Ovidiu Marincea: Domnule rector, de ce avea nevoie Serviciul Român de Informaţii de Academia Naţională de Informaţii? Nu sunt foarte multe servicii de intelligence care au propria academie.
Niculae Iancu: Răspunsul simplu la această întrebare este acela că profesia de ofiţer de informaţii, odată ce au fost parcurşi anii de maturizare a noului profil instituţional al Serviciului Român de Informaţii, solicită o pregătire de nivel universitar.
Răspunsul pe larg ține de ideea existenţei unui standard ocupaţional asociat profesiei de ofiţer de informaţii, în acord cu toate principiile de funcţionare ale învăţământului superior românesc, european şi global în general. Este necesară o formare de nivel înalt a profesioniştilor din domeniul de activitate respectiv.
În egală măsură, prezenţa Academiei Naţionale de Informaţii în cadrul Serviciului Român de Informaţii este legitimă, deoarece se constituie într-o platformă de gândire şi acţiune academică în formularea unor repere conceptuale fundamentale misiunilor Serviciului Român de Informaţii. Pornind de la aceste principii fundamentale de existenţă a învăţământului superior militar de informaţii, în cei 23 de ani de existenţă ai Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul” s-a conturat un profil consolidat pe doi piloni esenţiali de existenţă: cercetare ştiinţifică şi învăţământ superior.
OM: Care sunt rezultatele pe care le-ați înregistrat în domeniul cercetării științifice?
NI: În ultimii ani, odată cu conturarea unui profil ştiinţific distinct pentru domeniul studiilor de securitate şi intelligence, a apărut necesitatea firească de constituire a unei structuri organizatorice, care să asigure rezultate ştiinţifice de vârf în aceste domenii de competenţă. Această structură organizatorică a cunoscut diverse forme, astăzi fiind sub egida Institutului Naţional de Studii de Intelligence. Institutul Naţional de Studii de Intelligence acţionează pe două paliere: studii de securitate şi studii de intelligence, prin prisma cărora sunt acoperite 21 de tematici esenţiale pentru definirea acestor domenii. De exemplu, pornim de la ceea ce înseamnă un profil de ţară, România 2020-2030, un domeniu în jurul căruia sunt dezvoltate mai multe proiecte asociate ideii de gândire strategică şi mergând până la domenii care vizează domenii de nişă ale securităţii naţionale, cum este domeniul cyberintelligence, cybersecurity sau domeniul protecţiei şi securităţii infrastructurilor critice.
OM: Cât de greu se accede în cadrul Academiei Naţionale de Informaţii?
NI: Procesul de selecţie şi procesul de pregătire care preced, respectiv însoţesc parcursul educaţional al studenţilor în Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul” sunt procese foarte complexe. Practic, cei care ajung să obţină statutul de student în cadrul Academiei Naţională de Informaţii trec prin mai multe filtre, care, într-un fel sau altul, au menirea de a confirma existenţa abilităţilor necesare urmării profesiei de ofiţer de informaţii. Noi numim, la nivelul comunităţii academice, aceste caracteristici ale studentului ca fiind specifice profilului candidatului pentru a deveni student în Academia Naţională de Informaţii.
Procesul de selecţie este un proces complex, riguros şi foarte sever. Deci această medie nu exprimă un nivel de cunoştinţe al candidatului nostru, ci exprimă poate nivelul standardului educaţional asumat de comunitatea noastră academică. Urmează un parcurs educaţional cu durata de trei ani, la sfârşitul căruia studenţii noştri, în baza cumulărilor pe care le fac pe parcursul pregătirii, absolvă Academia cu note începând de la 8 până, evident, către 10.
OM: Sunt şi studenţi care renunță la studii? Dacă da, care sunt motivele pentru care aceștia abandonează cursurile?
NI: Nu putem spune că există un fenomen din acest punct de vedere. Pentru a răspunde la această întrebare, statistica ne-ar putea ajuta mai mult, deci aş putea spune că pleacă undeva între 2 şi 5% dintre studenţii noştri, dar în cifre absolute, ţinând cont de faptul că sunt foarte puţine locuri scoase la concurs în fiecare an pentru accederea la studii universitare de licenţă, aş spune că poate 1-2 studenţi pe an se retrag din ceea ce înseamnă parcursul educaţional.
Se retrag din diverse motive. Principalul motiv pe care-l constatăm este al dificultăţii în a se adapta la rigorile muncii de informaţii înţelese în mod progresiv pe parcursul pregătirii, respectiv perspectiva economică, adică nivelul înţeles de către studenţii noştri al veniturilor de natură salarială la debutul în carieră.
