Radicalizare prin reţea. Capcanele socializării virtuale

În epoca lui „need to share”, apare tentaţia de a împărtăşi tot mai multe informaţii în spaţiul virtual, mai multe decât cele de interes organizaţional sau de afaceri, inclusiv date personale sau referitoare la familie. Aceste detalii, împreună cu elementele solicitate de anumite platforme de socializare, deşi aparent inofensive, oferă informaţii importante despre obiceiurile unei persoane, locurile frecventate, adresă, profesie, preferinţe muzicale, hobby-uri, etc. Prin intermediul algoritmilor de colectare a datelor, aceste elemente de cunoaştere sunt speculate nu doar de firme de advertising sau cei care promovează produse/servicii, ci şi de entităţi virtuale ale căror intenţii pot depăşi sfera legalităţii.

În condiţiile în care mediul online devine un teren propice pentru propagarea ameninţărilor asimetrice, a apărut un nou tip de Intelligence, care se concentrează pe elementele de social media: SOCMINT. O subramură de interes a acestei activităţi o reprezintă analiza radicalizării prin intermediul reţelelor de socializare, fie că este individuală sau de grup, ideologică sau tactică.

Exploatarea social media pentru identificarea ţintelor

O atenţie sporită este acordată tinerilor care petrec mult timp în mediul online şi care, din nevoia de apartenenţă la un grup sau o comunitate, sunt foarte vulnerabili în faţa radicalizării.

Mesajele diseminate de cei ce vizează recrutarea de noi adepţi sunt din cele mai variate, fiind speculate nevoile şi dorinţele interlocutorului. Organizaţia teroristă DAESH, spre exemplu, abordează problema din mai multe unghiuri, exploatând aspecte ce ţin de oportunităţi profesionale, viaţa de familie sau apartenenţa la comunitate. Această tactică nu vizează doar persoanele aflate în proces de recrutare, ci orice cont virtual cu care se intră cumva în contact, fie printr-un link redirecţionat sau notificări de tip „push”.

La sfârşitul anului 2015 autorităţile americane depistaseră peste 300 de conturi autohtone care promovau ideologia jihadistă. Se pare că simpatizanţii DAESH sunt activi în special pe platforma Twitter, unde înregistrează permanent noi conturi pentru a îngreuna depistarea. În afară de Facebook, s-a constatat că simpatizanţii utilizează, cu precădere, şi Telegram şi WhatsApp.

Avantajul platformelor de socializare este că nu implică contact direct cu potenţialii recruţi, care pot fi depistaţi, abordaţi şi antrenaţi doar în mediul virtual. Pot fi vizaţi tineri şi copii de orice vârstă, de oriunde de pe glob, care pot fi convinşi să lupte în zonele de conflict sau să întreprindă atacuri în ţara de origine. În funcţie de psihologia recrutului, liderii optează pentru abordarea de tip lup singuratic sau îi încurajează să se angreneze în luptă. Urmând tendinţa impusă de alte organizaţii teroriste, şi DAESH promovează atacurile individuale întreprinse de cetăţeni occidentali, care să vizeze cu precădere militari, membri ai comunităţii de Intelligence sau angajaţi ai autorităţii de stat.

Faţă de anii trecuţi şi în comparaţie cu alte grupări teroriste, DAESH arată că dispune de resurse importante care ajută la răspândirea mesajului online cu o viteză nebănuită. Numeroasele canale media, deţinute de organizaţia teroristă, sunt adaptate realităţii cotidiene pentru a spori numărul adepţilor din ţările occidentale. Acest deziderat este transpus atât în campaniile online, cât şi în noua revistă („Rumiyah”/ “Roma”), ale cărei articole se adresează tipologiei occidentale, conţinând chiar fotografii glossy.

Extremismul, reţeaua socială şi factorul declanşator

Pentru a contracara mesajele cu potenţial extremist, trebuie înţeles faptul că acestea nu sunt simple naraţiuni, ci sunt construite pentru penetrare psihologică, intenţia fiind ca efectele să se propage gradual.

Modul în care ele vor fi recepţionate este influenţat de mai mulţi factori: educaţie, vârstă, ocupaţie, cerc relaţional, mod de abordare etc. Din perspectiva receptării, mesajele pot fi individuale sau colective. Cele individuale au legătură cu modul în care o persoană înţelege mediul înconjurător şi cum se raportează la lumea în care trăieşte, fiind în interdependenţă cu cercul relaţional în care se află, la un moment dat. Mesajele colective se referă la o trăsătură comună a unui grup, la modul în care individul se regăseşte în acţiunile sau ideologia comunităţii din care face parte la intenţia de a se alătura grupului sau doar la manifestarea deschiderii.

În momentul în care un individ devine implicat în activism de tip radical sau extremist, reţeaua lui socială suferă mutaţii, fie pentru că relevă intenţia de a se împrieteni/ socializa cu persoane care împărtăşesc aceleaşi interese, fie pentru că liderii grupării încurajează crearea de contacte cu indivizi din afara grupului.

Grupările teroriste fac apel la sentimentul de apartenenţă la o comunitate, cu care tânărul recrut se poate identifica, unde se poate afirma şi care îi poate oferi susţinerea de care are nevoie.

