A scrie despre intelligence astăzi, într-un stat-naţiune cu o democraţie în consolidare, nu mai constituie o acţiune tocmai temerară, aşa cum se întâmpla, spre exemplu, acum un deceniu, când riscai să fii catalogat în mod negativ şi ostracizat pentru vederi nu tocmai conforme cu cele ale unei majorităţi conservatoare, în realitate scufundată mai mult în ignoranţă şi lipsă de conectare la realităţile şi trendurile unei societăţi a cunoaşterii.
Multe state şi instituţii au parcurs paşi importanţi în dezvoltarea domeniului intelligence, mai ales pentru conştientizarea conceptului şi, mai ales, pentru înţelegerea necesităţii extinderii şi valorificării proceselor de intelligence la nivelul societăţii şi cetăţenilor, în beneficiul organizaţiilor pentru asigurarea competitivităţii, securităţii şi bunăstării populaţiei.
Ultimele două decenii au marcat consacrarea unor studii de intelligence la frontiera cu diverse discipline ştiinţifice, astfel încât în mod gradual au luat naştere şi s-au consolidat şcoli diferite de intelligence în unele state, pretutindeni în lume. Astfel, americanii au lansat printre primii extinderea procesului de intelligence statal în spaţiul privat, la mijlocul anilor ’70, începutul anilor ’80, luând naştere o nouă disciplină, intelligence competitiv sau business intelligence; astăzi, şcoala americană de intelligence este extinsă la nivelul societăţii, în colegii şi universităţi ale serviciilor de intelligence, în universităţi şi academii private. În Europa, şcoala britanică se dezvoltă prin studiile extinse în spaţiul istoriei domeniului, dar şi a operaţiunilor concrete de intelligence. Un salt uriaş, am putea spune, a făcut şcoala franceză, care în urma unor studii aprofundate de analiză de benchmarking a intelligence-ului altor actori politico-statali a reuşit să treacă peste barierele negative ale unei societăţi latine, cu o matrice socio-culturală asemănătoare cu a noastră, lansând o iniţiativă de intelligence la nivel naţional, care a cuprins toate sferele decizionale ale statului francez, publice şi private.
La noi în ţară, paşii parcurşi sunt fragili, fiind marcaţi de o incoerenţă ideatică în planul cunoaşterii intelligence, în lipsa unei strategii de intelligence naţională. Chiar în cadrul serviciilor există încă o mare reticenţă la conceptul de intelligence şi cum funcţionează acesta la ora actuală, atât în interiorul, cât şi în exteriorul comunităţii de intelligence. În timp ce alte state propun înfiinţarea unor compartimente care să pună sub semnul întrebării orice teorie, strategie, ori activitate de intelligence în cadrul serviciilor speciale şi la nivelul securităţii şi competitivităţii naţionale, noi continuăm să ne conformăm unor hărţi mentale dominate de conservatorism şi ignoranţă. Conceptul de intelligence nu există în terminologia de specialitate oficială a arsenalului serviciilor de informaţii şi în mediul ştiinţei guvernării de stat, deci, în mediul politic şi administrativ din România. Lipsa acestui concept din terminologia existentă la noi nu ne împiedică să subliniem faptul că între date, informaţii, intelligence şi cunoaştere există atât o diferenţiere clară, cât şi o interdependenţă benefică pentru cei ce o practică în cadrul managementului cunoaşterii şi intelligence-ului organizaţional. În majoritatea statelor dezvoltate, disciplina intelligence şi tot ceea ce este relaţionat cu aceasta, se consideră a fi guvernată în întregime de paradigma secretului.
Paradigma cunoscută de toată lumea este „knowledge is power”, iar cei ce o deţin doresc să o ţină secretă. Unul din scopurile acestui articol este şi sublinierea modificărilor paradigmatice care au intervenit la frontiera dintre secole în această disciplină. În cadrul evoluţiei şi istoriei umane există nenumărate cazuri şi evenimente unde au fost implicate, mai mult sau mai puţin, diverse operaţiuni de intelligence; însă, în comparaţie cu alte discipline, există doar foarte puţine eforturi de redactare despre intelligence pentru posteritate. Acesta este şi cazul nostru. Dacă în Occident s-au diferenţiat deja aproape patru grupe de specialişti (istorici, jurnalişti, academicieni şi practicieni), care se dedică acoperirii domeniului de intelligence, la noi situaţia este încă departe de realitate.
