Pe fondul acutizării instabilităţii în zona Orientului Mijlociu, precum şi al evoluţiilor din regiunea Pacificului de Vest, pe plan extern se conturează un interes din ce în ce mai vizibil pentru modernizarea capacităţilor de apărare, unul din instrumentele defensive care focalizează atenţia şi resursele financiare ale administraţiilor statale şi alianţelor militare fiind apărarea antirachetă.
Apărarea antirachetă în Europa
România este unul din principalele puncte de sprijin ale apărării antibalistice a NATO, fiind locaţie a celei de-a II-a Faze în cadrul proiectului Abordării Europene Adaptive în Etape (European Phased Adaptive Approach – EPAA) a Apărării Antirachetă, lansat de Statele Unite.
Aceasta presupune găzduirea pe teritoriul românesc, la Deveselu, judeţul Olt, a sistemului Aegis Ashore şi a interceptorilor tereştri, respectiv rachete de interceptare SM3-IB (Standard Missile 3, tip Block IB), care vor deveni operaţionali începând cu finele anului 2015. Faza a II-a a EPAA, prin Baza de la Deveselu, va reprezenta Capabilitatea Iniţială a sistemului NATO (declararea Capabilităţii Interimare, care a implicat transferul controlului operaţional al radarului american de la Kurecik,Turcia, către NATO, a avut loc la Summit-ul Alianţei de la Chicago, din mai 2012).
Instalaţia Aegis Ashore destinată amplasării la Deveselu, element esenţial de infrastructură a Fazei a II a a EPAA, a fost testată cu succes de Agenţia pentru Apărare Antirachetă şi Forţele Navale ale SUA , în mai a.c., la Poligonul de Rachete din Hawaii.
Scopul testării a vizat confirmarea funcţionalităţii Aegis Ashore prin lansarea unei rachete terestre SM3-IB, care a angrenat o ţintă balistică simulată.
Faza a III-a a EPAA (orizont de timp 2018) va asigura extinderea protecţiei la toate statele membre NATO din Europa, prin introducerea în exploatare a unei noi versiuni a interceptorului SM3 (SM3-IIA), care urmează a fi amplasat în nordul Europei, la baza Redzikowo, Polonia.
Concomitent, în Polonia, proiectul de realizare a propriului sistem de apărare antirachetă, cu o valoare estimată de 5 miliarde de dolari, are susţinerea tuturor părţilor politice şi este sprijinit prin garanţii financiare.
La 30.06.2014, Ministerul polonez al Apărării a anunţat alcătuirea listei definitive în cadrul licitaţiei pentru achiziţionarea sistemului naţional de apărare antirachetă şi antiaeriană cu rază medie, fiind decisă eliminarea ofertelor avansate de consorţiul MEADS (condus de Lockheed Martin) şi de Guvernul Israelului şi menţinerea propunerilor lansate de asocierea europeană THALES/ MBDA, cu sistemul Aster 30 SAMP/ T, şi de producătorul american Raytheon, cu sistemul Patriot.
Sistemul naţional de apărare antirachetă polonez va fi finalizat în 2022, prima fază incluzând 8 seturi de rachete interceptor cu rază medie, care ulterior vor fi suplimentate cu rachete cu rază scurtă şi lungă.
În Germania, în pofida restricţiilor bugetare, Ministerul Apărării are în pregătire proiectul TLVS (Taktisches Luftverteidigungssystem – Sistem tactic de apărare antiaeriană), sistem de nouă generaţie, care va include capacităţi de rachete, echipament radar, centre de comandă şi interconectare.
Cerinţele de funcţionare pentru TLVS includ un radar de 360 de grade şi un sistem modular la care pot fi adăugate componente noi, aşa cum sunt platformele de lansare sau interceptorii, precum şi capacitatea de transport rapid, pe calea aerului, a bateriilor de apărare către teatre la distanţă.
În scopul reducerii cheltuielilor bugetare alocate, responsabilii pe apărare de la Berlin intenţionează să convingă alte state să se alăture dezvoltării şi amplasării sistemului, actualmente fiind în evaluare cinci variante pentru proiect, inclusiv utilizarea sistemului MEADS – fabricat de Lockheed, a rachetelor Patriot – produse de Raytheon, sau a combinaţiilor celor două.
