În secolul vitezei, în care timpul pare comprimat, de ce am aloca timp ca să citim un volum de peste 600 de pagini? În primul rând pentru că informaţiile astfel obţinute au un orizont foarte larg de aplicabilitate. Meritul cărții lui Daniel Kahneman, „Gândire rapidă, gândire lentă” (Editura Publica, 2015) este că ne atrage atenția asupra importanței și efectelor pozitive ale conștientizării limitelor și trăsăturilor remarcabile ale gândirii noastre. In extenso, meritele cărții sunt mai numeroase, având impact în domenii precum psihologia socială, studiul rațiunii și al fericirii și economia comportamentală.
Ca originalitate a temei, psihologul Daniel Kahneman – laureat al Premiului Nobel pentru economie, în 2002 – este departe de a fi un pionier (o altă lucrare consacrată cu care are teme comune fiind „Pshychology of intelligence analysis” de Richard Heuer). Ca abordare însă, cartea este o lecţie ştiinţifică, antrenantă și captivantă, despre meta-gândire sau gândirea critică și se remarcă prin formatul accesibil, similar unui TED-talk. În fiecare din cele cinci părți, Kahneman pornește de la exemple triviale, cotidiene, te convinge de valabilitatea ideilor în discuție prin mici teste aplicate la începutul capitolelor, continuă susținerea acestora prin invocarea unor studii – mai mult sau mai puțin consacrate, realizate de el împreună cu colaboratorul său Amos Tversky sau de alți oameni de știință – și sfârșește prin recapitularea structurată a ideilor principale abordate.
Ideea centrală a lecturii este aceea că noi avem două sisteme de gândire, unul rapid (sistemul 1) şi unul lent (sistemul 2), fiecare cu propriile caracteristici, care ne dictează comportamentul şi maniera în care interpretăm lucrurile. Sistemul 1 este automat, responsabil de primele impresii şi intuiţii. Sistemul 2 este leneş, se bazează pe scurtăturile oferite de sistemul 1, însă este cel care articulează judecăţi şi ia decizii. În cele mai multe cazuri, sistemul 2 tinde să se bazeze pe ideile şi percepţiile generate de sistemul 1 şi raţionează pornind de la acestea, fără a le mai chestiona, ceea ce poate conduce la apariţia erorilor cognitive. Totuşi, sistemul 2 este cel care ne împiedică să luăm decizii pripite, bazate pe impulsuri.
Fără a neglija acest aspect, prima temă a cărţii (formată din părţile 1-3) surprinde predispoziţii şi bias-uri – sau capcane – cognitive care ne păcălesc sistemul 1. Departe de mine gândul de a răpi plăcerea descoperirii acestora, dar printre cele mai interesante se numără:
1. încrederea exagerată și nejustificată pe care o acordăm eșantioanelor mici (legea numerelor mici), care ne face să dăm mai multă atenție conținutului mesajelor decât informațiilor despre credibilitatea lor, sfârșind prin a avea o viziune despre lumea din jur mai simplă și mai coerentă decât justifică datele;
2. efectul de acorare – înțeles atât în sensul de proces cognitiv deliberat de ajustare (cu efecte duale asupra acurateții raționării finale), cât și ca efect de amorsare (priming effect), adică procesul cognitiv inconștient, având ca formă de manifestare sugestia, prin care evocăm selectiv dovezi compatibile cu ceea ce dorim să demonstrăm;
3. ştiința disponibilității (availability), care ne face să evaluăm un risc sau o oportunitate în funcție de ușurința cu care recuperăm din memorie exemplificări legate de acestea.
Abordarea celei de-a doua teme (în partea a patra) se face prin intermediul a două personaje colective: Econii, care trăiesc într-o lume teoretică, şi Umanii, care trăiesc în viaţa reală. Econii sunt raţionali prin definiţie, cu o coerenţă logică, raportându- se la alegeri şi scenarii care dau bine în teorie. Umanii suntem noi, oamenii, care suntem susceptibili şi nu putem evita erorile cognitive şi care avem nevoie de ajutor – sub forma gândirii critice – pentru a lua decizii mai bune.
O a treia temă abordată (partea a cincea) este cea a dihotomiei dintre sinele experienţei şi sinele amintirilor. Sinele experienţei simte – plăcere, durere – în timp ce sinele amintirilor este cel care „ţine scorul” şi ghidează alegerile viitoare. Astfel, amintirea pare să fie cea care guvernează în fapt comportamentele noastre viitoare.
Ca plăcere a lecturii, prima parte mi s-a părut a fi cea mai captivantă,tocmai datorită farmecului generat de capcanele în care inevitabil cădem cu toții. Partea legată de alegeri am găsit-o prea ancorată în probabilităţi, astfel că m-a convins mai greu că cineva (un Uman) chiar ar putea uzual să fie atent şi să raţioneze într-un mod atât de matematic. Partea legată de sinele care se dedublează mi s-a părut o explicaţie rezonabilă despre importanţa amintirilor şi o recomandare convingătoare de conştientizare a prezentului.
Pentru cei pragmatici, cartea poate fi apreciată şi din perspectivă managerială, Daniel Kahneman adresându-se în mod deosebit observatorilor, adică acelor persoane care se află pe lângă decizionali şi care, dat fiind faptul că nu sunt supuşi presiunii timpului şi au avantajul unei minţi mai limpezi, ar putea să le semnaleze acestora diversele capcanele la care suntem predispuşi.
Surprinderea esenței unei cărți de referință în domeniul psihologiei în câteva sute de cuvinte este cu siguranță sortită a fi o umilă încercare de recenzare, în care se regăsește însă speranța că va fi trezit curiozitatea de a fi deschisă, citită și valorizată prin prisma propriilor filtre de gândire.
Abstract
Thinking, Fast and Slow, by Daniel Kahneman, helps us acknowlege the limits and specifics of our own thinking mechanisms. The main ideea of the book is that we all have two thinking systems, each one with its own characteristics, that are responsible for the way we understand things and further act.
System 1 operates automatically, with little effort and no sense of voluntary control, whereas System 2 could be associated with our conscious, reasoning self. Frequently, System 2 lets itself fooled by System 1, and therefore we end up acting based on impulses and whims.
Autor: Oana Puie
