În ultima sa carte, „21 de lecții pentru secolul XXI”, istoricul Yuval Noah Harari, autor a 2 bestselleruri internaționale („Sapiens: Scurtă istorie a omenirii” și „Homo Deus: Scurtă istorie a viitorului”), dedică un capitol întreg dezinformării și știrilor false. Istoricul argumentează că abilitatea de a crea și crede în ficțiuni a permis omului să cucerească întreaga planetă: „Homo sapiens este o specie a post-adevărului, a cărei putere depinde de capacitatea de a crea și crede în ficțiuni”. Mai mut, Harari susține că aflarea adevărului nu a fost niciodată o prioritate pentru Homo sapiens și se întreabă ironic: dacă aceasta este era post-adevărului, care a fost, de fapt, epoca adevărului?
Totuși, autorul nu desconsideră implicațiile politice ale știrilor false (fake news) care generează provocări majore în secolul al XXI-lea, mai ales pentru sistemele democratice. Dacă știrile false au puterea de a influența decisiv rezultatele alegerilor, în ce măsură mai putem vorbi de reprezentativitate sau chiar democrație liberală per se?
După aproape doi ani, influența știrilor false asupra rezultatului alegerilor prezidențiale din SUA continuă să fie una dintre principalele teme de dezbatere în spațiul public, şi la nivel academic. Până în acest moment, o certitudine pare a se detașa pe fondul dezbaterii: consumatorii de informație, oamenii (vă amintiți, cuceritorii lumii datorită puterii de a crea și crede în ficțiune), au fost extrem de vulnerabili în fața știrilor false, pierzându-și capacitatea de a distinge realitatea de ficțiune.
S-a transformat, oare, principala noastră armă împotriva haosului în cea mai mare vulnerabilitate? Suntem într-adevăr vulnerabili în fața știrilor false și, dacă suntem, ce ne face atât de vulnerabili?
Criteriul popularităţii
Informația este un produs, iar internetul a rezolvat, pentru o mare parte dintre noi, problema accesibilității, căci produsul este la doar un click distanță. Astfel, provocarea cunoașterii a devenit găsirea informației de calitate.
Cei mai mulți dintre noi recunoaștem particularitățile unui produs de calitate, fie că este vorba despre haine, electrocasnice sau automobile; paradoxal, în cazul informației nu suntem la fel de selectivi.
Yuval Harari oferă 2 reguli de aur pentru o informare corectă în era fake news: plătește pentru informație și, dacă te pasionează un subiect, consultă literatura științifică, recenzată de experți (peer reviewed).
Deloc surprinzător, realitatea autohtonă diferă substanțial de teorie: principala sursă de știri politice pentru 86% dintre români este televizorul, pe locul al doilea clasându-se internetul (Eurobarometrul Standard, nr. 88, noiembrie 2017). Mai mult, 66% dintre noi au încredere în televizor ca sursă de informare (Eurobarometrul Flash, „Fake news and online disinformation”, februarie 2018). Provocarea reală pe care o ridică aceste cifre este ușor de estimat printr-o simplă trecere în revistă a multora dintre știrile pe care le auzim seară de seară. Dacă adăugăm și informațiile vehiculate pe Facebook de „prieteni” virtuali, conștientizăm brusc dimensiunile crizei știrilor false.
Principala problemă a informării din rețelele de socializare este dată de funcționarea propriu-zisă a acestor aplicații, care promovează conținutul în funcție de popularitatea sa, nu de veridicitate. Astfel, știrile false circulă la fel de liber precum cele reale. Nu e deloc surprinzător că, în ultimele trei luni dinaintea celor mai recente alegeri prezidențiale din SUA, cele mai populare 20 de știri false au generat mai multe reacții pe Facebook decât cele mai populare 20 de știri reale (Craig Silverman, „This Analysis shows how viral fake election news stories outperformed real news on Facebook”). Mai mult, în urma unui studiu în care s-au analizat postările a peste 3 milioane de utilizatori de Twitter, cercetătorii de la Massachusetts Institute of Technology au ajuns la concluzia că, în comparație cu știrile adevărate, cele false ajung la un număr mai mare de utilizatori, într-un timp mai scurt („The spread of true and false news online”, Soroush Vosoughi, Deb Roy, Sinan Aral, publicat în „Science”, volumul 359, nr. 6380).