Benedict Anderson introduce conceptul de „comunităţi imaginare” cu referire la relaţiile indirecte ale unei persoane cu diverse entităţi politice sau ideologice. Urmărind postările, mesajele diseminate, ideile vehiculate, individul consideră că face parte din respectivul cerc, asumându-şi viziunea exprimată. Interesul manifestat de un astfel de follower poate reprezenta primul pas în crearea unei legături relaţionale directe, Astfel, atunci când se realizează profilul unui eventual recrut sau al unei comunităţi, este important să fie analizate şi aceste legături.

În această etapă, când cel interesat de o anumită tematică este pus în faţa unui volum mare de informaţii, se care poate realiza un contact, fie printr-un mesaj individual, fie printr-un mesaj de grup care să îi fie aplicabil şi care să îl aproprie. Această metodă conduce, în timp, la schimbarea centrului de interes, la alterarea viziunii pe care o are individul asupra mediului – politic, ideologic, personal -, la modificarea treptată a cercului relaţional. În acest fel este imprimată, pe termen lung, o nouă traiectorie.

Limite ale contracarării

Deoarece extremismul violent prezintă interdependenţă în raport cu aceste structuri relaţionale aflate în permanentă evoluţie, este de înţeles de ce implementarea unor măsuri contra-teroriste adecvate poate fi îngreunată de stabilirea unui set de elemente care să definească profilul unui posibil terorist. Adevărul este că atacurile din ultimii ani indică faptul că persoanele radicalizate pot fi bărbaţi, dar şi femei, pot proveni din medii sociale defavorizate sau nu, din societăţi închise sau deschise, cu o educaţie precară sau academică, având rădăcini ideologice sau dimpotrivă. Din păcate, modul în care un mesaj, individual sau de grup, va fi perceput şi asumat la un anume moment dat de un anumit individ, cu un anumit cerc relaţional, nu poate fi anticipat cu precizie matematică.

Abordări de tipul eliminării materialelor extremiste din mediul online sau interzicerii anumitor profile care întreţin propaganda ideologică sunt rodul unor viziuni simpliste şi lineare. Pe de o parte, multitudinea de materiale şi viteza uriaşă cu care aceste sunt diseminate îngreunează această abordare, iar pe de altă parte simpla accesare sau vizualizare a unui astfel de material nu implică obligatoriu debutul procesului de radicalizare. Dimpotrivă, unii experţi apreciază că ar fi mult mai eficientă o campanie media pentru informarea tinerilor utilizatori ai platformelor sociale în privinţa pericolului de a fi abordaţi de către entităţi cu viziuni extremiste.

Deşi social media reprezintă un canal eficient de răspândire a propagandei, în special prin mesaje tip multimedia, cu un impact mai puternic decât cele text, este cert este că un simplu mesaj nu poate să determine radicalizarea unei persoane. Totul depinde de contextul familial, emoţional, politic, financiar, etc. al individului la acel moment. Nizar Trabelsi, acuzat că a plantat o bombă într-o unitate militară din Belgia în numele Al Qaeda, a afirmat, în timpul procesului, că factorul declanşator a fost reprezentat de o fotografie cu o fetiţă ucisă în Fâşia Gaza, în 2001.

De asemenea, nu este neapărat necesar ca o persoană să fie expusă unor mesaje extremiste pentru a fi radicalizată. Norvegianul Anders Breivik, spre exemplu, şi-a formulat manifestul extremist plecând de la idei ce se regăsesc în orice carte de sociologie, iar islamistul britanic Ed Husain a declarat, în memoriile sale, că a devenit interesat de islam în urma lecturării unei cărţi religioase la şcoală.

Concluzii

Pornind de la premisa că nu pot fi monitorizate şi eliminate toate mesajele de tip radical din mediul online, iar, individualizat, niciunul dintre acestea nu este capabil să determine radicalizarea, rămâne ca accentul să fie pus pe relaţiile create în mediul online. Fie că este vorba de interacţiune directă, fie că aparţin “comunităţilor imaginare”, legăturile stabilite sunt de natură să indice o traiectorie cu potenţial extremist. De aceea, o abordare restrânsă, la nivel de comunitate, cu accent pe particularităţile grupului analizat, poate să evidenţieze persoanele susceptibile de radicalizare. De asemenea, luând în calcul importanţa legăturilor formate în social media şi modul în care acestea facilitează diseminarea ideologică, o strategie eficientă ar fi analizarea nu numai a persoanei care manifestă viziuni radicale, ci mai ales a persoanelor ne-radicalizate din cercul social, a căror influenţare ar putea altera activitatea derulată de nodul extremist al reţelei.

Abstract

The increasing number of young western people who decide to join Jihad suggests that the Internet is becoming a real and dangerous weapon in the hands of the islamists. The tools they use and the fast spreading of their message evince their advanced resources and infrastructure. Although their cautious activity is hard to scrutinize, the focus should be placed on online traces and on the connections they create.

On the other hand, despite the powerful messages the radicals use, the radicalisation comes from the way that the narrative is perceived by the target, depending on his profile, his education and his financial status at a certain moment.

Autor: Astrid Tuţă