comentariul pe articole, vol. 1, Drepturi şi libertăţi, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2005, p. 595) că, deşi tehnicile speciale de documentare, inclusiv utilizarea investigatorului sub acoperire, constituie ingerinţe în exerciţiul dreptului la viaţă privată, acestea, în anumite situaţii excepţionale, se pot dovedi necesare într-o societate democratică, dacă sunt destinate să apere securitatea naţională sau să prevină săvârşirea unor fapte penale, în speţa dată infracţiunile de terorism.
În lumea ameninţărilor la adresa stării de legalitate, de echilibru şi de stabilitate socială, economică şi politică, elemente de reper ale securităţii naţionale, intensificarea şi perfecţionarea tehnicilor speciale de investigare şi apărarea drepturilor omului nu sunt două probleme care se exclud reciproc, ci dimpotrivă, sunt elemente de politici statale şi regionale care sunt interdependente. Astfel, organele de stat cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale nu acordă o atenţie excesivă prevenirii şi combaterii terorismului ca ameninţare strategică la adresa securităţii naţionale în detrimentul respectării drepturile cetăţenilor săi şi a normelor democratice, context în care mecanismele statale de gestionare şi contracarare respectă principiul proporţionalităţii, în sensul creării, operaţionalizării şi consolidării unor măsuri care să fie apropiate de starea de fapt care le-a determinat.
Constituţia stabileşte cadrul general al instituţiei restrângerii drepturilor şi libertăţilor fundamentale, enumerând principiile de bază, după cum urmează:
- restrângerea exerciţiului drepturilor şi libertăţilor se poate face numai prin lege:
principiul se referă la faptul că atât temeiurile, cât şi procedurile necesare trebuie să fie strict reglementate prin acte normative de nivelul legii;
- restrângerea exerciţiului drepturilor şi libertăţilor se realizează numai dacă se impune:
în spiritul protecţiei juridice a drepturilor omului, Constituţia consacră principiul potrivit căruia restrângerea exerciţiului drepturilor şi libertăţilor poate interveni în situaţia în care nu există alte mijloace de protejare a valorii sociale puse în pericol sau lezate;
- restrângerea exerciţiului drepturilor şi libertăţilor se poate face numai prin lege:
potrivit acestui principiu, restrângerea nu poate interveni decât pentru realizarea anumitor deziderate de interes public, expres şi limitativ prevăzute de Constituţie;
- restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară:
într-o societate democratică, a cărei caracteristică dominantă este respectul faţă de aceste drepturi sau libertăţi, consecinţa firească a acestei exigenţe este aceea că măsurile care au asemenea implicaţii trebuie să aibă caracter de excepţie;
- măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o:
respectiv cu starea de pericol la adresa securităţii naţionale care justifică adoptarea lor;
- măsura trebuie să nu aducă atingere existenţei dreptului:
pe perioada aplicării măsurii, individul păstrează dreptul, fiind supus restrângerii temporare şi limitate numai exerciţiul dreptului respectiv;
- măsura trebuie aplicată în mod nediscriminatoriu:
ceea ce înseamnă că restrângerea nu se poate baza pe criterii de naţionalitate, sex, rasă, convingere religioasă etc., ci exclusiv pe considerentul faptei care pune în pericol sau lezează securitatea naţională.
Prin măsurile iniţiate de organele de stat cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale pe linia mijloacelor speciale de investigare, respectiv cea a utilizării investigatorului sub acoperire se realizează în concret atributul de apărare a valorilor de securitate naţională pe linia prevenirii şi combaterii ameninţărilor la adresa securităţii naţionale generate de fenomenul terorist.
În lipsa utilizării de către organele de stat care desfăşoară, potrivit legii, activităţi de informaţii în vederea asigurării securităţii naţionale a acestei măsuri, nu se poate realiza funcţia preventivă a securităţii naţionale. În toate sistemele de securitate naţională, activitatea principală este de a preveni, în raport şi de eficienţa structurilor de informaţii care monitorizează şi penetrează entităţile teroriste clandestine care sprijină, în orice mod, promovează sau încurajează terorismul, se pregătesc să comită, comit sau participă la acte teroriste contrare securităţii naţionale, în cooperare cu organele abilitate de aplicare a legii pe segmentul lor de competenţă.
Autor: Romeo-Ioan Gârz
