Islamul, ca religie, îmbracă multe forme, de la moderat la radical extrem, însă în oricare din variante individul este subordonat binelui comun. Ca urmare, supunerea absolută la voia lui Allah este forţa motrice pentru activităţile politice ale adepţilor. Islamul fundamentează o filosofie amplă, susţinând că are răspunsuri pentru toate întrebările referitoare la aspectele vieţii, astfel că religia, cultura, politica şi statul sunt inseparabile.
În acest sens, observăm că toate ţările cu o populaţie predominant musulmană s-au confruntat în anii `80-`90 cu manifestări de susţinere a islamului politic, înmulţindu-se partidele politice care încercau introducerea sistemului legal islamic (sharia) ca fundament al statului. În unele cazuri, acest fapt a condus la stări tensionate. Regulile vechi au trebuit să facă loc unui regim religios (Iran, Sudan, Afganistan). Unele state s-au confruntat cu un lung război civil sau cu campanii teroriste, vechii conducători opunând rezistenţă la pierderea puterii (Algeria, Egipt). Alarmate de aceste evoluţii, majoritatea ţărilor cu o populaţie predominant islamică au adoptat, la nivel declarativ, o politică de persecuţie pentru a reduce la tăcere adepţii statului islamic religios.
Situaţia prezentată a determinat mulţi adepţi ai mişcării islamice să caute refugiu peste graniţe, atât pe cale legală cât şi ilegală, fie din cauza persecuţiilor, fie ca urmare a extinderii unor zone de conflict.
O parte din ei s-au alăturat luptătorilor islamici, în diverse puncte fierbinţi, iar alţii au cerut azil politic în ţările vestice, unde au fost înfiinţate organizaţii politico-religioase, caracterizate în mare parte prin sentimente puternice de apartenenţă la ţările de origine.
Totuşi, în lumea occidentală, islamismul are o dinamică specifică. Dezrădăcinarea culturală şi socială, respectiv situaţia social-economică deficitară a imigranţilor i-a determinat pe aceştia să îşi consolideze identitatea pe coordonate religioase, islamul oferind, după cum am afirmat, răspunsuri pentru toate aspectele vieţii sociale.
Unul dintre statele puternic vizate de imigraţia culturii islamice, începând cu anii `80 este Olanda, unde islamismul s-a înrădăcinat şi consolidat.
Moschee – Agora
Originile şi funcţionarea moscheii sunt conectate cu evoluţiile politice prin care islamul a trecut. De-a lungul secolelor, s-a putut observa că, în lipsa unei autorităţi religioase centrale, casele de rugăciune au fost utilizate de conducători pentru a-şi afirma influenţa, respectiv de grupurile de opoziţie pentru a-şi atrage sprijinul. Prin urmare, în lumea islamică, spre deosebire de cazul bisericilor sau sinagogilor, moscheea are rol de scenă politică şi funcţionează de asemenea ca şcoală, sală de judecată, sală de şedinţe, putând oferi chiar şi găzduire temporară.
Odată cu sosirea musulmanilor în ţările occidentale, minaretul a devenit un element familiar şi în oraşe, moscheea fiind privită ca un simbol al ţării de origine într-o ţară străină. Date fiind elementele sociale prezentate, precum şi statutul de azilant, comunităţile de acest tip sunt caracterizate de tradiţionalism, lipsa resurselor şi a conducătorilor adecvaţi.
Înconjurată uneori de o societate care nu o înţelege, moscheea este un refugiu de încredere, unde musulmanii merg ca să fie alături de fraţi de aceeaşi religie. Suplimentar faţă de moscheile din ţările de origine, cele din Europa occidentală îndeplinesc mai multe funcţii, în interiorul acestora desfăşurându-se şi activităţi comerciale. Moscheea occidentală poate avea funcţia de magazin, librărie sau frizerie.
Atitudinea organizaţiilor islamice din ţările occidentale este o sursă de îngrijorare pentru statele din care acestea provin, iar lipsa de încredere în vigilenţa occidentală cu privire la expresiile radicale ale islamului determină introducerea unor surse proprii pentru obţinerea de informaţii în comunităţile din interiorul moscheilor din Europa occidentală.
Totodată, guvernele statelor islamice promovează religia proprie prin intermediul moscheilor. Spre exemplu, din 1979, liderii religioşi din Iran au considerat că au misiunea sacră de a propovădui reuşitele revoluţiei lor peste hotare şi au pus bazele unei reţele extinse de atragere a adepţilor în toată lumea, proces de recrutare şi influenţare care se adresează şi fraţilor de aceeaşi religie din Europa occidentală.
În majoritatea ţărilor islamice, moscheile sunt conduse de o singură organizaţie, de cele mai multe ori controlată de guvern. Diferenţele culturale, toleranţa şi lipsa de control guvernamental în ceea ce priveşte opţiunile şi manifestările religioase au făcut ca, în Occident, acest tip de organizare să se autoadministreze şi să coaguleze un mare număr de imigranţi, nu întotdeauna cu cele mai oneste interese.
