Termenul de „societate a cunoaşterii” (Sabău, 2001) nu este nou. El a fost inventat în anii 1970, în contextul entuziasmului legat de apariţia societăţii post-industriale, pentru a sublinia semnificaţia sporită a cunoaşterii ştiinţifice pentru economie şi societate, nu numai în sine, ci şi ca factor de evidenţiere a raţionalităţii tehnocratice şi instrumentale, ca principiu fundamental al organizării sociale şi economice.
Ceea ce este nou acum este, pe de o parte, viteza cu care se înnoiesc cunoştinţele, faptul că volumul de cunoştinţe pe care îl avem la dispoziţie se dublează la fiecare cinci ani şi, pe de altă parte, natura forţei motrice care animează schimbările sociale, economice şi culturale, care depăşeşte lumea tehnologiilor informaţionale. Cunoaşterea nu mai este doar o componentă a economiei moderne, ci devine un principiu organizaţional de bază al existenţei noastre. Trăim într-o societate a cunoaşterii pentru că ne organizăm realitatea socială pe baza cunoaşterii de care dispunem.
Aspecte ale societăţii cunoaşterii
Deşi în vorbirea curentă conceptele de date, informaţii şi cunoştinţe se folosesc de multe ori în mod echivalent şi interschimbabil, în managementul cunoştinţelor ele nu sunt echivalente din punct de vedere semantic. Diferenţa dintre ele este însă relativă şi de aici decurge dificultatea definirii acestor concepte.
Semnele sunt reprezentări grafice unitare, care au fost inventate de oameni pentru a comunica. De exemplu, literele alfabetului, cifrele sau simbolurile matematice constituie semne pe care le folosim în mod frecvent în viaţa de fiecare zi. Luate separat, aceste semne nu ne spun însă nimic. Ele capătă un sens numai atunci când sunt agregate împreună şi imersate într-un context semantic.
Datele sunt agregări de semne care reprezintă diferite caracteristici ale unor evenimente sau procese. Datele sunt deci semne procesate. De exemplu, 2 şi 0 sunt două semne fără niciun fel de semnificaţie. Dacă le agregăm sub forma 20 şi le imersăm într-un context semantic, atunci am obţinut date despre evenimentul al cărui context semantic l-am considerat. De exemplu, putem considera un tabel cu evoluţia temperaturii dintr-un oraş, într-o anumită lună a anului. În acest context, 20 va reprezenta valoarea temperaturii într-o anumită zi. Toate valorile înscrise în tabelul respectiv constituie date. Ele în sine nu sunt purtătoare de semnificaţie, ci împrumută semnificaţia contextului considerat. De exemplu, într-un tabel cu vârsta unor grupuri de tineri, 20 va însemna vârsta unei persoane, iar toate valorile din acel tabel vor constitui datele caracteristice pentru evaluarea vârstei grupurilor respective de tineri.
Datele reprezintă fapte formative ale realităţii sau valori ale unor rezultate posibile. Relaţia dintre date şi realitate este pe cât de dinamică, pe atât de amăgitoare, construind împreună o capacitate cumulativă de cunoaştere. Astfel, nu putem şti cu certitudine care va fi cursul valutei chiar dacă avem datele pe ultima săptămână şi asta pentru că nu avem cunoştinţele necesare pentru a prezice tendinţele specifice ale acestui domeniu. În sistemul lor corporativ, datele reprezintă unităţi de informaţie cu valabilitate limitată.
Spre deosebire de date, informaţia conţine date agregate sau, altfel spus, semi-structurate, care servesc, de exemplu, drept temei pentru luarea unor decizii.
Dacă în ultimii 30 de ani preocupările privind îmbunătăţirea fluxului de informaţii în afaceri au determinat generalizarea folosirii conceptului de informaţie, apariţia în anul 1995 a volumului The Knowledge-Creating Company, scris de doi savanţi japonezi, Ikujoro Nonaka şi Hirotaka Takeuchi, a trezit un interes mai mare pentru delimitarea celor trei termeni. „Spre deosebire de «informaţie», «cunoaşterea» înseamnă credinţe şi implicare (beliefs and commitment)”, arătau cei doi autori, subliniind conştientizarea mai largă a rolului fundamental jucat în cunoaştere de psihologia individului şi cultura lui.
