Intelligence Guvernamental (IG)
Producerea IG în Era Informațională a suferit o schimbare paradigmatică, astfel încât procesul intelligence să se desfășoare sub imperiul condițiilor impuse de ‘paradigma diamant’. Vechea paradigmă, cea liniară, se bazează pe un model intelligence, specific secolelor 19 și 20, prin care consumatorul discuta cu planificatorii intelligence, aceștia cu cei ce colectează informațiile, care ajung la surse, obțin informațiile pentru analiști, care închid ciclul prin diseminarea produsului intelligence către consumator.
Acest model nu numai ca era prea încet și greoi, dar nu poate fi funcțional când în jurul sistemului există un mediu cu o agendă în continuă schimbare, plină de subiecte și nuante care sunt dificil de comunicat prin intermediari. Paradigma diamant impune un model prin care consumatorul contactează direct analistul și colectorul, iar în multe ocazii ajunge chiar la sursă (atunci când este posibil prin nivelele de clasificare intelligence). În același timp, jucătorii de pe piața intelligence, indiferent că acesta este intelligence politic, economic, de afaceri, militar, cultural, etnic-religios, au fost obligați să treacă de la arhitectura ‘înaintării’ – ‘push’ architecture, la arhitectura ‘tragerii’-‘pull’ architecture, datorită dezvoltării fără precedent a diseminării electronice.
În secolul XX, diseminarea intelligence se desfășura conform arhitecturii ‘push’, când mediul informativ referitor la derularea evenimentelor utiliza spațiul transmisiilor Erei Industriale, în care analistul intelligence selecta dintr-o cantitate de informații ceea ce el credea că utilizatorii ar trebui cel mai mult să cunoască.
De cele mai multe ori, aceste produse intelligence erau ‘înaintate’ (push) în cadrul unor termene fixe ori după un program dictat de capacitatea de lucru a analistului. În secolul XXI, mediul informativ funcționează sub imperiul și în spațiul transmisiilor Erei Informaționale, în care diseminarea electronică schimbă complet arhitectura, în sensul că utilizatorii produselor intelligence au la dispoziție mari cantități de informații, iar deciziile privind ce informații ajung la aceștia, nivelul de detaliere, formatul documentelor, iar mai presus de orice momentul când trebuie sa ajungă, revin utilizatorilor.
Însa, un aspect important al interacțiunii și relației dintre analistul intelligence și utilizator (decident politic) îl reprezintă uneori eșecul înțelegerii de către cel dintâi a perspectivei temporale a politicianului, deoarece nu se mai poate imagina astăzi posibilitatea ca omul politic să dispună de lejeritate, de timpul necesar citirii unor analize informative.
Adică, ceea ce analiștii intelligence trebuie să înțeleagă este tocmai delimitarea clară a tipurilor de produse intelligence și prezentarea acestora într-o formă cât mai clară și mai atractivă cu putință. Din multitudinea de produse intelligence, poate cele mai importante pentru factorul politic ar fi informările operative (current intelligence), care se prezintă zilnic, precum și produsele de intelligence estimativ, tipul de rapoarte informative care îți asigură pătrunderea pe termen mediu și lung sau ceea ce se va întâmpla dintr-o perspectivă mai largă (decât a informărilor operative). Nu trebuie să fim surprinși de faptul că dezvoltarea diseminării electronice tinde să erodeze această distincție între cele două produse intelligence.
