Considerații generale
Actele de cruzime nediscriminatorie şi violenţele îndreptate împotriva civililor nevinovaţi, i-au determinat pe mulţi dintre cercetătorii în domeniul ştiinţelor socioumane să considere teroriştii ca fiind indivizi cu puternice tulburări psiho-comportamentale, incapabili de a se adapta la normele sociale şi funcţiona corespunzător în societate. Astfel, principalele direcţii de cercetare în acest domeniu au stat sub semnul a două curente de opinie sensibil diferite: teroristul alienat social cu tulburări patologice specifice şi lipsit de conştiinţa propriilor fapte, versus fanaticul religios care acţionează sub pretextul „purificării religioase” şi a „poruncii divine”.
Totuşi, în următoarele rânduri ne propunem oferim câteva argumente care să releve faptul că, deşi nu există nicio afecţiune patologică care să justifice implicarea lor în acte de violenţă, resorturile motivaţionale ale teroriştilor se subsumează unui cumul de factori de ordin psiho-social, în cadrul cărora dinamica grupului şi fanatismul religios joacă un rol crucial.
Patologie versus liber arbitru
Analizând istoricul atentatorilor terorişti putem observa cu uşurinţă, existenţa unor argumente, valide la o primă vedere, care să demonstreze veridicitatea ambelor teorii. Pentru a susţine ipoteza teroristului cu probleme psihice, adesea este amintit cazul lui Nezar Hindwai, un individ cu tulburări psihotice, de origine siriană care a încercat să detoneze un dispozitiv exploziv amplasat la bordul unei curse aeriene cu destinaţia Israel. Acesta, deşi beneficia de sprijinul unei organizaţii teroriste, avea convingerea că lucra pentru un serviciu de informaţii. Astfel de halucinaţii, împreună cu disponibilitatea de a sacrifica viaţa celor dragi, fără prezenţa sentimentului de vinovăţie (cel menţionat a amplasat dispozitivul în valiza prietenei sale însărcinate) sunt comportamente specifice persoanelor cu tulburări psihotice (Hudson, 1999). Pentru a le explica, Jerrold Post (apud Delcea, 2007) introduce conceptul de psiho-logică teroristă care ar permite raţionalizarea actelor pe care propriul psihic îi constrânge să le facă.
Totuşi, acesta este unul dintre puţinele cazuri în care un individ cu probleme psihice a făcut parte dintr-o grupare teroristă, majoritatea specialiştilor fiind de acord că, în general, caracteristicile teroriştilor (planificarea atentă şi detaliată, derularea de activităţi sub presiunea timpului) sunt trăsături atipice pentru indivizii cu probleme psihice. Adesea, aceştia sunt indivizi sănătoşi din toate punctele de vedere, capabili de a învăţa din experienţă şi, aşa cum vom vedea, cu o puternică motivaţie determinată de afilierea la o anumită grupare.
Deşi, potrivit lui B.J.Berkowitz (1972), există şase tipuri de personalităţi (paranoizii, paranoizii schizofrenici, personalităţiile de tip borderline, cele pasiv agresive şi tipurile schizofrenice) care pot recurge la utilizarea sau la ameninţarea cu utilizarea armelor de distrugere în masă pentru a avea un impact asupra celor din jur, Jessica Stern (1999) argumentează că este posibil ca schizofrenii şi sociopaţii să îşi dorescă să se angajeze în acte de distrugere în masă, însă posibilitatea ca aceştia să realizeze efectiv acest lucru este aceeaşi ca în cazul celor care nu suferă de tulburări psihocomportamentale. Un argument în acest sens este faptul că planificarea şi derularea unor astfel de activităţi implică un efort comun, de grup, care nu poate fi realizat de cei din categoriile menţionate.
Cea de-a doua perspectivă, cea a teroristului ca fanatic sinucigaş insistă asupra educaţiei de nivel ridicat al acestora, asupra capacităţii acestora de a realiza analize politice complexe, evidenţiind siguranţa şi stăpânirea de sine a acestora, concomitent cu existenţa unor motivaţii ideologice şi politice, nu materiale.