Guvernul turc a anunţat, în septembrie 2013, decizia de a negocia cu fabricantul China’s Precision Machinery Import and Export (CPMIEC) dezvoltarea în comun a sistemului propriu al Turciei de apărare antirachetă şi antiaeriană cu rază lungă, T-LORAMIDS, pentru care Ankara a alocat un buget de până la 4 miliarde de dolari.
La licitaţie s-au înscris parteneriatul companiilor americane Raytheon şi Lockheed Martin (care oferă sistemul de apărare antiaeriană Patriot), Rosoboronexport Rusia (S-300), China Precision Machinery Export-Import Corp. (HQ – 9) şi consorţiul italiano-francez Eurosam (SAMP/T Aster 30).
Ulterior, în răspuns la reacţia oficialilor NATO şi SUA – că produsul chinezesc nu va fi interoperabil cu arhitectura de apărare a Alianţei Ankara a extins, de mai multe ori, termenul limită pentru achiziţie, astfel încât companiile americane şi europene să-şi poată reconsidera ofertele, ultima dată avansată fiind finele lui august 2014.
Dezvoltarea apărării antibalistice pe continentul nord american
Suplimentar angajamentului ferm faţă de implementarea proiectului EPAA, Statele Unite sunt preocupate de modernizarea şi extinderea propriilor programe naţionale de apărare antirachetă, în speţă a Sistemului de Apărare Terestră Intermediară (GMD – Ground-Based Midcourse Defense), care utilizează rachete interceptor cu rază lungă de tip GBI.
Pentru intervalul 2015 – 2019, Washingtonul planifică să cheltuiască 5,8 miliarde de dolari pentru dezvoltarea capacităţilor naţionale de apărare antirachetă, sumă care include costurile pentru cercetare, dezvoltare şi întreţinerea programului GMD.
Recent, în iunie 2014, Armata SUA a realizat cu succes testul de interceptare a unei ţinte balistice cu rază intermediară, lansată din atolul Kwajalein (Insulele Marshall), utilizând un interceptor GBI.
Experimentul a fost unul extrem de aşteptat în mediile americane responsabile de securitate, dat fiind registrul eşecurilor înregistrate în ultimele trei teste ale sistemului GMD – două în 2010 şi unul în 2013 – ca urmare a deficienţelor de funcţionare ale elementului Vehicul Ucigaş Exoatmosferic (Exoatmospheric Kill Vehicle – EKV, care se detaşează şi distruge racheta inamică) din compunerea interceptorului GBI.
Varianta CE – 2 a EKV este deja montată pe 10 din cei 30 de interceptori GBI aflaţi în silozurile din Alaska şi California, în timp ce versiunea anterioară CE – 1 se află pe restul de 20 de interceptori.
În cadrul testului din iunie a.c., distrugătorul Forţelor Navale americane USS Hopper, echipat cu sistemul Aegis, a detectat şi urmărit ţinta, utilizând radarul AN/ SPY – 1 de la bord, care a transmis date către sistemul de control al lansării interceptorului.
După 6 minute de la lansarea ţintei, de la Baza Forţelor Aeriene Vandenberg (California) a fost proiectată antiracheta GBI, elementul EKV CE – 2 s-a separat de interceptorul terestru, s-a îndreptat către ţintă, a realizat diferenţierea şi a angajat focoasa prin tehnologia „hit to kill”.
În general, mediul oficial şi experţii pe apărare susţin demersul de consolidare a apărării antibalistice pentru teritoriul naţional, divergenţele de opinie vizând modalitatea de realizare a respectivului deziderat.
Referitor la acest aspect, la ora actuală, pe spaţiul american predomină două viziuni. Una pledează în favoarea modernizării interceptorilor GBI deja amplasaţi la bazele din Alaska şi California şi a achiziţiei suplimentare a 14 rachete de acest tip, argumentaţia fiind că modernizarea sistemului existent cu tehnologiile de ultimă oră necesită o perioadă mai redusă de timp şi îi va asigura funcţionalitatea completă cât mai repede posibil, în timp ce construirea „de la zero” a unui înlocuitor complet nou pentru elementul EKV al GMD va întârzia inutil consolidarea apărării antirachetă a Statelor Unite, lăsându-le vulnerabile faţă de statele problemă.
