Evoluţia ultimelor evenimente în materie de securitate europeană a reafirmat, pe fondul nevoii crescute de asigurare a unui climat de stabilitate şi securitate în zonă, dorinţa statelor europene de a crea şi dezvolta o identitate proprie în materie de apărare şi securitate. Acest lucru este considerat oportun, în virtutea unei reacţii mai rapide faţă de un eventual pericol de securitate manifestat pe teritoriul Uniunii Europene, considerându-se că NATO, structura de securitate nord-atlantică, ar necesita un timp mai mare de acţiune. Totuşi, noua structură de securitate europeană ar urma modelul NATO în ceea ce priveşte utilizarea forţelor şi a mijloacelor, dar nu va fi constituită ca un adversar, ci ca un partener pentru NATO, conform principiului “separabil, dar nu separat”.
Actualul context geopolitic determină Uniunea Europeană să-şi creeze propria politică externă, bazată pe eforturile colective manifestate, în principal, în domeniul politic şi economic, sursele principale pentru dezvoltarea capacităţii militare. Tendinţele continue de evoluţie a politicii de securitate a Uniunii Europene sunt în creştere, dar în cadrul procesului de dezvoltare trebuie să se ţină seama de interesele NATO, pentru a se preîntâmpina eventualele suprapuneri sau conflicte de interese.După tragicele atentate teroriste de la 11 septembrie, Uniunea Europeană a devenit conştientă de faptul că trebuie să facă faţă oricărei ameninţări la adresa securităţii regionale, implicit naţionale, stabilind rapid o politică de combatere a terorismului ce cuprinde următoarele puncte:
– definirea unui concept comun asupra terorismului;
– elaborarea unui mandat de arestare pan-european, valabil pentru tot teritoriul Uniunii Europene, destinat cazurilor de terorism;
– crearea unui birou al unui procuror pan-european pentru cazurile de terorism.
În plus, a fost promulgată şi “clauza de solidaritate”, prin care membrii UE se obligă să mobilizeze toate instrumentele aflate la dispoziţia lor, inclusiv resursele militare, pentru a interveni în cazul unui atac terorist.
Practic, a fost creată o copie a FBI-ului, o instituţie federală de aplicare a legii, însă, în Europa, o astfel de politică este încă departe de a-şi arăta eficienţa. Toate aceste măsuri au cunoscut un proces de intensificare imediat după atentatele teroriste de la Madrid, din 11 martie 2004, dar paşii care s-au făcut în acest sens sunt încă mult în urmă faţă de aşteptări.
Vocile cele mai autorizate ale UE au fixat principalele coordonate ale politicii de securitate, astfel: intervenţia locală, atât în conflictele deja existente, cât şi în cele care se conturează; sarcina armatei europene va fi aceea de menţinere a păcii în interiorul Uniunii Europene, şi nu de luptă activă; caracteristica de bază va fi autonomia europeană de acţiune.
Dintre toate aceste măsuri preconizate a constitui fundamentul noii politici de securitate europeană, Uniunea Europeană a adoptat Mandatul de Arestare European, a prevăzut şi instituit instrumentele pentru combaterea finanţării terorismului şi a încheiat un acord de asistenţă legală reciprocă cu SUA. Totodată, îşi propune o politică ofensivă în ceea ce priveşte neproliferarea armelor de distrugere în masă, acţionând în sensul consolidării poziţiei Agenţiei Internaţionale a Energiei Atomice, sporirii controlului asupra materialelor strategice şi tehnologiilor duale, precum şi armonizării tratatelor multinaţionale şi acordurilor referitoare la această problemă.
În acelaşi context, Uniunea Europeană va oferi şi pe viitor ajutor militar pentru rezolvarea conflictelor regionale, de genul Balcani, Afganistan şi Irak, cât şi pentru restaurarea guvernărilor democratice. Toate aceste acţiuni vor fi posibile tocmai datorită faptului că ameninţările actuale sunt dinamice, nonmilitare şi au caracter transfrontalier, ceea ce necesită contracararea la distanţă prin combinarea mai multor instrumente.
În al doilea rând, Uniunea Europeană trebuie să se implice activ în construirea mediului de securitate în vecinătate, în sensul că statele de la graniţele UE trebuie să fie bine guvernate, neexistând niciun moment de suspiciune de “bad government”. Analiştii politico-militari susţin că integrarea în Uniunea Europeană a statelor candidate măreşte gradul de securitate internă dar, în acelaşi timp, aduce Uniunea mai aproape de zonele de conflict, cele mai expuse zone fiind regiunile est-europeană şi mediteraneană.
Obiectivul strategic de a crea o ordine internaţională bazată pe o multilateralitate eficientă este în concordanţă cu obligaţia Uniunii Europene de a sprijini şi dezvolta dreptul internaţional. Carta Naţiunilor Unite trebuie respectată, iar Consiliul de Securitate ONU are principala responsabilitate în menţinerea păcii şi securităţii internaţionale. Toate organizaţiile şi instituţiile sistemului internaţional trebuie să fie eficiente în confruntarea cu ameninţările la adresa păcii şi securităţii globale, cu o ripostă pe măsură împotriva încălcării normelor. Organizaţiile regionale consolidează şi ele guvernarea globală, o semnificaţie specială având-o consolidarea şi eficiacientizarea OSCE şi a Consiliului Europei, dar şi a unor organisme precum Uniunea Africană sau ASEAN (Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est).
Un rol deosebit în acest sens îl au serviciile de informaţii (intelligence), care trebuie să îndeplinească cele trei funcţii ale securităţii, respectiv cunoaşterea, prevenirea şi contracararea ameninţărilor (teroriste). În acelaşi timp, serviciile de informaţii au rolul de a informa în plan politic cu privire la eventualele elemente care pot constitui ameninţări teroriste, condiţie primordială şi obligatorie pentru declanşarea unei reacţii rapide şi eficiente.
Autor: Florin Cârjan