Pe scurt, acest demers încearcă să prezinte evoluţia informaţiei din surse deschise şi mutaţiile pe care le produce paradigma deschiderii împreună cu dezvoltarea fără precedent a ştiinţei şi tehnologiei informaţionale asupra proceselor de intelligence, indiferent dacă acestea au loc în planul guvernamental ori privat.
Pe lângă provocările la adresa agenţiilor de intelligence, în general, indiferent de ţară, statele care proveneau din fostul bloc comunist s-au confruntat în plus cu alt tip de provocări, specifice mediului din care s-au desprins.
Informaţii publice sau informaţii din surse deschise
Informaţiile din surse deschise, aşa cum o sugerează şi denumirea, sunt reprezentate de acele informaţii care pot fi găsite în spaţiul informativ public şi care nu sunt purtătoare ale vreunui atribut de clasificare din sectorul statal sau guvernamental al secretului, oricare ar fi acesta.
În termeni guvernamentali, acestea sunt informaţii nesecrete, neclasificate ca secret. In spaţiul informativ public, informaţia din surse deschise, pe scurt ISD, este cunoscută ca informaţie publică, fiind reglementată în statele democratice printr-o legislaţie complexă, care să asigure atributul de transparenţă necesar opiniei publice de a utiliza dreptul său fundamental de acces la acest tip de informaţie. Denumirea de ISD provine din capitalul de cunoaştere a serviciilor speciale, cunoscând o dezvoltare şi elaborare teoretică fără precedent, în special în deceniul ’90, şi constituind o nouă forţă pentru operaţiunile informaţionale dintr-o serie de domenii şi discipline ale spaţiului privat de intelligence de la începutul secolului 21. Ca în orice domeniu nou, cu dezvoltare inter-disciplinară, definiţiile conceptelor fundamen-tale sunt influenţate de evoluţiile proprii. Pentru a face o alegere, vom adopta criteriul simplităţii discursive, alegând o sursă ce corespunde organizaţiei, cu cele mai avansate studii în domeniul de intelligence din surse deschise, Open Source Solutions (OSS Inc. organizează seminarii şi conferinţe anuale pentr u corporaţiile şi guvernele lumii unde se dezbat probleme ale momentului din domeniul intelligence).
Prin informaţia din surse deschise înţelegem informaţiile publice disponibile, pe suport de hârtie sau electronic. Aceste informaţii pot fi transmise prin radio, televiziune, presă sau pot fi distribuite prin reţele de date electronice, baze de date comerciale online sau suport multimedia, cum ar fi CD-ROM-urile. Informaţiile din surse deschise pot fi diseminate către publicul larg, prin mass-media sau, pentru o audienţă restrânsă, prin intermediul ‘literaturii gri’, care include lucrările conferinţelor, rapoartele acţionarilor companiilor private şi literatura de specialitate înainte de publicare. Conceptul de ‘literatură gri’, termen inventat în Marea Britanie, necesită o atenţie aparte, deoarece face referire specială la informaţiile stiinţifice, ca informaţii de interes public, însă dispun de o limitare specifică, din mai multe puncte de vedere. În mod normal, aceste informaţii apar în publicaţii specializate, care sunt limitate ca acces şi dispun de o distribuţie restrânsă, pentru un anumit grup de experţi. Acest tip de publicaţii nu sunt întotdeauna listate sau indexate în sursele obişnuite de clasificare şi regăsire a documen-telor cu circulaţie restrânsă, astfel încât, în mod normal, este dificilă localizarea şi obţinerea acestora, fiind necesară elaborarea unor metode şi tehnologii de căutare şi obţinere adaptate la condiţiile Erei Informaţionale.
Formele tradiţionale de surse deschise includ presa, cărţile, periodicele, fotografiile, radioul şi televiziunea. Era Informaţională a adăugat noi tehnologii, ca CD-ROM-ul, Internetul şi serviciile comerciale online. Caracteristica principală a diferitelor forme de informaţii din surse deschise, disponibile acum (fie că sunt accesate gratuit sau contra cost) este ca ele să fie nesecrete şi, aşadar, nu sunt subiectul vreunei restricţii întâlnite în cazul informaţiilor din surse închise.
Clasificarea informaţiilor în procesele de intelligence
Există mai multe tipuri de clasificare a informaţiilor care intră într-un proces intelligence pentru fundamentarea unor decizii în cadrul unei organizaţii sau grup social.
În ultimele secole, ser viciile de intelligence şi-au dezvoltat metode şi sisteme de obţinere şi analiză a informaţiilor din toate sursele. În cea mai mare parte, informaţiile care intrau în procesele intelligence proveneau din surse pe care specialiştii acestor servicii le clasificau ca secrete.