Fără aer un om ar rezista câteva minute, fără informaţie, în schimb, poate rezista zile sau luni, însă acest lucru ar duce la o izolare în plan social. Informaţia este necesară pentru a face faţă unor situaţii previzibile sau imprevizibile. Mai mult, informaţia poate conferi un sentiment de siguranţă şi, în mod cert, conduce la o economie de timp.
Omul a devenit dependent de informaţie în aproape toate activităţile pe care le desfăşoară. Cunoaşterea stă la baza dezvoltării şi progresului oricărui individ. Pentru a progresa în orice domeniu este necesar să se obţină cât mai multe informaţii, ajungându-se astfel la dezvoltarea unei adevărate culturi a informaţiei. Rolul informaţiei în societate a fost şi va rămâne unul deosebit de important, întrucât fără informaţie şi fără cunoaştere societatea nu ar putea progresa. Noţiunea de informaţie a cunoscut o importanţă deosebită odată cu „angrenarea” informaticii în viaţa economică şi, mai ales, odată cu apariţia inteligenţei artificiale. Se spune chiar că noţiunea de informaţie a fost „ruinată” de specialiştii în comunicaţii.
În prezent, informaţia se vinde, se cumpără, se prelucrează, se transmite, se recepţionează, devenind un veritabil factor de producţie. Cel ce controlează informaţia deţine puterea. Companiile acordă o importanţă deosebită informării complete, corecte şi eficiente atât a angajaţilor, cât şi a clienţilor. Numai astfel o companie îşi poate crea un avantaj permanent pe piaţă. Pentru a lua decizii corespunzătoare şi a conduce eficient o organizaţie, managerii au nevoie de informaţii. Aceste informaţii trebuie culese atât din interiorul organizaţiei, de la toate nivelurile ierarhice, cât şi din exteriorul întreprinderii, din mediu. Până la apariţia computerului şi dezvoltarea internetului, informaţiile interne erau obţinute cu greutate, mult mai greu de obţinut fiind cele din afara organizaţiei. Cu toate că procesul de luare a deciziilor nu s-a modificat substanţial în timp, odată cu apariţia computerului anumite procese au fost „rutinizate”, ceea ce a dus la reducerea timpului de luare a deciziilor şi chiar a costurilor.
Philip Kotler (Kotler, 2000) afirma că, de-a lungul timpului, conducerile firmelor au acordat cea mai mare atenţie gestionării banilor, materialelor, utilajelor şi oamenilor. Astăzi, ele au ajuns să recunoască importanţa capitală a unei a cincea resurse: informaţia. În trecut, informaţiile erau o resursă rară, la care puţini aveau acces, în afara marilor corporaţii şi a guvernelor. Inovaţiile în tehnologiile de informaţii cu costuri reduse au permis creşterea accesului la informaţie. Mijloacele de informare sunt astăzi cele mai variate din câte au existat în decursul istoriei.
Presa scrisă, radioul, televiziunea sunt cele mai utilizate mijloace de informare. Nu poate fi omis internetul, care astăzi reprezintă cel mai flexibil mediu de informare. Totuşi, rămâne problema credibilităţii, a consistenţei şi a surselor de informare care nu reprezintă punctele forte ale acestor mijloace.
Cunoştinţele într-o lume în schimbare
Societăţile se schimbă. Privind evoluţia pe termen lung, Alvin Toffler (Toffler, 1995) evidenţiază trei valuri. Primul val al civilizaţiei agrare, al doilea val propulsat de civilizaţia industrială şi al treilea val, denumit în diferite modalităţi: epocă a informaticii, epocă a electronicii, „satul global“ (Marshall McLuhan), „epocă tehnocratică“ (Zbigniew Brzezinski), societate postindustrială (Daniel Bell), fie „revoluţie ştiinţifico-tehnică“. Lucrările „Şocul viitorului“, „Al treilea val“ şi „Puterea în mişcare“ au ca subiect central schimbarea, adică ceea ce li se întâmplă oamenilor când întreaga lor societate se transformă brusc în ceva nou şi neaşteptat.