Termenul de fanatism este frecvent legat de credinţă. În cazul terorismului, fanatismul este asociat cu actele autodistructive, pentru că neacceptarea compromisurilor, a opiniilor diferite presupune o anumită rigiditate a credinţei. O altă trăsătură regăsită la acest tip de terorism este autodistrugerea conştientă, astfel de acte fiind asimilate de public identităţii de fanatic. În arabă termenul de istishhad (martir) semnifică tocmai sacrificiul vieţii în numele lui Allah, fiind opus celui de sinucidere din motive personale, puternic blamată de religia islamică (Hudson, 1999). De asemenea, un alt element semnificativ este contextul socio-cultural în care sunt plasate acţiunile teroristului, justeţea unei astfel de etichetări fiind corect să fie evaluată în raport cu normele sociale ale realităţii care a creat un astfel de individ (Taylor, apud Delcea, 2007).
Prin urmare, fundamentaliştii islamici sunt predominant echilibraţi din punct de vedere psihologic, cu educaţie superioară şi motivaţie extrem de puternică. Totuşi, aceştia sunt puternic influenţaţi de contextul socio-cultural propriu, de grupul de apartenenţă care poate duce la abolirea conştiinţei individuale.
Presiunea grupului versus liber arbitru
O constantă regăsită la indivizii normali din punct de vedere psihic care recurg la acte teroriste este îmbrăţişarea unei versiuni fundametaliste a religiei islamice, caracterizate prin:
-sentimente de datorie: ideologii grupărilor teroriste interpretează în mod maliţios termenul de Jihad din Coran şi consideră războiul îndreptat împotriva necredincioşilor ca o îndatorire a oricărui musulman, acesta fiind asimilat cu un al şaselea stâlp al Islamului;
-răsplata, reprezentată de moartea glorioasă şi nobilă şi de un loc sigur în Rai lângă Dumnezeu pentru bărbaţi, iar pentru femei şansa de a deveni una dintre soţiile Profetului sau una dintre cele 70 de fecioare oferite ca răsplată mulumanilor evlavioşi. Pentru femeile musulmane a deveni una dintre cele 70 de fecioare este deosebit de important pentru că readuce în conştiinţa colectivă ideea căsătoriei şi, astfel, a întregirii individului, un individ singur fiind considerat invalid din punct de vedere social şi emoţional de către musulmani. Osama bin Laden, unul dintre cei mai emblematici lideri terorişti, a mers mai departe spunând că cei care vor omorî americani, evrei sau creştini primesc o răsplată suplimentară.
Familia sinucigaşilor cu bombă este lăudată şi onorată prin mărturii publice făcute de către grupările teroriste şi chiar sprijinită material. Pentru a nu fi acuzaţi de încălcare a prevederilor Coranului şi Hadith-surilor, care condamnă explicit sinuciderea, fundamentaliştii afirmă că sinuciderea în numele lui Allah este diferită de cea determinată de probleme personale. De aceea, înainte de a muri, atentatorii sinucigaşi repetă Crezul Islamic asigurându-se astfel că vor fi declaraţi martiri. Cei care mor în numele lui Allah sunt consideraţi de fundamentalişti a fi cei care protejează adevărata credinţă de orice insultă sau abuz, ruşinea şi umilirea fiind o justificare legitimă pentru o reacţie atât de radicală.
Îndoctrinarea tinerilor începe de la vârste foarte fragede, ceea ce îi transformă în “teren fertil” pentru “cultivarea” ideologiei radicale. Aceasta se fundamentează pe ani de acumulare a frustrarilor, iar pe acest fundal se inoculează o viziune dualistă a lumii, de tipul noi versus ceilalţi. În timp, singura soluţie posibilă se profilează a fi realizarea sacrificiului suprem pentru organizaţia/grupul care i-a acceptat.
De obicei, persoanele care aleg să se alăture unei grupări teroriste fac parte dintr-un grup de susţinere iniţial, pentru ca mai apoi, la momentul oportun, ajutaţi fie de o rudă, fie de un prieten cu legături cu organizaţia respectivă, să facă pasul decisiv. De multe ori, confruntările violente cu poliţia nu fac decât să grăbească lucrurile şi să îi convingă şi mai mult pe viitorii terorişti de justeţea idealurilor proclamate de gruparea teroristă. Urmează o perioadă de aproximativ un an în care recrutul, pentru a atinge statutul de membru, trebuie să demostreze că posedă calităţile necesare grupării şi are o personalitate care să permită integrarea uşoară în cadrul acesteia (Hudson, 1999).
