Primul Război Mondial constituie un reper fundamental în evoluția societății europene, întrucât sfârșitul conflagrației nu a consacrat doar noi granițe, ci și mutații în mentalul colectiv, în modul de raportare la o societate în care fiecare se aștepta să se implice mai activ.
Din perspectiva României, evoluțiile din perioada 1914-1916 nu ofereau indicii asupra transformărilor ce urmau. Provocările erau reprezentate de identificarea unor mijloace de acțiune pentru realizarea unității naționale și obținerea consensului privind poziția față de taberele beligerante. Prevederile tratatului din 1883 ce statua parteneriatul dintre România și Puterile Centrale puneau structurile informative autohtone în postura de a acționa inclusiv pe teritoriul unui stat aliat. Intrarea ulterioară a României în război alături de Antantă și perspectivele de înrăutățire a situației românilor din Transilvania au complicat misiunile informative în teritoriile Austro-Ungariei.
Rețeaua din tabăra inamică
Analiza surselor de informații gestionate de Direcția Poliției și Siguranței Generale evidențiază eforturile pentru asigurarea unui fond consistent de informații despre situația socio-economică și militară de pe teritoriul monarhiei habsburgice. Mizele conflictului militar, specificul și exigențele activităților informative și contrainformative au dus la crearea unei rețele complexe de agenți și a unui cerc vast de persoane vizate pentru obținerea, verificarea și exploatarea informațiilor.
Etnia, confesiunea ori statutul social relevă diversitatea mediilor de proveniență a agenților. Această varietate oferea numeroase oportunități de promovare a intereselor statului român. Fără a fi clasificate explicit, demersurile Siguranței au vizat mai multe medii de interes.
Astfel, în mediile politice de la Budapesta, informatori ai Siguranței au inițiat discuții cu „diferiți oameni politici unguri“. De la Consulatul Austro-Ungariei și Clubul austro-ungar din București puteau fi obținute date despre dinamica operațiunilor militare, acțiuni informative imperiale în țara noastră, aspecte privind funcționarea misiunilor diplomatice.
Obținerea de informații din interiorul comandamentelor militare austro-ungare reprezenta o performanță, în condițiile limitelor și evoluțiilor negative în relația bilaterală. Un astfel de punct de sprijin a fost organizat în cadrul Comandamentului din Brașov, de unde se obțineau date privind structura regimentelor, nivelul de pregătire și starea de spirit ale militarilor.
În unele situații proveniența informațiilor este menționată generic, însă în altele datele sunt atribuite unui „isvor militar“, ori indică „informațiunile pe care le are comanda militară din Brașov“, „un sergent major care face serviciul în cancelarie“, „un ofițer“, precum și un anume „căpitan“ din același oraș.
Supușii austro-ungari constituiau un alt mediu de interes. Gazetarul maghiar Al. Vecsei, prezent în București pentru o săptămână, în ianuarie 1915, a fost investigat prin intermediul unui „cunoscut de-al său“.
Românii transilvăneni, animați de idealul național și sfidând riscul deconspirării, comunicau informații cu privire la realitățile de peste munți. Mențiunile din unele note relevă diversitatea mediilor de culegere a informațiilor „bărbați cu bune situații, de religie greco-catolică“, „români fruntași“, „păturile culte românești“, persoane din anturajul unor lideri, călători, dezertori. Câteva exemple rețin atenția. Un anume „doctor Braun din București“ relata, în 1915, despre convorbirile purtate cu Iuliu Maniu. Un alt caz este cel al unor apropiați ai poetului Octavian Goga. Astfel, sosite în București doar de câteva zile, Aurelia Goga (mama) și Veturia Triteanu (viitoarea soție) au transmis în decembrie 1914 date referitoare la mișcări de trupe și amenajări militare din Transilvania, starea de spirit a populației etc.
Cele mai căutate informații
Aspectele referitoare la efective (dimensionare, dispunere în teritoriu, înzestrare) și amenajări specifice au fost vizate în mod special de agenții Siguranței, în contextul evoluției conflictului militar.
Notele Siguranței evidențiază că în Brașov, Sibiu și Blaj funcționau importante centre militare austro-ungare, cu puncte de recrutare și concentrare a trupelor, precum și de tranzit a tehnicii militare și a proviziilor. Astfel, efective din Brașov erau trimise pe frontul sârb ori în Boemia, iar aliații germani foloseau această zonă pentru tranzitul și dislocarea de trupe în Bucovina. Concomitent, trupe din Sibiu sprijineau frontul din Polonia austriacă, iar în proximitatea orașului Blaj se desfășurau constant manevre ale trupelor din Alba Iulia, Sebeș, Aiud.
