La Academia Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul” sunt adeseori întrebat de tinerii studenţi despre începuturile activităţilor de spionaj/contraspionaj. Cine au fost primii spioni? Care este cel mai vechi serviciu de spionaj din lume? Dar primele operaţiuni specifice spionajului? A stabili cu exactitate, pe bază de dovezi istorice, apariţia primei activităţi de culegere de informaţii este un demers aproape imposibil. În numărul de faţă vom prezenta dovezi biblice ale activităţilor de acest gen, urmând ca în numărul viitor să prezentăm câteva exemple din istoria antică care atestă vechimea şi utilitatea acestei meserii.
Nevoia de informaţii este una dintre cele mai vechi necesităţi ale omenirii, odată cu str ucturarea primelor entităţi sociale . Cunoaşterea locurilor cele mai bune pentru vânat, a terenurilor cele mai bune pentru agricultură au fost imperative pentru societăţile primitive.
Odată cu dezvoltarea societală, când grupurile sociale au intrat în concurenţă, necesităţile de informare ale comunităţilor au căpătat nuanţe militare.
Primele referiri la astfel de activităţi realizate în mod organizat, se regăsesc în Biblie, mai precis în Vechiul Testament.
Capitolul 13 din „Numerii” conţine o prezentare detaliată a primul serviciu de informaţii organizat de către Moise. Confruntat cu o iminentă revoltă a israeliţilor, care doreau să se întoarcă în Egipt, nemulţumiţi de lipsurile cu care se confruntau şi sfătuit de Dumnezeu, Moise organizează ceea ce poate fi considerat a fi primul serviciu de informaţii: „Trimite din parte-ţi oameni ca să iscodească pământul Canaanului pe care am să-l dau Eu fiilor lui Israel, spre moştenire; câte un om de fiecare seminţie să trimiţi; însă aceştia să fie toţi căpetenii între ei”.
Analizând conţinutul mesajului, deducem că pentru activitatea de „iscodire” au fost selectaţi „căpetenii”, adică oameni cu calităţi deosebite, cu abilităţi ridicate. Încă de atunci, pentru aceste activităţi de „iscodire” nu era trimis orice fel de om. Acesta trebuia să facă parte dintr-o categorie intelectuală ridicată.
Biblia menţionează în continuare numele tuturor celor selectaţi: Şammua, fiul lui Zahur, din seminţia lui Ruben; Safat, fiul lui Hori, din seminţia lui Simeon; Caleb, fiul lui Iefone, din seminţia lui Iuda; Igal, fiul lui Iosif, din seminţia lui Isahar; Osia, fiul lui Navi, din seminţia lui Efraim; Falti, fiul lui Rafu, din seminţia lui Veniamin; Gadiel, fiul lui Sodi, din seminţia lui Zabulon; Gadi, fiul lui Susi, din Manase, seminţia lui Iosif; Amiel, fiul lui Ghemali, din seminţia lui Dan; Setur, fiul lui Mihael, din seminţia lui Aşer; Nahbi, fiul lui Vofsi, din seminţia lui Neftali; Gheuel, fiul lui Machi, din seminţia lui Gad. Mai mult chiar, lui Osea, fiul lui Navi, Moise i-a dat numele de Iosua, acesta fiind primul nume conspirativ acordat vreunui spion/iscoadă.
Ulterior, acest personaj va rămâne în istorie şi în Biblie cu numele cel nou, ca recunoaştere indirectă a valorii muncii sale sub acoperire.
După selectarea iscoadelor, Moise le face şi instructajul general cu privire la principalele categorii de informaţii necesare planurilor viitoare pentru poporul său, categorii prioritare şi în prezent, pentru toate serviciile de intelligence: – informaţii militare: „…cum sunt oraşele în care trăieşte el: cu ziduri sau fără ziduri”;
– informaţii geo-topografice: „…cercetaţi ce pământ este…” şi „…de sunt pe el copaci sau nu.”;
– informaţii sociale şi demografice: „…ce popor locuieşte în el; de este tare sau slab, mult la număr sau puţin”;
– informaţii economice: „… pământul este gras sau slab”.
După patruzeci de zile, cele douăsprezece iscoade s-au întors şi au prezentat informaţiile culese într-un loc ascuns, în peştera Cadeş din Pustiul Paran.
Aici avem de a face cu prima menţionare a unui sediu conspirativ de derulare a activităţilor informativ-operative, în speţă procesul de analiză şi valorificare a informaţiilor. Necesitatea conspirativităţii activităţilor de acest gen este precizată în mod indirect, dar este valabilă şi astăzi.
Biblia relatează că, nu toate informaţiile aduse de iscoade au fost pe placul conducătorilor obştei. O bună parte dintre sursele de informaţii au insistat pentru impunerea propriului punct de vedere defetist, fapt pentru care au început o campanie de propagandă sau dezinformare în mediul conaţionalilor, prin care să determine renunţarea la cucerirea Canaanului, exacerbând calităţile populaţiei băştinaşe şi semănând teamă în rândul populaţiei: „Şi au împrăştiat printre fiii lui Israel zvonuri rele despre pământul pe care-l cercetaseră…”. Confruntaţi cu o iminentă revoltă, Caleb şi Iosua iau atitudine şi prezintă informaţiile referitoare la Canaan aşa cum le obţinuseră ei, marcând astfel prima campanie de contrapropagandă.
