Liberalizarea Sectorului Energetic este parte a unui trend extins de liberalizare şi de retragere a implicării statelor în industriile de infrastructură. În prezent, liberalizarea pieţei europene de energie este, la nivel mondial, cea mai extinsă reformă a sectorului energetic. Aceasta priveşte integrarea unor pieţe cu un nivel diferit de implicare din partea guvernelor naţionale. Liberalizarea sectorului energetic are totuşi plusurile şi minusurile ei, existând riscul creşterii dependenţei statelor europene faţă de Rusia.
În Statele Unite ale Americii după criza energetică dintre anii 2000, procesul de restructurare a încetinit semnificativ şi multe state au trecut planurile de reformă pe lista de aşteptare. Pe lângă un număr mic de state, lideri în ceea ce priveşte reforma sistemului energetic cum sunt Australia, Noua Zeelandă, Chile şi Argentina, multe alte ţări, la nivel mondial, au realizat progrese limitate către o piaţă energetică liberă care să urmărească liniile strategice urmate acum de Uniunea Europeană.
Criza electrică din California împreună cu cele din New York şi din anumite părţi ale Europei au diminuat entuziasmul politic pentru reformă cu toate că s-a dovedit că între procesul de reformă şi aceste crize practic nu există legătură.
Uniunea Europeană – motorul mondial spre o liberalizare a sectorului energetic
În contextul încetinirii mondiale a procesului reformei energetice, efortul condus de Comisia Europeană a fost principala forţă care a ţinut programul în mişcare.
Datorită poziţiei strategice a sectorului electric în politicile naţionale, în absenţa unei politici la nivelul Uniunii Europene, procesul de reformă în multe state membre ar fi fost foarte lent. Totuşi chiar dacă există un progres relativ în procesul de liberalizare nu înseamnă că s-a reuşit o integrare a Pieţei Europene a Electricităţii. Un factor cheie ordonator al implementării directivelor pe energie care emană de la organismele UE în statele membre este procesul de reglementare. El reprezintă instrumentul de planificare şi control prin care se implementează măsurile descrise în actele normative emise în sectorul energetic. Procesul de reglementare se realizează la nivel comunitar şi la nivel naţional, prin instituţiile create special.
O componentă importantă a politicii europene a energiei o constituie promovarea producţiei de „energie verde”. Strategia Lisabona stabileşte câteva obiective cheie care privesc producţia de energie din surse regenerabile iar politica energetică reprezintă instrumentul prin care aceste obiective vor fi duse la îndeplinire.
Strategia de liberalizare a sectorului energetic
Există o lipsă acută de studii actuale în ceea ce priveşte efectele liberalizării pieţei de energie. Este adevărat că proiectul Uniunii Europene nu a luat sfârşit însă directivele europene pe baza cărora se realizează procesul de liberalizare au deja efecte importante în statele membre şi la nivel de UE.
Majoritatea studiilor existente se opresc la anul 2005 fără să ia în considerare efecte mai puţin aşteptate la momentul în care procesul de liberalizare a început. Nu există studii care să plaseze efectele liberalizării pieţei de energie în contextul siguranţei energetice a Uniunii Europene, chestiune foarte importantă la nivelul politicii externe comunitare.
Mai multe rapoarte şi strategii realizate de diverse organisme administrative locale se rezumă la a reproduce conţinutul strategiilor energetice naţionale de până acum fără a aduce o contribuţie individuală. Lucrările publicate pe tema politicii energetice europene se rezumă mai mult la a explica efectele pe termen scurt ale directivelor organismelor UE fără a lua în considerare efectele pe care aceste directive le au pe termen lung mai ales asupra giganţilor energetici care activează în Europa.