În epoca în care posibilitatea de acces la cunoaștere este fără precedent în istorie, tot mai mulți dintre noi aleg să se informeze dintr-un mediu în care minciuna circulă mai repede și mai departe decât adevărul, iar informația este gratuită și provine din surse preponderent neavizate; în plus, de cele mai multe ori, nu verificăm datele din mai multe surse.
Vulnerabilități cognitive
Din fericire, selectarea atentă a surselor de informare diminuează vulnerabilitatea cauzată de modul în care consumăm informația. În schimb, cea de-a doua vulnerabilitate, cauzată de modul în care informația este procesată la nivel cognitiv, este mult mai greu de identificat și combătut: erorile de judecată (cognitive biases) sunt adevăratul „inamic din interior”.
Pentru a gestiona fluxul uriaș de informații zilnice, omul a dezvoltat mecanisme cognitive, asemănătoare unor „scurtături”, prin care simplifică procesarea acestor informații (Richards J. Heuer JR., „Psychology of Intelligence Analysis”, Center for the Study of Intelligence, 1999, apud Daniel Kahneman și Amos Tversky, „Judgmenent under uncertainty: heuristics and biases”, publicat în „Science”, volumul 185). Extrem de utile în multe rânduri, „scurtăturile” sunt, în același timp, și cauza erorilor de judecată, pe care, de cele mai multe ori, nu le conștientizăm.
De exemplu, una dintre cele mai frecvente astfel de erori este efectul de ancorare, care se manifestă în momentul în care încercăm să estimăm o valoare pe care nu o cunoaștem, pornind de la o valoare dată („ancoră” inițială).
Psihologul Daniel Kahneman demonstrează efectul de ancorare, solicitând cititorilor să răspundă la 2 întrebări consecutive: Avea Gandhi peste sau sub 144 de ani când a murit? Ce vârstă avea Gandhi când a murit? Deși 144 este un număr nerealist, acesta funcționează ca o ancoră și ne influențează inconștient răspunsul la cea de-a doua întrebare. Fără să ne dăm seama, pornind de la cei 144 de ani, vom estima că M. Gandhi a avut o viață lungă; prin comparație, dacă porneam de la o ancoră de 30 de ani, am fi estimat că M. Gandhi nu a trăit foarte mult. Desigur, acest întreg proces mental este inconștient și se desfășoară într-o fracțiune de secundă.
Datorită studiilor din ultimele decenii, au fost identificate zeci de erori cognitive. În mod cert, multe dintre ele au impact asupra modului în care procesăm știrile. Fără să conștientizăm, căutăm, favorizăm și ne amintim mai repede informațiile care ne confirmă convingerile preexistente (confirmation bias). Mai mult, tindem să ne păstrăm opiniile și impresiile, chiar dacă acestea sunt greșite și demontate prin contraargumente clare (Richards J. Heuer JR., op. cit).
Ușor de intuit, impactul știrilor false este potențat de erorile de judecată. Este foarte probabil ca, în fața ecranelor, să fim expuși unei știri false despre Personalitatea X, pe care o simpatizam de ceva timp. Știrea ne va confirma impresiile și, chiar dacă ulterior va fi infirmată, vom continua să o considerăm adevărată. Personalitatea X și-a consolidat astfel poziția în ierarhia preferinţelor noastre.
Informarea corectă, un drept
Suntem vulnerabili în fața știrilor false, mai ales atât timp cât nu (re)cunoaștem această vulnerabilitate. Deși este un truism, suntem suma deciziilor pe care le luăm, fie ele cotidiene sau excepționale, politice sau vestimentare. Funcționăm ca un sistem în care introducem informație și producem decizie; în aceste condiții, calitatea datelor introduse este cu atât mai importantă, aspect rezumat de un dicton la modă în rândul IT-iștilor: garbage in – garbage out.
Prin urmare, adoptarea unor decizii responsabile și în cunoștință de cauză depinde invariabil de calitatea știrilor pe care le accesează fiecare cetățean. Mai mult decât oricând în trecut, dreptul de a fi corect informați devine, în același timp, într-o democrație liberală, o obligație față de ceilalți semeni.
Abstract
In the last two years, the impact of fake news upon the result of the 2016 US Presidential elections has been one of the main political debate subjects worldwide. As people could not distinguish between simple truths and plain falsehoods during the campaign, the aim of this article is to explore two of the traits that make us vulnerable to fake news: faulty media consumption and cognitive biases.
Autor: Alexandru Nica