Înțelegerea acestei perspective temporale de către analiștii intelligence se poate dovedi crucială în Era Informațională când, așa cum remarcă specialiștii “menținerea păcii prin informații a devenit cea mai pură formă de război”, iar teatrul cognitiv de operațiuni și influență asupra combatantului politic ne conduc la două concluzii majore pentru operațiunile informative:
– 90% din datele și informațiile care ajung la un beneficiar – indiferent de nivel – sunt nesecrete și neanalizate;
– nici beneficiarul, nici producătorii produselor informative nu au pus la punct până acum o capacitate cu ajutorul căreia să se facă descoperirea, selecția, filtrarea și analizarea informațiilor în cadrul acestui nou mediu informațional copleșitor, suprasaturat cu surse multiple de date și informații contradictorii. (vezi figura 1 – înțelegerea spațiului competitiv cognitiv). Acest teatru cognitiv de operațiuni, ce poate influența actorul politic, a sporit în mod evident ca volum informațional, însă în ultimele decenii de interacțiune între domeniul intelligence și lumea politicului nu s-au găsit încă niște scheme clare de interconectare a elementelor specifice activității informative cu cele specifice acțiunii politice. Factorul politic poate ignora rezultatele activității intelligence, poate utiliza produsele informative, astfel încât, în mod constient sau nu, să opereze selecții din ceea ce li se prezintă. Spre exemplu, unii lideri politico-militari pun un preț mult mai mare pe produsele informative din categoria unisursă, acesta era cazul lui Kissinger, dar nu sunt interesați de evaluările și analizele multi-sursă, preferând să fie ei înșiși proprii analiști și evaluatori ai situațiilor politico-militare.
Însă, așa cum există lideri și politicieni care preferă întreprinderea unor analize și evaluări informative proprii, existând deja o ofertă cuprinzătoare a serviciilor specializate, în același timp, inundarea teatrului cognitiv al actorului politic cu prea multe informații nefiltrate poate aduce atingere procesului decizional politic.
De asemenea, în timp ce tehnologia informației se constituie într-un factor multiplicator, care influențează în mod esențial acest proces, responsabilitatea comunității de intelligence, în special pe timpul unor crize, constă în asigurarea produselor informative pe un singur canal către liderii politico-militari, pentru desfășurarea unui proces decizional corect și neperturbat de influențe externe, bine direcționate de către competitor sau chiar inamic.
Informațiile, pentru a deveni intelligence, trebuie să fie colectate, organizate sau analizate “în numele“ consumatorului acelor informații. În propoziția dinainte, cuvântul “sau” are un rol critic.
Dacă informația nu este colectată pentru factorul decizional, atunci aceasta trebuie să fie organizată și analizată pentru acesta. Un teanc de ziare aflate pe biroul unui politician (beneficiar al produselor informative) nu constituie intelligence. Chiar un set de tăieturi din ziare, organizate după un anumit subiect, nu reprezintă intelligence. Dar un subset de tăieturi din ziare, selectate în mod expres pentru nevoile unui factor decizional, poate fi intelligence. Acest lucru este adevarat, chiar dacă colectorul inițial al informațiilor a fost un reporter. Deoarece, organizarea specială a unui material pentru decizia unui factor politic (militar sau economic), poate transforma știrile publice disponibile în intelligence.
Luând în calcul aspectele prezentate anterior, procesul intelligence, în plan guvernamental, ar putea fi organizat conform schemei 1, astfel:
Pentru a putea adopta un astfel de model în cadrul IG este nevoie de o cerință fundamentală: comunitatea de intelligence trebuie să conștientizeze schimbările intervenite și, mai ales, să renunțe la foarte multe dintre prejudecățile acumulate de-a lungul timpului datorită condițiilor specifice de activitate (tip organizare, comunitate, țară, regim, etc.).
Intelligence Privat
Noul model beneficiază de o trasatură majoră: relațiile sunt fluide și se pot adapta funcție de cerințele momentului. Noile tehnologii informaționale, dezvoltate de sectorul comercial privat, oferă posibilitatea proiectării și realizării unor asemenea procese intelligence specifice secolului 21.
Daca IG este condiționat de anumite restricții și va adopta mai greu structura unui nou proces intelligence, ca cel descris anterior, sectorul IP adoptă cu o mai mare ușurință structura unui proces intelligence ne-liniar, specific rețelelor informale (comunități de interese). Tehnologia informațională actuală reproiectează întregul ciclu intelligence, utilizând puterea tehnologiei web.
Astfel, noul ciclu devine un proces intelligence ‘target-centric’ (2), care are ca obiectiv principal realizarea imaginii unei ‘ținte’ informative pe care să o poată exploata oricare dintre participanții la proces, astfel încât fiecare dintre aceștia să poată extrage elementele de care are nevoie pentru îndeplinirea sarcinilor care le revin (vezi schema 2).