Observațiile actuale referitoare la pregătirea insuficientă a beligeranților pentru un conflict de amploare sunt susținute și de datele Siguranței cu privire la înzestrarea trupelor imperiale. De exemplu, la debutul războiului soldații din Brașov purtau uniforme vechi ori haine civile, iar mai puțin de o treime aveau arme. Din cauza lipsei cailor, artileriștii din Sibiu nu puteau fi trimiși pe câmpul de luptă, acestora adăugându-li-se 3000 de soldați „aproape deloc echipați“. Imaginea este completată de datele potrivit cărora ardelenii săpau tranșee cu unelte improvizate, iar unele efective erau alcătuite din recruți „slabi la fizic“ sau care nu aveau o minimă pregătire militară.
Pe acest fond starea de spirit a trupelor era profund negativă. Expresia acestei realități se regăsea în tendințele de eschivare de la ordine, de sustragere de la încorporare, de favorizare a unor apropiați în ocuparea unor posturi administrative etc. În regimentele alcătuite preponderent din români, predarea în masă și dezertarea au ajuns la cote îngrijorătoare din cauza „lipsei de ideal“ și a discriminărilor etnice; tot în decembrie 1914, un agent transmitea că din regiunea Brașovului până la 30 de soldați trec zilnic frontiera spre România. Față de aceste stări de fapt, comanda militară austro-ungară a avut o atitudine predominant reactivă, dispunând mutarea unor garnizoane românești, internarea răniților în alte părți ale imperiului, restricționarea părăsirii cazărmilor, rechemarea convalescenților, instituirea stării de asediu.
Un scenariu îngrijorător
Reacțiile oficiale și ale societății imperiale referitoare la atitudinea României față de conflict a fost un alt punct de interes pe agenda a Siguranței. Datele evidențiau, pe fond, că în Austro-Ungaria la nivel general se conștientiza antipatia opiniei publice românești față de imperiu, cele mai optimiste ipoteze ale liderilor de la Budapesta indicând menținerea neutralității României până la încheierea războiului (ce ar fi favorizat un succes împotriva Rusiei). Pe de altă parte, scenariile îngrijorătoare vizau intrarea României în război împotriva imperiului încă din februarie 1915, la nivelul populației civile din Ardeal fiind concomitent exacerbate zvonuri privind o ofensivă românească.
Situația românilor ardeleni, era în acest context foarte delicată. În 1914, în acest mediu se exprima fără rezerve speranța intrării României în război împotriva imperiului. Neadoptarea de către București a unei poziții clare față de taberele beligerante a trezit în rândul românilor „teamă și nedumerire“, nu rar „ridicându-se voci care fac răspunzător Regatul Român pentru situațiunea ce li s-a creat“. Totodată, deși oficialii ungari trasaseră dispoziții pentru ca românilor să nu li se provoace neajunsuri, Siguranța a documentat că aceștia suportau cu resemnare arestări, supravegheri și măsuri restrictive (care au determinat din 1916 o atitudine rezervată în ceea ce privește abordarea subiectelor asupra războiului).
Deși au existat și eșecuri informative, obținerea acestor date constituie un succes indubitabil, în condițiile în care Siguranța știa despre tranzitarea graniței româno-austro-ungare de către detectivi străini preocupați atât de
„spionagiu“, cât și „contraspionagiu“, liderii marcanți și mediile publice românești din Transilvania aflându-se sub supraveghere constantă.
Câștigarea respectului
De la începutul anului 1919 Siguranța s-a aflat în avangarda demersurilor de consolidare a autorității statului român în Transilvania, în această provincie fiind înființate un Subinspectorat General de Siguranță și servicii speciale județene. Unele dintre problemele documentate informativ erau consecințe economice directe ale războiului (lipsa alimentelor și a bunurilor de larg consum). Specificul ope rativ era însă conturat de problemele preluării instituțiilor publice, ale gestionării unor stări de spirit polarizate etnic, ale încercărilor de sabotare a administrației. Rețin atenția, astfel, datele referitoare la tensiuni interetnice, situații de act administrativ ineficient, neliniști privind preconizata reformă agrară ori activități de propagandă care scontau pe „întoarcerea regimului unguresc“.
Complexitatea noii misiuni a Siguranței este evidențiată inclusiv de comentariile personale ale agenților, notele incluzând, după caz, critici asupra speculării electorale a lipsurilor ori posibile soluții la probleme locale acute. Potrivit unor astfel de aprecieri, numai prin manifestarea unei solicitudini sporite față de comunitățile naționalităților alta decât cea română putea fi câștigat respectul celor care aveau „numai frică și dispreț față de Siguranța Statului Român“. În comparație cu perioada antebelică, se constată consolidarea rolului proactiv al Siguranței care era, alături de Jandarmerie, singura instituție care apăra „ordinea internă a statului, ferindu-l de toate subminările, atât dinăuntru, cât și din afară“.
Abstract
The analysis of the intelligence sources aquired by The Department of Police and General Security reveals the diverse provenance of the informative agents (austro-hungarian political, diplomatic and military offices, imperial citizens – especially romanians), providing significant oportunities to promote Romania’s specific interests.
By comparison with the pre-war period, the proactive role of General Security strenghtened after 1918. Along with Gendarmerie, as far as the archive documents outline, General Security was the main institution, to defend the order from the inner and foreign threats.
Autor: Daniel Gheorghe Talambă