OM: Pe porţile Academiei Naţionale de Informaţii intră în fiecare an foarte mulţi civili pentru a studia în cadrul Academiei Naţionale de Informaţii. De la an la an, ştiu că există o dinamică interesantă. Care sunt motivele pentru care civilii își doresc să-și însușească studiile de securitate?
NI: Da, este şi pentru noi până la urmă un model de mândrie să observăm interesul crescut din partea societăţii civile pentru a urma diverse forme de pregătire în cadrul Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul”. Noi respectăm toate criteriile de asigurare a calităţii impuse de ceea ce înseamnă sistemul de învăţământ superior românesc, avem un număr limitat de locuri care pot fi oferite în diverse forme de pregătire organizate în cadrul Academiei Naţionale de Informaţii.
Pe parcursul evaluărilor pentru admitere la aceste programe, evident că punem şi noi această întrebare: Ce anume li s-a părut atractiv sau ce anume au avut în vedere atunci când au ales această universitate pentru a-şi completa portofoliul de pregătire individuală la acest nivel superior? Şi răspunsurile sunt diverse. Ne bucurăm să constatăm că reprezentanții societății civile, ai mediului de afaceri, ai administrației locale și centrale vin la Academia Națională de Informații pentru a-și însuși cultura de securitate în vederea luării celor mai bune decizii în activitatea pe care aceștia o desfășoară.
OM: Dar sigur vă aduceţi aminte de nişte răspunsuri, nu ştiu, ciudate, amuzante.
NI: Personal, evident că nu pot fi martor al tuturor proceselor de selecţie, însă avem analizele de feedback pe care le realizăm şi noi după fiecare moment de admitere. Iar acestea ne oferă câteodată şi posibilitatea de a zâmbi. De exemplu, sunt situații în care diverşi aspiranţi sau candidaţi sunt foarte convinși că au toate abilitățile necesare muncii de informații și dau detalii care l-ar face invidios până și pe James Bond! Apoi, cer să acceadă pe un loc la studiile de master destinate civililor, luându-și angajamentul că își vor pune la dispoziția țării toate calitățile lor de super-eroi.
OM: Rămânem în acelaşi registru, pentru că aş vrea să vă întreb care este cel mai vârstnic absolvent de masterat?
NI: În ceea ce priveşte formele de pregătire universitară destinate instituţiilor din domeniul securităţii naţionale există nişte limite de vârstă, deci impuse din start. Aceste limite merg până la vârsta de 35 de ani. În ceea ce priveşte masterele civile, evident că suntem deschişi societăţii aşa cum orice altă universitate o face şi oricine îşi doreşte să-şi completeze bagajul de cunoştinţe la un nivel înalt prin accesarea unor programe de pregătire universitare în cadrul Academiei poate veni către noi.
Am aici un element interesant, într-una dintre sesiunile de admitere la unul dintre masterele destinate societăţii civile, am avut o doamnă candidat în vârstă de 55 de ani, care a menţionat faptul că dorește să-şi schimbe profilul individual și profilul de carieră.
Voia să facă masterul pentru a se convinge dacă i se potrivește munca de informații și astfel să vadă cu ce se va ocupa în următoarea perioadă a vieții sale.
OM: Intrebare off the record, Mihai Viteazul a fost absolvent al Academiei? Chiar, de unde-i numele de Mihai Viteazul, că nu cred că știe toată lumea.
NI: Există un istoric, cred că mai degrabă nescris, pe o cutumă a asocierii unor nume relevante din istoria românească de instituţiile de învăţământ supe-rior şi în mod special pentru cele militare. S-a apreciat că o personalitate relevantă din istoria noastră care, într-un fel sau altul, poate fi asociată şi cu munca de informaţii sau cu rolul informaţiilor în obţinerea unor succese, să spunem de natură operativă, ca să mă adresez pe limbajul specific profesiei noastre, ar fi domnitorul Mihai Viteazul, primul întregitor al poporului român.
OM: Cooperarea internaţională: Cu ce alte entităţi similare sunteţi în colaborare şi cooperare?
NI: În ultimii ani, pe acest palier al cooperării internaţionale din partea Academiei Naţionale de Informaţii a existat o deschidere foarte mare. Noi spunem că există o creştere exponenţială în realizarea unor contacte relevante în plan internaţional, acestea fiind focalizate pe ceea ce înseamnă posibilitatea gestionării în comun a unor proiecte de cercetare ştiinţifică sau educaţionale care să aibă relevanţă în arealul geografic al ţării noastre.
