Cultură de securitate. Prevenire prin educaţie

Cultura de securitate reprezintă conştientizarea problemelor unui stat, implicarea activă în soluţionarea acestora şi sprijinirea demersurilor pe care instituţiile statului le desfăşoară în scopul prevenirii şi contracarării ameninţărilor la adresa securităţii naţionale.

Sprijinindu-se pe un demers cognitiv, cultura de securitate este constituită dintr-un ansamblu de informaţii, atitudini, convingeri şi valori prin care individul se raportează la sistemul politic, militar şi economic, care caracterizează societatea. Cultura de securitate aceasta trebuie să constituie un reper de conduită, moral, educativ şi formativ. Însuşirea culturii de securitate de către cetăţeni este demonstrată de atitudinile şi comportamentele acestora faţă de securitatea naţională.

Cultura de securitate are ca scop pregătirea cetăţenilor pentru a contribui la protejarea valorilor naţionale în faţa unor potenţiali adversari din perspectiva activităţii de intelligence.

Nevoia dezvoltării culturii de securitate şi a educării populaţiei în acest spirit derivă şi din diversificarea ameninţărilor la adresa securităţii naţionale şi a modului de propagare a acestora.

Contribuţia cetăţeanului la realizarea securităţii naţionale constă în adoptarea unui comportament preventiv şi sesizarea oricăror activităţi suspecte.

Implicarea cetăţenilor

Dezvoltarea culturii de securitate presupune o abordare interinstituţională. Este necesară explicarea noilor tipuri de ameninţări, riscuri şi vulnerabilităţi care pot avea impact la nivel individual, de grup, societal, naţional, regional sau global. Fenomenul terorist, crima organizată sau criminalitatea transfrontalieră sunt pericole pe care societatea civilă trebuie să le conştientizeze pentru a putea contribui, împreună cu instituţiile abilitate, la identificarea, prevenirea şi combaterea acestora. Un rol important în educarea cetăţenilor revine instituţiilor abilitate să cunoască, să prevină şi să contracareze.

O cultură de securitate solidă va preveni transformarea vulnerabilităţilor în ameninţări la adresa securităţii naţionale. Activităţile de comunicare publică ale instituţiilor abilitate au un rol important în crearea unei astfel de culturi.

Pentru contracararea riscurilor la adresa securităţii naţionale este necesară angrenarea tuturor resurselor instituţionale, implicate direct şi indirect în promovarea şi menţinerea climatului de securitate, dar şi pe cele ale cetăţenilor şi societăţii civile cu scopul conştientizării şi conturării unei viziuni comune în care dezvoltarea culturii de securitate devine o politică publică. Astfel, se pot implementa politici ce pot viza utilizarea culturii de securitate cu scop preventiv. Este importantă implementarea conceptului încă din formele medii de învăţământ, dar şi adaptarea potrivit specificului fiecărui domeniu în parte.

Promovarea culturii de securitate

Dezvoltarea culturii de securitate naţională în rândul cetăţenilor conduce implicit şi la o mai mare credibilitate a Serviciului Român de Informaţii (SRI), contribuind la îmbunătăţirea imaginii acestuia. Promovarea culturii de securitate trebuie orientată către cetăţeni şi opinia publică, ca masă şi vectori de opinie. Un rol important în acest demers îl au departamentele destinate relaţiei cu cetăţenii, mass media ori social media. SRI utilizează, în prezent, canale diverse pentru promovarea imaginii instituţionale şi a reperelor de securitate. Materialele transmise de SRI beneficiarilor legali, în conformitate cu legislaţia naţională în vigoare, contribuie la conştientizarea importanţei culturii de securitate şi la dezvoltarea acesteia.

Unul din principiile care stau la baza culturii de securitate este acela că beneficiarii principali sunt cetăţenii.
Cultura de securitate este abordată şi dintr-o perspectivă integrată, care pune în centru acest concept alcătuit din norme, valori, atitudini şi comportamente, care este în corelaţie cu o serie de factori, cum ar fi nivelul de dezvoltare democratică a statului, modul în care este perceput Serviciul raportat la contextul social existent la un anumit moment dat, respectiv securitatea – determinată într-o bună măsură şi de societatea civilă şi de educaţia de securitate realizată prin intermediul informării şi promovării.

În procesul de formare a culturii de securitate, statul, prin instituţiile sale cu competenţe în domeniu, are responsabilitatea de a oferi societăţii civile suportul de care are nevoie pentru a înţelege corect cadrul strategic al conceptului de securitate. Transparenţa şi disponibilitatea manifestate pentru promovarea educaţiei de securitate vor contribui la un mai mare interes al societăţii civile pentru consultări şi dezbateri cu referire la probleme de actualitate legate de acţiunile care aduc atingere securităţii naţionale.

Cultura de securitate contribuie la îndeplinirea misiunii preventive a serviciilor de informaţii. Comunicarea publică transparentă nu trebuie să afecteze calitatea activităţii de informaţii.

Nu trebuie omis faptul că activitatea serviciilor de informaţii este în prezent racordată la cele două paradigme ale intelligence-ului modern, respectiv need to know şi need to share.

Construcţia unei societăţi moderne se bazează pe asigurarea securităţii individuale şi colective acesta fiind punctul de convergenţă pentru instituţiile naţionale, internaţionale, asociaţiile profesionale şi organizaţiile non-guvernamentale.

Abstract

In a world of a continuous changing security environment, it became hard to predict how security issues will evolve in the near future. Therefore, over the last decades, it has been acknowledged that security culture can help in overcoming vulnerabilities and threats. Thus, a strong security culture should become both a mindset and mode of operation, integrated in daily thinking of each citizen, on the one hand, and on the other hand, in the decision-making process. Promoting a strong security culture, transparently, will overcome uncertainty and any security incidents that can affect any country.

Autori: Giorgi Nicoleta Ileana şi Raicu Rareş-Adrian

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*
*