„I got far more out of the New York Times than the CIA” – John F. Kennedy
L. Craig Johnstone, fost ambasador al SUA în Algeria, în perioada 1985-1988, a afirmat la Washington, într-o conferință, că, pe timpul șederii sale în această țară, a cumpărat și instalat un satelit, care i-a permis să vadă postul tv CNN, având astfel acces la știrile din toată lumea. Iată ce își amintește diplomatul: “prima săptămână în care l-am folosit a fost săptămâna Summit-ului Ligii Arabe în Algeria și, pentru un motiv oarecare, Departamentul de Stat a fost interesat în a afla dacă Yasser Arafat va participa la Summit. Nimeni nu știa. După-amiaza, am ajuns acasă pentru prânz și urmăream știrile CNN, când am fost sunat de la biroul Secretariatului de Stat și am fost întrebat dacă știu ceva legat de participarea lui Arafat. Chiar în acel moment, am văzut pe CNN o poză a lui Yasser Arafat venind la conferință. “Este cu siguranță la conferință”, i-am raportat. Ziua următoare am primit un telefon și am fost felicitat.”
Acest episod este cu atât mai relevant din punctul de vedere al imperativului consultării surselor deschise, cu cât are o vechime de 20 de ani.
Indiferent de perioada istorică la care ne raportăm, motivul recurgerii la acest tip de documentare îl reprezintă asigurarea securității naționale și colective. Pe măsură ce societatea a evoluat și modalitățile de a amenința siguranța națională a statelor s-au diversificat, în special în sensul inversării proporției de violență și șiretenie. Trecerea în revistă a principalelor momente din istoria universală ne permite să afirmăm, în spiritul teoriei dezvoltate de V. Pareto că, în domeniul amenințărilor la adresa siguranței naționale, și implicit în spațiul specific combaterii acestora, circulația elitelor s-a produs în sensul transformării „elitelor lei” în „elite vulpi”. Motivul profund al acestei metamorfoze rezidă în specificul societății postmoderne, care se caracterizează, cu precădere, prin lipsă de uniformitate evenimențială, abundență informațională, dificultăți previzionale etc. Așa cum, cu îndreptățire observau M. Wiewiorka și D. Wolton (1987): “dacă ieri era greu să te informezi datorită lipsei de informații, astăzi este greu datorită abundenței de informații”.
Pentru asigurarea securității naționale este însă necesar să se obțină informații corecte, din surse cât mai diverse. Această sarcină revine, în primul rând, serviciilor de informații specializate în culegerea și coroborarea datelor și informațiilor care pot prezenta relevanță în decizia politică, socială și militară de nivel național. În mod obișnuit, orice serviciu de informații are în componența sa cel puțin un departament care se ocupă cu monitorizarea surselor deschise de informații, cu selectarea datelor de interes și cu transformarea acestora în informație relevantă pentru asigurarea siguranței naționale. În structura Serviciului Român de Informații, această sarcină, pe cât de solicitantă pe atât de onorantă, revine Centrului Surse Deschise.
Dificultatea realizării obiectivelor propuse rezidă în faptul că, așa cum am arătat anterior, recent au survenit foarte multe mutații în structura comunicării și a modului de difuzare a informațiilor. Acestea trebuie căutate în medii extrem de diverse precum: ziare, reviste, radio, televiziune, suporturi electronice, rapoarte ale autorităților, informații oficiale, precum bugetul sau datele demografice, dezbaterile legislative, audierile, conferințele de presă, discursurile, avertizările legate de siguranța populației, de protecția și siguranța mediului, contractele etc.
Posibilitatea fotografierii întregii planete prin satelit (e.g. Google Earth) a extins sfera surselor deschise de informații în zone care altădată aparțineau exclusiv serviciilor de informații puternice. De asemenea, materialele academice și de specialitate prezentate la conferințe, simpozioane, asociații profesionale, lucrările academice și ale experților pun la dispoziție date altădată neglijate de activitatea de intelligence. În acest context, efortul de documentare a serviciilor de informații este cu atât mai mare cu cât nu toate sursele de informații deschise sunt în forma unui text mai mult sau mai puțin structurat. Hărțile, atlasele, afișele, planurile maritime și aeriene, datele geodezice, datele legate de sol sau de mediu, publicitatea, datele spectrale, siturile web și toate serviciile asociate acestora reprezintă doar câteva dintre potențialele alternative.
