Media literacy – ghidul navigatorului în oceanul informaţional

Pe parcursul epocii moderne s-au dezvoltat modalităţi specifice de producere şi diseminare a informaţiei. Acestea aveau în centrul lor o elită literată cu abilităţi dezvoltate de obţinere, selectare, verificare şi transmitere a informaţiilor relevante despre realităţile sociale, politice sau ştiinţifice.

Aceste modalităţi tradiţionale de comunicare se transformă sub ochii noştri. Mai mult, revoluţia digitală înseamnă moduri novatoare de transmitere a informaţiei.

Democratizarea tehnologică

Fosta elită, formată din instituţiile media şi alţi profesionişti ai comunicării, a pierdut monopolul informaţional, o importantă parte a acestuia fiind cedată unor categorii largi de populaţie. Simplul acces la tehnologia digitală permite producerea şi distribuţia produselor media, singura condiţie reală fiind dorinţa şi disponibilitatea de a utiliza în proporţie maximă tot ceea ce această tehnologie are de oferit.

Această „democratizare“ tehnologică nu a fost, însă, însoţită şi de o răspândire creştere a abilităţii păturilor largi de populaţie de a analiza, în mod critic, informaţia la care este expusă, şi mai ales de a crea produse mediatice în mod responsabil şi avizat.

Din această discrepanţă între posibilităţile tehnologice digitale, pe de o parte, şi abilităţile cognitive şi responsabilitatea civică la nivel individual şi social, pe de altă parte, se creează vulnerabilităţi importante şi acute. Aceste vulnerabilităţi pot fi, şi sunt, uşor exploatate de producători anonimi de mesaje, greu de controlat prin metode juridice (aflate, în mod lesne de înţeles, la nivelul de dezvoltare anterior, al mijloacelor de comunicare în masă) şi care reuşesc, adesea foarte eficient, să producă mesaje a căror distribuţie este fulminantă, cu un impact social covârşitor.

Media literacy, răspunsul la risc

Tocmai pentru a răspunde riscului astfel creat s-a născut conceptul de media literacy. Pentru înţelegerea acestei sintagme, Centrul pentru Media Literacy oferă două definiţii apropiate. Prima dintre ele, foarte concisă, oferă o înţelegere practică, minimală: „Media literacy este abilitatea de a accesa, analiza, evalua şi crea produse media într-o varietate de forme“. Cea de-a doua, mai extinsă şi cu caracter normativ, contextualizează definiţia, angajând-o în social şi relevându-i importanţa pentru democraţie: „Media Literacy este o abordare a educaţiei caracteristică secolului 21. Ea oferă un instrument pentru accesarea, analizarea, crearea şi participarea cu mesaje într-o multitudine de forme – de la print la video şi la Internet. Media Literacy oferă o înţelegere a rolului media în societate, precum şi abilităţi esenţiale pentru cercetare şi exprimare de sine necesare cetăţenilor unei democraţii“.

De un deosebit interes pentru serviciile de informaţii, ca şi pentru celelalte instituţii democratice ale statului contemporan, este ultima parte a definiţiei, cea care leagă în mod strâns abilităţile de cercetare şi exprimare de sine de participarea în cadrul vieţii democratice. Cu alte cuvinte, o populaţie care nu deţine gândirea critică necesară analizei potopului zilnic de informaţii la care este supusă, care nu cunoaşte instrumentele pentru a căuta în mod activ surse valide de informaţii şi care, ulterior, nu este capabilă să genereze mesaje de contracarare a ştirilor false, este o populaţie care nu are capacitatea de rezista eficient în cazul unor acţiuni maliţioase, coordonate, la nivel organizaţional sau chiar statal.

În faţa avalanşei de informaţii, media literacy îşi propune să educe consumatori avizaţi, care să reuşească să navigheze în oceanul informaţional din jurul nostru. Dar, pe de altă parte, îşi propune să creeze şi producători responsabili şi angajaţi, care să utilizeze cu spirit civic resursele aflate la îndemână pentru producerea, compilarea şi diseminarea de mesaje.

Conceptul de literacy, care ar putea fi tradus parţial prin alfabetizare reia experienţa fundamentală a cititului şi scrisului pentru a o adapta în contextul universului inter-conectat în care trăim. Astfel, pe de o parte, o persoană literată este un decodor al mesajului scris, iar, pe de altă parte, trebuie să fie capabil să producă el însuşi mesaje în conformitate cu propriile sale intenţii şi interese.

Revoluţia digitală a adus, într-o primă fază, un torent de informaţii accesibile extrem de facil. În faza a doua, a pus la dispoziţia oricui este interesat o serie întreagă de mijloace de exprimare, care fuseseră anterior apanajul sau chiar monopolul unor instituţii puternice, deţinătoare ale mijloacelor de producţie şi, mai ales, ale pârghiilor de diseminare a produselor media.

Principiile media literacy

Mişcarea privind media literacy propune o serie de principii esenţiale pentru susţinerea unei înţelegeri superioare a mediilor de comunicare în masă.