Drumul scurt de la liberalizare la dependenţă, un scenariu posibil
Efectele secundare ale politicii europene de energie sunt foarte importante deoarece dau un indiciu statelor membre, dar şi organelor de reglementare în ce măsură reglementările şi directivele impuse de la centru îţi ating obiectivele şi nu crează situaţii ce pot deveni periculoase pe termen lung. Mă refer aici la creşterea gradului de dependenţă energetică a Uniunii Europene faţă de state terţe prin permiterea acestora să activeze direct pe piaţa europeană a energiei concurând cu actorii deja existenţi aici.
Un exemplu de scenariu periculos, imaginabil în acest moment, care ar demonstra că pe baza legilor care guvernează piaţa liberă a energiei se poate ajunge şi la o creştere a gradului de vulnerabilitate a pieţei unice, ar putea fi următorul: Gazprom, are posibilitatea de a activa pe piaţa energetică a UE în baza unor acorduri cu companii importante din sectorul energetic european precum Eni, Eon sau Enel. Prezenţa Gazprom pe piaţa europeană, pe baza acestor acorduri, va fi în mod direct, prin companii proprii sau indirect, ca parte din acţionariatul unor jucători importanţi deja integraţi în piaţă.
Dată fiind această situaţie şi respectând aceleaşi reguli ale pieţei, companiei ruse îi va fi foarte uşor ca, în timp, să devină o ameninţare serioasă pentru companiile care deţin acum supremaţia pe piaţa europeană. Motivele pentru care Gazprom ar putea deveni un motiv de îngrijorare penrtu companiile energetice europene dar şi pentru organismele de reglementare din domeniul energetic sunt:
– Gazprom este privatizată în proporţie de 49,998% bucurându-se astfel de o protecţie din partea statului rus.
– resursele ruseşti în materie de gaz sunt superioare celor din UE acestea putând fi utilizate şi în producţia de energie electrică mai ales după constructia conductelor North Stream şi South Stream
În măsura în care nici o companie europeană importantă de pe piaţa energetică (în afară de EDF) nu este în proprietatea statului, mai mult de 50%, competiţia este oarecum în defavoarea companiilor energetice europene.
Companii europene precum, Eon sau Eni au contracte directe cu Gazprom pentru gazul furnizat de aceasta în UE. Cu alte cuvinte, acestea vând clienţilor lor gaz rusesc. Acelaşi gaz pe care îl va vinde şi Gazprom acelorlaşi clienţi când, datorită liberalizării pieţei de energie, va fi liber să intre în concurenţă cu companiile europene cărora tot Gazprom le furnizează gazul. Datorită cantităţilor mari de resurse energetice, Gazprom va putea practica preţuri foarte mici pe piaţa europeană, situaţie care pe termen scurt este în avantajul clientului european şi în acord cu obiectivele declarate ale politicii energetice, dar care pe termen lung afectează giganţii energetici din UE diminuându-le poziţia de pe piaţă.
O diminuare a poziţiilor pe piaţă a unor companii care au cel puţin 50 000 de angajaţi fiecare, însemnă o serie de nemulţumiri în rândul populaţiei, izvorâte din încercările acestor companiilor de tăiere a costurilor pentru a se menţine competitive.
Pe de altă parte poate exista totuşi o parte pozitivă a intrării directe pe piaţa de energie din UE a Gazprom. Astfel Uniunea Europeană nu se va mai confrunta cu crize precum cea din iarna trecută, când pretextul ruşilor că Ucraina fură din conductele sale a îngheţat continentul pentru 11 zile.
Odată prezentă pe piaţa de energie din Europa, compania Gazprom va trebui să respecte regulile comerciale şi astfel va fi constrânsă să se angajeze într-o competiţie cu ceilalţi mari actori europeni. Câştigătorul acestei confruntări concurenţiale, pe termen scurt, va fi clientul final al cărui preţ la energie are toate şansele să scadă.
Totuşi, situaţia expusă anterior reprezintă numai un scenariu posibil, efect pe termen lung al unei politici energetice care nu a luat în considerare toate elementele care ar putea afecta alte politici ale UE aflate în legătură directă sau indirectă cu politica energetică.
Sursa imaginii: Agerpres
Autor: Dan Marcel Bărbuț