Avantajele noului model, față de cel clasic, constau în faptul că acum activitatea intelligence se realizează printr-un proces de rețea. In primul rând, acesta este un proces social, prin care toți participanții acceptă responsabilitatea participării la realizarea produsului intelligence, toți aceștia concentrându-se asupra aceluiași obiectiv. Noul tip de proces ‘target-centric’ este urmașul unui proces de rețea colaborativ (5), dezvoltat de o serie de corporații private. Printre promotorii acestui proces se numără companii precum Royal Dutch Shell, care a folosit asemenea rețele cu un deceniu în urmă; Wal-Mart, care a lansat un sistem de retail ‘network-centric’; Deutsche Morgan Grenfell, care a introdus un sistem ‘network-centric securities trading’.
De asemenea, o serie de companii au implementat deja o abordare colaborativă ‘target-centric’. Dintre acestea o să amintim compania Ericsson care a reușit proiectarea și realizarea unei rețele de business intelligence, fiind pentru mulți ani liderul indiscutabil în materie de intelligence competitiv uman, datorită sistemului său de ‘Business Intelligence Network’ .
Doar doi specialiști în business intelligence au fost însărcinați cu realizarea ‘Ericsson Business Intelligence Center’. Acesta a fost fundamentat pe trei componente principale: prima a fost BIC (Business Information Center) un portal intranet care servea drept platformă IT pentru căutarea și schimbul de informații; a doua a fost rețeaua de analiză EBIN (Ericsson Business Intelligence Network); a treia a fost BIAP(Business Intelligence Analyst Program).
A doua componentă, EBIN, a folosit puterea rețelelor interne și a tehnologiilor web, fiind selectați peste o sută de analiști ai companiei. Aria de responsabilitate a acestora era monitorizarea pieței și evaluarea importanței evenimentelor, acțiunilor celorlalți actori și a noilor tehnologii în comparație cu puterea competitivă a firmei Ericsson. Principala sarcină a echipei manageriale a fost transformarea analiștilor într-o rețea, toți aceștia fiind obisnuiți să acționeze ca într-un proiect liniar.
Capacitatea acestor rețele de analiști de a crea și lucra cu modele ‘target-centric’ a devenit astăzi o operațiune chiar rudimentară pentru aceștia. Datorită cooperării și îmbinării eforturilor sistemului de cercetare academică din sectorul privat cu cel guvernamental, astăzi se îmbinării eforturilor sistemului de cercetare academică din sectorul privat cu cel guvernamental, astăzi se lucrează în SUA la dezvoltarea unor noi soluții pentru capacitățile de analiză și modelare ‘target-centric’. În mai puțin de un deceniu, cu o foarte mare probabilitate, un model care credeam că reprezintă o noutate va face loc altuia și mai nou.
De la Revoluție Informațională la Revoluție Intelligence
Explozia informațională și dezvoltarea continuă a tehnologiei informației a dus la o transformare majoră a domeniului intelligence la frontiera dintre secole.
Revoluția informațională a cunoscut o dezvoltare susținută în ultimele decenii. Rezultatul acestei revoluții ne-a permis accesul la cantități uriașe de date și informații prin elaborarea și aplicarea unor procese de căutare, selectare, sortare, filtrare, clasificare și stocare a informațiilor.
Explozia informațională a fost amplificată de dispariția lumii bipolare și de eliberarea unor depozite de date și informații care anterior erau clasificate ca secrete. În realitate, revoluția informațională a fost potențată de o revoluție tehnică prin dezvoltarea unor soluții și sisteme de computere, din ce în ce mai rapide și mai ieftine, capabile să dispună de capacități de stocare și de viteză necesare căutării prin cantități uriașe de date.
În același timp, revoluția informațională a necesitat schimbări dramatice în metodele și procedeele de obținere a informațiilor, în normele și reglementările de securitate, dar, mai ales, în cultura organizațiilor, creând noi discipline și noi tipuri de profesii.