Suplimentar acestor surse de informație tradiționale, în ultima perioadă Internetul s-a impus și a cucerit un segment important din atenția utilizatorilor surselor deschise de informații. Nu întâmplător, dacă luăm în considerare vastitatea informațiilor pe care acesta le pune la dispoziție.
Dacă o evaluare din iulie 2007 estima existența a circa 26. 000 de ziare, 26.000 de stații radio și 21.000 de posturi TV, în privința Internetului situația era cu mult mai complexă au fost identificate mai mult de 108 milioane de site-uri web, 75 milioane bloguri, 56 milioane de partiții pe MySpace. În fiecare zi, se introduceau aproximativ 100 milioane de înregistrări pe YouTube, 8.000 de știri și portaluri de informații, 200 milioane de fotografii pe flickr.com, care creșteau cu o rată de 5.000 pe minut, 45.000 podcasts (fișiere digitale care pot fi accesate în schimbul unei taxe de utilizator de rețea) și 2,5 milioane de camere de supraveghere web. 
Informația care circulă pe Internet se dublează la fiecare șase luni. În fiecare zi, circulă de-a lungul globului 627 de petabiți (adică 1.024 de terabiți sau 1.125.899.906.842 624 de biți) ceea ce reprezintă de câteva mii de ori volumul conținutului Bibliotecii Congresului Statelor Unite al Americii. Un studiu al COSPO (Biroul Comunității Informative pentru Programul privind Sursele Deschise al CIA) arăta că, la nivelul anului 1994, Internetul abia dacă conținea 450 de site-uri de interes pentru securitatea națională și că 99% din conținutul său era lipsit de valoare din acest punct de vedere, deoarece conținea preponderent materiale pornografice, de opinie sau publicitate. Dar, așa cum subliniază și Manualul NATO referitor la culegerea de informații din surse deschise, acest fapt nu mai este valabil în prezent.
Deși este greu de aproximat numărul și cantitatea informațiilor disponibile on-line, există păreri conform cărora numărul de baze de date depășește în prezent 250.000, multe dintre acestea putând fi folosite în procesul de procurare a informațiilor de intelligence.
În condițiile în care analiștii au un timp extrem de limitat pentru a consulta această varietate nesfârșită de surse și pentru a furniza răspunsuri la diverse întrebări luându-le în considerare doar pe cele relevante, se poate infera că rezultatele muncii pe care o desfășoară sunt dependente în cel mai înalt grad de consultarea unor experți de valoare. Exploatarea surselor deschise trebuie să se realizeze cu maximă atenție, deoarece explozia informațională a fost dublată de multiplicarea surselor de eroare. Doar rareori materialele on-line sunt datate, paginate sau selecționate. În consecință, analistului i se impune o poziție care să denote rezervă și circumspecție și care să îi permită plasarea informației într-un context adecvat, confirmând sau infirmând validitatea sa pe baza altor informații colaterale.
Culegerea de informații din surse deschise este potrivită, în special, pentru combaterea amenințărilor asimetrice, deoarece astfel de operațiuni sunt pregătite în arii geografice care nu sunt acoperite de surse secrete, pentru obținerea unor informații despre politicieni, angajați din administrație, parteneri străini, instituții civile mai puțin transparente sau pentru a trage semnale de alarmă referitoare la probleme globale de interes pentru stat. Comunitatea americană de informații a derulat în 1995 un experiment foarte sugestiv din punctul de vedere al necesității utilizării surselor deschise de informații în producerea de intelligence, denumit sugestiv „surse deschise contra surse secrete”. Părțile implicate aveau sarcina ca în termen de patru zile să furnizeze cât mai multe informații referitoare la Burundi. Analiștii implicați au consultat diferite baze de date publice și au identificat numele ziariștilor care s-au referit la țara respectivă în ultima perioadă, a universitarilor și a editorilor care s-au ocupat cu acest subiect, rapoarte referitoare la situația economică a țării, hărți ale regiunii în care erau precizate inclusiv zonele de influență ale triburilor și chiar imagini optice culese din satelit. Rezultatele au fost surprinzătoare, deoarece au reliefat o cantitate mai mare de informații culese din zona surselor deschise decât din surse secrete. Concluzia experților a fost că, fără putință de tăgadă, sursele de informații deschise trebuie utilizate în activitatea de intelligence în completarea celorlalte metode de realizare a siguranței naționale.
Autor: Ella Magdalena Ciupercă
