„A ajunge împreună este un început, a rămâne împreună este un progres, dar a lucra împreună este un succes” (Coming together is a beginning, staying together is progress and working together is success). Cugetarea, care aparține fondatorului Ford Motor Company, relevă importanța pe care o acordau oamenii parteneriatelor încă de la finalul secolului XIX. Secolul XX a adus în prim-plan reașezări geopolitice intense și semnificative, conflagrații mondiale, un Război Rece îndelungat și evoluții tehnologice neașteptate. În fiecare dintre perioadele menționate, putem identifica parteneriate: spre exemplu, atât formarea alianțelor înainte de Războaiele Mondiale, cât și derularea conflagrațiilor și încheierea lor prin reașezări geostrategice au avut ca fundament alianțe și tratate de cooperare.
Mergând un pas mai departe, secolul XXI este cel care a introdus în viața de zi cu zi tehnologiile IT care astăzi nu doar că ne facilitează activitățile curente, ci au devenit un companion aproape nesesizat: simpla achiziție a unui fruct dintr-un magazin implică o conlucrare performantă și continuă între metode de plată online, instrumente de fiscalizare digitale, integrări cu smartphone-urile, comunicare între magazin și banca unde clientul deține un contul, până la inteligență artificială care analizează comportamentul cumpărătorilor pentru a le livra reclame adaptate dorințelor și nevoilor.
Drept urmare, în condițiile în care lumea este astăzi un mediu exponențial mai complex decât în perioadele anterioare, parteneriatul trebuie să fie în continuare unul din instrumentele de bază ale progresului și succesului. Parafrazând cugetarea lui Henry Ford, dacă membrii societății globale conștientizează importanța cooperării, iar apoi trec testul rezistenței la timp, atunci pateneriatele pe care le formează le vor maximiza șansa de atingere a obiectivelor stabilite pe diferite segmente.
Obiective și valori comune
Literatura de specialitate și dicționarele oferă mai multe definiții pentru noțiunea de „partener”, fiecare dintre acestea clădindu-se pe anumite caracteristici comune, dar și pe nuanțarea semnificației. Pentru a nu priva cititorul de bucuria de a explora pe cont propriu unele dintre acestea, prezentul articol va utiliza ca instrument de lucru definiția potrivit căreia partenerul reprezintă „fiecare dintre persoanele care formează împreună un cuplu, un grup, o societate, o asociație etc., considerate în raport cu celelalte persoane din cuplu”. Pe lângă conotațiile anticipate de cititori, definiția anterioară evidențiază, prin 3 cuvinte specifice, valențele unui parteneriat:
– pronumele „fiecare” semnifică faptul că un parteneriat pornește de la ponderea egală ca importanță a membrilor într-un grup, de la lipsa unor diferențieri generatoare de ierarhizări și conflicte, dar și de la un procent egal al resurselor puse la dispoziție de fiecare sau un aport similar la atingerea obiectivelor vizate;
– sintagma „formează împreună” aduce în prim-plan o caracteristică fundamentală a parteneriatelor: absența formalismului și a scopurilor ascunse. Un parteneriat real nu poate exista și nu poate produce efecte fără ca membrii să-și dorească sincer și să-și asume implicarea. Un singur individ nu poate forma un grup, așadar este nevoie de minim două entități, dispuse să investească resurse pentru atingerea unui scop comun, în așa fel încât cooperarea să furnizeze rezultate dezirabile;
– nu în ultimul rând, cuvântul „grup” capătă cea mai relevantă semnificație în contextul actual prin raportare la dimensiunea sa sociologică. Din această perspectivă, grupul social prezintă o serie de caracteristici, ce pot fi translatate unui parteneriat: scopul comun (precum bunăstarea socială generală, securitatea), normele echivalente (valori împărtășite de membri, precum dreptatea, legalitatea, corectitudinea, justiția), protecția reciprocă împotriva unei forțe externe și schimburile de resurse între participanți (asemeni ideilor promovate de Jean Jacques Rousseau în „Contractul Social”, din care se desprinde că parteneriatul dintre stat și societatea civilă se clădește pe oferirea de către primul a resurselor de protecție, securitate și ordine, în schimbul încrederii indivizilor și respectării legii de către aceștia, în așa fel încât împreună să poată conlucra la obținerea „binelui general”).