Sporirea preponderenței ISD în procesele de intelligence ale statelor-națiune, dar și creșterea volumului de informații publice în procesele decizionale politice, economice și chiar militare din afara sistemelor de intelligence guvernamentale, a produs mutații esențiale în spațiul economico-social, forțând apariția unei necesități de ‘privatizare’ pentru unele procese intelligence, contribuind astfel la nașterea și evoluția unor noi concepte și discipline, cum ar fi: intelligence competitiv sau business intelligence. Apariția acestor noi concepte reprezintă, de fapt, o completare firească a domeniului intelligence la nivelul societății informaționale, prin schimbările de paradigmă ce au avut loc în ultimul deceniu.
Cu certitudine, la începutul secolului 21 are loc nașterea unui nou tip de revoluție: cea a domeniului intelligence. Aceasta afirmație este însoțită de două argumente majore.Primul provine din esența activității de intelligence, care își desfășoară procesul la frontiera dintre două atribute fundamentale, secretul și deschiderea. Dacă în perioada secolului 20 și, mai ales, pe timpul Războiului Rece, secretul constituia esența oricărui proces de intelligence, constituind ponderea principală a activității intelligence, astăzi, în secolul 21, întreaga arhitectură de intelligence trebuie reproiectată, indiferent de nivel, macro sau micro, prin prisma celui de-al doilea atribut: deschiderea. Ponderea principală în orice proces intelligence revine astăzi deschiderii.
Al doilea provine din contradicția existentă între cunoaștere și secret, putând fi considerat de fapt o consecință a primului argument. Intre cunoaștere și secret se manifestă de secole, indiferent de regimul de conducere al statului-națiune, un antagonism pregnant, descris într-o manieră lucidă și pertinentă de unul din cei mai importanți exponenți ai activității intelligence americane: “În primul rând, majoritatea celor mai importante contribuții aduse literaturii de specialitate intelligence nu trebuie să fie clasificate deloc ca secrete. Acestea pot apărea în presa zilnică, iar inamicii noștri nu vor obține nimic mai mult decât obțin prin publicarea articolelor din alte publicații profesioniste. Bineînțeles că aceștia vor beneficia într-un anumit mod; vor beneficia așa cum în prezent beneficiază în urma citirii revistelor Foreign Affairs sau The Infantry Journal. Pe de altă parte, un alt tip de contribuții se referă la secretele comerciale care ar trebui clasificate.
Dar acest motiv ne împiedică să le scriem sau să fie circulate în publicații? În fiecare zi trebuie să decidem asupra procedurilor de securitate corecte cu privire la materialele sensibile. O realitate evidentă este constituită de faptul că “securitatea” și avansarea cunoașterii se află într-o stare de conflict fundamental. Singura rațiune pentru care ajungem undeva este datorată faptului că nu cerem nicio securitate perfectă și nicio dezbatere fără sfârșit a secretelor de stat. Noi ajungem undeva sau atingem un anumit nivel deoarece necesitatea pentru compromis în ambele cazuri este foarte bine și pe deplin înțeleasă.”
Numai cunoașterea ne permite evoluția ca specie umană. De modul cum abordăm cunoașterea depinde ritmul progresului înregistrat de orice stat-națiune, grup social ori individ în parte. Însă, nu cunoașterea în sine este cea care crează valoare, ci numai liderii și elitele, cultura și infrastructura (în rețele de ‘tehnologia cunoașterii’ și nu în ‘tehnologia secretului’). În consecință, ceea ce liderii și elitele sunt chemați să realizeze într-o lume haotică este tocmai regândirea organizațiilor lor prin intermediul conceptelor și nu prin elaborarea de reguli și structuri.
Într-o mare măsură, există destule semne de îndoială că actualele structuri de intelligence, atât în cazul democrațiilor consolidate, cât și în democrațiile în formare, cum este și cazul nostru, înțeleg pe deplin faptul că toate organizațiile private și de stat (și, mai ales, toate birocrațiile guvernamentale) au la bază sisteme de conducere/guvernare, discipline manageriale care se bazează pe un model corporativ ce a devenit irelevant. De aceea, disciplina intelligence trebuie privită astăzi prin prisma cunoașterii colective a organizației structurată în rețele, pentru a-și putea îndeplini obiectivele și a obține o poziție avantajoasă în cadrul unui sistem, oricare ar fi acesta.
