Resurecţia identitară şi cea a naţionalismului, atitudinile eurosceptice, creşterea numărului curentelor europene cu profil extremist şi propaganda agresivă a acestora au generat o evoluţie îngrijorătoare în ceea ce priveşte vizibilitatea şi numărul susţinătorilor ideologiilor extremiste, radicalizarea începând să se manifeste tot mai pronunţat în rândul tinerilor.
Mai mult, dinamizarea activităţii din mediul virtual a produs schimbări ale modului de gândire şi acţiune la nivel individual, constituind un catalizator al procesului de radicalizare. Mediul virtual, caracterizat de posibilitatea comunicării facile, rapide şi în condiţii prezumtive de anonimat, a devenit instrumentul ideal pentru propagandă, prozelitism, mobilizare şi transfer de know-how cu caracter extremist, mai ales pentru tinerii aflaţi în plin proces de construire a identităţii.
Fiind în plin proces de dezvoltare şi maturizare a structurii de personalitate, receptivitatea tinerilor faţă de ideologiile cu profil extremist este mult mai mare, mai ales că, pe fondul „crizei adolescenţei/de identitate personală”, îşi doresc să epateze sau să atragă atenţia şi, frecvent, apelează la atitudini sau comportamente nonconformiste. De asemenea, aceşti tineri sunt conectaţi permanent la mediul virtual şi evoluţiile tehnologice, fiind atraşi de propaganda diseminată în mediul online, care este extrem de atractivă vizual şi conceptual.
În comparaţie cu alte state europene care s-au confruntat cu manifestări radicale şi violente (precum Germania, Franţa, Marea Britanie, Norvegia, Olanda şi Spania), extremismul autohton se menţine la un nivel scăzut. Cu toate acestea, perspectiva radicalizării există şi se conturează tot mai pronunţat, ca efect al contagiunii factorilor externi. În plus, nivelul scăzut al culturii de securitate reprezintă un factor favorizant al potenţialului de creştere a fenomenului radicalizării de natură extremistă ideologică.
O definiţie cuprinzătoare a culturii de securitate este oferită în „Dicţionarul modern de securitate publică” al Centrului de promovare a culturii de securitate. Potrivit acestuia, „cultura de securitate reprezintă o abordare instituţională modernă care promovează problematica securităţii; cunoaşterea registrului de urgenţe publice, de ordin politic, militar, economic, social şi ecologic; totalitatea noţiunilor, ideilor şi informaţiilor de care dispun, la un moment dat, cetăţenii statului, referitoare la valorile, interesele şi necesităţile naţionale de securitate; modalitate de dezvoltare a unor atitudini, motivaţii şi comportamente necesare apărării şi protecţiei personale, de grup şi statale faţă de vulnerabilităţi, factori de risc, ameninţări, stări de pericol sau agresiuni potenţiale, precum şi promovării lor în mediul intern şi internaţional de securitate”.
Ce urmăresc autorităţile?
Lupta împotriva extremismului reprezintă o veritabilă provocare, prin prisma noilor sale caracteristici: grad ridicat de clandestinitate, conexiuni impersonale, număr consistent de persoane posibil a fi atrase, linia relativă de demarcaţie între retorica extremistă şi dreptul la liberă exprimare sau între interiorizarea efectivă a ideologiilor deviante şi teribilismul specific vârstei, respectiv eficienţa scăzută a unor metode coercitive.
Sunt suficiente motive pentru ca această problematică să fie tratată coordonat, prin armonizarea eforturilor autorităţilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale şi ordinii publice şi instituţiilor cu rol educativ sau de suport psihologic. Aceste autorităţi şi instituţii pot să încurajeze gândirea critică, obiectivă în raport cu abordările extremiste, prin campanii naţionale de promovare a culturii de securitate.
Limitarea propagării extremismului
Pentru a ne alinia priorităţilor comunitare, în plan intern pot fi avute în vedere o serie de măsuri. În primul rând este necesară identificarea timpurie a elementelor extremiste în scopul limitării efectului de contagiune şi a propagandei în plan naţional. Sub influenţa externă a evoluţiilor în planul securităţii europene, pe termen mediu şi lung este posibil ca modalitatea de manifestare a extremismului ideologic în ţara noastră să sufere unele modificări generate de importarea agendei internaţionale, asimilarea unor tipare acţionale şi a unor forme mai convingătoare de propagare.