Beneficii asociate parteneriatului
Într-o lume în care amenințările au preponderent un caracter fluid și difuz, iar actorii care generează riscuri își adaptează constant instrumentele, organizațiile de intelligence sunt nevoite permanent să dezvolte modalități inovatoare de abordare a amenințărilor. Dacă secolul XX a adus în prim-plan datele colectate prin intermediul tehnologiei/TECHINT (pe fondul evoluției fără precedent a acesteia și a integrării sale în noi tipuri de amenințări), în secolul XXI segmentul cibernetic pare a fi piatra de temelie a unei noi ofensive. Multe dintre amenințări au căpătat un corespondent care se manifestă în mediul online, cu impact amplificat asupra mediului de securitate.
Pe acest fond al reconfigurării constante a abordărilor și dimensiunilor gestionate, una din principalele teme de dezbatere atunci când se face referire la organizațiile de intelligence este reprezentată de linia de demarcație între asigurarea unui nivel maxim de cunoaștere necesară prevenirii amenințărilor și afectarea drepturilor și libertăților individuale. Încă de la înființarea primelor organizații de ingelligence, au fost definite și operaționalizate mecanisme de control asupra activității lor. Rolul acestor mecanisme nu a fost doar de a asigura legalitatea, ci și de a verifica și evalua eficiența organizațiilor în cauză, urmărind constant gradul de îndeplinire a scopului și misiunii instituționale.
Din punct de vedere metodologic, controlul asupra organizațiilor de ingelligence se realizează (cu mici diferențe în funcție de specificul național) prin intermediul a 5 vectori: managementul superior instituțional (conducerea instituției); managementul executiv (conducerile ierarhice ale diferitelor departamente, structuri sau direcții); o putere a statului (precum controlul parlamentar); sistemul judiciar (prin asigurarea respectării tuturor legilor și normelor în vigoare); societatea civilă și mass-media.
Un parteneriat supus analizei
Literatura de specialitate a abordat în numeroase rânduri tema parteneriatului între serviciile de intelligence și societatea civilă, nuanțând-o în funcție de obiectivele comunicării, ideologia și aria de proveniență a autorului ori momentul publicării. Pentru a nu relua prezentări anterioare, mult mai cuprinzătoare, prezentul articol propune o abordare distinctă: utilizarea metodei de analiză SWOT și adaptarea sa după următoarele repere: pentru punctele tari (Strengths) – evidențierea beneficiilor parteneriatului dintre organizațiile de intelligence și societatea civilă; pentru punctele slabe (Weaknesses) – evidențierea provocărilor pe care un astfel de parteneriat trebuie să le înfrunte și depășească; pentru oportunități (Opportunities) – perspectivele și beneficiile aduse de realizarea unui parteneriat; pentru pericole (Threats) – relevarea riscurilor generate de lipsa unui astfel de parteneriat.
Punctele tari
Organizațiile non-guvernamentale sau asociațiile: prin definiție și rol asumat, aceste forme de asociere au ca obiectiv protecția și respectarea drepturilor și intereselor membrilor, constituiți în grupurile respective pentru atingerea unui scop comun. Un parteneriat cu acestea asigură, pe lângă protejarea drepturilor promovate de ele și evaluarea eficienței organizațiilor de intelligence în raport cu valorile promovate de entitățile non-guvernamentale.
Mediul academic: recunoscut ca fiind unul din fundamentele dezvoltării și inovației pentru toate dimensiunile social-economice, mediul academic poate contribui prin transpunerea descoperirilor în practica organizațiilor de intelligence și printr-un transfer de expertiză vital în adaptarea celor din urmă la provocările mediului de securitate.
Caracterul multidimensional: având în vedere că societatea civilă este formată din indivizi cu experiență în diverse domenii profesionale, aceștia pot avea un aport atât în segmentul de creare și implementare a cadrului legislativ ce reglementează activitatea unei organizații, cât și la îndrumarea și eficientizarea colectării, procesării și diseminării datelor și informațiilor privind riscurile și amenințările.
Imagine: un serviciu de informații capabil să dezvolte un parteneriat cu societatea civilă beneficiază de o credibilitate sporită pe plan național și internațional. Pe aceleași coordonate, societatea care dovedește această capacitate reduce riscul de a fi considerată pasivă, neimplicată ori, în cazuri mai rare, interesată subiectiv să mențină o cunoaștere precară a mediului de securitate.
Validarea în comunitate: creșterea credibilității unei organizații de intelligence se transpune, fără echivoc, în consolidarea poziției sale în comunitatea de intelligence – element fundamental în construirea unor cooperări indispensabile, în secolul XXI, pentru gestionarea amenințărilor dinamice, fără granițe și fără tipare clare de manifestare.