Orice proces intelligence trebuie perceput prin prisma unui intelligence al cunoașterii, în care esența și ponderea covârșitoare o are deschiderea și nu secretizarea. Societățile comuniste au pierdut Războiul Rece și datorită neînțelegerii pe deplin a utilității computerului și a rețelelor, dar și importanța libertății cunoașterii. A încerca astăzi să aplici aceleași reguli și structuri, specifice vechilor concepte și paradigme, poate echivala cu un ‘sărut al morții’ în planul cunoașterii sau mult mai plastic subliniat ‘a spiona înseamnă a muri; numai idioții recurg la acest tip de activități dubioase. Numai organizațiile care dispun de capacități intelligence inadecvate și de strategii de achiziționare a cunoașterii inferioare caută să obțină informații prin mijloace ilegale și lipsite de etică’.
De altfel, pentru a înțelege cu exactitate ce se întâmplă astăzi ar trebui să enumerăm câteva evoluții definitorii ale căii parcurse de la Era Industrială la Era Informațională spre Era Intelligence (Tyson, 2002).
Aceste evoluții pot fi caracterizate după cum urmează:
– Anii 1900 Managementul științific, încorporarea principiilor universale de eficiență și nașterea ingineriei industriale.
– Anii 1930 Managementul relațiilor umane, acoperă dezvoltarea profesională și psihologia motivației.
– Anii 1940 Cercetarea operațională, declanșată de apariția computerelor; soluționarea utilizând modelele cantitative.
– Anii 1950, ’60 și ’70 Planificarea strategică, diversificarea, sinergia, restructurarea, analiza sistemelor.
– Anii 1980 Managementul stil-japonez, asigurarea calității, abordări inedite pentru managementul controlului și producției. O eră a preluărilor și fuziunilor corporative, care au condus uneori la un sens iluzoriu privind crearea valorii.
– Anii 1990 Eforturi spre managementul cognitiv, cu accent pus pe achiziția gândirii, învățării și cunoașterii, managementul informației și intelligence, îmbunătățirea unor comunicații extinse și dezvoltarea rapidă a tehnologiei informației.
La finele secolului 20 exista o Eră Informațională ajunsă deja la maturitate, iar o serie de organizații vizionare au început să adopte concepte care anunță apariția unui nou val: Era Intelligence (Tyson, 2002). În secolul 21, disciplina și activitatea intelligence nu mai reprezintă un scop, ci devine o cale de existență a oricărei individualități, grup social sau stat-națiune, dacă își schimbă atitudinea și percepția față de aceasta.
În concluzie, Intelligence 21 poate reprezenta calea spre succes a oricărei organizații care înțelege faptul că aplicarea disciplinei intelligence înseamnă găsirea răspunsurilor la întrebări, fiind orientată mai mult spre gestionarea cunoașterii, ca parte ofensivă a paradigmei deschiderii, și orientată spre gestiunea informației, ca parte defensivă a paradigmei secretului. In acest context, intelligence 21 reprezintă abilitatea unei entități organizaționale de a administra cultura deschiderii, care a devenit la fel de importantă, precum a fost cultura secretului pe timpul Războiului Rece.
Intelligence 21 înseamnă înțelegerea importanței și aplicării unei culturi intelligence care se va baza pe câteva concepte cheie: intelligence competitiv, managementul cunoașterii prin intelligence colaborativ și strategie perpetuă.
Intelligence 21 înseamnă încadrarea în noua paradigmă intelligence: a încorpora și a face față exploziilor informaționale. Creierul uman este incapabil să proceseze toate informațiile care îl inundă în ziua de azi. In secolul 21, volumele informaționale vor spori în mod exponențial, iar soluționarea oportunităților și amenințărilor va fi realizată aplicând tehnologia informației prin intermediul managementului cunoașterii.
Intelligence 21 va însemna spargerea tuturor barierelor de până acum și începutul unei noi revoluții: revoluția în domeniul intelligence.
Autor: Marius Sebe