Psihologul Eric D. Shaw (apud Delcea, 2007) conceptualizezaă „Modelul Căii Personale” care sugerează că teroriştii provin dintr-o anumită categorie a populaţiei (şomeri sau indivizi alienaţi din punct de vedere social care pot avea un nivel ridicat de inteligenţă sau nu) şi care au suferit de timpuriu răni ale imaginii de sine. Idei asemănătoare celor promovate de gruparea teroristă aleasă sunt întâlnite, în plan ideatic, nu concret, şi în cadrul famililor din care provin adepţii. Frustrarea se alimentează şi din sentimente de ratare şi neîmplinire determinate de faptul că nu au reuşit să-şi ocupe locul dorit în societate.
Mai mult, potrivit studiilor realizate de R.Unger (2002) asupra tipurilor de ideologii (incluzând în cercetările sale şi fundamentalismul islamic) există o serie de caracteristici comune membrilor unei grupări precum: transferarea responsabilităţii morale unei surse exterioare, utilizarea şi promovarea unor strategii de menţinere a atitudinilor şi comportamentelor care valorizeză propriul grup în detrimentul celorlate (contribuind astfel la exacebarea ideologiei de tipul „noi” versus „ei”) şi un grad ridicat al selectivităţii în procesarea informaţiilor, în acest sens fiind alese, preponderant, cele care confirmă şi întăresc opiniile şi atitudiniile deja formate.
Femeile, deşi adesea se alătură unor grupări teroriste prin intermediul prietenilor, nu beneficiază de acceaşi apreciere ca cele care au fost recrutate în baza unor aptitudini specifice (Galvin, 1983). Adesea, acestea aleg să se alăture acestor grupări fiind profund impresionate de suferinţa deţinuţilor musulmani suspectaţi de acte de terrorism.
În acelaşi timp, un factor motivaţional important pentru facilitarea unui astfel de traseu este influenţa pe care o exercită gruparea asupra individului. Grupul terorist pretinde necesitatea conformării la regulile sale, oferind în schimb sentimentul de apartenenţă, de importanţă şi un nou sistem de valori care redefineşte individul.
Astfel, pentru cel care nu şi-a găsit încă locul în societate, identitatea de terorist este maximul pe care îl va putea obţine în viaţă. Apartenenţa la un grup conferă sentimentul de putere (a cărui exacerbare împinge limitele conştiinţei până la comiterea actelor de violenţă sub pretextul intagibilităţii), statut social, acces la resurse sociale şi materiale, precum şi sentimentul unei legături umane.
Toate acestea sunt suficiente pentru ca valorile societăţii considerate injuste să fie rapid înlocuite cu cele ale noului mediu. Controlul total exercitat este justificat tocmai prin prisma îndepărtării legăturilor primejdioase cu sursa răului şi este acceptat de individul aflat în dependenţă faţă de gruparea teroristă tocmai pentru a nu pierde sprijinul acesteia.
Jeanne Knutson (1981) afirma că, odată cu adâncirea radicalizării, identitatea membrilor este înlocuită de cea colectivă, de grup, acesta fiind stadiul în care identitatea teroristă atinge apogeul.
De aceea, este imposibil să ceri unui terorist să renunţe la acest tip de activităţi, deoarece ar renunţa la propria identiatea fără a o înlocui cu altceva. Având în vedere că o caracteristică a fundamentaliştilor este aceea de a-şi subsumeze identitatea proprie celei de grup, coeziunea între membrii grupului creşte direct proporţional cu virulenţa atacului. Atunci când un individ violent este atacat sau percepe o atitudine sau acţiune ca fiind agresivă şi îndreptată împotriva sa, el se va apăra aşa cum ştie cel mai bine: prin forţă.
Totuşi, este de menţionat că elementele prezentate reprezintă doar latura vizibilă, accesabilă a activităţii teroriştilor. Există, însă, numeroase alte aspecte ale vieţii lor psihice care nu au putut fi explicate pentru că accesul la această categorie de indivizi este deosebit de greu, chiar şi cei capturaţi fiind, adesea, reticenţi faţă de autodezvăluire.
Autori: Ella Ciupercă și Vasilică Trandafir