În al doilea rând, prin angrenarea în acest demers de prevenire a unor instituţii publice este asigurat un mod de acţiune unitară la nivel instituţional. Din practica altor state europene, s-au desprins concluzii potrivit cărora abordările integrate, care să încurajeze gândirea critică şi comunicarea publică eficientă de sancţionare a discursurilor de factură xenofobă, rasistă sau extremistă reprezintă paşi spre o societate tolerantă, condusă de valorile democraţiei. Efortul de prevenire şi contracarare nu poate fi doar al unei singure instituţii, ci este necesar să fie unul comun, care implică autorităţile centrale şi locale, poliţia, serviciile secrete, societatea civilă, serviciile sociale şi sistemul de învăţământ.
În al treilea rând trebuie identificate modalităţi optime de conştientizare a publicului-ţintă, iar atenţia trebuie îndreptată către medii asociate acestuia. Entităţile cu rol de senzor, care pot observa schimbările de comportament sau apariţia unor indicatori ai procesului de (auto)radicalizare, sunt membrii familiei, cercul relaţional restrâns şi mediul social frecventat, cu precădere școli, licee, facultăți sau unități de învățământ.
Nu în ultimul rând este necesară adaptarea în plan intern a unor soluţii identificate la nivel european. În Uniunea Europeană există mai multe formate de cooperare comunitară reprezentative, destinate prevenirii sau contracarării extremismului: High Level Comision Expert Group on Radicalization, Radicalization Awareness Network – Centre of Excellence, European Strategic Communication Network. Comisia Europeană alocă fonduri pentru activităţi legate de prevenirea şi combaterea extremismului, iar statele UE sunt încurajate să creeze cadre adecvate, cu implicarea organizaţiilor nonguvernamentale, instituţiilor de ordine publică şi a experţilor din domeniul securităţii, pentru a facilita elaborarea unor măsuri eficace cu rol de prevenţie.
State europene precum Germania, Marea Britanie, Norvegia, Danemarca sau Suedia pot constitui un exemplu de bune practici în domeniul combaterii radicalizării (mai multe detalii găsiţi aici).
Programul danez include un Centru de prevenire, subordonat serviciului secret intern. În cadrul Centrului există echipe de specialişti, persoane deradicalizate, care oferă credibilitate şi prezintă ascendent asupra celor care intră în aceste programe.
Modelul german de deradicalizare presupune abordarea persoanelor-ţintă atât individual, cât şi în cadrul unor grupuri de lucru, monitorizarea efectelor relevând că doar 5% din cei care au frecventat programul au recidivat.
În cazul Marii Britanii, a fost iniţiat un proiect prin care se doreşte combaterea discursului urii, într-un efort de a angrena şi comunitatea în conştientizarea fenomenului de hărţuire rasială.
Plecând de la spectrul extremismului violent (o scală de la -10 la +10), programul suedez implică şi foşti extremişti ca ajutoare în procesul de deradicalizare. Norvegia, în schimb, propune stabilirea unui dialog constructiv între tineri şi părinţii acestora pe de o parte şi autorităţi pe de altă parte, atunci când sunt semne privind un comportamentul deviant ce se poate transforma într-unul infracţional, urmând structura informare – ghidare – îndemnare – instruire – avertizare.
Deşi nivelul de risc al extremismului şi radicalizării înregistrat în prezent în ţara noastră este scăzut, este necesară adoptarea, încă din stadiul actual, a unor acţiuni suplimentare de prezervare a stării de securitate, în special în ceea ce priveşte identificarea tinerilor extremişti sau cu potenţial extremist şi conştientizarea mediilor-ţintă asupra pericolului pe care îl constituie extremismul şi radicalizarea.
Abstract
A broad preventive effort to fight radicalization coincides to a great extent with action plans also emphasized at an European level, with plenty of examples of good practices from our EU partners.
Young people are the most exposed to radicalization, so they should be the main target of the awareness approaches intended to point, eliminate and stop deviant behaviors.
German practice, for instance, is both an individual approach and a team work, with only 5% of the individuals prone to offend again.
Swedish model involves former extremists that contribute to de-radicalization process.
Fighting extremism requires a joint action of the law enforcement and educational authorities. Understanding radicalization that leads to violence is an ongoing process which involves the entire community.
Autori: Brînduşa Gal şi Diana Lucaciu