Tipologia informaţiilor cu care operează analiştii intelligence se prezintă astfel:
a. informaţii din surse deschise, provin din sursele publice; în cadrul comunităţii serviciilor de intelligence, acestea devin în urma analizei produse ¨open source intelligence¨ (OSINT). De asemenea, ‘literatura gri’ (grey literature), care este nesecretă, dar care apare în cantităţi şi scopuri limitate, este considerată parte a OSINT.
b. informaţii private. Acestea se împart la rândul lor în:
– deschise, acestea includ produsele achiziţionate, în mod legal, care se referă la tehnologiile aflate în cercetare ;
– închise, informaţii disponibile prin penetrări clandestine ale agenţiilor intermediare de informaţii (servicii private de informaţii, fundaţii etc.).
c. informaţii închise sau secrete, disponibile numai prin activităţile specifice de intelligence clandestine, umane sau tehnice (cercetare radio sau prin satelit).
Astfel, OSINT au devenit informaţiile cu ponderea procentuală covârşitoare în cadrul acestui proces, situaţia prezentându-se, începând cu anii ’90 astfel:
– informaţii din surse deschise – 80% – 95%;
– informaţii din surse private 5 – 10%;
– informaţii din surse închise 5 – 10%.
Dezvoltarea fără precedent a tehnologiei informaţiei din ultimul deceniu lansează o provocare nouă comunităţiilor de intelligence la nivel global. Astfel, sursele tradiţionale de informaţii folosite de către serviciile secrete sunt, în mod direct, ameninţate de sursele deschise. Sursele tradiţionale, în special cele tehnice, şi-au dovedit importanţa dar şi latura costisitoare, prin operarea şi exploatarea lor. În consecinţă, un nou tip de abordare este mai mult decât necesar în folosirea acestora. Pe lângă aceasta, sursele tradiţionale – deşi sunt extrem de folositoare pentru îndeplinirea cerinţelor specifice beneficiarilor – nu întotdeauna pot reprezenta un panaceu. Adesea, acestea întârzie procesul intelligence vizavi de cerinţele şi aşteptările clienţilor. Aceştia resimt o nevoie din ce în ce mai intensă pentru informaţii specifice, actualizate aproape în timp real, care să le permită luarea unor decizii foarte rapide.
În ultimii ani, sursele închise sunt devansate de sursele deschise, care prezintă avantaje categorice. De fapt, ele pot furniza informaţii foarte rapide analiştilor intelligence. Mai mult de atât, informaţiile colectate prin acest canal provin adesea de la experţi pe domenii cum sunt agenţiile de ştiri sau din propria sferă de activitate şi competenţă cum sunt profesori universitari, cercetători, specialişti în economie şi industrie sau chiar experţi din domeniul militar. De cele mai multe ori, informaţiile au fost mai întâi analizate de aceşti experţi.
Principalul dezavantaj al surselor deschise îl constituie cantitatea uriaşă de informaţii disponibile, spaţiu în care se poate dezvolta cu uşurinţă întregul arsenal al tehnicilor de dezinformare.
Această mulţime de date şi informaţii, ce tinde spre infinit, trebuie astfel să fie absorbită într-un timp cât mai scurt în procesul de selectare, filtrare, analiză, interpretare şi diseminare a produselor intelligence.
OSINT constituie astăzi o componentă importantă a activităţii de intelligence din toate sursele, care cuprinde numeroase tipuri de surse de intelligence, dintre care cele mai importante sunt: intelligence din surse umane (human intelligence – humint), intelligence din imagini (imagery intelligence- imint), intelligence din cercetare radio (signal intelligence – sigint).
În 1994, dr. Joseph Nye, preşedintele Consiliului National pentru Informaţii, s-a folosit de analogia cu jocul de puzzle pentru a explica raportul dintre OSINT şi disciplinele secrete. El a asemuit sursele deschise pieselor exterioare ale jocului, fără de care puzzle-ul nu poate fi nici început, nici finalizat. Totuşi, experţii guvernamentali consideră că sursele secrete sunt esenţiale, pentru introducerea elementelor celor mai dificile, necesare înţelegerii miezului jocului şi completării tabloului de puzzle, pentru obţinerea unor produse intelligence de valoare.