De altfel, ceea ce noi constatăm este că Academia Naţională de Informaţii este atractivă partenerilor internaţionali din două perspective: o perspectivă este tipul de relaţie, să spunem instituţională, cu principalul serviciu de informaţii românesc, model pe care majoritatea partenerilor noştri îl consideră de succes, sens în care ni s-a solicitat în mod constant un transfer de expertiză pentru a se analiza posibilitatea transferării acestui model şi în alte spaţii şi, în egală măsură, poate este relevantă poziţia ţării noastre în regiunea Mării Negre sau în regiunea extinsă a Mării Negre, care rămâne un centru de interes pentru ceea ce înseamnă securitatea contemporană. Concret, poate cele mai strânse parteneriate le avem în spaţiul nord american. Ceea ce aş vrea să mai menţionez aici este faptul că la nivelul comunităţii noastre academice ne preocupă identificarea mai multor parteneri internaţionali, pentru a crea, a construi împreună pe palierul academic în ariile noastre ştiinţifice, decât în plan naţional şi am găsit această deschidere în Statele Unite al Americii, unde poate o surpriză pentru mulţi cei care, într-un fel sau altul, sunt interesaţi de activitatea Academiei, există Universitatea Naţională de Informaţii a SUA (National Intelligence University). Este principalul nostru partener, cu care avem în derulare mai multe proiecte de cercetare şi perspective de dezvoltare, inclusiv a unor programe de pregătire. În egală măsură, avem contacte, în primul rând pe zona de cercetare ştiinţifică, în interiorul unor reţele de cercetare europeană şi unor reţele de cercetare internaţională prin prisma cărora suntem şi parte a unor consorţii prin care am accesat proiecte finanţate, spre exemplu din programul Orizont 2020 al Uniunii Europene.
Suntem, din cunoştinţele noastre, una dintre puţinele universităţi din România, care în momentul de faţă are două proiecte în derulare pe programul Orizont 2020 şi avem încă trei aplicaţii depuse, spunem noi, cu şanse de succes.
OM: Dintre universităţile de prestigiu mondial, cu care sunteţi parteneri?
NI: Avem un parteneriat direct cu Universitatea Harvard din Statele Unite, concret cu JFK School of Government, universitatea cu care derulăm împreună un program anual de pregătire destinat celor care ocupă diverse poziţii de responsabilitate în instituţii de securitate şi apărare din arealul Mării Negre.
Acest program este accesat în egală măsură şi de reprezentanţi ai societăţii civile din cele şapte state riverane Mării Negre.
OM: Cum vă comunicaţi oferta educaţională? Cum află studenţii, cum află civilii de oferta educațională, dacă nu intră pe acest site al Academiei Naţionale de Informaţii sau pe site-ul SRI?
NI: Răspunsul este simplu: suntem cunoscuţi. Însă trebuie să fac din nou referire la cele două paliere, să spunem principale, de adresabilitate a activităţii noastre universitare. Pentru programele de pregătire destinate şcolarizării viitorilor ofiţeri de informaţii, care vor activa în cadrul instituţiilor de securitate naţională, există un întreg sistem de selecţie şi colaborare, parteneriate semnate cu aceste instituţii, care includ această componentă de publicitate, de prezenţă în spaţiul public a ofertei noastre educaţionale. Suntem prezenţi cu oferta noastră publică atât pe internet, cât şi în diverse interacţiuni pe care le organizăm în cadrul instituţiilor de învăţământ preuniversitar, pentru a face cunoscută oferta publică a Academiei Naţionale de Informaţii. În ceea ce înseamnă celălalt palier, al programelor de pregătire destinate societăţii civile, care au ca principal scop realizarea unui culturi de securitate la nivelul societăţii româneşti, chestiune care apreciem că este de maximă importanţă pentru creşterea nivelului de securitate, comunicăm atât prin intermediul ofertelor publice pe care le postăm pe diverse platforme de comunicare, cât şi ceea ce în mod tradiţional înseamnă transmiterea dintr-o generaţie în alta a existenţei unor oportunităţi de formare în universităţile româneşti.
Avem și ce promova! Începând cu data de 1 august 2015, ANI are o nouă facultate, având astfel două facultăţi, Facultatea de Informaţii şi Facultatea de Studii de Intelligence. Ne putem mândri și cu o nouă structură de cercetare ştiinţifică, alături de Institutul de Studii Naţionale de Intelligence, fiinţând de la această dată şi Centrul Naţional de Modelare şi Simulare de Intelligence. Alături de aceste structuri principale ale activităţii noastre academice, prin noua schemă organizatorică, sunt funcționale și Şcoala Doctorală, respectiv Colegiul Naţional de Informaţii.