1. Toate mediile sunt construite. În pofida pretenţiei, clamate mai ales de mediile electronice, de a reflecta fidel realitatea, în fapt, produsele mediatice sunt creaţii artificiale, realizate în conformitate cu interesele, valorile sau posibilităţile autorilor. Pe cale de consecinţă, urmăresc să îndeplinească scopurile persoanelor sau instituţiilor implicate în producerea acestora. Inutil de adăugat, scopurile producătorilor pot fi convergente cu interesele consumatorului sau, dimpotrivă, emiţătorii sunt interesaţi să profite de pe urma consumului mediatic în defavoarea audienţelor. De aceea, succesul şi credibilitatea media depinde tocmai de aparenţa de naturaleţe pe care o asumă şi o vând propriilor consumatori.

2. Mediile construiesc realitatea. Dincolo de experienţa personală a fiecăruia dintre noi, la care se adaugă experienţa celor cu care intrăm direct în legătură, mass-media reprezintă un întreg rezervor de experienţe virtuale. Deşi nu accesul la ele este mediat, le considerăm adesea ca reale, ca verificate, datorită încrederii pe care o acordăm instituţiilor media. De aceea, în mod paradoxal, dat fiind consumul din ce în ce mai semnificativ de mass-media, definiţiile realului oferite de către media ajunge să aibă preeminenţă faţă de experienţa personală sau a celor din jurul nostru. Inutil de adăugat că această situaţie este potenţial periculoasă pentru orice democraţie sau societate liberă.

3. Audienţele negociază sensul produselor mediatice. Mesajele transmise de mass-media sunt aparent clare şi unitare. Chiar dacă, iniţial, producătorii intenţionează să le dea un sens precis (în conformitate cu interesele şi perspectiva lor), la celălalt capăt „al firului“ comunicaţional, acestea sunt recepţionate de către persoanele-ţintă în funcţie de diferitele experienţe, de statutul socio-economic, bagajul cultural, genul, vârsta, naţionalitatea şi limba fiecăruia.

4. Produsele media au mize comerciale. Deoarece orice produs are un cost şi cel care a plătit doreşte, într-un fel sau altul, să îşi recupereze investiția, este necesar ca, ori de câte ori decodăm mesajele acestuia, să ne întrebăm cine a plătit. Ce structură economică, ce tip de instituţie susţine producerea şi diseminarea artefactului media, care sunt limitările/constrângerile economice sau, dimpotrivă, care sunt oportunităţile care au permis crearea şi distribuţia acestuia.

5. Mediile conţin mesaje ideologice şi valori. De cele mai multe ori, mediile exprimă ideologia dominantă într-o societate, respectiv lucrurile luate de-a gata despre ceea ce este normal, bine sau adevărat. Deoarece aceste noţiuni importante sunt împărtăşite de majoritate, este adesea greu să discerni valorile implicite ale unui mesaj mediatic. Cu alte cuvinte, media nu doar că încearcă să ne arate aşa cum „este“ lumea, ci şi „cum ar trebui să fie“.

6. Mediile au implicaţii sociale şi politice. Corolar principiului anterior, produsele media transformă societatea în mijlocul căreia sunt produse şi consumate. Ele modelează comportamentele sociale, atât în sensul solidarității, cât şi al destructurării.

7. Forma şi conţinutul sunt strâns legate în media. Fiecare mijloc de comunicare de masă are propriile caracteristici, răspunzând unor nevoi diverse prin propriile posibilităţi şi limitări. Cultura scrisă, de exemplu, tinde să încurajeze pe termen lung gândirea critică şi reflexivitatea, spre deosebire de mediile audio-vizuale, caracterizate de un puternic impact emoţional.

8. Fiecare mediu de comunicare în masă are propriile caracteristici estetice. Orice produs este şi o formă de artă, fie ea înaltă sau aparţinând culturii populare. De exemplu, apreciem la un produs literar calitatea frazei sau structurarea unui argument.

Aşadar, o societate dependentă de unul sau două canale de informare (de exemplu, care urmăreşte sau are acces la un singur post de televiziune, care nu utilizează mai multe surse de informare) este cu siguranţă expusă. O naţiune sau o generaţie care şi-a pierdut încrederea în sursele oficiale de informare, care preferă mesajele distribuite prin reţelele sociale în dauna celor emise instituţional, poate să fie uşor manipulată în scopuri obscure. Sistemul de învăţământ al secolului XXI este chemat să ofere elevilor, viitorilor cetăţeni, instrumentele de gândire critică necesare pentru a reduce vulnerabilităţile rezultate din asimilarea pasivă a informaţiilor recepţionate pe diferite canale.

În concluzie, în contextul războiului hibrid, apărarea unei naţiuni nu este apanajul exclusiv al profesioniştilor, ci devine oportunitatea cetăţenilor care deţin aceste abilităţi de a contracara în mod activ răspândirea mesajelor destructurante, un fel de „apărare civilă“ într-o lume interconectată digital, în care războiul este mai degrabă purtat prin intermediul biţilor de informaţie decât cu armamentul clasic.

Abstract

Traditional ways of producing and conveying information are giving way to the digital ones. Instead of the former intellectual elite, nowadays every person with access to the present technology can sort, produce and disseminate messages.

But is he able or willing to do it properly and responsibly? Media literacy is a possible answer to the major challenges of the radical shift in societal communication brought about by the digital revolution.

Autor: Cristian Apostu