Cel de-al doilea punct de vedere, care susţine proiectarea unui nou EKV, invocă insuficienţa ratei de succes a testărilor GMD, şi anume 52% per total (9 teste de succes din 17 desfăşurate în perioada 1999 – 2014) şi de 33% pentru varianta CE – 2 (o dată din trei încercări).
O modificare a poziţiei privind cooperarea cu Washingtonul pe apărare antirachetă a avut loc în Canada, în sensul exprimării unei deschideri faţă de ideea examinării beneficiilor pentru interesele de securitate ale ţării, care ar putea rezulta din participarea, alături de Statele Unite, în sistemul defensiv antibalistic.
La 16 iunie 2014, Comitetul pentru Apărare şi Securitate Naţională din Senatul Canadei a emis Raportul „Canada şi Apărarea Antibalistică: Răspunsul la Evoluţia Ameninţării”, în care a recomandat Guvernului să devină partener în sistemul de apărare antirachetă continental gestionat de Statele Unite, ca urmare a „progreselor înregistrate de Iran şi Coreea de Nord în dezvoltarea tehnologiei pentru rachete”.
Deşi până la acest moment, Administraţia Obama nu a reluat solicitarea de participare a Canadei în apărarea antirachetă continentală, în documentul menţionat s-a punctat că ţara ar putea contribui la sistem prin amplasarea pe teritoriul său de radare în bandă X americane sau prin îmbunătăţirea propriilor capacităţi de detectare din regiunea arctică.
Premierul canadian Stephen Harper a făcut observaţia că decizia ţării din 2005 de a nu participa la sistemul american antirachetă a fost luată pe baza riscurilor generate de statele care, la acel moment, încercau să construiască rachete balistice, iar purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării, Johanna Quinney, a declarat că recomandările „vor fi analizate cu atenţie înainte de a se decide în privinţa viitorilor paşi”.
Din cercurile politice, foştii miniştrii ai apărării din partea Partidului Liberal, Bill Graham şi David Pratt, şi-au exprimat susţinerea pentru participarea canadiană la sistemul de apărare antirachetă american, în timp ce opoziţia, reprezentată de Noul Partid Democrat, se opune respectivei colaborări, cu motivaţia că „în acest moment, ameninţările nu sunt suficient de conturate pentru a ne modifica poziţia”.
Regiunea Asia – Pacific
Pe fondul intensificării ameninţării balistice nord-coreene, aliaţii Administraţiei americane din regiunea Asia-Pacific, Japonia şi Coreea de Sud, sunt din ce în ce mai interesaţi de crearea de capacităţi defensive, demers încurajat de Washington.
De altfel, în contextul vizitei oficiale efectuate la Tokio (aprilie 2014), consilierul pe probleme de securitate de la Casa Albă, Susan Rice, a propus premierului Shinzo Abe crearea unui sistem de apărare antirachetă comun trilateral – SUA, Japonia, Coreea de Sud – care să asigure un răspuns rapid la orice provocare din partea Coreei de Nord. Media nipone au relatat că şeful Executivului japonez şi-a dat acordul de principiu la planul avansat de Statele Unite, o piedică în realizarea acestuia fiind însă legăturile diplomatice slabe dintre Seul şi Tokio.
Japonia are o istorie lungă de sprijinire a programelor de apărare antibalistică (BMD), acţiunile sale din ultimul deceniu semnificând un angajament profund faţă de dezvoltarea şi amplasarea unui sistem de apărare sofisticat din punct de vedere tehnic. Participarea Japoniei în programele antibalistice datează din 1980, ca parte a Iniţiativei de Apărare Strategice a Statelor Unite (SDI). Recent, în cooperare cu Agenţia pentru Apărare Antirachetă americană (MDA), Japonia a investit resurse semnificative şi cunoştinţe tehnice în sistemul antibalistic Aegis amplasat pe mare. Actualmente, navele japoneze utilizează sistemul Aegis BMD 3.6.1/SM3 Block-1A, preconizându-se ca, după echiparea Forţelor Navale SUA cu sistemul de rachete Aegis BMD 4.0.X/SM3 Block -1B, acesta să devină disponibil pentru modernizarea flotei japoneze.