Organizaţiile religioase au popularizat ideea că prin integrare se doreşte de fapt asimilarea şi pierderea identităţii islamice. Ruptura dintre valorile şi standardele unei mari părţi a musulmanilor din Olanda şi opiniile actuale olandeze despre poziţia femeii în societate, sexualitate şi libertatea individuală este enormă. Aceste diferenţe culturale sunt obstacole importante în procesul integrării, şi, în acelaşi timp, creează oportunităţi pentru valorificarea situaţiei în vederea unui câştig politic.
Dorinţa de a creşte copiii în spiritul islamului şi de a-i „proteja” de tentaţiile societăţii occidentale, a condus la înfiinţarea unor şcoli islamice în care se acordă atenţie deosebită educaţiei religioase, standardelor şi valorilor specifice. Interesant este faptul că multe dintre acestea beneficiază de sprijin material din afara ţărilor unde au fost create. Nu putem să ne pronunţăm cu certitudine asupra scopurilor unor astfel de structuri de învăţământ, ci doar să constatăm că reprezintă enclave, de tip internat, în care contactul elevilor cu exteriorul este cât mai redus.
Organizaţiile islamice în Olanda
Valul de imigraţie, având zone diferite de provenienţă, a fost urmat de cristalizarea unor comunităţi cu caracteristici relativ diferite şi anume: organizaţii turceşti constituite de o comunitate importantă de musulmani din Olanda, orientaţi către separarea formală a bisericii de stat, implementată de fondatorul statului turc modern, Kemal Ataturk, organizaţii adepte radicalismului şiit – violent şi puternic anti-occidental şi organizaţii nord-africane – cu caracter tradiţionalist, loiale autorităţilor din statele de provenienţă, susţinătoare ale percepţiei riguroase a islamului şi reticente faţă de integrarea în societatea occidentală.
Situaţia actuală a religiei musulmane în occident este privită cu îngrijorare, din perspectiva constituirii unor structuri care s-au consolidat în timp, dar care au fost influenţate de mutaţii permanente, cum ar fi criza refugiaţilor, ca să o evocăm pe cea mai actuală.
Islamizarea Occidentului s-a realizat în trei etape, primele două fiind reprezentate de tentative de cucerire militară. Cea de-a treia însă, reprezentată de valul de imigraţie început în anii 1950, se pare că are succes, dacă avem în vedere prognozele demografice. Astfel, statisticile arată că în familiile creştine se nasc în medie 1,3 copii, în timp ce în cele musulmane se nasc 3-5 copii.
S-a constatat că în Franţa, în anumite localităţi, la şcolile elementare majoritatea elevilor este de origine musulmană. În acelaşi timp, Institutul Demografic din Viena apreciază că, la jumătatea acestui secol, majoritatea copiilor sub 15 ani vor fi musulmani.
Aceste date au condus la ipoteza, susţinută deja de unii cercetători, potrivit căreia pragul care ar fi permis comunităţi religioase echilibrate din punct de vedere al ritului a fost depăşit, iar Occidentul este pe cale de a deveni majoritar musulman.
Abstract
Political Islam offers a religiously founded universalism, in which the individual is subordinate to the common good, namely absolute submission to Allah`s will. Political Islam has many different faces, ranging from moderate to extremely radical and what they have in common is the fact that religion (Islam) is the driving force for political activities. All countries with predominantly Islamic population have been confronted with manifestations of political Islam in the past decades.
In recent years many followers of political Islamic movements have sought refuge abroad, either legally or illegally. Also in the Netherlands political Islam has become an important factor in the last few years. This paper describes what manifestations of political Islam can be found in the Netherlands at present and outlines the fields of influence of these movements.
Autor: Liliana Vâlcu
2 comments
Problema islamismului astazi este ideologizarea sa excesiva in scopul atat al controlului total al populatiei intr-o anumita tara ( Ex. Iran, si nu numai ) cat si folosirea lui ca o forta de presiune politica si economica in lumea occidentala, mai ales. Amplificarea valurilor de emigranti ilegali musulmani din ultimii ani, este elocventa in acest sens. Foarte interesanta este si „managerizarea” acestui fenomen de catre unele state musulmane, mai ales Turcia, care foloseste situatia acestor refugiati din propria tara ca instrument politic fata de tarile UE, amenintand frecvent cu eliberarea lor care ar avea ca efect implicit canalizarea acestui flux migrator catre statele UE.
Desi islamismul a debutat ca o societate si o religie toleranta, sprijinind stiintele si artele, intr-o epoca in care in Europa domnea bezna
obscurantista si Inchizitia catolica facea legea, iata ca astazi situatia s-a inversat, institutia si metodele Inchizitiei au fost scoase de la naftalina si preluate de islamisti in aceleasi scopuri, in timp ce Europa catolica ( mult prea ?? ) toleranta se face ca nu vede pericolul evident, iar dupa fiecare act al teroristilor extremisti, evident islamisti, se roaga pentru iertarea pacatelor acestora ! Europa nu cred ca-si va schimba nici in ceasul al 12-lea atitudinea, marsaluind cu aceeasi hotarare nestramutata catre viitor, spre o societate fundamental(ist) diferita decat cea care, de bine de rau, mai exista inca astazi. Sa dea D-zeu sa ma insel !
Buna Completare 🙂