În anul 2019, combaterea extremismului este din nou subiectul aflat în atenţia societăţii pe fondul evenimentelor violente din Europa. Autorităţile încearcă să facă faţă prin diverse iniţiative de contracarare, în vreme ce jurnaliştii şi comentatorii plasează problema extremismului şi a radicalizării în fruntea agendei pentru un rating răsunător.
Recentele atacuri teroriste din Europa, actuala „criză a refugiaţilor” şi sporirea semnificativă a discursurilor specifice extremei drepte au determinat o amplificare a procesului de radicalizare în rândul simpatizanţilor ideologiilor neo-naziste/neo-legionare, prin imprimarea unui ritm alert, imprevizibil și cu potențial crescut spre acte de violență.
Suprimarea barierelor culturale, îmbrăţişarea globalizării şi pierderea individualităţii oferă un prilej pentru conservatorii extremişti de a încuraja orice act menit să împiedice procesul care, din punctul lor de vedere, ameninţă civilizaţia.
În plus, creşterea exponenţială a activităţii derulate în mediul virtual a produs schimbări fundamentale ale modului de gândire şi acţiune la nivel individual, constituind un catalizator al procesului de radicalizare.
În România, manifestarea radicalizării este relativ redusă, existând puține cazuri de indivizi afectați de acest proces. Totuşi amenințarea este una reală, în special dacă luăm în calcul actualul context european și faptul că, în aceste cazuri, orice eveniment personal sau evoluție externă se poate constitui într-un stimul ce poate declanșa un atac.
La un click distanţă
Mediul virtual reprezintă, deja, o realitate paralelă devenită instrumentul ideal pentru extremiştii din străinătate. În cazul „consumatorilor de online”, (pseudo)-adepţi ai ideologiei neo-naziste sau ai curentului neo-legionar, dar care simpatizează şi manifestările rebele oferite de naţionalism – socialism, a existat o expunere graduală la mesaje cu caracter radical şi la informaţii documentate referitoare la mişcările extremiste.
Iniţial, participarea la jocurile cu tematică militară („World of Tanks”, „Warfare”, „Lunetiştii”, „Mafia creator”, „Gameforge”, „Mochigames” sau „Gladiatus”) unde sunt disponibile replici ale armelor de foc, acceptarea unor false însuşiri şi „victorii” virtuale, publicarea pe profilurile personale a unor imagini ale gloriei obţinute prin însuşirea unor deprinderi de natură militară, toate acestea au constituit un simplu mod de divertisment.
Ulterior, linia relativă de demarcaţie dintre extremism şi dreptul la liberă exprimare, dintre activismul social şi teribilism, a determinat trecerea la postarea unor mesaje care promovează intoleranţa, discriminarea, excluziunea socială sau care incită la propagarea unor stereotipuri la adresa unor persoane sau grupuri minoritare, imigranţi sau organizaţii care apără drepturile omului.
Limbajul a devenit mult mai agresiv, prevalând un discurs instigator la ură, au fost încurajate actele violente asupra minorităţilor sau imigranţilor, de multe ori fiind postate imagini şi filmări cu un impact emoţional major.
Deşi în România, există o legislaţie care interzice şi pedepseşte diseminarea simbolisticii neo-naziste sau neo-legionare (Legea nr. 217/2015 pentru modificarea şi completarea OUG nr. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii) s-a observat o creştere a volumului de mesaje şi imagini specifice postate, de cele mai multe ori, în cadrul unui cerc relaţional restrâns sau prin intermediul grupurilor închise.
Calea radicalizării
Dacă în cazul unor ideologii pretextul credinţei religioase reprezintă o premisă pentru justificarea agresiunii, în cazul radicalizării există un complex de factori care construiesc premisele necesare trecerii de la un extremism oarecum retoric, la o acţiune violentă. În definitiv, pe harta radicalizării nu există un traseu standard pentru a accede la destinaţia finală.
Fiecare individ parcurge în felul său această cale, unul poate alege o rută mai scurtă, altul un itinerariu mai anevoios, nu există niciun indiciu care ar putea sugera, din timp, finalitatea dorită. Este aproape imposibilă depistarea unei persoane care va alege calea radicalizării până nu o va face cu adevărat.
Cercetătorii din domeniul psihologiei s-au concentrat asupra fenomenului pentru a stabili puncte comune, tipare ale radicalizării şi modalităţi de identificare timpurie şi prevenire a atacurilor violente. Concluziile rezultate, expuse în „National Consortium for the Study of Terrorism and Reponses to Terrorism (START)”, relevă faptul că „nu există un profil unic al actorilor singuratici”, ideologia pe baza cărora aceştia acționează fiind deseori o combinație personală.
Există şi persoane care cochetează cu ideologii extremiste dar nu săvârşesc acţiuni violente. Pe fondul unor carenţe personale sau prin determinări independente de ei, aceşti indivizi împărtăşesc noile principii la care au aderat, fără a cuteza să treacă la fapte. Aceştia trebuie totuşi monitorizaţi deoarece contextul poate evolua favorabil pentru luarea unei iniţiative care să conducă spre comiterea unor acţiuni violente.
Radicalizarea nu este limitată de criterii rasiale, religioase, politice sau sociale. Grupările extremiste identifică oportunităţile, vulnerabilităţile şi încep recrutările. Selecţia nu ia în considerare un şablon anume, dar cu toate acestea, s-a identificat o predispoziţie către persoanele tinere, majoritatea de sex masculin, cu probleme personale, sociale sau financiare.
Armele noului conflict
Lupta împotriva extremismului şi radicalizării se preconizează a fi îndelungată şi complexă, constituind provocarea acestui deceniu. Câmpul de luptă s-a extins, iar mediul virtual potenţează o nouă dimensiune a armelor, subtilă dar eficientă. Mijloacele materiale şi logistice sunt incomparabil mai mari decât în secolul trecut, adepţii acestor ideologii dispunând de specialişti capabili să realizeze arme sofisticate şi atacuri cibernetice de la distanţă. Se conturează din ce în ce mai bine ideea că, în prezent, cea mai puternică armă este „cuvântul”.
În scopul cunoaşterii, prevenirii şi contracarării ameninţărilor asimetrice ale secolului, este necesară utilizarea unor arme adecvate, îmbinând tradiţionalul cu modernul, convenţionalul cu neconvenţionalul. Cunoaşterea, capacitatea de a înţelege şi cooperarea vor reprezenta scutul de apărare, iar tehnologia şi educaţia vor oferi un plus de valoare în lupta în care puterea unora se clădeşte pe nefericirea altora.
Gestionarea unor asemenea ameninţări nu este şi nu poate fi sarcina exclusivă a autorităţilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale şi ordinii publice, modelele europene având în centru dezvoltarea culturii de securitate, responsabilizarea instituţiilor cu rol educativ sau de suport psihologic, o cooperare flexibilă între autorităţile statului pe linia integrării individului şi scăderii nivelului de radicalism.
Drepturile omului sunt auspiciile sub care trebuie să îşi găsească locul un internet mai sigur, educaţia pentru respingerea discursului instigator la ură, noi metode de combatere a discriminării şi extremismului, parteneriatele între instituţiile statului şi societatea civilă menite să asigure un mediu legislativ activ.
Abstract
Radicalization is a context-bound phenomenon which includes global, sociological and political drives as much as individual psychological causes. The radicalization process is unique to each individual. It tends to involve a combination of shared cognitive and behavioral traits.
We should not underestimate its impact on European security. International cooperation against extremism and education are the most important steps to follow in order to eradicate radicalism and its effects globally.
Autori: Alina Ieremie şi Brânduşa Gal