Un alt specialist, Paul Wallner, membru al Agenţiei de Informaţii a Apărării (DIA Defense Intelligence Agency) şi primul coordonator pentru sursele deschise al directorului Comunităţii de Informaţii (DCI Director of Central Intelligence), a descris OSINT ca fiind “sursa de prim rang”. Concepţia sa originală a fost adaptată ulterior de un comentator din sectorul privat într-o sintagmă mult mai spectaculoasă: nu trimite un spion acolo unde poate merge şi un student (Steele, 1995). Ambele formule converg către ideea că sursele deschise ar trebui folosite la maximum, înainte de a pune în joc şi a cheltui capacităţile secrete mult mai preţioase.
Putem concluziona pe scurt: din perspectiva guvernamentală, sursele deschise nu reprezintă substitutul capacităţilor secretizate, însă pot asigura o bază deosebit de valoroasă şi contextul favorabil pentru o orientare rapidă a analistului şi a con-sumatorului de intelligence şi pot ajuta în procesul de stabilire a cerinţelor de culegere a informaţiilor. Analiştii intelligence trebuie să fie precauţi în privinţa recurgerii exclusive la sursele secrete, deoarece spectrul redus al surselor secrete poate înşela adeseori analistul, care poate fi tentat să accepte o interpretare limitată a evenimentelor. Bineînţeles că informaţia achiziţionată ilegal poate fi mai incitantă decât cea achiziţionată legal, însă conform specialiştilor domeniului, rareori este mai folositoare, deoarece cea mai secretă infor maţie ilegală, analizată în mod necorespunzător, este inutilă, pe când informaţia disponibilă tuturor, analizată aşa cum trebuie, poate fi inestimabilă.
Un intelligence de bună calitate este mai puţin preocupat de unde vine informaţia, încercând să se asigure că deţine toate informaţiile cerute pentru luarea deciziilor şi că informaţia a fost procesată aşa cum se cuvine.
Din perspectiva analistului privat, sursele deschise reprezintă materia primă de bază în procesul de căutare, selectare, procesare, analiză şi diseminare a produselor intelligence necesare atingerii obiectivelor strategice şi tactice ale companiei.
În esenţă, ISD nu reprezintă o noutate pentru acele grupuri sociale şi naţiuni care au înţeles, aplicat şi valorificat întotdeauna acest tip de informaţii, fie că au fost obţinute prin observare directă (călătorii, turism), fie prin lectură structurată, precum şi prin cumpărarea, în mod legal, a oricăror informaţii sau servicii informative publice. Toate aceste acţiuni au loc în spaţiul informativ social, care cuprinde totalitatea elementelor informaţionale ale unei societăţi, organizate ca state-naţiune, şi formează un continuum informaţional-societal: şcoli, universităţi, mass-media, guvern, servicii de intelligence, sistemul de apărare etc.
Ceea ce reprezintă o noutate în cadrul acestui spaţiu informativ social, extins în plan global de această dată, o reprezintă confluenţa a trei trenduri distincte şi specifice Erei Informaţionale:
– proliferarea Internetului, ca un instrument pentru schimbul şi diseminarea de informaţii deschise;
– explozia informaţională, prin care cunoaşterea şi cunoştinţele publice cresc în mod exponenţial (a apărut ca o consecinţă şi relaţionat cu primul trend );
– colapsul multor foste ‘zone’ (competenţe, capacităţi) specifice numai serviciilor speciale, în perioada secolului 20, mai ales în perioada Războiului Rece.
Evoluţia şi maturizarea acestor trenduri au dus la modificări profunde în cadrul modului de desfăşurare a operaţiunilor guvernamentale, dar şi a celor de coaliţie (NATO), întrucât în trecut lanţul de comandă se baza pe surse închise în direcţionarea acestora. Astăzi, prim-planul activităţilor operaţionale este ocupat de tehnologia ISD, care a forţat procesul de privatizare în domeniul intelligence, domeniu prin excelenţă rezervat organizaţiilor guvernamentale, prin apariţia şi maturizarea, în statele democratice dezvoltate, a unei noi discipline cunoscute sub numele de intelligence competitiv sau business intelligence.
Dacă până acum OSINT reprezintă una din sursele de informaţii care intră în procesele de intelligence, alături de celelalte, HUMINT, SIGINT etc., putem spune că la ora actuală OSINT îşi dezvoltă propriul sistem de surse de informaţii, pe care este bine să le clasificăm şi să le încadrăm într-un sistem de proceduri şi metodologii pentru specialiştii domeniului intelligence.