Punctele slabe
Percepția: datorită experienței și responsabilității pe care o au, organizațiile de intelligence cunosc cel mai bine mediul de securitate, având posibilitatea de a evalua corect amploarea și impactul unor riscuri. De cealaltă parte, fiecare individ beneficiază de o percepție proprie asupra acestor dimensiuni ale riscurilor, modelată de experiențele personale, sistemul de valori și nivelul de cunoaștere asupra diverselor arii ale vieții social-economice. Din acest motiv, o primă provocare în cooperarea dintre cele două părți poate fi armonizarea percepției menționate, în așa fel încât să existe un consens asupra nivelului de implicare, competențelor materiale ale organizațiilor și resursele investite de acestea.
Transparența – deconspirarea: organizațiile de informații culeg date din diverse surse, încadrate de literatura de specialitate în mai multe categorii precum: umane (HUMINT), tehnice (TECHINT) ori surse deschise (OSINT). În vederea atingerii obiectivelor de securitate națională și asigurării eficienței demersurilor, sursele, instrumentele și activitățile specifice derulate de organizațiile de intelligence nu trebuie să fie publice (în special deoarece în cadrul respectivului „public” se regăsesc și actorii purtători de risc). Pe de altă parte, din punct de vedere psihologic, un individ este cu atât mai confortabil cu un element extern cu cât cunoaște mai multe despre acesta. Drept urmare, o a doua provocare este reprezentată de capacitatea parteneriatului dintre cele două părți de a menține o linie de demarcație între transparentizare și deconspirare, care să asigure atât protejarea și succesul activităților de intelligence, cât și transparența necesară în raport cu alte organisme și societatea civilă.
Deturnarea scopului: după cum a fost prezentat anterior, societatea civilă beneficiază de numeroase forme prin care poate participa la controlul democratic al organizațiilor de intelligence. Cu toate acestea, pentru ca demersurile celei dintâi să asigure eficientizarea activității celor din urmă, este necesar să se mențină în afara sferei de influență a intereselor aparținând actorilor purtători de risc. Spre exemplu, o formă de asociere aparținând societății civile poate derula – conștient sau involuntar (sub influența unor acțiuni propagandistice) – activități care, sub eticheta „controlului democratic” să vizeze, în fapt, blocarea/îngreunarea activității organizațiilor și crearea unor breșe ce urmează a fi exploatate pentru materializarea unor amenințări.
Oportunități
Organizațiile non-guvernamentale sau asociațiile: acestea oferă agențiilor de intelligence oportunitatea de a se adaptata atât la evoluțiile mediului de securitate, cât și la nevoile și așteptările societății civile naționale și internaționale.
Mediul academic: experiențele și provocările pot fi analizate la acest nivel pentru a obține o nouă perspectivă, utilă în activitatea organizațiilor de intelligence.
Imaginea și validarea în comunitate oferă organizațiilor de intelligence posibilitatea de a eficientiza cooperarea bi și multilaterală și de a-și consolida credibilitatea în rândul comunității de profil, în scopul maximizării rezultatelor dezirabile pentru securitatea națională, în beneficiul cetățenilor.
Amenințări
Scăderea eficienței: lipsa unui parteneriat reduce capacitatea de culegere a datelor (în special HUMINT) și diminuează efectele valorificării acestora (pe fondul neîncrederii posibile a beneficiarilor în informațiile furnizate). În același timp, cooperarea în comunitatea de intelligence are de suferit. Toate aceste elemente se pot traduce printr-o probabilitate mai mare de materializare a amenințărilor.
Lumea în care trăim este definită de imperfecțiuni. Este important și util să existe aspirații și așteptări, însă acestea trebuie să fie realiste, justificate, obiective. Cooperarea între organizațiile de intelligence și societatea civilă contribuie la corectarea reciprocă a imperfecțiunilor, în timp ce o relație antagonică reprezintă un nonsens. O societate nu se poate menține și prospera fără a-și perfecționa instituțiile care să îi asigure securitatea. În același, timp aceste instituții nu pot exista în absența unei societăți care să le încredințeze și orienteze misiunile.
Abstract
Partnerships are a form of agreement for cooperation formally and informally used in many fields all over the world, which dates back hundreds and thousands of years. From individual level to business and state level, partnerships offer the parties involved the opportunity to maximize their success. Therefore, in a world that is constantly facing changing threats and challenges, it is more important than ever to build partnerships between intelligence communities and national societies. There is no doubt that there will be lots of challenges on the way, but the benefits and opportunities delivered by such a partnership will definitely contribute to national & international security and social welfare.
Autor: Tiberiu Mihail Lazăr