Meseria de iscoadă/spion s-a dovedit încă din vremuri Biblice periculoasă, mai ales dacă este folosită strâmb, zece din iscoadele trimise de Moise pierind, evidenţiind pericolele la care se supun cei care obţin secretele şi le utilizează incorect.
Singurii supravieţuitori ai ceea ce numesc „primul serviciu de informaţii” au fost Iosua, fiul lui Navi şi Caleb, fiul lui Iefone, în fond, cei care şi-au facut datoria cu credinţă şi corectitudine.
Iată că, din cele mai vechi timpuri, sunt reliefate periculozitatea acestei meserii, riscurile la care se supun cei din domeniu.
Dar relatările biblice referitoare la importanţa activităţilor informative nu se opresc aici. Iosua, succesorul lui Moise a ocupat Canaanul utilizând din plin metode şi operaţiuni specifice intelligence-ului modern.
Astfel, cucerirea Ierihonului, unul din oraşele-cetăţi-cheie ale Canaanului a fost precedată de o operaţiune de spionaj clasică: „Atunci Iosua, fiul lui Navi, a trimis în taină din Sitim doi tineri să iscodească ţara şi a zis: <Duceţi-vă şi cercetaţi ţara şi mai ales Ierihonul>”.
Regele Ierihonului află de cele două iscoade şi dă ordin de prindere a lor. Prima operaţiune de contraspionaj este menţionată. Mai departe, pe parcursul tuturor versetelor cap. 2 din Cartea lui Iosua Navi este relatat cum cei doi spioni găsesc sprijin în casa „desfrânatei” Rahab, care îi adăposteşte în secret şi ajută la evadarea acestora din oraşul-cetate.
Înainte de a-i conduce afară din oraş pe cei doi spioni, Rahav cere garanţii de protecţie: „Acum dar, juraţi-mi pe Domnul Dumnezeul vostru că, precum am făcut eu milă cu voi, veţi face şi voi milă cu casa tatălui meu şi daţi-mi semn de nădejde, că veţi lăsa cu viaţă pe tatăl meu, pe mama mea, pe fraţii mei, pe surorile mele, toată casa mea şi veţi izbăvi sufletul meu de la moarte”.
Cei doi spioni acceptă şi îi lasă o funie roşie care să fie pusă în fereastra casei sale pentru a fi recunoscută şi ocolită la asediul Ierihonului.
Acest principiu al protecţiei surselor şi recompensării lor este valabil şi în prezent. Ca să nu mai vorbim de respectiva funie roşie, care reprezintă primul semafor de comunicare. Interesant, nu-i aşa? Nimic nu este nou sub soare!
Citind cu atenţia Biblia, se vor descoperi şi alte operaţiuni specifice intelligence-ului modern. În aceeaşi Carte a lui Iosua Navi descoperim prima utilizare a filajului, când iscoade au stat la pândă şi au descoperit momentul propice (moment operativ) de atac al cetăţii Ai. „Din Ierihon Iosua a trimis oameni asupra cetăţii Ai, care e aproape de Bet-Aven, la răsărit de Betel, şi le-a zis: „Duceţi-vă de iscodiţi ţara!”.
Cei fascinaţi de povestea lui Mata Hari, celebra presupusă spioană din perioada Primului Război Mondial, trebuie să ştie că Biblia ne oferă relatări despre predecesoare ale sale, femei israelite care şi-au folosit farmecele pentru derularea unor operaţiuni specifice.
Cartea Iuditei prezintă modul în care evreii i-au cucerit pe asirieni, popor puternic şi greu de învins pe vremea aceea. Căpetenia oştilor lui Nabucodonosor era generalul Olofern, personaj important pentru moralul asirienilor.
Văduva Iudita s-a insinuat în tabăra acestuia, simulând trădarea neamului pentru a-şi salva viaţa, după care l-a sedus. Peste noapte, aceasta i-a tăiat capul şi, după ce a reuşit să fugă, l-a atârnat la poarta cetăţii Betulia, fapt care a dărâmat moralul soldaţilor.
Astfel, prima operaţiune de infiltrare este finalizată cu o execuţie specifică serviciilor israeliene.
O altă evreică ce a reuşit să se infiltreze în tabăra duşmanilor a fost Iaela, care la rândul ei s-a infiltrat şi l-a cucerit pe generalul canaanit Sisera, pe care l-a executat cu acelaşi sânge rece ca predecesoara Iudita, bătându-i un ţăruş în cap.
Evreii au picat şi ei, la rândul lor, în capcana frumuseţii spioanelor. Celebră este povestea conducătorului Samson şi a Dalilei, frumoasa filistină care l-a ademenit şi l-a convins să-i spună secretul puterii sale.
Bineînţeles, puterea din părul lui Samson este o figură de stil, iar răzbunarea acestuia după revenirea puterii odată cu creşterea părului arată cât de vechi este principiul „ochi pentru ochi”, valabil şi astăzi în serviciile secrete israeliene.
Exemplele reflectate mai sus, preluate din Vechiul Testament, chiar dacă nu au o atestare ştiinţifică riguroasă, ci doar biblică, dovedesc cât de veche este activitatea informativă şi cât de importantă a fost ea în istoria poporului evreu.
Fără îndoială, cei care contestă importanţa intelligence-ului vor găsi contraargumente în citirea cu atenţie şi înţelegerea Sfintei Scripturi care acordă dimensiuni morale şi creştine acestui tip de activităţi.
Autor: Boris Nicolof