Diferenţe şi asemănări între activitatea de intelligence guvernamentală şi cea privată
Înainte de a analiza influenţa tehnologiei informaţiei asupra domeniului intelligence, o să întreprindem o prezentare succintă a similitudinilor, dar şi a diferenţelor care există între activitatea intelligence guvernamentală (IG) şi cea privată (IP sau BI – business intelligence), la momentul actual.
Conceptul de business intelligence a apărut şi este catalogat ca o disciplină complexă ce are rădăcini în mai multe domenii, cum ar fi: intelligence, activitatea intelligence practicată la nivel guvernamental, marketing, market research, management strategic.
De asemenea, profesioniştii acestei discipline provin, la ora actuală, din foarte multe domenii. În acelaşi timp, mulţi dintre primii practicieni de business intelligence, mai ales în SUA şi Europa, au fost profesionişti ai serviciilor de intelligence şi de securitate guvernamentale. Aceştia au adus cu ei capitalul de cunoaştere acumulat şi dezvoltat de serviciile speciale, mai ales în ultimele cinci decenii.
Un exemplu concludent este cel al lui Jan Herring, fost analist al Agenţiei Centrale de Informaţii din SUA, care în anii ’80 a dezvoltat unul dintre primele compartimente de intelligence competitiv, în cadrul corporaţiei „Motorola”. De asemenea, în Suedia, un fost ofiţer de intelligence din forţele aeriene suedeze, dr. Wilhelm Agrell, a elaborat un curs de intelligence competitiv pe care îl predă cu succes la Universitatea Lund. Tot în Suedia, fostul şef al programului de intelligence din surse deschise din cadrul Armatei, lt.col. (r) Mats Bjore, conduce astăzi una din cele mai performante companii de intelligence competitiv din lume (vezi http://www.infosphere.se).
Totodată, un număr considerabil de practicieni, mai ales în Europa, au intrat în această afacere venind din compartimentele de marketing şi cercetare a pieţei, precum şi din alte canale convenţionale ale pieţei comerciale şi economice.
Între cele două categorii de provenienţă, de-a lungul timpului, s-au format unele ‘atitudini de percepţie’ tocmai datorită domeniilor de unde veneau aceşti specialişti. În acest sens, capitalul de cunoaştere acumulat şi furnizat de domeniul militar (unde a luat naştere şi conceptul de intelligence), este uneori dezavuat în afaceri din cauza unor tehnici şi activităţi mult prea apropiate de concepţia ‘războiului’ şi neacceptate în competiţia corporativă şi intelligence competitiv. Acest aspect esenţial este adevărat în special pentru acţiunile de spionaj specifice lumii războiului şi serviciilor de intelligence. Uneori, profesioniştii serviciilor de intelligence trebuie să fure secretele şi, în schimb, primesc medalii pentru această activitate. În cadrul unui intelligence competitiv profesionist, specialiştii care recurg la asemenea practici îşi pot pierde libertatea. De aceea, profesioniştii domeniului intelligence competitiv aderă la codul etic şi legal al acestei discipline, care îi obligă să practice un intelligence de valoare numai din surse deschise.
Asemănări
Principala asemănare dintre cele două domenii o regăsim în derularea procesului de intelligence, care rămâne, cel puţin la nivel descriptiv, aceeaşi în ambele cazuri. Indiferent că derulezi un proces de intelligence guvernamental sau unul privat, acesta se bazează pe acelaşi ciclu etapizat de tratare a informaţiilor pentru sprijinirea factorilor decizionali şi îndeplinirea obiectivelor tactice şi strategice ale grupului, fie guvern, fie corporaţie.
Ciclul de intelligence clasic cuprinde următoarele etape: planificarea, colectarea, procesarea, analiza şi diseminarea produselor intelligence.
Terminologia procesului intelligence în afaceri a fost preluată de primii practicieni din arsenalul militar şi intelligence.
În principal, între cele două sectoare de intelligence pot fi descrise următoarele asemănări principale, ca trăsături definitorii:
1. Dependenţa de fluxurile informative. În acest caz, IG se concentrează asupra sprijinirii obiectivelor tactice şi strategice ale guvernului, în timp ce IP sprijină obiectivele tactice şi strategice, precum şi activităţile de afaceri ale companiei.
2. Concentrare (ţinte sau obiective). IG se concentrează în mod tradiţional asupra adversarilor externi, în timp ce IP îşi focalizează acţiunile asupra competitorilor, trendurilor pieţei, dezvoltărilor tehnologice, etc.