Actuala arhitectură pe apărare antibalistică a Japoniei include cel puţin 16 unităţi PAC 3 şi 4 nave echipate Aegis BMD, până în 2018 fiind planificată modernizarea, respectiv achiziţionarea a încă patru vase de acest tip.
Coreea de Sud, prin vocea noului ministru al apărării Han Minkoo, şi-a exprimat disponibilitatea în privinţa amplasării pe teritoriul său a sistemului american antirachetă avansat THAAD, pe care a catalogat-o drept „utilă pentru controlul provocărilor nucleare şi cu rachete din partea Coreei de Nord şi consolidarea stării de securitate în regiune”.
Concomitent, ţara dezvoltă un sistem antirachetă independent (Korean Air Missile Defense KAMD), care funcţionează pe baza sistemului de interceptare Patriot Advanced Capability-2.
Zona Golfului
Oficialii americani au subliniat constant angajamentul Statelor Unite faţă de consolidarea cooperării pe apărare antirachetă cu statele Consiliului Cooperării din Golf (CCG), pe care o consideră „imperativ strategic”.
În acest sens, la Conferinţa ministerială pe apărare Statele Unite Consiliul Cooperării din Golf (Jeddah, Arabia Saudită, 14.05.2014), secretarul american al apărării Chuck Hagel a subliniat importanţa „abordării coordonate”, de către statele regiunii, a demersurilor reprezentate de apărarea antirachetă, securitate maritimă şi cybersecuritate.
La eveniment au participat miniştrii apărării din toate cele 6 state membre ale CCG Bahrain, Kuwait, Oman, Qatar, Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite.
Convergent, în discursul „Consiliul Cooperării din Golf şi Apărarea Antibalistică” (Capitol Hill Club, Washington – 14 mai 2014), adjunctul asistentului pentru politica spaţială şi de apărare al secretarului de stat al SUA, Frank Rose, a punctat că achiziţiile pe apărare antirachetă realizate de statele CCG, combinate cu capacităţile antibalistice regionale ale SUA, constituie „o contribuţie importantă la stabilitatea zonală, într-un moment de austeritate fiscală”.
Deşi au fost înregistrate unele progrese, realizarea unui sistem antirachetă unificat la nivelul CCG, care să contracareze ameninţarea cu rachete iraniană, reprezintă o perspectivă îndepărtată, statele fiind actualmente orientate spre dezvoltarea capabilităţilor defensive individuale. Astfel, Emiratele Arabe Unite au contractat achiziţionarea a două baterii THAAD, Arabia Saudită este în curs de modernizare a bateriilor Patriot PAC 2 existente la configuraţia PAC – 3 şi Kuweitul a semnat un contract pentru cumpărarea a două baterii PAC 3 suplimentare.
Totodată, Statele Unite continuă cooperarea pe apărare antirachetă cu Israelul în privinţa sistemelor cheie cum sunt Arrow 3, David’s Sling, şi Iron Dome, pentru susţinerea dezvoltării ultimului nominalizat, destinat contracarării proiectilelor cu rază scurtă şi medie de acţiune, Washingtonul cheltuind, din 2011, data punerii sale în funcţiune, 700 de milioane de dolari.
Concluzii
Necesitatea creării de capabilităţi de apărare în condiţiile proliferării rachetelor balistice şi a armelor de distrugere în masă este recunoscută de comunitatea internaţională şi guvernele întreprind acţiuni pentru eliminarea „verigilor lipsă” din sistemele defensive. În contextul austerităţii bugetare cu care se confruntă cele mai multe din statele lumii, o modalitate inteligentă de extindere a umbrelei de protecţie antirachetă este aceea de interoperabilitate a sistemelor individuale şi de implementare a conceptului de „share burden” (repartizare a sarcinilor) între statele aliate şi partenere.
Autor: Victorița Cosmina Simion
