Globalizarea accelerată și parcursul inevitabil spre o societate bazată pe cunoaștere și informații nu fac lumea mai sigură. Rețelele informaționale au devenit un câmp de luptă la nivel mondial în competiția militară, economică și comercială sau politică și diplomatică. Încă din 1995, Alvin și Heidi Toffler susțineau că serviciile de informații trec printr-o criză de identitate, aflându-se în ipostaza de a pune la îndoială însăși misiunea lor principală. În zilele noastre, această criză de identitate este departe de a fi încheiată, în principal din cauza unui mediu de securitate volatil, care necesită noi abordări și noi tipuri de misiuni.
Construirea unei curricule universitare
Explozia informațională înseamnă aportul unei cantități imense de date și informații, utile dar și inutile. Pentru că, în epoca modernă, trecerea către societatea informațională și revoluția tehnologică în comunicații subminează privilegiul informațional. Mai mult decât atât, creșterea volumului de date și informații, viteza tot mai mare cu care acestea circulă și capacitatea de stocare și prelucrare au condus la o inflație informațională care creează supra-saturație și îngreunează analiza și prognoza, utile în luarea deciziilor.
Complexitatea fluxurilor informaționale prezente în lumea în care trăim depăşeşte bagajul de cunoștințe și nivelul de expertiză al serviciilor de informații, iar această situaţie a adus în prim plan nevoia de transformare, pentru a putea face față noilor provocări.
Potrivit lui Fred Schreier, strategiile de educație și formare trebuie să fie racordate la obiectivele pe termen lung ale serviciilor de informații, ținându-se cont de ce aptitudini vor fi necesare practicienilor pentru a răspunde provocărilor viitoare, ce expertiză are organizația în această privință și cum poate fi aceasta îmbunătățită, dar și ce expertiză există în mediul academic.
La rândul său, Wilhelm Agrell subliniază că, dacă dorim ca intelligence-ul să fie tratat ca o profesie modernă, trebuie ca debutul și evoluția în carieră să fie caracterizat de saltul de la improvizație și relații de tip maestru-ucenic la programe de educație și formare, formalizate.
Considerăm că este un obiectiv principal pentru serviciile de informații să creeze programe de formare flexibile pentru educația ofițerilor operativi și analiști. Cheia pentru a reuși o reprezintă asigurarea expertizei „all-source“, prin „absorbția“ de cunoștințe din diverse domenii.
De aceea, la Academia Națională de Informații “Mihai Viteazul”, comunitate academică a cărei principală menire este formarea resursei umane, a ofițerilor de informații din România, transformarea și adaptarea curriculei la noile riscuri, vulnerabilități și amenințări la adresa securității naționale presupune integrarea inovațiilor tehnologice, doctrinare, organizatorice, manageriale, de învățare și de formare. Aceasta înseamnă reconfigurarea profesională, a practicilor, a tiparelor cognitive, precum și o schimbare culturală, pentru a crea avantaje în faţa adversarilor noi și tradiționali. Prin acest proces încercăm să contribuim la transformarea serviciilor de informații din țara noastră în organizații axate pe învățare continuă.
Transformare și tradiție
Capitalul uman este o resursă critică pentru Serviciul Român de Informaţii, Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul” reprezentând forul principal atât pentru pregătirea iniţială şi continuă, cât şi pentru desăvârşirea profesională şi intelectuală a angajaților. Academia asigură actualizarea cunoaşterii pentru ofiţerii cu vechime, dar şi un transfer de expertiză şi cultură organizaţională dinspre aceştia către generaţiile tinere.
Contemporană cu Serviciul Român de Informații, Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul“ este răspunsul la nevoia de abordare academică a studiilor de securitate și intelligence într-o societate democratică, prin construirea unei școli românești de studii de intelligence.
Rațiunea de formare inițială și perfecţionare profesională a ofițerilor de informații într-un sistem de învățământ distinct rezultă din necesitatea de a încuraja dezvoltarea acestora în spiritul profesiei viitoare. Acest lucru impune adoptarea unei strategii de formare integrată, care include două dimensiuni-cheie, pregătirea academică și cea profesională.
În acest sens, formarea de specialitate este adaptată particularităţilor profesiei, distingându-se prin complexitatea problemelor abordate precum şi prin diversitatea situațiilor cărora ofițerii de informații trebuie să le facă față.
Pe de altă parte, componenta academică asigură un nivel ridicat de cultură și dezvoltare a gândirii, condiții necesare pentru a înțelege lumea și societatea contemporană, incluzând abordări din științele politice, relații internaționale, geopolitică, psihologie, sociologie, comunicare și filozofie.
Formarea ofițerilor operativi
Actualizarea metodelor, procedurilor și instrumentelor de lucru în colectarea de date și informații, în conformitate cu evoluția societății informaționale nu reprezintă o condiție intrinsecă pentru abandonarea HUMINT-ului.
În acest context, selecția și formarea ofițerilor de informații care lucrează cu surse secrete umane reprezintă un demers complex și asiduu. Acestora le trebuie testate și dezvoltate inteligența socială, precum și competențele de relaționare și comunicare. Aceste instrumente fac posibilă abordarea persoanelor care au acces la informații relevante în cunoașterea, prevenirea și contracararea amenințărilor la adresa securității naționale. Lucrul cu sursele secrete umane este activitatea în care ofițerii de informații trebuie să manifeste atenție, calm și echilibru pentru a găsi semnificațiile ascunse în detalii aparent minore. Este necesară o bună cunoaștere a limbajului non-verbal și a psihologiei umane.