3. Procesul de intelligence. IG foloseşte modelul tradiţional de intelligence (apărut în domeniul militar), iar experţii BI au adaptat acest proces la domeniul afacerilor.
4. Actorii. Specialiştii IG care obţin informaţii sunt specializaţi în metodele şi practicile de intelligence tradiţionale. Experţii IP sunt specializaţi în ştiinţa informaţiei, cercetare de piaţă, marketing şi alte discipline conexe.
5. Consumatorii de intelligence. Folosesc IG la diferite niveluri organizaţionale statale: operaţional, tactic şi strategic. Folosesc IP la diferite niveluri org anizaţionale ale corporaţiei/companiei: operaţional, tactic şi strategic.
6. Produsele intelligence. Printr-o restrângere şi descriere teoretică şi practică, produsele intelligence ale celor două sectoare se pot clasifica în:
– rapoarte de informare în diferite formate: note informative, actualizări informative, studii de caz etc.
– alerte, semnale, indicatori de avertizare;
– studii cu focalizare pe termen mediu şi lung: evaluări sau estimări intelligence;
– intelligence pentru sprijinul decizional: ‘actionable intelligence’.
În general, analiştii fenomenului intelligence prognozează o dezvoltare teoretică comună a terminologiei celor două sectoare, influenţată în principal de evoluţia tehnologiei informaţiei, în care sunt proiectate şi create instrumente de descoperire, transformare, asimilare şi diseminare a unor mari volume de date şi informaţii, în special digitale.
Diferenţe
Bineînţeles că între cele două categorii de intelligence există diferenţe notabile, ce izvorăsc, în principal, din modul de funcţionare şi manifestare al acestora sub imperiul unor principii şi constrângeri diferite, mai ales de ordin juridic şi de încadrare în normele şi reglementările legale.
Chiar dacă, în mod teoretic, procesul de intelligence guvernamental şi cel privat urmează aceleaşi etape de tratare a informaţiilor pentru atingerea unor obiective strategice şi tactice ale unei entităţi organizaţionale, materia primă cu care operează cele două categorii de intelligence este diferenţiată de provenienţa informaţiilor care intră în proces. În timp ce IG operează în principal cu informaţii ce se bazează în principal pe secret, IP este obligat, din punct de vedere etic şi legal, să opereze numai cu informaţii ce provin din surse deschise. Agenţiile guvernamentale de intelligence folosesc în munca lor şi informaţii din surse deschise, însă ponderea materiei prime informative de bază înclină în mod decisiv în favoarea informaţiilor secrete.
Diferenţele majore dintre cele două categorii de intelligence sunt clasificate în literatura de specialitate, după cum urmează:
1. Concentrare (ţinte/obiective). În timp ce IG se axează în principal asupra obiectivelor externe, IP se concentrează în special pe scena internă, însă la nivel corporativ, atinge şi obiective externe.
2. Surse umane. În cadrul IG, experţii din interiorul sistemului nu sunt consideraţi surse intelligence, iar dezvoltarea culegerii de informaţii în plan extern se bazează pe metode clandestine. În cadrul IP, experţii departamentelor de BI devin valoroşi prin informaţiile intelligence relevante pe care le furnizează. Practicienii IP nu se angajează în metode clandestine de obţinere a informaţiilor, datorită codului etic şi legal la care aderă. 3.Surse tehnice. IG dispune de o paletă mai largă de surse informative, obţinute în mod clandestin prin mijloace electronice şi de transmisiuni. IP dispune numai de surse informative comerciale legale, apărute în ultimii ani, cum sunt informaţiile din industria imaginilor obţinute prin sateliţi.
4. Surse deschise. IG foloseşte şi informaţii din surse deschise, între 25-90% din intrările informative în procesul de intelligence, variaţia fiind dată atât de domeniul, cât şi de subiectul analizat. În IP, informaţiile din surse deschise sunt singurele informaţii disponibile domeniului BI/IC.
5. Relaţia producător-consumator de intelligence. În IG, nu există o relaţie foarte apropiată între cele două categorii de actori, între consumatori (factori decizionali politici) şi analişti de intelligence. Fac excepţie cei din domeniul militar, unde există componente interne de intelligence. În IP, adesea experţii în BI se află în legătură directă cu consumatorii, care sunt managerii executivi.
6. Financiar. IG este un sector considerat important şi necesar, primind astfel un sprijin financiar substanţial. În cadrul IP, analiştii şi managerii fac eforturi pentru a susţine şi spori bugeteleI departamentelor de BI, acolo unde acestea există.
Autor: Marius Sebe
