Eliminarea controalelor la frontierele interne ale statelor membre Schengen reprezintă una din realizările notabile ale procesului de integrare europeană, însă un spaţiu delimitat doar de frontiere externe devine nefuncţional fără o partajare a responsabilităţilor şi o atitudine solidară în gestionarea problemelor aferente. În consecinţă, statele membre au în responsabilitate securitatea întregului areal Schengen – care se poate suprapune cu cel al Uniunii Europene (UE) – şi, din acest motiv, acelaşi tratament aplicat principalelor riscuri de securitate în orice punct al graniţelor externe constituie preocuparea tuturor statelor membre (”all for one, one for all”).
Ţinând cont de această perspectivă, trebuie menţionat faptul că frontierele de nord, sud-vest şi de est ale României reprezintă frontiere externe ale Spaţiului Schengen, iar României îi revine o responsabilitate imensă în ceea ce priveşte securizarea transfrontalieră.
Mutaţii relevante pentru extinderea Spaţiului Schengen
”Tentativele” de a limita libertatea de mişcare a populaţiei în interiorul UE au fost determinate de atitudinile din ce în ce mai reticente ale unor lideri europeni, axate pe ”ineficienţa” actualei arhitecturi a Acordului Schengen şi, în consecinţă, de reevaluare generală a scopului originar al conceptului.
Anterior crizei economice, criticile erau lansate izolat de câteva partide extremiste de pe eşichierul politic. Ulterior, şi formaţiuni politice cu doctrine moderate au adoptat retorica celor extremiste, modele întâlnite în Franţa, Marea Britanie, dar şi în state nordice şi din centrul Europei.
Escaladarea efectelor crizei economice a fost urmată, în mod firesc, de adaptarea strategiilor privind desfăşurarea controlului la propriile frontiere, ca răspuns la noile ameninţări generate de variaţiile presiunii migratorii. Lungimea frontierei externe a UE, delimitată prin Acordul Schengen, după aderarea României şi Bulgariei, va măsura 2070 de kilometri.
De la graniţa dintre Grecia şi Turcia în est, la Insulele Canare pe coasta de vest a Africii şi la insula italiană Lampedusa, afluxul masiv de imigranţi a testat limitele transpunerii principiului solidarităţii, concomitent cu garantarea dreptului la liberă circulaţie, esenţa eşafodajului Spaţiului Schengen. Bunăoară, noile valuri de imigranţi în Europa, urmare a revoltelor nord-africane împotriva regimurilor dictatoriale, la care se adaugă propagarea efectelor ”Primăverii arabe”, au suscitat reacţii dintre cele mai variate din partea statelor iniţiatoare ale Acordului Schengen (Franţa, Germania, Olanda), mergând până la ideea restricţionării temporare a dezideratului libertăţii de mişcare.
Bunăoară, atitudinea de facto şi de jure a Comisiei Europene a vizat identificarea de soluţii oportune viabile, în actuala dinamică mondială, în scopul diminuării decalajelor dintre nivelul ţărilor membre şi al celor ”aspirante”, şi nu de impunere a unor măsuri restrictive asupra celor din urmă, de natură să afecteze dezideratul european.
Exemplară în acest sens rămâne şi declaraţia publică a purtătorului de cuvânt al comisarului european pentru afaceri interne, Karolina Kottova, în favoarea iniţierii procedurii de infrigement împotriva Danemarcei, întrucât ”regulile Spaţiului Schengen interzic orice limitare a dreptului la liberă circulaţie”.
Particularităţile procesului de aderare a României la Spaţiul Schengen
România, viitor stat limitrof al Spaţiului Schengen, are, în mod natural, alt tip de ”epidermă” faţă de celelalte state, membre deja ori în curs de aderare. Cu o graniţă foarte lungă (a doua ca lungime după cea a Finlandei cu Federaţia Rusă) cu state non-membre UE, respectiv Ucraina, Republica Moldova, Serbia (recent candidată la UE), poziţia noastră strategică obligă suplimentar faţă de un stat ”securizat” de ţări comunitare.
Textura specifică acestei arhitecturi s-a reflectat în desfăşurarea procesului de evaluare aplicabil României, dar anumite particularităţi au un caracter de noutate absolută.
După atitudinea mai mult decât prudentă a triadei Franţa, Germania şi Olanda (a căror contribuţie în cristalizarea proiectului Schengen este incontestabilă), de juxtapunere a Mecanismului de Verificare şi Cooperare (MCV) cu problematica Schengen, asistăm la o nouă reconfigurare a raportului de forţe.
Manifestarea izolată a vocii contestatare a Olandei, la Consiliul European de anul trecut – atitudine explicabilă şi din perspectiva algoritmului politic naţional – marchează încheierea unei etape sensibile, de natură să genereze un context favorabil pentru evitarea tergiversării sine die a procesului şi crearea premiselor aderării ţării noastre la Spaţiul Schengen. Varianta frecvent vehiculată constă într-o aderare treptată, o primă etapă vizând ridicarea controalelor la frontierele maritime şi aeriene, ab initio, urmată de aplicarea aquis-ului Schengen de categoria a II-a la frontierele terestre.
Pe de altă parte, conexarea aquis-ului Schengen cu MCV rămâne discutabilă, în condiţiile în care estimările pe componenta MCV nu au o relevanţă directă în aprecierea criteriilor tehnice (obligatorii), prevăzute de aquis-ul Schengen.
Mai mult, trebuie subliniat că, la ultimele vizite de evaluare desfăşurate în România (cu respectarea termenelor stabilite şi fără ca ţara noastră să solicite derogări ori prorogări de termene), experţii s-au pronunţat favorabil asupra modului de îndeplinire a cerinţelor de natură tehnică.
Poziţia Comisiei Europene, invariabil, a fost în favoarea prezervării spiritului originar al asigurării libertăţii de circulaţie pentru cetăţenii statelor membre, astfel cum acesta este postulat în Acordul Schengen şi Convenţia de Aplicare a Acordului. În acest sens, declaraţia preşedintelui Parlamentului European, Martin Schulz (”României şi Bulgariei nu trebuie să li se aplice criterii suplimentare întrucât au întrunit cerinţele stabilite”), este ilustrativă.
În plus, cele mai recente rapoarte din cadrul MCV, circumscrise capitolului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI), au semnalat progresele importante făcute de România, apreciind ”îmbunătăţirea activităţii instituţiilor cu atribuţii în combaterea corupţiei”.
Menţionăm că, pe parcursul vizitelor de evaluare, România a fost apreciată pozitiv în domeniile vizând cooperarea poliţienească, protecţia datelor personale, vize, frontiere maritime, aeriene şi terestre şi Sistemul Informatic Schengen.
Consideraţii finale
Dimensiunea transfrontalieră a criminalităţii organizate, cu implicaţii în asigurarea securităţii Spaţiului Schengen – corelată cu creşterea presiunii migratorii, efect al ”Primăverii arabe” – impun adaptarea şi consolidarea capacităţii de control în acest areal. Provocarea majoră constă în decelarea de soluţii viabile armonizate în cadrul strategiilor internaţionale, regionale şi naţionale, urmată de asigurarea unui management global al fenomenului, pentru transpunerea dezideratului dreptului la liberă circulaţie.
Autor: Liliana Cojocaru