În ultimele două decenii, la nivelul societăţii informaţionale au avut loc o serie de schimbări pe care Toffler le evidenţiază:
• Informaţia (materia primă a cunoştinţelor) este resursa primordială pentru bogăţie şi putere militară.
• Producţia de bunăstare se bazează pe posesia informaţiei crearea de cunoştinţe şi livrarea produselor personalizate bazate pe acele cunoştinţe.
• Conflictele sunt bazate pe informaţiile avute de părţi, dincolo de ideologii şi economii.
Serviciile de informaţii în societatea cunoaşterii
Un flux de informaţie digitală schimbă modul în care oamenii şi organizaţiile lucrează şi modul în care afacerile se fac înăuntrul şi în afara organizaţiilor de afaceri, precum şi în cadrul serviciilor de informaţii.
Ţinând cont de faptul că serviciile secrete lucrează cu informaţii (Shulsky, Schmitt, 2008), este corect să presupunem că acestea au fost afectate în mod serios de apariţia „erei cunoaşterii”. Noţiunea de eră a informaţiilor sau a cunoaşterii este destul de ambiguă. Totuşi, în mod clar este foarte importantă; deja a schimbat modul în care multe organizaţii operează – în special corporaţiile din domeniul afacerilor – şi probabil va avea efecte importante asupra guvernelor.
Din punct de vedere tehnic, factorul coordonator este progresul tehnologic extraordinar care s-a înregistrat în procesarea şi comunicarea informaţiilor.
Schimbarea tehnologică reprezintă doar o mică parte a întregii imagini: mai importante sunt schimbările de comportament şi instituţionale care rezultă în urma concentrării asupra informaţiilor ce reprezintă cheia activităţii organizaţionale; în domeniul militar, ceea ce este adesea denumit „revoluţia în afacerile militare” depinde foarte mult de utilitatea sporită a informaţiilor prin selectarea unor noi tipuri de arme de precizie şi prin întărirea capacităţii de a culege, procesa şi disemina acele informaţii într-un timp scurt în scop operaţional.
Efectul acestor schimbări este resimţit în diverse forme. Pe de o parte, acestea sugerează noi moduri în care informaţiile pot fi transferate mai rapid şi folosite în interiorul guvernului, astfel încât formularea şi implementarea politicii să fie mai eficiente. În plus, acestea se concentrează asupra unei cantităţi sporite de informaţii disponibile pentru întreaga societate, la nivelul unor departamente ale guvernului care nu fac parte din serviciile de informaţii şi, de asemenea, în afara guvernului.
Cu alte cuvinte, serviciile de informaţii consideră că alte tipuri de organizaţii devin mai eficiente pentru culegerea, analizarea şi transmiterea informaţiilor – aceasta înseamnă că serviciile de informaţii au, în ceea ce priveşte unele tipuri de informaţii, o „concurenţă” mai mare în furnizarea informaţiilor pentru factorii de decizie. Din perspectiva guvernului, este important să se găsească o modalitate cât mai eficientă de exploatare a informaţiilor generate şi transmise oriunde în societate, precum şi să se asigure că produsul unic al serviciilor de informaţii este combinat cu alte surse de informaţii într-un mod care să întrunească cel mai bine nevoia de informaţii a guvernului.
În consecinţă, activitatea serviciilor de informaţii câştigă tot mai multă importanţă printre instituţiile statului contemporan, confruntate cu o nouă generaţie de ameninţări şi riscuri de securitate neconvenţionale, atipice şi care, aproape toate, gravitează în jurul informaţiei, a stocării, diseminării şi, de cele mai multe ori, a manipulării sale.
Concluzii
Cunoaşterea este informaţie cu înţeles şi informaţie care acţionează. De aceea societatea cunoaşterii nu este posibilă decât grefată de societatea informaţională şi nu poate fi separată de aceasta. Societatea informaţională se caracterizează prin democratizarea informaţiei, a comunicării, înţelegerii şi cooperării.
Noţiunea de societatea cunoaşterii (Knowledge Society) este utilizată astăzi în întreaga lume, fiind o prescurtare a termenului de societate bazată pe cunoaştere (Knowledge-based Society). Societatea cunoaşterii reprezintă mai mult decât societatea informaţională, înglobând-o de fapt pe aceasta.
Autor: Florin Știbli