Formarea ofițerilor analiști
Niciun soft de colectare sau de analiză de date și informații nu poate substitui rolul unui analist uman capabil să evalueze importanța operațională a unui eveniment, a unor acțiuni sau a tendințelor de evoluție a unui fenomen, care ar putea fi ascunse într-o masă de informații confuze și contradictorii. Serviciile de informații trebuie să aibă analiști educați și instruiți atât la nivel strategic, cât și tactic și operațional, capabili să înțeleagă natura amenințării.
În acest scop au fost dezvoltate programele de studii universitare de licență, în domeniul „Psihologie – informații“ (pentru ofițeri operativi) și „Studii de securitate și informații“ (pentru ofițeri analiști). Acestea se desfășoară pe o perioadă de trei ani și sunt organizate în conformitate cu legislația națională și standardele specifice de calitate în învățământul superior. Programele asigură absolvenților posibilitatea de a-și valorifica bagajul de cunoștințe dobândit atât în cadrul Serviciului Român de Informații cât și în alte instituții de apărare și securitate națională.
Similar, pentru absolvenții altor programe de studii universitare de licență acreditate la nivel naţional, au fost dezvoltate programele de studii universitare de master „Informații și securitate națională“ și „Analiza de intelligence“ concepute pentru a oferi competențe, în principal profesionale, care să contribuie la formarea inițială a ofițerilor de informații pentru pilonul operațiuni și analiză.
Repere ale pregătirii şi formării viitorilor profesionişti în intelligence
Date fiind obligaţiile care rezidă din calitatea de dascăli ai comunității noastre academice suntem preocupați de creşterea eficienţei procesului educaţional derulat în cadrul Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul”. Reperul nostru este procesul de transformare şi adaptare instituţională derulat la nivelul Serviciului Român de Informaţii.
Procesul didactic în cadrul Academiei se bazează pe valorificarea expertizei, fundamentată pe experienţa acumulată în activitatea profesională, într-un context care să permită dezvoltarea unor competenţe în domeniul activităţii de informaţii, contrainformaţii şi al promovării culturii de securitate. La nivelul Academiei se urmăreşte cu asiduitate: implementarea unei curricule structurate şi ancorate în cerinţele strategiei învăţământului axat pe competenţe în societatea cunoaşterii, îmbunătăţirea şi diversificarea paletei practico-aplicative și accentuarea rolului metodelor didactice interactive şi a lucrului în echipă.
Pentru a contribui la atingerea dezideratului ca Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul“ să devină o universitate a mileniului al III-lea în cadrul și pentru Serviciul Român de Informații, mizăm atât pe sprijinul constant și solid al Serviciului Român de Informații, accesarea de fonduri europene care contribuie la integrarea unor tehnologii informaționale în procesul educațional, precum și pe parteneriatele încheiate cu universități de prestigiu în plan național și internațional.
Privind spre viitor…
Informaţiile reprezintă elementul-cheie în identificarea ameninţărilor la adresa securităţii internaţionale, iar factorul „timp” este esenţial. Culegerea și analiza informaţiilor trebuie să se realizeze în timp real, iar produsul informaţional să fie corect întocmit şi furnizat beneficiarului în timp util, pentru a putea lua deciziile oportune în prevenirea şi contracararea riscurilor şi ameninţărilor identificate.
De aceea, obiectivul nostru este și va rămâne stimularea unui dialog constructiv cu studenții cu privire la ce ne rezervă viitorul, pentru a putea astfel contribui la formarea unor noi generații de profesioniști în intelligence, care să posede competenţele necesare asigurării securităţii naţionale a României.
În acest scop, dezideratul nostru este să contribuim la operaţionalizarea unei viziuni pe termen lung referitoare la mediul internaţional de securitate în care România încearcă să-şi definească profilul strategic, cu accent pe rolul intelligence-ului în prevenirea şi combaterea riscurilor, vulnerabilităților şi ameninţărilor la adresa securităţii naţionale, într-o eră informaţională în care acestea au un caracter preponderent asimetric.
Abstract
Contemporary with the Romanian Intelligence Service, “Mihai Viteazul” National Intelligence Academy stands for the academic necessity of approaching the concept of national security by building a Romanian School of Intelligence Studies.
The Academy is a military institution of higher education, unique in its specificity at national level, with an educational offer oriented to train and improve intelligence officers andto promote security culture within the civil society, in a context where scientific research has been assumed as an intrinsic condition.
Within its current legal framework, the primary mission of the Academy is to prepare future officers and train intelligence professionals according to the operative needs of the Romanian Intelligence Service and other intelligence structures from Romania, as well as to promote security culture in the civil society.
Autor: Prof. univ. dr. Cristian Barna
Cristian Barna este decanul Facultății de Informații, profesor universitar și conducător de doctorat în cadrul Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul” și profesor asociat al Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea Bucureşti. A absolvit studiile universitare de licență ale Facultății de Psihosociologie din cadrul Institului Național de Informații (2000), respectiv ale Facultății de Matematică, Universitatea „Babeș-Bolyai” (2000), precum și studiile universitare de master (2003) și de doctorat (2005) ale Facultății de Sociologie și Asistență Socială, Universitatea București.
Este autorul mai multor lucrări în domeniul geopoliticii și studiilor de securitate precum „Cruciada Islamului”, „Jihad în Europa”, „Sfârşitul terorismului şi noua (dez)ordine mondială”, „Terorismul, ultima soluţie? Mărirea şi decăderea Al-Qaida”, „Al-Qaida vs. restul lumii. După 10 ani”, „Globalizarea ameninţărilor asimetrice”, „România între prieteni şi duşmani: decupaje geopolitice şi hărţi imagologice”, precum şi a numeroase articole publicate în reviste sau susţinute la sesiuni de comunicări ştiinţifice naţionale şi internaţionale.