OM: Vorbim de o plajă extrem de largă, de la cercetare, care include modelare, simulare, pană la Facultatea de Informaţii, o zonă extrem de extinsă şi către societatea civilă. De ce această preocupare?
NI: Academia Naţională de Informaţii îşi exercită rolul social pe trei dimensiuni: pregătirea ofiţerilor de informaţii, având în vedere existenţa unei profesii de sine stătătoare, desfăşurarea de activităţi de cercetare ştiinţifică pentru oferirea unor prognoze de securitate solide necesare conturării unui profil de ţară la diverse orizonturi de timp şi crearea unei culturi de securitate la nivelul societăţii româneşti. În această a treia dimensiune, noi spunem că rolul Academiei Naţionale de Informaţii este un rol cheie. De ce este necesară o cultură de securitate naţională? Pentru că securitatea ar trebui să vizeze fiecare individ în parte, iar prin contribuţia fiecărui cetăţean la consolidarea culturii de securitate naţională avem garanţia primară a existenţei unui mediu corespunzător de dezvoltare socială şi umană, dezvoltare care trebuie să vizeze creşterea performanţei şi competitivităţii naţionale. Aceste deziderate nu sunt posibile decât prin contribuţia fiecărui cetăţean în parte. Evident, există şi o percepție că această contribuţie la consolidarea securităţii nu înseamnă altceva decât o informare sau crearea unei relaţii între turnător şi instituţia de forţă. Este o paradigmă care vine din trecut, credem că este depăşită această imagine asociată instituţiilor de securitate şi intelligence şi că prezenţa cetăţeanului în dezbaterile de securitate într-o manieră ştiinţific construită, astfel încât mesajele să fie modelate în cunoştinţă de cauză, înţelegând ceea ce înseamnă risc, ameninţare şi viitor pentru ţara noastră, reprezintă, ceea ce menţionam mai devreme, garanţia consolidării statului român.
OM: În noul context de securitate, cât de interesată este Academia de subiectul securităţii cibernetice?
NI: Fenomene care în trecut păreau doar filă de istorie, măcar pentru acest spaţiu european, de tipul migraţiilor sau a ceea ce înseamnă războiul convenţional, al ameninţărilor de tip clasic venite din spaţiul estic, sunt astăzi mai prezente decât oricând. Complementar acestor ameninţări de tip clasic, care ne situează într-o paradigmă realistă de gândire a problematicilor de securitate, se manifestă şi riscurile de natură neconvenţională, poate cea mai importantă ameninţare venind din spaţiul cibernetic. În acest context, suntem preocupaţi, la nivelul Academiei Naţionale de Informaţii de ceea ce înseamnă securitatea cibernetică, de ceea ce înseamnă apărarea cibernetică şi de ceea ce înseamnă cyberintelligence, sens în care avem în derulare mai multe proiecte de cercetare, atât pentru fixarea conceptelor fundamentale ale domeniilor menţionate, cât şi pentru identificarea unor modele de abordare a acestor riscuri şi ameninţări pe diverse paliere de tip instituţional sau statal. În egală măsură, suntem preocupaţi de lansarea unor programe de pregătire care să abordeze tematica securităţii cibernetice, așa încât ne-am gândit să ne adresăm în două dimensiuni beneficiarilor pregătirii Academiei: dimensiunea de politică publică în gestionarea spaţiului cibernetic, respectiv impactul tehnologiei asupra vieţii noastre. Aici nu se poate lucra sau gândi sau acţiona decât în spirit de parteneriat. Acest parteneriat trebuie să includă atât instituţiile statului, cât şi entităţile care reprezintă societatea civilă şi cetăţeanul.
OM: Că vorbim de relaţii instituţionale şi parteneriat, care este relaţia Academiei Naţionale de Informaţii cu Serviciul Roman de Informaţii?
NI: Academia Naţională de Informaţii este structură componentă a Serviciului Român de Informaţii. Academia Naţională de Informaţii funcţionează în spiritul autonomiei universitare.
Altfel spus, Serviciul Român de Informaţii ne oferă tot ceea ce înseamnă sprijinul necesar dezvoltării unei comunităţi academice autentice, însă noi funcţionăm şi acţionăm în spiritul autonomiei universitare, forumurile de decizie universitară fiind cele care se regăsesc în cadrul oricărei universităţi care funcţionează prin prisma modelului Bologna. Această autonomie universitară ne oferă o libertate de gândire şi acţiune care de multe ori conferă rezultate semnificative pentru conturarea unor decizii instituţionale necesare adoptării unor direcţii de acţiune în acord cu misiunile şi aria de responsabilitate a Serviciului nostru.
